În M-ţii Rodnei la a 83-a aniversare a lui Papa

Posted by: Ioan BĂŽndeanu in Drumetie montana alaturi de Petru Lucian Goja , d'ale lui Ionel

Cred că prima oară-n viaţă Papa ne-a arătat (copiilor săi Alex, Grety şi mie, cel mai mare dintre ei) rododendron(bujor de munte-Rododendron sp.) înflorit în Căldarea Puzdre din M-ţii Rodnei. Mulţi ani la rînd după aceea, la fine de mai şi debut de iunie, acolo mergeam primăvara cu el sau, mai tîrziu cu alţi ortaci, iubitori ai muntelui, pentru a ne lăsa fascinaţi de ciclamenul indescriptibil dar şi pentru a admira molidul dat în floare, steluţele Domnului (Gentiana verna), cupele (Gentiana cochiana), jnepenii (Pinus mugo) abia înmuguriţi dar revărăsînd valuri bej-aurii de polen, alb imaculatele Primula granda, roz-violet-scundele ochiul găinii (Primula minor), trecîndele brînduşe, calcea calului (Caltha palustris), solitarele pîlcuri sau veritabilele pajişti umede acaparate de barba moşului (bumbăcăriţă Eriophorum gracile şi Eriophorum vaginatum), sfioasele corole vînăt-albăstrii de degetăruţi (Soldanela hungarica), galben-portocalii bulbuci (Trolius europaeus) în fînaţele din avalul v. Negoiescu, galbene ciuboţica cucului (Primula veris), păroşi şi scunzi clopoţei ( Campanula rotundifolia) etc.
Indisponibilitatea trupei ca şi condiţiile meteo defavorabile au stînjenit tradiţionala noastră ascensiune la rododendron în debutul epocii înfloririi, în acest an visată în Mţii Maramureşului, de la Poieni de Sub Munte spre Pentaia-Leba-Culmea Rugaş-tăurile din Vîrtopul Mare, vf. Mihailecu-lacul Vinderel şi-apoi Farcău sau în M-ţii Rodnei, Căldarea Puzdre-Şaua Laptelui-vf-Puzdre-Tarniţa Negoiescului-La Oase-Izvorul Repedea-Gura Noaselor. Căldura mare, topirea zăpezilor ca şi pertinentele informaţii ale lui Ionică Pop, fost recent la recenzarea caprelor negre în acea zonă, ne-au făcut să realizăm că pentru a degusta îmbătătoarea mireasmă a covoarelor de bujor de munte e musai să suim acum spre cele mai înalte culmi ale M-ţilor Rodnei. Papa împlinea vineri, 24 06 2005, în zi de Sînziene (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul), 83 de ani de viaţă , poate vre-o pătrime din ei dedicaţi muntelui şi în general naturii. Numai bun pretext pentru a-l aniversa în universul paradisiac al căldărilor glaciare împodobite cu nea şi minunate flori.
Sîmbătă 25 06, 6, 30 h, cu rucsaci, corturi, saci de dormit, izoliruri şi de-ale gurii pentru două zile pornim din Baia Mare utilizînd din nou scurtătura pitorească Cavnic-Budeşti-Văleni-Bârsana-Moisei-Borşa, încărcîndu-ne spiritual treptat cu culmile Gutâiului, M-ţilor Lăpuşului apoi Maramureşului, crunt hurducăiţi pe hîrtoapele asfaltului de pe Valea Izei, începînd cu Dragomireşti, pînă la Spitalul Borşa în curtea căruia am parcat.
