Capcane toponimice

      Am recitit recent un pasaj din cartea lui Andrei Pandrea, pus pe lista Alpinet de Cătălin Olteanu, în martie 2004. Este extras din "Hoinar prin Bucegi", Ed. Tineretului, 1957 (pag. 81-83). Mai întâi reiau unele fraze din citat, apoi le comentez.

      "... în munţi au pătruns... şi hoarde năvălitoare tătare şi cete de turci. Faptul este atestat... prin numirile... Cheile Tătarului Mare şi ale Tătarului Mic, Valea Colţii Tătarului şi Peştera Tătarului, Piatra Turcului din apropierea Văii lui Carp şi Mecetul Turcesc de la izvoarele apei Ialomiţei".

      Eu cred că e vorba de toponime provenind din porecle. Cineva din partea Branului era supranumit Tătaru, de aici toponimele. Tot aşa, Piatra Turcului ne poate aminti de un localnic. Cât despre Mecetul Turcesc, e clar că mai întâi trebuie să aflăm cine şi de ce a fost "Rind" şi cine şi de ce "bou" (vezi explicaţiile readuse pe lista Alpinet de Dinu Mititeanu, privind Valea Rindboilor din Munţii Făgăraşului).


      "Din timpuri incerte, au rămas în Bucegi o seamă de nume, date diferitelor locuri, prin care de mai multe ori vor fi trecut acei oameni pomeniţi toponimic. Sunt astfel: Drumul Grănicerilor, din Strunga, Stânca lui Jilipeanu, din Coştila, Sapca lui Jilipeanu, dintre Valea Lăptici şi Valea Trăsnetului şi hornul lui Jilipeanu, din Valea Albă, aducând pururi aminte de cel care a fost vestitul "drumeţ" Nicolae Jilipeanu din Buşteni; Colţii şi Plaiul lui Barbeş, dintre Valea Zgaburei şi Valea Izvorul Dorului, Izvoarele Budurului, din Bătrâna, Stâna lui Burlacu, aflată odinioară, între 1830-1880, pe locul de azi al cabanei Colţii şi aparţinând ciobanului Ion Afloarei, zis Ion Burlacu, deoarece nu s-a căsătorit decât spre bătrâneţe, Valea lui Carp, de deasupra Sinaiei, Valea şi Săritoarea lui Zangur, din Valea Seacă a Caraimanului, muntele Guţanul, purtând numele lui Moş Gheorghe Guţanul, Brâul lui Varsanufie şi Piscul lui Epure, piscul lui Nicodim, Valea lui Lambă şi Plaiul lui Lom, dinspre Bran, în Strunga, purtând numele atâtor oameni, astăzi de cele mai multe ori necunoscuţi nouă. Apoi, sunt încă şi alte locuri, unele amintind numele vreunor domnitori legendari ca: Podul lui Negru Vodă, din stânga Cheilor Zănoagei, în muntele Dichiu. Ori numele unor domnitori adevăraţi: Grota Mihnea Vodă şi a lui Decebal, din Peştera Ialomiţei şi Scaunul Mariei Tereza, de lângă Vinclu. Alte locuri poartă numele vreunui erou din poveste, drag poporului nostru. Aşa-i, de pildă, plaiul lui Păcală, de pe muntele Piatra Arsă. Afară de aceste denumiri, mai sunt şi altele, date în cinstea unor neînfricaţi deschizători de drumuri în ale turismului modern în România. Aşa sunt de exemplu drumurile ce poartă numele unor turişti înaintaşi ca: drumul lui Butmăloiu, drumul lui Friedrich Deubel, profesor german din Braşov şi drumul lui Nestor Urechia. Cabana Omu purta odată numele lui Mihai Haret, iar Vârful Ocolit se mai numeşte şi Piscul Bucura sau Vârful Bucurei Dumbravă, în amintirea acestei îndrăzneţe femei. Unele denumiri toponimice întâlnite în aceşti munţi ridică interesante probleme de filologie. Se pare că numele corect al masivului n-ar fi Bucegi, ci Buceci. În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune răspicat că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic şi cei din partea de miazăzi a munţilor, ca şi locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toţi în zilele noastre Bucegi. Apoi interesantă este etimologia Caraimanului. Aş îndrăzni să afirm că numele acestui nume înseamnă Conducătorul negru, sau Preotul negru, de la cuvintele turceşti cara = negru şi imam sau iman = conducător, preot. În apropierea culmii Doamnelor curge o apă ce se numeşte Valea Sugărilor. În româneşte ungurescul sugar înseamnă domn. Deci avem Muntele Doamnele si Valea Domnilor. Apoi numele muntelui Forban vine de la cuvintele săseşti Vor Bahn (în limba germană, corect Vor der Bahn), deoarece în faţa acestui munte se construise în finele secolului trecut o linie ferată îngustă, de decauville, cu scop de exploatare forestieră. Muntele se afla "înaintea trenului" (Vor der Bahn), de unde, cu grafia românească, avem muntele Forban sau Forbanul. În fine, se pare că numele muntelui Coştila, căruia unii îi mai spun şi Coştilele sau chiar
Goştilele ar veni de la goştină, străvechiul "jus montanum", birul pe oi. (Iniţial, sub acest nume a fost cunoscut birul pe porci, dar el s-a extins şi asupra oilor). Aici, pe acest munte, se strângeau în veacurile trecute biruri de la stâne şi de-aici i s-a tras şi numele."


