de-ale lui Gheorghe-Emil Pop

Nehoiu - Valea Nehoiului - Muntele Monteoru - Vf. Monteoru - Dl. Bisericuta - Gura Milei

Traseul leaga orasul Nehoiu de valea Siriului si muntii Siriu traversandmuntele Monteoru, unul din sirul de munti ce strajuiesc pe dreapta Siriul. Drumul propus urmareste raul Nehoiu de la varsare pana la unul dintre izvoare, atinge cota maxima la 1334 m pe vf. Monteoru dupa care, orientati doar de configuratia terenului, se coboara in valea Siriului la Gura Milei.

Muntii Buzaului sunt putin cunoscuti si, cu atat mai putin, vizitati. Pacat, caci locurile, si uneori oamenii, pot surprinde pe vizitator cu o peisagistica rar intalnita in ultima vreme. Plaiuri domoale “sparte” din loc in loc de stancarii salbatice, catune izolate de tot ce e modern, paduri dese pline de jivine rar tulburate de prezenta umana, puturi din piatra sau lemn acompaniate de scartaitul jalnic al unei cumpene cu galeata din lemn, ici – colo case din lemn locuite sau parasite, tencuite sau nu, acoperite cu sita sau sindrila innegrita de vreme. 

Pe aici se gasesc plaiuri cu urme de locuire ce se perde in negura timpului, atestand continuitatea de vietuire a unei natii care a supravietuit vicisitudinilor secolelor ce au trecut peste ea. Sunt locuri ce se doresc redescoperite, sunt locuri ce sigur ar trebui popularizate de oameni si institutii platite de fiecare dintre noi, sunt locuri fara de care am fi mai saraci sufleteste si mental, iar natia mai stirbita in identitate. Inca mai avem drumuri vechi de secole ce au...

Am terminat de citit, zilele trecute, Romania Pitoreasca a lui Vlahuta. O mai citisem odata cu foarte multi ani in urma, o uitasem, nu mai stiu daca la vremea respectiva meditasem cat de cat la cele scrise sau m-am multumit doar cu lectura, stiu doar ca mi-a placut si atat. Acum a fost mult mai mult, nu e doar o carte de lecturat ce te poate incanta prin stilul simplu, accesibil, e o carte de meditatie asupra a ceea ce a fost intr-o vreme si ceea ce nu mai este acum. Si cate nu mai sunt acum…!!??

Rememorez ultimii ani de drumetie, calcand poteci si ulite prin sate si nu mai gasesc nimic din imaginile sugerate de Vlahuta, nici case varuite stralucind in soarele verii, nici tarani la joc in hora de duminica, nici camasi inflorate pe tarancute mandre de munca lor din timpul iernilor, din ce in ce mai rare carute incarcate cu rodul pamantului, trase de cai sau boi mandri de povara la care sunt pusi s-o care si de stapanul lor gospodar. Ulitele satelor s-au pustiit fiind inundate de vegetatia spontana, rar, cate un copil duce de lant o vaca la sau de la pascut, imbracat in blugi si incaltat in adidasi uitanduse lung dupa tine, mut si cu fata tampa [ astia ce-or mai fi cautand p’aci? ]. Sate goale de...