Aflasem cu o zi înainte că spre cartierul Repedea al Borşei circulă mini taxi Auto Venczel (10.000 lei/pers) , asta ne scutea de 3 km pînă la Gura Repedea şi apoi alţi 6 km în amontele văii, pînă la ultima casă, jumătate pe hîrtoape cu macadam şi cealaltă jumătate pe un îngust carosabil betonat. Problema nasoală era că aceste mini taxi.nu circulă-n week end. Iată un fericit promo turistic local! Făcusem 2 ore pînă-n Borşa (150 km din B. Mare) şi aşteptam tot de-atîta timp în arşiţă, dînd inutil din mîini pentru a opri Dacii papuc etc. A sui direct spre Pietrosul Rodnei via Piciorul Moşului şi a campa sub Piatra Albă, cu continuarea a doua zi spre vf. Pietrosul-Tăurile Buhăescu şi retur pe v. Buhăescu-Repedea mi se părea neademenitor, mai ales fiindcă ştiam că ne aşteaptă 9 km de ciumpădeală pe uliţă şi asfalt însorit, din Repedea în centrul oraşului Borşa.
Neputincios, iritat, am plecat în parcarea din centru în căutarea vreunui cărăuş clandestin sau a unui taxi Dacia papuc. Rapid m-a contactat un tip cam dubios, posibil cu solide state de servicii bahice, posesorul unei Dacia hîrb peticit. Prenegociere? Nici vorbă. Eroare! Mă gîndisem la tariful taxi băimărean de 8999 lei/km sau colo, 150.000, max.200.000/cursă ţinînd cont şi de rucsaci plus nedespărţita Brena (labradoriţa mea). 10, 40 h. Am fixat rucsacii deasupra şi am pornit-o bucuroşi de şansă pentru a ne lăsa aproape de capătul superior al Repedei, la ultimele case, cerînd.cu tupeu (dar şi fără şansă) 400.000 lei. I-am oferit 200.000 după care am plusat inflexibil la 250.000 lei întrebîndu-l ce tarif pe km are, ca să calculez.altădată. Începusem astfel aventura noastră rodneană luînd aminte la marcajul de delimitare nordică a Parcului Naţional M-ţii Rodnei, pătrat alb-roşu, la valea Repedea strecurată într-un prim tronson stîncos-îngust, mai sus al doilea, mai abrupt/spectaculos, numai bun de canioning. Frumoase panouri ale APNMR şi Ocolului Silvic Borşa indicau intrarea în parc şi aria protejată, apoi marcajul pătrat alb-roşu continua în amontele văii Repedea. O punte sărea stînga continuînd cu poteca spre ştiubeiul şi borcutul din amontele pîrîului Vinişorul. Spurcată cu escavatorul albia Repedei, acolo unde se preconizase în urmă cu peste un deceniu amenajarea unei captări de apă potabilă pentru Borşa oraş, deasupra rampa de gunoaie de tot felul, rumeguş şi deşeuri de cherestea parţial incinerate, gunoi menajer de tot felul. Originală ofertă mioritică pentru turismul european.
Un pod de beton, mai sus, pe stînga drumului auto-forestier, un izvor-ciurgău şi o cruce de fier, in memoriam.unuia prăbuşit accidental. Tot mai spectaculoasă valea cu apă cristalină, vuindă, pleznind imenşi bolovani şistoşi, sclipinzi orbitor în soare. Un al doilea pod de beton, alte trei mai apoi, parţial prăbuşite, din buşteni de brad, evident TAF-urile circulă alături, prin vad. Scurt popas pentru a ne consuma sandviciurile şi dedulci cu ceai şi cafea. Continuînd după vreun sfert de ceas, am ajuns la cofluenţa văii Buhăescu (din dreapta) cu Izvorul Repedea (pe care continuînd în amonte am fi ajuns la Gura Noaselor-stînă sau mergînd spre creasta principală am fi atins-o în apropierea Tău la Cărţi). Am trecut prima punte, spre dreapta, doi buşteni de molizi traversînd valea la circa 3 m înălţime, firesc fără parapet şi cu tipicul balans încurajator (cînd vedeai cum năvăleşte valea printre bolovanii de dedesubt). Fixam coasta din dreapta (mal stîng geografic al v. Buhăescu) în căutarea acelui drum de TAF care suie spre fosta stînă Buhăescu. Nu apăreau decît torenţi colmataţi cu deşeuri lemnoase. Au urmat alte 3 traversări peste v. Buhăescu, noroc mare cu punţile