Ninge in poiana by Aurel Dula published Wed, Feb 24, 2010 , in romanian
In peregrinarile noastre prin Natura, cautam adesea cararile iernii. Nu pentru ca ne-ar placea mai putin pajistea renascuta a primaverii, plaiul inmiresmat al verii sau ceata furisata pe vaile toamnei. In fiecare anotimp, prietenul nostru Muntele, ne ofera cate ceva din frumusetile lui, folosind – ca un orator care vrea sa convinga –mijloace de exprimare potrivite momentului. Ne vorbeste prin sipot de izvoare, ne sopteste prin fosnet de cetina batrina, uneori ne canta la harfa vrajita concertul..linistii absolute ce ii domina de veacuri, picurind in fiinta ascultatorului clipele de regasire atat de dorite.
De ce atunci preferam iarna? Probabil pentru ca mantia alba sporeste poezia muntelui. In prezenta zapezii redevenim copii, copii maturi, constienti de bucuria pe care o traim in prezenta fulgilor de nea, peste care adaugam cumpatarea anilor. Dar spre deosebire de cei mici, devenim si melancolici, stare de spirit dupa care tanjeste si fata cea sfioasa si tinarul indragostit, dar si barbatul sau femeia la varsta carora s-a adaugat intelepciunea experientei. Farmecul iernii nu este refuzat nici de veteranii muntelui, cei de la tamplele carora fulgii jucausi au depus primele suvite albe cazute parca impreuna cu stratul vaporos...
Aduceri aminte... by Aurel Dula published Fri, Jan 15, 2010 , in romanian
Peste zarea muntelui e asternut omatul greu. Acolo sus, departe de tumultul vietii, o liniste grea a acoperit zvonurile vailor inghetate si ele. Vantul incearca sa anime urmele de viata, dar zadarnic, caci brazii mai degraba gem sub mangaierile sale.. Pina si vietatile m untelui, atat de fidele lui, au coborat de mult in tainicele paduri de la poale. Doar cite o urma ici-colo, si ea singuratica si grabita, se iteste intre doua primeneli de zapada. Cand soarele inunda firea, iar razele lui, sulite zglobii, inteapa piepturile stincilor incremenite, senzatia vietii renascuta in muntii pulseaza pentru o clipa. Dar totul ramine doar ca o parere...
Si atunci incep aducerile aminte. Ochii mintii revad paraiele involburate, curgind sprintene din piatra in piatra, aducind cu ele clocotul viu al muntelui. In iarba frageda, boturi umede smulg seva vietii pe care noii veniti o regasesc in ugerele pline. Florile muntelui, rasfirate de la poale pina in varf raspandesc discret arome gingase, ca insasi faptura lor. Si sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decat altele: bujori de munte, gentiene, flori de colt...
Pe carari, ochii revad insiruite grupuri de turisti.. In praguri usilor de cabana, alte grupuri tin tovarasie.. Veseliei. Ca o fata frumoasa, ea ii...
Pentru versiunea originala cu toate linkurile active si eventuale intrebari - http://blogsipace.wordpress.com/2009/11/17/o-saptamana-pe-kirinyaga-mt-kenya/ Kirinyaga…muntele unde locuieste “seful” zeilor. Fascinant! In august am reusit sa mergem pe Mt. Kenya dupa trei luni de planuri
si antrenament (cat am putut, toti cei patru tovarasi de tura lucram in
Sudan, unde spre norocul nostru putem alerga si catara la sfarsit de
saptamana). Unul din cei mai fascinanti munti pe care am fost vreodata!
Peisaje superbe, oameni foarte faini (atat porterii, ghizii si ceilalti
montaniarzi pe care i-am intalnit), o prospetime (aer, natura,
temperatura) pe care, venind din sudul Sudanului, am apreciat-o cum
trebuie. Am reusit o tura excelenta traversand masivul de la vest la
est (Naro Moru – Chogoria), dormind cinci nopti in cort (Met Station,
Mackinder, Shipton x2, Road Head) si catarand traseul clasic spre varful Batian din peretele nord-estic (pana la 5070m) – 8 ore catarat, 8 ore rapel. Cateva impresii generale: natura e spectaculoasa, stanca foarte
aderenta si traseele – o placere (pe ancore mobile, doar punctele de
rapel au bucle/inele de rapel/pitoane). Taxa de parc e relativ scumpa
(50 USD / zi), se poate dormi in refugii pentru 15 USD...
