Locul de unde se vede acasa - Domogled
Zona Olteniei apusene si a Banatului este din punct de vedere toponimic sub o evidenta influenta slavona. Numai cateva din denumirile cele mai cunoscute probeaza acest lucru: raurile Cerna (Crne inseamna negru), Topolnita, Clisura Dunarii (clise - loc ingust, chei), intregul lant de localitati de pe malul romanesc: Varciorova, Ieselnita, Svinita, Dubova, etc.
Astazi vom calatori insa pe muntele de unde se vede casa, adica pe Domogled. Cine stie cand a urcat primul calator pe acest munte si inspirat de privelistea larga ce se deschidea pana dincolo de Dunare, a propus aceasta denumire... Nu vom afla asta niciodata, insa de atunci faima acestui munte s-a extins in zona incat nu putem trece nepasatori pe Valea Cernei sau prin Baile Herculane fara sa ne incumetam sa urcam pe fruntea Domogledului.
Masivul Domogled este primul din varfurile importante ale Muntilor Mehedinti, pornind dinspre sud. El domina de la 1105m statiunea Baile Herculane, fiind situat oarecum la vest de creasta principala, mai scunda insa cu 400-450m. Astfel, privit din diferite unghiuri apare ca un urias care se ridica deasupra regiunilor joase din jur, mai ales deasupra statiunii, situata doar la 160m, altitudine medie. Situat intr-o regiune calcaroasa, cu influente climatice submediteraneene, cu o flora si fauna deosebite, Domogledul a ajuns obiectul de studiu al naturalistilor, un larg perimetru din jurul sau fiind constituit in rezervatie.
Traseul pe care il propunem azi porneste din Herculane, fiind doar una din multiplele variante pe care le putem alege in ascensiunea noastra. Accesul in statiunea milenara se poate face atat pe sosea (DN6 dinspre sudul si vestul tarii) cat si pe calea ferata. Chiar din Herculane pornesc doua trasee catre Domogled dar noi il vom urma pe cel mai comun: Baile Herculane (zona hotelului Cerna) - Crucea Alba - Grota lui Serban - Varful Domogled.
Pornim de langa hotelul Cerna, pe strada ce urca pe langa hotel si trece apoi pe la izvorul mineral si pe langa primarie. In fata noastra se ridica, inaccesibil, abruptul Domogledului. Varful nu se zareste de aici, dar putem distinge, sus, printre frumoasele exemplare de pin banatean, Crucea Alba. In stanga acesteia se deschide saritoarea Vaii Jelarau. O poteca ne va purta pasii catre acele locuri dar pana atunci urmam strada, pavata cu piatra cubica, care devine ingusta si urca mereu pentru a ne scoate in DN67D, drumul ce ocoleste statiunea prin partea rasariteana. Am facut pana aici 10 minute. Pornim pe sosea la dreapta, in sensul invers celui in care am urcat, si ajungem treptat chiar in spatele hotelului Cerna, situat mai jos. Urmarim marginea din stanga a soselei pana gasim poteca ce poneste spre munte, cam la 600 m de locul unde am iesit la drum. O tablita indicatoare ne indruma catre Crucea Alba si Izvorul Jelarau, pe marcaj cruce albastra. Cateva trepte de beton ne inlesnesc primii pasi si apoi, urcand, intram in padure.
Poteca este putin mai abrupta in prima parte pana ajungem la un mic platou unde gasim si un loc de popas sub forma unui chiosc de lemn. De aici poteca va urca ceva mai bland, tot prin padure, in serpentine largi. Nu ne putem rataci, poteca este foarte buna si marcajul asemenea. In partea finala, ajungem in imparatia calcarului, iar padurea se rareste. Stanci uriase stau suspendate deasupra haurilor iar printre incheieturile lor se strecoara semetii copaci de care am pomenit si mai devreme: pinul banatean, cu coroana sa in forma de umbrela. Jos, in stanga noastra, se zareste statiunea din care am urcat, iar dincolo de ea, culmea impadurita a Seseminului. Poteca se strecoara in partea finala pe niste brane - "cararea pisicii" - (destul de alunecoase pe vreme umeda) si ajungem astfel, dupa circa 1h, la Crucea Alba.
Legenda locului spune ca in timpul primului razboi, un ofiter al armatei imperiale a trecut calare din Mehedinti catre Herculane dar deasupra unei prapastii, podetul a cedat, cal si calaret gasindu-si sfarsitul in genunile de dedesubt. Cat adevar este in aceasta poveste nimeni nu poate spune dar cu siguranta, Crucea Alba a devenit o destinatie preferata de turisti, datorita perspectivei incantatoare care se deschide de aici.
