Cum ne apărăm de câini

Posted by: Cătălin Olteanu in de-ale lui Cătălin Olteanu , Munţii Carpaţi , de-ale lui Cătălin

Dinu Mititeanu

     ... Fiind o zonă cu munţi înierbaţi (Cernei, Godeanu) întâlnim multe turme, care desigur fiecare au 6-10 câini. Şi pentru că văd rar turişti... îi tratează ca pe agresori ai turmei "lor".
     În precedenta mea tură, cu Radu, prin M. Cernei, am întâlnit cea mai fioroasă haită de câini de când umblu pe munte! Ştiu multe metode şi am "talent" şi experienţă în a trata cu câinii. Dar atunci a trebuit volens-nolens să folosim ultima metodă: ne-am aşezat jos! Doar atunci le-a trecut furia şi au lătrat "normal", până ce a venit stăpâna lor. Deveniseră iar agresivi când m-am ridicat să caut ceva în rucsac. Cât am stat de vorbă cu bătrâna, au fost cuminţi. La plecare, bătrâna l-a prins de jujeu pe şeful haitei, dar acesta aproape că o târa după el!! N-am mai văzut aşa ceva! Cred că era un câine anormal!
     Beţele turistului sunt de mare folos şi pentru întâlnirea cu câini. Pot fi şi "de schi", nu neapărat telescopice, dar trebuie să aveţi fiecare câte două beţe, nu doar pentru câini ci din multe alte motive, am mai scris despre asta, poate revin!
     La întâlnirea cu haite de câini, noi, chiar când suntem doar doi, intrăm în "formaţia arici". Câinii, chiar dacă vin din faţă, trec apoi lateral şi în spate, dacă văd că nu-ţi pasă şi îţi continui mersul fără ezitare. Ei formează un "U", cu deschiderea spre înainte, deşi câte unul mai face saltul prin faţă, trecând dintr-un flanc în celălalt. Noi continuăm să mergem impasibili, la 1, 5-2 m unul de altul, cel din faţă ţinând/ agitând beţele spre lateral, la nivelul genunchilor, cel din urmă lateral şi înapoi. Eu merg ultimul şi nici măcar nu întorc capul! Nici cel mai furios câine nu a muşcat de băţ/ rondelă! Când umblam fără beţe, trebuia ca mereu să mă întorc, să-i privesc în ochi, să le studiez/ parez gesturile, să simulez că arunc cu ceva, chiar când nu aveam nimic în mână. Mergeam ca "un titirez" şi după ce treceam de ei, eram obosit/ ameţit de atâta învârtit! Acum, cu beţele, e simplu, deşi poate unii nu mă credeţi! Trebuie doar să vă convingeţi.
     Bineînţeles, arici-arici, dar nu prin turmă ci pe lângă! Unor ciobani, care alergau spre câini să-i potolească, le strigam că ne descurcăm! Şi erau poate miraţi că nu aşteptam pe loc, să ne vină în ajutor.

Author: Dinu Mititeanu
Views: 5449, Last update: Mon, Sep 8, 2003