de-ale lui Anca Ştefănescu

Sa tot fi fost vara lui 2006, in luna iulie, adica acum cativa anisori buni cand au avut loc cele povestite aici. Sa prindem din curgerea timpului o clipa dintr-o seara de vara, la munte, cand ochii raman atintiti in jocurile nebune ale flacarilor unui foc din crengi de brad, atunci cand scantei urca spre ceruri din cetina uscata . O noapte vrajita petrecuta fie prin vre-o stana, la povesti dintr-un timp invechit al ciobanilor ce odata stapaneau muntii nostrii, fiindu-le locatari si fratii intr-o unire simpla si frumoasa;fie pe la vre-un refugiu in mijlocul unei mici familii asa numai cum muntele poate sa faureasca intre straini. Sa facem deci din aceasta clipa un dulce prizonier al aducerilor aminte si sa parcurgem paginile urmatoare asemenea unui vals nebun intre vantul inaltimilor si timidele flori de colt . Ca si acum, si atunci se pare sa fi avut o problema cu avertizarile meteorologice ce se prezinta sub forma a diferitelor culori atasate unor coduri cica. Tin minte ca tot urmaream prognoza si atunci timp de vre-o doua saptamani, si tot ploaie si iar ploaie, asta in timp ce fereastra de timp in care puteam pleca se tot inchidea periculos de mult. Si cum se cade sa dau si cateva detalii tehnice, desi nu prea imi sunt mie pe plac: destinatia urma sa fie o...

Se prea poate sa fi trecut peste doi ani de zile de cand nu am mai scris si tot cam pe atat de cand nu mi-am mai inhamat spatele la o tura cat de cat serioasa. Cumva, bretelele rucsacului imi pareau straine, le simteam ca pe un prieten drag pe care anii si intamplarile mi-l rapisera, simteam vina de a nu mai fi pastrat legatura, desi in suflet ea nu fusese nici cand intrerupta. Dar precum mi-a fost taiat avantul odata si pe binemerit, ma trageam singura de urechi “cauta solutii, nu scuze, Anca!”. Asa ca intr-o seara din luna august a anului trecut, ma hotarasc sa unesc intr- o tura doua bucati de traseu pe care le facusem anterior separate ce aveau la mijloc o mare bucata de necunoscut. Punctul de plecare in traseu urma sa fie intersectia drumului Herculane-Baia de Arama cu drumul ce duce in Cerna-Sat iar finalul urma sa fie traversarea Retezatului de la Cheile Butii, la Carnic. Dar un cliseu ni s-a aplicat si noua iar vorba aceea veche romaneasca cum ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la fata locului a devenit a naiba de reala. Si fiindca sunt o optimista prin natura ma zbat sa trec peste primul impediment cu bine. Participanti la tura, trei oameni si un catel: eu, Robert si Dan iar patrupedul Zaris. Toti, inclusiv cel cu tractiune integrala...

Dupa 2 zile de ploaie si frig stau cu Ramo in cabana, noaptea la 12 refacand inca odata lista echipamentului in minte. Cu cat scotoceam mai adanc in memorie cu atat realizam cate uitasem. Nu-i nimic, ne-am zis, maine dimineata luam restul din Campul lui Neag. Am pus ceasul sa sune la 6, a sunat de nu a mai putut.! Ne-am trezit pe la 8 din instinct, asta e, incepem cu stangul, ne-am zis razand, in drum spre statia de autobuz. Ultimele cumparaturi din Camp, micul dejun in Cheile Butii, pe la 12, si de acolo drum intins. Acum alta , pe drum drept rucsacii erau cum erau, dar la deal era crima si pedeapsa. Abia acum a venit si intrebarea: "de ce naiba am luat atatea?" Incet la pas, ca drumu-i lung. Pe la jumatea drumului intr-o pauza, cand in mintea mea boscorodeam pe cea care facuse rucsacul cu o seara in urma si pe cei ce il proiectasera asa incapator, ca deh, daca n-ar fi fost asa mare, ma opream si eu la timp cu impachetatul, cum ziceam, in...