la fel amenajate, din trunchiuri de molizi cu crengile tăiate doar în zona de păşit, altfel ar fi trebuit să ne descălţăm de fiecare dată, apa fiind vijelioasă şi adîncă. La cea de-a patra punte n-ar fi trebuit însă să traversăm dreapta deoarece drumul scurt de TAF ne-a condus numai pînă la o fostă poiană şi o amplă alunecare de teren, de cel mult 2 ani, în mod salutar, plantată cu molid , parţial cu resturi de arbori prăbuşiţi consecutiv alunecării, zmeuriş şi.urzici obraznice. Corect trebuia să o ţinem în continuare pe lîngă v. Buhăescu, ocolul ne-a costat .urzicarea, un efort şi circa jumătate de ceas de urcus greu în plus, în schimb dedulcindu-ne cu frăguţe şi admirînd mulţime de flori şi o filiformă cascadă. Am revenit la poteca din stînga şi imediat intram pe vechiul drum de TAF-căruţe, am reperat bătrînii paltini din dreapta şi stînga, de jos pînă-n creştet căptuşiţi cu verzi muşchi şi cîteva smocuri de feriguţe, la stînga (est) se ivi argintiul şarpe de apă vuind al unei cascade, în faţă repezişul cu succesive, violent-pitoreşti cascade al v. Buhăescu. Eram pe drumul bun. Dovadă şi cel de-al treilea paltin străjuind drumul în pantă accentuată. Poteca o lua stînga intersectînd o suită de pîraie cristaline, reci gheaţă, din şistoase grohote strălucinde în soare, dădea într-o poiană din care am avut cea dintîi panoramare spre piramida vf. Puzdre, continua tăind-o-n ascendente serpentine pentru a se insinua strategic pe sub semeţe stîncării cu pereţi de calcare. Un ciobănaş-copil cobora repejor spre Borşa purtînd rucsac cu de-ale stînei. Poteca devenea tot mai accidentată, pe alocuri blocată de trunchiurile unor molizi uriaşi, doborîţi de furtuni. Mersul piticului sau de-abuşilea constituiau unicele variante, mai ales din pricina rucsacilor împovăraţi. Urme de oi şi capre, stîna Buhăescu era tot mai aproape. Am tăiat o mică poieniţă-luminiş, impresionaţi de succesiunea de cascade, naturalele vîltori ale v. Buhăescu înmulţite pe măsură ce ne apropiam de stîna părăsită, cu căsoaia prăbuşită, la fel staulul, lesele, coliba cîinilor.(De regulă noi parcurgeam acest traseu în sens invers, motiv plauzibil pentru mica deviere mai sus de confluenţa Repedea -Buhăescu). Distrus era şi podeţul cu parapet ce sărea v. Buhăescu din sus de stînă. Aici alte două cascade superbe şi multă ştevie asortate cu urzici , post decenii de tîrlit pastoral. Motiv de bucurie, malul dreapt al văii căptuşit cu mari pete de zăpadă şi limbi descendente de rododendron în floare. Molizi tineri înfloriţi, purtîndu-şi fotogenicele conuleţe rubinii aţintite spre azuriul cerului de dupăamiază. La dreapta, tot mai sus, malul stîng al v. Buhăescu , pajişte crudă punctată de cioatele molizilor an de an retezaţi ca şi combustibil la stînă, în fine jnepenişul verde întunecat, surele grohote şi culmea NE-SE a Pietrei Albe spre Umărul Pietrei Albe-Grohot.
A trebuit să improvizez o punte labilă, din cîţiva tineri molizi tăiaţi şi abandonaţi, pentru a traversa valea, după care am continuat pe malul drept, pe poteca presărată cu lespezi. Un guler de molidiş acompania malul pînă la ieşirea într-o luncă mocirloasă. Fantastică panoramare spre E-SE-SV. O culme cu versanta brupt la stînga, însîngerată de miile de boscheşi de rododendron, în faţă, filiform-argintiu-înspumată prăbuşirea-n cascadă peste întunecate şisturi a v. Buhăescu Mic, cu obîrşia nu departe, în Tăul Tarniţa la Cruce, la dreapta ei, tăind spre NE Piatra Buhaiului, o altă cascadă, în fine Piatra Buhaiului şi apoi Buhăescu Mare şi căldările Tăurilor Buhăescu, aproape, la dreapta, repezişurile cascadate ale v. Buhăescu Mare pe care aveam să le acompaniem înspre amonte mal drept.