      De ce să fie numele Caraiman de provenienţă turcească? Cine să-i fi dus pe turci acolo? Si mai ales de ce să se facă apoi loby unei asemenea întâmplări? Si de ce ar fi învăţat şi acceptat localnicii, instantaneu, denumiri străine? Cam mare distanţa de la tălmăcirea lui Vor der Bahn în Forban la păstrarea intactă a lui Caraiman...

      Iar Valea Sugărilor este un toponim lesne de înţeles, dar numai pentru cine trece pe vale, pe fundul ei şi nu pe deasupra ei, pe versanţii înalţi, de unde ni se pare doar că vedem fundul. În realitate, talvegul este ascuns într-un lung canion, care împreună cu amontele în formă de pâlnie al văii avea/ are toate motivele să sugă, să ascundă zăpezile şi apele. Aşa că ce "sugar", ce domn?

      Si dacă Coştila provine de la goştină, nu ar fi explicabil ca toponimul Bucegi avea şi forma Buceci?

      Unele cuvinte şi felul în care sunt scrise ne pot da mari bătăi de cap, şi mă gândesc acum la ce povestea domnul deputat Leonăchescu, care ajuns acum câţiva ani prin Mexic, a dat acolo de vorbe care desemnau părţi ale corpului uman, identice în pronunţie, scriere şi înţeles cu ale noastre cuvinte. Adaug că francezii traduc pentru publicul lor ce cântă unii ciobani din Pirinei, pe când nouă vorbele viersurilor respective ne sunt în bună măsură de înţeles. Si, voi care sunteţi la lucru prin nordul Spaniei, poate veţi confirma că în Tara Bascilor multe cuvinte se pronunţă şi înseamnă acelaşi lucru ca şi la noi...

Author: Ică Giurgiu Views: 13385, Last update: Wed, Sep 7, 2005

Comment

Doru-Călin Ciobanu, Sun, Jan 6, 2008, 6:24 pm Din păcate se perpetuează eroarea din ghidul regretatului E. Cristea cu privire la Fr. Deubel. NU a fost profesor ci măcelar la început şi apoi fabricant de mezeluri. Pentru o biografie documentată vezi articolul "Potecile lui Deubel" în Bucegi volum 3: http://iic.alpinet.org/iic/getissue.php? issue=06-08&vol=3

Comments for this article