Haiducii lu` Saptecai Polonezi, victime ale haiducilor din Retezat Scris in 31 August 2009, 21: 53 de Andrei Colt in Diverse. 349 vizualizari si 3 comentarii. Indeletniciri de mult uitate, sugrumate de vremurile moderne actuale, invie acum sub vraja foamei. Fenomen des intalnit in ultima perioada, acutizat insa la unii care, in consecinta, sunt impinsi la gesturi disperate. Ca si cum nu ar fi fost suficienta starea mai mult decat jalnica a drumurilor care leaga Valea Jiului de restul lumii civilizate, ca si cum nu ar fi fost de ajuns “eforturile” conjugate ale ” fetelor spalate” (autoritatile locale) ale zonei caracterizate prin bajbaieli si tergiversari de proiecte, acum isi aduc aportul la ingroparea definitiva a Vaii Jiului si “muritorii de rand”, mai exact cei care isi duc traiul de pe o zi pe alta. Concret, “haiducii” au inceput sa bage spaima in turistii straini, cunoscuti ca fiind de altfel cea mai mare parte a celor care scotocesc an de an Retezatul de la un capat la altul, intr-un procent zdrobitor numeric si rusinos pentru noi, romanii. Haiducul este, conform explicatiilor din dictionar, un om care incalca legea, dar in scopul protestului fata de o anumita oranduire. Haiducul de Retezat este insa o varianta hibrid,...
Muntele Cazan by Alex Buruiana published Thu, Sep 10, 2009 , in romanian
Varful Gerlach, in slovaca Gerlachovsky stit, reprezinta cel mai inalt punct al intregului lant carpatic, apartinand din punct de vederegeograficde partea centrala a muntilor Tatra Inalta, pe teritoriul Slovaciei. Inclus in TANAP, parcul national slovac, Gerlach nu a fost de prima data considerat cel mai inalt varf din Tatra. Masuratorile din sec XVIII indicau varful Krivan (actualul simbol national al Slovaciei), cu 2494 m, ca fiind castigator in lupta pentru altitudine. Totusi, in 1838, varful Gerlach a fost recunoscut si desemnat de catre ¥udovít Greiner, expert in silvicultura, ca fiind cel mai inalt. Odata ce s-a constatat ca varful este cel mai inalt din regiune, autoritatile, care au controlat la un moment sau altul regiunea respectiva, au capatat un interes deosebit pentru denumirea sa si au modificat-o din cand in cand din motive simbolice.
Prima zi 8 AUGUST 2009.
Ne trezim la ora 05: 00 dimineata, pornim masina si plecam in drum spre Sebesu de Sus pana pe Valea Moasei, unde oprim, ne luam rucsaci in spate, si pornim pe carare, pe langa rau, sa cautam indicatorul de intrare in padure. Afara este noapte, cu un cer innorat, de parca acum dadea sa ploua. Norocul a fost de partea noastra si nu plouat deloc, cu toate ca a plouat o saptamana intreaga. Am reusit dupa un timp prin iarba mare si uda, sa zarim indicatorul cu punct albastru de intare in padure.
Incepem sa urcam destul de greu pe cararea spre refugiul Suru. Dupa vreo ora ce tot am urcat ne-am amintit ca nu ne luasem apa de baut in sticle, si neavand ce face am mers tot inainte ca sa gasim primul izvor de apa, asta fiind cam dupa vreo o ora si jumatate de mers, ne-am oprit 5 minute, ne-am tras sufletul, si am pornit cu forte proaspete din nou la drum. Am ajuns in padurea de brazi, ne-am asezat pe o buturuga si am mancat ca ne era foame, si culmea culmilor, ca ne-am oprit cam la cateva sute de metri de poienita pe care era asezat refugiul Suru, care spre bucuria turistilor sa inceput reenovarea lui, cu promisiuni ca se va construi cabana Suru, montandu-se un troliu din izvorul Florii(Valea Lotrioarei) pana la refugiul Suru ajutand la transportul...