A mai trecut inca o iarna peste acesti munti, o iarna capricioasa, uneori puternica si nemiloasa inlantuind in vanturi puternice plapandul refugiu ce ii statea in cale , alteori blanda cladind senin si pace in flux de lumina ce inrobea ochii sub lentila protectoare a ochelarilor. M-a inrobit si pe mine aceasta iarna , m-a prins in mrejele ei , m-a transformat ,m-a inaltat pe aripi albe spre alt univers, spre alta treapta a spiritului meu, o treapta ce altfel nu putea fi urcata.Zeita alba m-a invatat sa pun pasul acolo unde nu mai exista nici o urma , m-a invatat sa respir aerul inghetat al diminetii, m-a invatat sa privesc unduiri si forme ce nu primisera botezul ochiului caci vantul schimba panorama de la un minut la altul.Am invatat sa raman neclintita acolo unde nu exista repaos, am reusit sa vad acolo unde nu mai exista forma ci doar vant turbat ce ridica un zid de pulbere spre zei, un zid ce ingloba totul si se strangea usor ,usor in jurul meu pana si eu am ajuns a face parte...

Toata trupa plecase de la cabana , mai ramasesem eu cu fetele si Alex sa strangem pe acolo , sa lasam cat de cat la fel cum gasiseram,dar si cu speranta unei ture a doua zi.Patru zile cat am stat acolo , nici un fulg de zapada, ne-a cam plans sufletul dupa peisajul hibernal, dar asta e, ne resemnasem cu idea ca in aceasta iarna natura ne certa in felul ei , privandu-ne de spectacolul alb. Si cum ne resemnasem noi in idea unei ierni pustii, parca cineva se hotarase sa ne dea o lectie , una frumoasa si neasteptata.De odata se aude “ninge!”.Cateva secunde mai tarziu , cinci perechi de ochii se holbau de la fereastra la firavul dans ai fulgilor ce abia isi faceau simtita prezenta , gingasi si tematori asemenea unor domnite.Si mai ca intodeauna omul , iar neincrezator “ehh, nu are nici o sansa , e ud pamantul , nici macar nu o sa se depuna!”.Cred ca atunci, in acel moment , ingerii radeau de neincrederea noastra copilareasca , si s-au hotarat ca e timpul sa...

Dupa cum spunea cineva , vara asta a fost ..un sezon al transformarilor , al perfectiunii.Nu am mai scris de mult, mai mult am trait , dar acum e timpul sa ma asez si sa contemplez , deci sa vedem ce a iesit … Mama zice saraca, ca parca am devenit o stafie prin casa, vin stau o zi ,doua, spal hainele si iar plec , uneori mai iau si cainele cu mine , ca deh , nu e de ajuns sa plec doar eu.

ÎNVAŢĂ DE LA TOATE "Dis de dimineata au iesit pe drumuri calde si desculte, primele ninsori Bate dinspre munte vifor de parfumuri, degetele tale-s teascuri pentru flori Peste dor ciobanul, coborand la stana de la gura sobei, mirosind a lut Mestecand in tuciuri soarele si luna si ceva ninsoare buna de baut." Haidem in Retezat, intr-un decembrie cald si ploios, asta cel putin la noi in Craiova. Cu o luna 'nainte prinsesem prima zapada in Parang, incercaseram noi atunci o tura pe zapada dar a fost in zadar; viscolul, ceata si lipsa experientei in turele de iarna au curmat aceasta tentativa. Aveam insa vointa! Defapt aveam mult tupeu pentru echipamentul nostru, asa cum zicea Mihai la poalele Carjei acum o luna in mijlocul unui superb white out. Toate bune si frumoase insa abia se deschisese apetitul pentru turele de iarna. Primisem o lingurita si eu vroiam tot tacamul ("si l-am avut cu varf si indesat!"). Eh, dar sa o luam de la inceput, ca doar asa e frumos, nu? Ocazia a...

"Hot tacut, du-ma departe, lasa-mi sufletul pierdut sa se odihneasca in taramul vechilor zei" Haggard O ploaie calma si lunga matura strazile orasului de cateva zile, o ploaie ca si cea care cade acum cand scriu, monotona si linistita. Era luna lui mai cand inca vremea se mai juca cu anotimpurile, cand inca zapada crestelor nu disparuse in dare de namol. Orasul cersea soare, eu cerseam sunetul rotilor de fier, cerseam sa aud sunetul acela iar si iar. Nu conta ploaia, soarele, caldura sau frigul, nu conta ce ma insotea in aceasta calatorie. Nu stiam unde ma va gasi ziua de maine si nu a durat mult pana ne-am hotarat unde ne v-or duce sinele de cale ferata: Valcea. Si de acolo o sa vedem cum o sa ajungem in satul Barbatesti, iar de acolo sus, sus in crestele Builei. Eram doar doi pierduti pe strazile orasului cand am hotarat sa plecam, si in final doar doi au ajuns pe creste, restul nu au vrut sa vina. Dintre. Ploua cand am plecat, ploua cand am L atatia prieteni iar...