Mitraliam fotografic căderi de ape, boscheţi de flori de rododendron, culmi mîngîiate de iminentul (aparent) asfinţit. Am tăiat-o mai sus la dreapta, prin vadul abia născutei v. Buhăescu (din confluirea Buhăescu Mic-stînga-cu Buhăescu Mare-dreapta) suind apoi pe poteci de turme spre locul nostru de campare situat la circa 2-300 m de stîna de sub iezăre (conf.ciobani şi baci din Romuli, plaiuri năsăudene de pe v. Sălăuţei). Izvoarele şi pîraiele numeroase ca şi zonele mocirloase cu greu ne-au făcut să găsim un loc pentru cele două corturi, plasate mai spre seară pe malul drept al v. Buhăescu Mare străjuit de limbi de jnepeniş şi ienuperi.
Eram mulţumiţi şi pe bună dreptate fericiţi. O mică herghelie de cai roibi, murgi, suri, chiar şi izabeli (roibi, cu coamă şi coadă blonde) păştea aproape, vite păşteau pe malul stîng al văii, stîna tradiţională fumega în fundul căldării glaciare. Cîţiva ani fusese pustie, borşenii emigrînd en gros spre Italia şi Franţa, activităţile pastorale fiind considerate acum tot mai nerentabile . Borşenii vînduseră dreptul de păstorit mai nevoiaşilor năsăudeni. Doi ciobani cărau jnepeni-vreascuri de sub Umărul Pietrei Albe, mai tîrziu un grup de 25 turişti români şi străini coborî dinspre Tăurile Buhăescu, regrupîndu-se la stînă pentru a continua în avalul v. Buhăescu spre Borşa (pe traseul pe unde urcaserăm noi). I-am apreciat ca fiind bine echipaţi şi civilizaţi, negălăgioşi. Mai tîrziu am observat că un cioban prinsese un cal cu care trăgeau spre stînă mari legături de jneapăn uscat. În lipsa molidului, la această altitudine, unica materie primă pentru focul la stînă şi prepararea urdei/jintiţei, ca şi a mămăligei, o constituie jnepenişul. Acesta e tăiat într-o vară pentru a fi folosit abia în următoarea. Dovadă munceii din jur, despuiaţi cu toporul, insulele de grohot rămase post defrişare pastorală metodică. Ne întrebam retoric cum e posibil ca aici, în miezul rezervaţiei biosferei Pietrosul Roidnei să (mai) funcţioneze acea stînă, de ce ciobanii/administraţia parcului nu foloseau în continuare, mai puţin distructiv (pentru flora-fauna protejată?!) stîna Buhăescu de la lizieră.
După cuvenitele felicitări adresate lui Papa am pregătit corturile, a urmat de-acum bine ştiuta igienizare a perimetrului (adunatul de jnepeniş tăiat şi uscat, abandonat în pajiştea alpină), cina şi depănarea amintirilor, proiectelor, totul într-o superbă înserare în care soarele decise să apună la dreapta vf. Puzdre după 21, 30 h, nu înainte de-a polei în transparenţe de miere versanţii vestici împodobiţi cu rododendron. Turma de oi coborî (vreo 2-300 oi), după mulsul de seară, spre confluenţa văilor Buhăescu însoţită de 7 ciobăneşti carpatini zdraveni, lăţoşi, frumoşi, un bătrîn Saint Bernard şi o potaie scundă, bălţată. Turma de capre, de cel puţin 250 cap., păştea de porneală, la 21 h , taman sub vf. Buhăescu Mare, la cel mult 100 m de creştet, acolo unde ar fi trebuit să fie doar capre negre şi marmote. Desigur şi turma de capre era însoţită de cîini ciobăneşti, naiba ştie însă cîţi. L-am întrebat pe un cioban dacă păşunează şi la Tăurile Buhăescu, mi-a răspuns firesc, afirmativ. Întrebîndu-l (ca şi pe alţii, a doua zi dimineaţa ) dacă a văzut capre negre mi-a spus că da, a văzut una, în amontele v. Buhăescu Mic, spre culmea de deasupra cascadei, în rest nu. Nici nu e de mirare. Halal parc naţional, rezervaţie a biosferei! Un mare rahat scriptic, tipic mioritic-românesc.
