Jurnale

1  PARADISUL LA PRET DE DUMPING Si iata-ne, eu si Ina, langa autocar, cu niste rucsaci imensi ca dimensiune si greutate. Nu sunt obisnuit cu un rucsac greu in spate si nici nu sunt un mare fan al cortului. De ambele deziderate ma dezisesem cu destul de multa nonsalantaDar realitatea ma apasa la propriu ! Rucsacul meu avea vreo 26 de kg, aproape jumatate din greutata mea. Ma uitam la rucsac pe furis, vinovat, gandind ca va fi imposibil sa nu devenim dusmani. Ma intrebam oare ce-o fi in sufletul Inei, caci si rucsacul ei arata aidoma, mai usor insa cu vreo 8  10 kg. Am socotit insa ca e mai intelept sa ma prefac ca a asa tre sa fie un rucsac ce va ajunge si pe Mont Blanc, desi n-am pierdut din vedere expresia de adanca mirare a Inei cand de rucsac am prins si-o lopata de zapada (citisem la un confrate ca pe la Gouter bate vantul al dreacu si ca ar trebui ingropat cortul), ceea ce m-a facut sa accentuez importanta momentului, de parca atasam la rucsac sceptrul Marii Britanii. Ne urcam in autocar si pret de o zi si-o noapte lasam ca peisajul sa se perinde prin fata ochilor. Noua ne-a fost usor, caci unul dintre soferi era fratele Inei si glumele si pauzele si cafeaua sorbita din cesti, pe la popasuri, ne-a indulcit mult...

Vom cauta in acest jurnal sa expunem desfasurarea unei excursii de o jumatate de zi, efectuata pe 3 Oct 2010, intr-o duminica, pe cat posibil cu informatii inedite, care nu se regasesc in materialul destul de bogat despre masiv publicat pe net; Pozele care insotesc acest jurnal au fost facute de Lidia care m-a insotit in excursie; Desigur ca materialul cel mai complex despre masiv a aparut demult (1975), in colectia Muntii Nostri de prestigiosul Dan Balteanu. Din pacate astfel de ghiduri montane nu se mai scriu astazi si trebuie sa ne multumim cu ce avem. Am pornit (ca mai toata lumea intr-o tura de duminica) din Dambu Morii (despre care in afara ca vechiul motel de la sosea e complect dezafectat nu se pot face nici un fel de comentarii, decat negative); De la Dambu Morii pana la cabana Piatra Mare, pe la 7 scari (banda galbena) am facut aproape 3 ore (timp corect indicat si pe placutele indicatoare). Am pornit pe banda galbena spre canionul 7 scari; pana la canion traseul de duminica de toamna a fost extrem de populat cu tot soiul de turisti; Ajunsi la canion afluxul de turisti se domoleste, caci putini se incumeta in canionul propriu zis, derutati si descurajati de o inscriptie situata la ambele capete ale canionului, cum ca acesta ar fi impracticabil si mai bine s-ar folosii...

Dupa 10 ani de la incercarea de a strabate creasta meridionalilor de la Est la Vest (Busteni-Herculane), am plecat intr-o noua expeditie - de data asta in sens invers. Ambele dati am mers 11 zile. Acu zece ani: Busteni - Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Lotrului, Sureanu, Retezat - Cabana Buta unde ne-am oprit datorita ploii. A plouat in continuu timp de 48 de ore si am renuntat. Acum am plecat din gara Herculane - Cernei, Godeanu, Tarcu, Retezat, Parang, Capatanii - am terminat in Baile Olanesti. https://picasaweb.google.com/baubau26/PeMunteDeLaHerculaneLaOlanesti Jurnaul scris seara de seara:  ziua 1:  Plecam din Bucuresti la ora 10: 45 cu trenul de Timisora. Coboram la Herculane. Traversam raul Belareca si mergem pe un drumeag. Inca e noapte asa ca ne hodinim langa o capita de fan. Am bajbait dupa marcaj pana am dat de niste semne forestiere. Doar 2 banda rosie  pana la Poiana cu peri unde mancam mure, mere si prune. Am incercat sa stam pe culme. Marcaj banda rosie bun o perioada. Intalnire cioban care ne explica drumul pe Ciulovete. Cicilovete cumplit. Fara apa, urzici, marcaj rar. Ajungem la niste case. Mancam branza, mamaliga, ceapa si bem o tuica. Asteptam sa mulga vaca sa bem lapte. Dormit in cort sub varful Arjana. Tot acolo poposise si alex mielu. I-am donat un...