Parca de abia de aici, de la inaltimea Crucii Albe observam ce ingusta este valea Cernei incat statiunea a trebuit sa se rasuceasca pe mendrele raului, castigand cat de putin teren drept s-a putut. Distingem hotelurile si casele, vechile constructii ale bailor si parcul. In susul vaii zarim culmea ascendenta a Muntilor Cernei si trapezul aspru al Pietrei Galbene.
De la Cruce, coboram cateva zeci de metri spre valea Jelarau. La un moment dat, spre dreapta se deschide un fagas de vale pe care urca noua noastra poteca, marcata cu banda galbena. Inainte drumul urca pe valea Jelarau, spre izvorul omonim si Poiana Musuroane. Noi urmam insa poteca la dreapta, care urca destul de abrupt, intr-o zona ceva mai instabila, cu grohotis. Urcusul este obositor dar din fericire nu e prea lung. In maxim 30 de minute de la Cruce ajungem in imediata apropiere a Grotei lui Serban, situata la 30-40 m spre stanga potecii. Pestera se viziteaza in doar cateva minute, dar e bine sa avem o sursa de lumina.
Dincolo de grota poteca iese pentru scurt timp din padure, urcand mereu. In acest loc trebuie sa fim foarte atenti pentru ca la un moment dat, marcajul se indreapta brusc la stanga in timp ce aparent, poteca merge inainte pe curba de nivel. Noi urmam marcajul (destul de rar, e drept) care ne poarta printre tufe si copaci catre piciorul de munte ce coboara din Domogled. Vom intra in zona lespezilor de calcar, printre care se strecoara cu destula dificultate drumul nostru. In spate, zarile se largesc catre Banat iar spre stanga se ridica crestele semete ale varfurilor Suscu si Hurcu. Jos, impadurita, valea Jelarau.
Urcam in continuare pe un versant expus soarelui si dupa 2h, poate si mai mult, de la Cruce, ajungem in primul varf, Domogledul Mic (1099m). Intre acesta si Domogledul Mare (1105m), situat cam la 700m mai la est, se lasa o sa domoala, pe care o traverseaza si poteca.
Ajunsi aici, intelegem fara greutate de ce zona a fost declarata rezervatie. Zeci de flori ne inconjoara, colindate de tot atatea specii de insecte, in special de fluturi care fac faima acestui munte. Calcam pe o iarba adanca pana la glezne. Intreaga fata a muntelui ce coboara spre Cerna este invelita in acest covor natural, punctat de siluetele copacilor.
Pasim pe Domogledul Mare si putem face un tur de orizont cuprinzator: inspre est, se zaresc inaltimile domoale ale Podisului Mehedinti iar sub noi, poiana Musuroane, in care zarim cladirea fostei cabane forestiere si punctul de observatie a animalelor salbatice. Din poiana, inconjurand Domogledul pe la est si nord, poneste valea Jelarau. Dincolo de aceasta se ridica varfurile aproape gemene ale Suscului si Hurcului. Inspre muntii Cernei se observa cetatea Arjanei iar mai spre apus, Muntii Almajului si mica depresiune a Mehadiei. In zilele senine, privelistea se deschide catre valea Dunarii si muntii Miroc din Serbia. Culmea rotunjita a Muntilor Mehedinti inchide zarea spre sud.
O imagine frumoasa o ofera acest pisc catre zona Pecinisca, Varful Soimul si cheile Feregari (zona fostei cariere de calcar). Din peretii semeti printre care se strecoara cheile, vedem numai varfurile, mult mai scunde fata de inaltimea la care ne gasim noi. Modest ca altitudine, Domogledul este insa un munte deosebit de pitoresc. Va veti convinge singuri de asta.
In ceea ce priveste drumul de intoarcere, avem mai multe variante. Drumul cel mai scurt este cel pe care am urcat. Putem insa sa ne continuam drumetia pe marcajul banda galbena, ce coboara catre Valea Feregari (trecand prin apropierea Pesterii de la Soroniste). Sau putem cobora direct in Poiana Musuroane, pe o poteca ceva mai greu de gasit, si sa ne continuam apoi drumul spre comuna Podeni din Mehedinti sau, tot din poiana, sa coboram pe valea Jelarau, pe langa izvor.
Inainte de a pleca pe traseu, este bine sa va aprovizionati cu apa pentru ca nu veti gasi nici un izvor pe munte, cu exceptia Jelaraului, asta daca va veti intoarce pe aceasta varianta. In plus, nu uitati ca fauna originala a Domogledului include si temuta vipera cu corn, asa ca putina atentie nu strica.