Se răcorea încet, neguri apoi nori fumurii, imense trabucuri paralele se adunară deasupra vf. Puzdre şi Laptelui Mare, Anieşului, oblicele soarelui irizîndu-i în roz-purpuriu. Turmele coborîră (sau suiră) la staul, cîinii mai hămăiră o vreme apoi doar mini cascadele ce se prăbuşeau, în tone şi tone de apă, sub corturile noastre spurcau liniştea magicei nopţi înstelate ce avea să vină, cu luna răsărind aproape discoidală la stînga piramidei Puzdrelor, aruncînd un feeric voal argintiu asupra culmilor şi căldărilor. Uneori cîte un avion cu reacţie se întrecea în zumzet cu călătorindele grabnic ape. M-am trezit pe la ora 23 pentru a.număra stelele. La 1 din noapte m-a trezit o scutură, ca de urs, a cortului iglu, bine ancorat. Era vîntul ce avea să continue-n rafale brutale pînă dimineaţa, la răsăritul soarelui, ceva înainte de 6, cu luna alb-palidă amurgind spre Obîrşia Rebrei-Tăul Tarniţa la Cruce. Vf. Buhăescu Mare şi Curmătura Pietrosului erau în nori cenuşiu întunecaţi, îngrijorători ţinînd cont de continuarea turei noastre. Nu era frig deşi bătea straşnic vîntul. Versanţii se înviorau în mîngîierea tandră a razelor de soare, mai albe păreau acum albele pete de zăpadă, mai fascinant rododendronul pus în valoare de lumină. Spumos-argintii cascadele. Ne-am pus pe adunat lucruşoarele, am dejunat şi pe la 8 am luat-o în sus, tangent spre pragul glaciar cu cascade a v. Buhăescu Mare. Papa scrutînd la centimetru pătrat, cu inteligibilă acribie, memorizînd, fişînd totul, luîndu-şi parcă rămas bun de la aceste indescriptibile frumuseţi. Mioarele trecură la vale, pe lîngă noi, turma de capre se înşiruise strategic spre versanţii sud-estici ai Pietrei Albe. Vacile, caii păşteau pe-aproape. O pîine am dat-o baciului. Să mulţumească ? Ce-i aia ? Dar să salute?