Nu m-as fi gandit vreodata ca am sa ajung sa fac o tura de o zi prin Retezat. Cand stai in Brasov, si muntele respectiv e la cateva ore bune, departe de tine acest gand. Uite ca s-a intamplat. Dupa o noapte nedormita in rapidul de Budapesta, dupa ciudate experiente intr-o stranie gara provinciala cu stranii oameni nocturni, si dupa o calatorie de o ora cu un personal ce para e desprins dintr-un peisaj de acum douazeci de ani, iata-ma la Subcetate loc bun de pornire spre inaltimile Retezatului. Asa cum vorbisem, Vladut ma astepta cu taxi-ul pentru a ma duce pana la Rausor. Alta cale de a ajunge, daca nu ai masina personala, nu exista asa ca am fost foarte multumit sa dau de el in linistea diminetii. Ajungi in Rau de Mori, comuna de la poalele muntelui, acolo unde se aduna apele Raului Mare cu ale fratelui mai mic, Rausor si apoi iti continui drumul prin Suseni, micul sat din amonte, deasupra caruita troneaza, abrupt, Magura Cetatii (766 m). Nu-i zice degeaba asa, ca daca arunci bine privirea, distingi deasupra apruptului ruinele Cetatii Colti, cea mai bine pastrata dintre toate...

Aceea şi echipă ca anul trecut, plus încă unul. Patru, şi totuşi trei, din nou.     De abia aşteptam momentul când o să pornim, din nou, într-o altă aventură pe biciclete. Acum cu mai multă experienţă, plus un nou membru în echipă, novice, dar nerăbdător să simtă pedalele către ce va fi să fie. „Mai avem două săptămâni şi plecăăăăăm!!!”. Harta traseului gata configurată, ultimele îmbunătăţiri la biciclete (care acum au avut parte de un upgrade, necesar pentru cei în jur de 800 de km care ne aşteptau, mai mult de jumătate prin munţi), cumpărături de început de călătorie şi entuziasm pe măsură... Hmm. La asta nu ne aşteptam. Înainte cu câteva zile, mesaj: „nu mai pot să vin, a intervenit ceva. Îmi pare rău”. Deci, la fel ca anul trecut, patru, dar totuşi trei. Oftăm. Parcă am fi luat o piatră în cap. Şi nu ne vine să credem, dar, asta e, decizia a fost luată, iar noi, ceilalţi, n-avem ce face decât să o respectăm. La urma urmei, e prietenul nostru. Oricum o să-l luăm cu noi în gânduri. Trei to go.     Către Dej, 92 de kilometri     Ne întâlnim la punctul de plecare, devreme, cu un drum de început lung şi nu uşor, şi cu o răceală zdravănă, netratată, dar ce mai contează... O ultimă verificare, emoţii, apoi încălecăm...

Am intitulat acest articol ca o contra la afirmatia Presedintelui Romaniei facuta cu ocazia vizitei sale la Rosia Montana in toamna acestui an cand a dat unda verde la distrugere. Acesta isi incepea un interviu, caracteristic domniei sale: "am venit la Rosia Montana sa vad...". De aceea pot spune si eu ca si noi am fost la Rosia Montana, si am vazut, dar nu ne-a placut ceea ce este si cum se intrevede viitorul asa cum pare sa fie croit de proiectele actuale. Anul 2011 pare sa fie cel mai aglomerat an in lobi-uri pro sau contra exploatarii aurului de la Rosia Montana. Multa vorbarie mai mult sau mai putin pertinenta care-si doreste sa traga jarul pe turta adeptului unei tabere sau alta. Media si-a adus si ea aportul prin reportaje, interviuri, documentare, foto sau film, tot arsenalul mediatic pentru a impresiona privitorul, ascultatorul sau cititorul despre situatia de-acolo. Din acest motiv am hotarat ca in aceasta vara, din incursiunea noastra prin Apuseni, sa nu lipseasca Rosia Montana, sa vedem cu ochii nostri ce-i acolo, ce-a mai ramas, de ce atata incrancenare pentru un loc ce pare uitat, ingropat, totusi actual, ce se vrea dezgropat (la propriu si la figurat) si de viitor (dar care?). Asadar, plecam din Campeni intr-o dimineata...