Nicolae Bogdan by Cristi Cuturescu published Mon, Aug 17, 2009 , in romanian
"Naluca Muntilor" sau "Mos Naluca", cum i se mai spunea de catre cei care l-au cunoscut, s-a nascut la 27 martie 1855 in Alexandria, judetul Teleorman, dar a crescut in Bucuresti, unde a urmat cursurile liceale si Facultatea de Litere. Nicolae Bogdan era un profesor apreciat si cautat de toata lumea buna a vremii, pentru ca in paralel cu functia de secretar pe care o detinea la Camera Deputatilor (inca din anul 1889), sectia impamantenirilor, oferea si meditatii pentru copiii acestora. Nicolae Bogdan a inceput sa mearga pe munte in preajma varstei de 30 de ani, fiind o fire vesela si prietenoasa, iar in tovarasia sa si-au facut ucenicia o buna parte din cercetatorii Bucegilor de la inceputul veacului XX, din care mentionez pe fratii Mihai Haret (Michai Gold) si Petru Gold-Haret, pe Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul Romaniei, St. Bogdanescu, nepotul lui Nicolae Bogdan , Tita Eftimiu etc. Printre calauzele care i-au indrumat pasii pe munte lui Nicolae Bogdan se numara Gheorghe al Sandei din Secari, o calauza vrednica si prevazatoare care avea cai buni de munte, Nicolae Butmaloi, vanator si calauza, mai tarziu cabanier la Casa Pestera, Staretul Ieronim dela Schitul Pestera, Megelea, calauza din Sinaia etc. Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul...
Cabanierii de la Omu by gabriel ciudoiu published Sun, Aug 16, 2009 , in romanian
*Acest articol nu se doreste a fi nici o actiune comerciala de antireclama nici un material jignitor sau de influentare a vreunei persoane in vre-un fel el trebuie citit doar ca relatare a unei situatii reale care din pacate se pare ca se intampla acolo unde te stepti cel mai putin. Haideti sa vorbim un pic despre oamenii de munte de la care te astepti sa aibe o oarecare notiune a bunului simt, eu unul am ramas absolut uimit de modul in care cineva care se presupune ca stie care e diferenta intre a oferi servicii pe munte si a oferi servicii intr-o piata de cartier marginas a reusit sa "rezolve" o problema creeata de propriul sistem de servicii. Vineri 7 august 2009 impreuna cu doi prieteni ne hotaram sa facem o tura de un weekend in bucegi si ne hotaram sa alegem cabana Omu ca loc de inoptare pentru noaptea de sambata spre duminica, ca sa fim siguri ca nu sunt probleme de cazare dam o cautare pe net, ajungem pe site-ul www.cabana-omu.ro intram la sectiunea contact luam cele 2 nr. de telefon "Cabanier; Irina Popa - Telefon; 0744-221582; in caz ca nu este in zona de acoperire, apelati;Dl. Popa Gheorghe, 0744.567290 ", sunam la primul numar si ne dam seama ca nu are semnal, asa cum suntem sfatuiti si la rubrica contact din site incercam al 2-lea numar de telefon, de data...
Impreuna cu Mihai Iubasiu si Alin Bradeanuam plecatin Elvetia pentru a urca mai multe varfuri de peste patrumii de metri din Alpii Peninni.
Am plecat pe 24 iunie sine-am reintorsin 12 iulie. Dimineata am plecat din Satu Mare cu masina lui Alin, iar seara eram deja in Austria, la granita cu Elvetia. Luni seara am ajuns in Saas GrundprinOberalppass si Furkapass unde, pe o vreme ploioasa, am urcat cu ultima telecabina si de la acolo, pe ploaie, am ajuns la cabana Weissmieshutte (2720 m) - o cabana frumoasa, construita din piatra. Cand am ajuns la cabana, ploaia s-a oprit si am putut admira toata splendoarea muntilor Alpi. A fost prima panorama a Alpilor Peninni. Am scos aparatul de filmat si, dupace l-am pus pe trepied, am filmat toata peisajul care ne intampina.
Casa Babele by Cristi Cuturescu published Thu, May 7, 2009 , in romanian
Casa Babele
Nu stiu cati dintre voi se dau in vant dupa aceasta cabana, cati dintre voi se bucura la vederea magaoaiei pe platoul Bucegilor si cati considera necesara prezenta ei acolo, la doar cativa metri de unele dintre cele mai indragite ciudatenii ale naturii din muntii nostrii: Babele.
Nici macar nu-mi fortez imaginatia in acest sens, pentru ca eu unul nu vad in ea decat o aglomerare absurda de moloz si fiare imbrancite unul hais si altul cea, o casa a dezolarii turismului romanesc si nu « ...un monument creat de mana omului, armonizandu-se perfect... » dupa cum inutil incearca sa ne explice semnatarii articolului « O CETATE DE GRANIT : CASA BABELE », publicat in Buletinul Alpin, anul VI, nr.1, martie 1938, editat de A. D. M. I. R. (Asociatia Drumetilor din Muntii Iubiti ai Romaniei).