Şuvoaie de izvoare, pîraie, v. Buhăescu sărind dementă calcaroase praguri, cu jnepenişul dens pe malul stîng şi, ciudat, Anemone narcisiforma în pîlcuri dispuse pe îngustele brîne. Le văzusem doar suind altădată spre vf. Arcer-Ţibleş. Rododendron. Cupe albastre cerneală, minuscule trompetuţe (Gentiana cochiana ), dediţei (Pulsatila montana) , afin şi merişor în floare, galben-portocalii corole decorînd malul drept umezit de mini valurile brizei umede a v. Buhăescu, albastre pal mănunchiuri de neştiute floricele. Şedinţe foto. Un prag stîncos şi dincolo, după o scurtă înşeuare, Paradisul Tăurilor Buhăescu, trei în linie , al patrulea decalat mai sus, spre sud. Doi corbi valsînd. Fîse pămîntii neînălţate-n tril spre ceruri. Cuiburi, perne şi limbi de nea, tremurate mărunt oglinzi de ape. Buhăescu 3, îngemănat, cu o scurtă strangulare. Deasupra, spre vest, un prag glaciar cu şuvoi de apă scursă din cel mai mare, Tăul Buhăescu 2, afund de 5 m, cu gros guler de nea, albastru-liliachiu, magic. La dreapta lui, spre est, o mini cascadă în diafan evantai şi stropi mii prin care se strecurau razele soarelui. Tăul Buhăescu 1 triunghiular-alungit, aproape jumătate sub un scut triunghiular şi gros de nea. Deasupra lui limbi de zăpadă purtînd urmele bocancilor alunecaţi (ai grupului de 25 de turişti din seara precedentă). Un ţipăt de marmotă santinelă. O văd repede, deasupra lacului, spre fosta cornişă groasă de sub Curmătura Pietrosului, e bej-sură, nu mai lungă de vreo 35-40 cm, stă pe coadă în poziţia nemişcată, la cel mult 75 -100 m de noi. O alta, mai mică, fuge sperioasă, din stînga, legînîndu-şi tipic fesele înainte de-a dispărea în vreo galerie. Doi corbi valsează. Un vinderel pluteşte deasupra grohotelor spurcate. Nici urmă de capre negre. Le căutasem siluetele proiectate pe cer în seara precedentă, o facem şi acum. Nu-s şi basta! Nu fuseseră văzute aici, locul lor predilect, nici la recensămîndul din urmă cu 2 sapt., adică taman atunci cînd sosieră turmele de oi, capre, vite şi cai la stîna de sub iezăre. Suim spre cornişă ocolind-o spre vf. Buhăescu Mare apoi continuăm la NV spre parul de fier al vf. Pietrosul. ne oprim pentru a căuta, absolut inutil, capre negre solitare pe versantul nord-vestic al Băhăescului, pe cel sudic al Pietrosului, adică acolo unde pînă în 1995 vedeam frecvent, fără pîndă-binoclu, capre solitare sau în ciopoare de pînă la 35 capre. Nu vedem nimic deşi vizibilitatea e ideală, pînă spre Muncelu Rîios şi în continuare spre Pasul Şetref. Nici un ţap nu suie, ca altădată, în faţa nostră poteca cu distrusă (de ani de zile) balustradă spre Staţia Meteo Automată Pietrosul. Nici capra cu trei iezi (pe bune!) nu mai scrutează curios-natîngă spre Zănoaga Iezerului. Niciunde nu-s caprele ciopor cu iezi din Zănoaga Mare. Panoramăm spre vf. Ineu, Omului, Corongis, Puzdre, Negoiescu Mare, Cormaia, Repedea, apoi spre Muncelu Râios.Ţibleşul e în nori. Corbi valsează şi spre Piatra Albă-Umărul Pietrei Albe (Grohot). 23/4 ore ne-au trebuit de la locul de înnoptat pînă aici. Jos lacul Iezer, miniaturizat-oglindinda hartă a României. Pe malul său ţipă dement 5 adulţi la plozii lor ce se dau pe cur pe un petec de zăpadă. Un singuratic suie tangent, de la lac spre Piciorul Moşului, la fostul parapet de observare-împuşcare a caprelor negre amenajat pentru Ceauşescu. Acesta a fost împuşcat în 1989. Caprele negre imediat după. Singura diferenţă e nevinovăţia celor din urmă. La Realitatea TV în urma recenzării caprelor (45 cap în PNMR -47.000 ha, din care o mare parte gol alpin ideal vieţuirii.altunde, nu-n România) se anuţase că prin anii 1970 ar fi existat 700 cap capre negre în masiv. Aiurea. Au fost cel mult 150, după unii max. 300, esenţial era că vedeai în zori ciopoare de 25 cap. Capre negre traversînd pîlnia alpină a Zănoagei Iezerului spre Piciorul Moşului, pe măsură ce soarele încălzea abrupturile stîncoase, vedeai obligatoriu un ţap-santinelă tronînd tipic-băţos şi fotogenic pe megalituş şistos de deasupra lacului, vedeai ţapi solitari pe vîlcelele stîncos-abrupte ce coboară dinspre Umărul Pietrei Albe spre lacul glaciar Iezer, mici ciopoare de 5-7 capre cu iezi sub Piciorul Moşului, ţapii, chiar şi caprele fără iezi acceptau să te apropii la 25-30 m fără a fugi. Acestea au fost realităţi. Acum realităţile sunt altele, de mulţi de neînţeles mistificate pentru a nu accepta cruda tragedie a impotenţei instituţionale la toate nivelurile.