Nu, nu am reeditat o excursie făcută în urmă cu mai mulţi ani cu toate că îmi doresc tare mult să mai ajung prin acele locuri. Pur şi simplu doresc să-mi reamintesc şi să scriu despre o excursie făcută în Cheile Caraşului şi Cheile Nerei în urmă cu 21 de ani, care m-a marcat mult timp. Care a fost şi rămîne chiar şi acum, după ce am văzut Apusenii şi Făgăraşului (munţi emblematici), una dintre cele mai frumoase excursii făcute de mine, o excursie  de suflet. Poate pentru că Aninei, alături de Apuseni sunt cei mai frumoşi munţi (în opinia mea, desigur) sau poate că a fost prima excursie „adevărată”. O excursie „plină”, altfel decât cele pe care le făcusem până atunci. O excursie de şase zile în care am văzut păduri seculare neatinse, fâneţe pline de flori, inegalabilele chei ale Nerei, peşteri mari, frumoase şi mai ales sălbatice, cum nu mai văzusem şi nici nu mai visasem până atunci, am cunoscut localnici primitori şi câte şi mai câte…. Am cunoscut un colţ de ţară mirific pe care îl recomand tuturor. După ce am văzut Apusenii, un alt colţ de rai, mai cunoscut de iubitorii muntelui, i-am spus Marianei (partenera de viaţă şi de călatorie din Apuseni) cât de izbitor de mult seamănă cu Aninei, cu Cheile Caraşului şi Cheile...

   De mult timp ne doream sa pasim si vara prin minunatul parc national Retezat, asa ca zis si facut.Nu prea multe planuri inainte, nu de alta, dar parca sunt mult mai reusite turele organizate ad-hoc, cel putin din punctul meu de vedere.

     Aruncam o privire scurta, dar sigura pe prognoza meteo, care, spre norocul nostru se anunta una favorabila. Nu stam mult pe ganduri si dam o fuga la cumparaturi pentru 3-4 zile si inapoi la impachetat.               

    Cateva ore de somn, luam rucsacul in spate si hai la gara. Dupa cateva ore bune de mers cu trenul ajungem in sfarsit in Ohaba de sub Piatra. De aici, spre norocul nostru, am urcat cu masina administratorului unui camping de la Carnic.  De la Carnic pasi ne poarta incet inspre una din minunatiile acestui loc: Cascada Lolaia. Ramanem placut surprinsi de scarile din lemn de brad facute recent. Coboram si noi la cascada, admiram si imortalizam momentul, dupa care revenim.    In mai putin de 2 ore suntem la locul de campare de la cabana Pietrele. Ne gasim si noi un loc prin balariile ce depaseau un metru, montam cortul si ne facem o supa calda pe primus. Multe corturi in...

   Cu toate că este cu aproape un kilometru mai scund decât uriaşii de piatră ai ţării, muntele Cozia se ridică cu nu mai puţin de 1000 metri deasupra văilor ce-l înconjoară, dominând împrejurimile prin statura sa semeaţă. Secretul acestei măreţii: gnaisul. Şi nu un gnais oarecare ci gnaisul de Cozia.

  În Cozia trecutul Pâmântului se îmbină armonios cu istoria României. Drumeţia începe în prezent, lângă motelul Cozia. Câţiva metri mai sus ajungem în vremurile lui Mircea cel Bătrân. Alţi câţiva metri mai sus ne întorc cu o mie de ani înainte în antichitatea daco-romană. De unde urcăm prin dealurile cretacice pentru ca sus de tot să intrăm în antichitatea geologică a Terrei, Precambrianul.

 Valea Jepilor e un simbol. O atracţie. Pelerinajul pe vale spre sau dinspre Crucea Eroilor este pentru românul de rând suprema aventură montană, egalată poate doar de o bătaie cu zăpadă în plină vară lăngă tunelul Transfăgărăşanului. De-a lungul ei poţi întâlni cele mai bizare personaje şi cele mai stranii recuzite vestimentare. Unele le poţi revedea seara la ştiri urmate de figura încruntată a şefului Salvamont Buşteni. Dincolo de toate aceste curiozităţi, Valea Jepilor este o foarte frumoasă vale a Bucegilor, ce merită atenţia, respectul şi delectarea iubitorilor de munte. Şi pe deasupra, un traseu aş spune chiar solicitant pentru un drumeţ simplu, unul din traseele marcate dificile.