Ei, desi sunt din tabara celor care evita in general cabanele, nu vreau sa se inteleaga faptul ca as fi vreun fanatic care cauta sa-si faca de lucru minimalizand importanta lor in calea drumetului de bun simt, civilizat, care incearca sa-si recupereze energia pierduta dupa o zi de efort sustinut, atata doar ca, in ultimii ani, aceste cabane au devenit orice altceva numai locuri care sa-ti ofere relaxarea si linistea dupa care tanjesti nu.
...
In peregrinarile noastre prin Natura, cautam adesea cararile iernii. Nu pentru ca ne-ar placea mai putin pajistea renascuta a primaverii, plaiul inmiresmat al verii sau ceata furisata pe vaile toamnei. In fiecare anotimp, prietenul nostru Muntele, ne ofera cate ceva din frumusetile lui, folosind – ca un orator care vrea sa convinga –mijloace de exprimare potrivite momentului. Ne vorbeste prin sipot de izvoare, ne sopteste prin fosnet de cetina batrina, uneori ne canta la harfa vrajita concertul..linistii absolute ce ii domina de veacuri, picurind in fiinta ascultatorului clipele de regasire atat de dorite.
De ce atunci preferam iarna? Probabil pentru ca mantia alba sporeste poezia muntelui. In prezenta zapezii redevenim copii, copii maturi, constienti de bucuria pe care o traim in prezenta fulgilor de nea, peste care adaugam cumpatarea anilor. Dar spre deosebire de cei mici, devenim si melancolici, stare de spirit dupa care tanjeste si fata cea sfioasa si tinarul indragostit, dar si barbatul sau femeia la varsta carora s-a adaugat intelepciunea experientei. Farmecul iernii nu este refuzat nici de veteranii muntelui, cei de la tamplele carora fulgii jucausi au depus primele suvite albe cazute parca impreuna cu stratul vaporos...
Peste zarea muntelui e asternut omatul greu. Acolo sus, departe de tumultul vietii, o liniste grea a acoperit zvonurile vailor inghetate si ele. Vantul incearca sa anime urmele de viata, dar zadarnic, caci brazii mai degraba gem sub mangaierile sale.. Pina si vietatile m untelui, atat de fidele lui, au coborat de mult in tainicele paduri de la poale. Doar cite o urma ici-colo, si ea singuratica si grabita, se iteste intre doua primeneli de zapada. Cand soarele inunda firea, iar razele lui, sulite zglobii, inteapa piepturile stincilor incremenite, senzatia vietii renascuta in muntii pulseaza pentru o clipa. Dar totul ramine doar ca o parere...
Si atunci incep aducerile aminte. Ochii mintii revad paraiele involburate, curgind sprintene din piatra in piatra, aducind cu ele clocotul viu al muntelui. In iarba frageda, boturi umede smulg seva vietii pe care noii veniti o regasesc in ugerele pline. Florile muntelui, rasfirate de la poale pina in varf raspandesc discret arome gingase, ca insasi faptura lor. Si sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decat altele: bujori de munte, gentiene, flori de colt...
Pe carari, ochii revad insiruite grupuri de turisti.. In praguri usilor de cabana, alte grupuri tin tovarasie.. Veseliei. Ca o fata frumoasa, ea ii...
"Naluca Muntilor" sau "Mos Naluca", cum i se mai spunea de catre cei care l-au cunoscut, s-a nascut la 27 martie 1855 in Alexandria, judetul Teleorman, dar a crescut in Bucuresti, unde a urmat cursurile liceale si Facultatea de Litere. Nicolae Bogdan era un profesor apreciat si cautat de toata lumea buna a vremii, pentru ca in paralel cu functia de secretar pe care o detinea la Camera Deputatilor (inca din anul 1889), sectia impamantenirilor, oferea si meditatii pentru copiii acestora. Nicolae Bogdan a inceput sa mearga pe munte in preajma varstei de 30 de ani, fiind o fire vesela si prietenoasa, iar in tovarasia sa si-au facut ucenicia o buna parte din cercetatorii Bucegilor de la inceputul veacului XX, din care mentionez pe fratii Mihai Haret (Michai Gold) si Petru Gold-Haret, pe Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul Romaniei, St. Bogdanescu, nepotul lui Nicolae Bogdan , Tita Eftimiu etc. Printre calauzele care i-au indrumat pasii pe munte lui Nicolae Bogdan se numara Gheorghe al Sandei din Secari, o calauza vrednica si prevazatoare care avea cai buni de munte, Nicolae Butmaloi, vanator si calauza, mai tarziu cabanier la Casa Pestera, Staretul Ieronim dela Schitul Pestera, Megelea, calauza din Sinaia etc. Gh. Mortzun, membru fondator al Touring-Clubul...