După vreo 20 de min. începem să coborîm serpentinele dense ale pîlniei glaciare, printre tufe de rododendron, grupuri de genţiene-cupe, dediţei şi cîteva exemplare de steregoaie abia iţindu-şi lăncile frunzelor alături de galbeme genţiene (Gentiana luthea) neînflorite încă (plantă medicinală, ocrotită). Nimic din ceea ce ne încînta odinioară, ca faună, nu ne mai întîmpină. Doar o marmotă ţipă scurt, ecoul reverberîndu-i disperata chemare la vigilenţă. Un grup de vreo 7 turişti cu un căţel ciocolatiu apar pe Piciorul Moşului, îndreptîndu-se tangent spre poteca din căldarea Iezerului pentru a-şi încheia circuitul la lac. Un vajnic borşean agită securea tăind jnepeni pentru focul picnicăresc de pe vatra situată la nici 10 m de panoul care avertizeză inechivoc: scăldatul, făcutul focului, campatul, tăiatul jnepenilor strict interzis. Un borşean temerar îşi limpezeşte coaiele în îngheţatele unde ale Iezerului care reflectă sîngeriu rododendronii de pe versantul sud-estic al Piciorului Moşului, o ţaţă elegantă-şi refrigerează mîncarea în lac, cu toţii ţipă demenţial, unul adună flori de rododendron pe sub Piatra Albă. Sunt reprezentanţii Borşa, the new generation, cei cu bani.făcuţi în Italia, bravînd-sfidînd aici. Un jipan noroios, inmatriculat Moldova, aşteapta parcat în curtea Staţiei Meteo Iezer. Unii nerozi cu funcţii au muşcat capcana reamenajării drumului vechi (de construire-punere-n fucţiune şi apoi aprovizionare cu tractorul pe şenile/atelajele hipo a Staţiei Meteo Iezer), acum absolut hilar, cică pentru a le aduce apă minerală meteorologilor?! De parcă de decenii nu le priise apa curată de izvor, ceaiul de rododendron, genţiană , afin.laptele acru cremos, vinul extraordinar meşeşugit din zmeură culeasă toamna în Zănoaga Mare. În urmă cu vreo doi ani fostul primar Gavrilă Grec, buldozeristul de lacuri alpine glaciare (Tăul Ştiol), suise pînă aici cu jeep-ul propriu, spre admiraţia şi fala tv-cineaştilor, sfidînd elementarele reguli de comportare într-o rezervaţie a biosferei, arie protejată. Acum suiseră, urmîndu-l bîţoşi, şi alţii.
Frumos reamenajată, vopsita şi igienizată căbănuţa, fostă a paznicilor de vînătoare, acum a administraţiei parcului. Coborîm pe la parapeţi, amenajat-consolidat cu buşteni de lemn şi şină, evident frecvent măturat de avalanşe şi torente, nivelat cu buldozerul în zona de rampă spre gura Zănoagei Mari. Doi tineri şi o jună trec pe lîngă noi agitîndu-şi telemobilele. Salut? Ce-i aia? Ne bucurăm să întîlnim un domn de circa 40 ani cu un grup de fetiţe-şcolăriţe zglobii, de 9-12 ani. Salutăm reciproc. Normal, mi se pare. Mai trec doi tineri străini, un el şi-o ea, neechipaţi, nici măcar cu o butelie de apă, ea evident terminată. Şi ei sunt civilizaţi. Abia ne punem să prînzim la izvor că un uruit suie vijelios dinspre vale, e o motocicletă enduro înamtriculată Italia. O conduce un borşan cu amicu-n spate. Suie apoi, ca la plimbare şi ca pentru slujba la biserică îmbrăcaţi, trei adulţi ce aduc a ţărani veniţi să-şi evalueze neretrocedatele încă proprietăţi. Ne dăm reciproc bineţe. Scrutăm degeaba spre Turnu Roşu, Zănoaga Mare.acolo unde altădată vedeam capre negre. Abia au înflorit scoruşii sălbatici. Jos, în Borşa , orbesc şarpantele din tablă aluminizată ale noilor vile pleznite de soarele amiezei. Mai departe, ca o otrăvită prăjitură cîcănie, iazul de decantare al sterilului Baia Borşa. Deasupra vf. Toroiaga şi vf. Caprei.
