Casa Tâlharilor

Posted by: Cătălin Olteanu in de-ale lui Cătălin Olteanu , Munţii Carpaţi , de-ale lui Cătălin

Petru Lucian Goja (Baia Mare)

       Ianuarie 2004. Doar cu Brena, Labrador retriever. Pornesc de lîngă Căminul Cultural Valea Borcutului (Baia Mare), la ora 11, 30. O iau scurt, pe după vale, pînă la străvechea alimentară, fostă antebelic băcănia lui Ticz Arpad, de aici cotesc la stînga, pe la fosta casă/ domeniul Mureşan în sus, spre liziera cu castani - ghistinişul lui Hingly Lajos.
       Poteca largă, şerpuită-n serpentine, e în prezent pîrtie de snowboard şi săniuţe. Vechea livadă, via altoi au dispărut o dată cu colectivizarea, castanii comestibili altoiţi, plantaţi după aceea, mor în picioare din cauza incontrolabilei molimi. În dreapta cărării redescopăr scoruşul cu tulpini îngemănate, alături un pîlc frumos de tei. Schimb direcţia spre dreapta, luînd-o direct spre poteca ce conduce la liziera plantaţiei de pin roşu, de sub Balta lui Pocol. Ajuns în şa fac încă o dată dreapta, suind o prelungă culme, depăşind o mică zonă de carieră unde se extrăsese şi apoi fasonase piatră pentru pavaje (cubice). La stînga rămîne zona sudică a Bălţii lui Pocol, marcată de un frumos, miniatural parc dendrologic, cu variate specii, de la cireş, paltin, catalpa, la molid, o singură tisa, Camechiparis lavsomania, Tuia plicata, pin negru şi roşu, nativ castan comestibil, stejar, carpen, fag etc. Poteca suie prin zăpada de 20 cm, pufoasă, soarele incneşte, în fine apare dintre rariştea albicioşilor nori. Depăşesc platforma unei foste sondeze, urmează o zonă de culme în uşoară coborîre; din dreapta, de sub culmile înşeuate ale Iricăului şi Depresiunea Borzaşului se aude vuietul teribil, oscilant ca intensitate, al unui puternic ventilator pentru aeraj minier. Efectiv vuietul pare a fi de turbo-reactoare aterizînd/ decolînd pe Heathrow, Kenedy International Airport, Orly... sau Şeremetievo. Un vîlcel abrupt, ce coboară dinspre înşeuarea Casei Tîlharilor - Mănăstirea spre Valea Borcutului (zona Bulzan), separă culmea pe care mă deplasez de la fel de spectaculoasa dar mai abrupt-inaccesibila Terebeşca, punctată de siluetele contorsionat-pipernicite ale cîtorva pini roşii spontani.
       Luînd-o la stînga depăşesc obîrşia unui firav pîrîiaş apoi sui pe o muchie, stîncoasă spre vest, o rocă conglomerat-ruiniformă intens perforată, galben-ruginiu-ciocolatie, cu aspect de uriaş fagure de viespi, cu cîteva mici grote/ vizuine. Deasupra, şi mai ales sub ele, cresc spontan, nespus de picturali, pini roşii intercalaţi cu cîţiva mesteceni, dar preponderent stejar şi fag. O minunată privelişte se deschide de aici spre Tăuţii Măgherăuş - Bozînţa - Ardusat... Valea Someşului. Se zvoneşte că cineva ar dori să pună temelia unei noi mănăstiri aici (în trecut totul se rezumase la fundaţie, ulterior furată, în buna tradiţie românească).
       Mergînd într-un ritm alert am făcut o oră pînă aici. Cobor pe culmea vestică, destul de înclinată, lăsînd la stînga abruptul stîncos sudic, o altă grotă, dau de Întorsură unde întîlnesc un tînăr echipat cu schiuri care goneşte pe la Tîrgu Cioarelor - Băiţa spre cabana Paltinu, de sub Pietroasa Oaş. Vor schia pînă duminică, pe Vf. Pietroasa. Continuu coborîrea pe culme, las la stînga galeria unei vechi mine de prospectare, un alt amplasament de sondeză, imediat o depresiune plantată cu castani comestibili tradiţionali, total neglijată, acaparată de hăţaş şi lăstăriş bezmetic. În faţă se conturează abruptul sudic al Ţighierului, povîrnit, stîncos, tăiat de spectaculoase vîlcele cu săritori. Cotesc dreapta, cobor vertiginos la izvorul-cascadă miniaturală Picsa Babyi şi firul Văii Frumuşeaua.
       De la Casa Tîlharilor pînă aici am făcut 15 minute, mergînd mai mult în slalom/ derapaj controlat cu beţele telescopice. Urc direct contrapanta, spre Ţighieru, la limita vestică a plantaţiei mai vechi de molid, prin rariştea de fag şi stejar ce ascunde sub neaua subţire frunze uscate, sol îngheţat dar mai ales ramuri decojite, extrem de alunecoase. Rafale de vînt îngheţat mătură zona, totuşi nici vorbă de cele -15 grade din zori. Imediat spre stînga, pe malul drept al Văii Frumuşeaua, rămîne grota mare a Ţighierului, deasupra custuri stîncoase negricioase ruiniforme, conglomerate. În 18 minute ating punctul de belvedere spre avalul Văii Frumuşeaua, pînă spre Berărie -Măierişte - Săsar şi Baia Mare. Continuu pe curbă de nivel, prind un brîu de mijloc cu rare urme de cerb. M-ar tenta coborîrea directă, pe abruptul stîncos sudic dar nu risc, există nevăzute fuioare de gheaţă pe înclinatele vîlcele, atac atunci spre culmea nordică, oblic, pe sub o altă suită de stîncării cu mici grote şi vizuini, sub mine rămîn stînca îngemănată a vulturilor alături de cea cu aspect de deget artritic mumifiat, terenul de escaladă-şcoală a lui Papa, nu doar în tinereţe.
       Ating culmea, panoramez spre viile Tăuţii Măgherăuş, Apa Sărată şi livezile moderne ale SCIPOMAR Dura, apoi cobor culmea vestică direct, spre final, printre bolovani, în scurte volte. În 50 minute ajung la căsuţa din chirpici de sub via de roşcă Ţighieru, cu ghistiniş monumental spre stînga şi în faţă, apoi, peste Valea Borcutului, ascendentele-n trepte culmi ale Ţighierului, mai spre dreapta Morgăul. De-acum o iau repejor la vale, pe lîngă o vie apoi pe poteca de culme decupată-n codrul frumos de stejar, fac stînga pe sub înalta tensiune, coborînd în Valea Frumuşeaua, La ţigani, de acolo în continuare spre casa părintească. Închei scurtul, dar variat-spectaculosul traseu în forţă după abia 2 1/2 ore.

Author: Petru-Lucian Goja
Views: 4819, Last update: Mon, Feb 2, 2004