Ne facem provizii de apă apoi decidem s-o luăm la vale. Drumul rectiliniu poartă amprentele anvelopelor auto pe curba de nivel dinaintea lizierei superioare. Un uruit de motor se mai aude o dată apropiindu-ne de belvedere. Sunt două jeep-uri, o rablă asfixiată de duritatea pantei şi unul mai nou, cambrat baban în coastă. Aici e cea mai dificilă porţiune a drumului, un bloc compact de calcare-l blochează de mulţi ani (insuficient, după cîte se vede). Sunt 4 tineri ce muncesc prin Italia iar acuma bravează nestingheriţi aici, în plină rezervaţie ştiinţifică, cel puţin aşa ne indică hărţile, panourile, marcajul de limită , pătrat roşu-alb de mai jos, plasat cu trudă pe la fostul Fortul lui Traian (incendiat de borşeni 1990). Arşiţa îşi spune cuvîntul. Stimulată de sutele de hectare de pădure defrişată ilegal în ultimii ani, în parc naţional (cui nu crede îi arat foto din 4 mai a.c. -peisaj selenar borşan). Scurtă vreme briza aduce nori .Şi răcoare. Decidem s-o scurtăm pe un picior defrişat, cu potecă ce ne apropie de cea mai izolat-superioară gospodărie a Borşei Pietroasa (cu stive de cherestea/buşteni în curte, ca la alţii din zonă de-altfel). Afinele se coc deja. Pe măsură ce altitudinea scade, senzaţia e de baie turcească în aburi irespirabili. Admirăm înflorite mici holde de catofi în timp ce continuăm pe malul stîng al văii Pietroasa, poluată menajer şi cu deşeuri de lemn, din nefericire nu suim contrapanta la pîrleaz, spre ramificaţia benzii albastre via str. Turnu Roşu ci facem dreapta, în josul văii şi str. Pietroasa. a dracului de lungă, mai ales acum în plin soare. Răsplata? O fînaţă umedă invadată de portocalii bulbuci de munte, frumoasele, noi, gospodării, multe amenajate pentru turism (la negru) sau magazine alimentare, baruri, bodegi. ABC-uri. Oribil poluată v. Pietroasa, menajer. Borşeni frumos îmbrăcaţi, întorcîndu-se de la biserică. Grădini cu flori, zarzavaturi, glastre cu muşcate, begonii şi petunii la ferestre, balcoane.
16, 30 h. Gata.Îmbarcarea. Cîte o îngheţată pe băţ şi o straşnică duşcă de apă minerală Dorna apoi calvarul auto-returului spre casă. Ora 19. Uf! Am ajuns. În fine. Ce-avem în inimi şi suflete însă.
Pe unde oare cea de-a 84 aniversare a lui Papa? Cu autobuzul local de Borşa la Staţia Meteo Iezer? Tot ce se poate...doar e într-un parc naţional, rezervaţie UNESCO, arie protejată. Ha, ha, ha! De ce? Fiindcă în ţara asta legea o respectă doar amărîţii. Sau fraierii. Adică tot ăia, printre ei împătimiţii naturii.

L. P. Goja/Baia Mare

Author: Petru Lucian Goja
Views: 8101, Last update: Mon, Jun 27, 2005

Comment

Ioan Şteţca, Mon, Jul 4, 2005, 4:29 pm

La Multi Ani si multa sanatate!

Comments for this article