Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Emi Cristea in de-ale lui Emi Cristea

Valea Frasinetului    Somnorosi, coboram in gara Predeal. Cerul sta apasator peste padurile ce acopera Muntii Predealului.In urcus Fara prea mult chef si spor, pornim spre soseaua ce duce la Paraul Rece. Zapada este destula, doar in ultimele zile a nins abundent. Rucsacul imi pare greu in spate. Nici nu inteleg de ce am luat atatea cu mine, doar mergem pana la Diham si imprejurimi. Probabil … in caz ca! Dupa o ora anosta, de mers pe soseaua spre Rasnov, ajungem in sfarsit la drumul forestier spre cabana Diham. In fata noastra poteca arata ca drumul este destul de circulat. Mergem pe drumul Forbanului pana la bifurcatia cu poteca turistica, de unde coboram prin padure in Valea Frasinetului. Ajunsi in vale, primele raze de soare razbat printre nori. Pana sa apucam sa iesim din paduricea de pe Plaiul Dihamului, norii s-au imprastiat cu totii lasand loc albastrului pe cer. Ne bucuram de soare si zapada, facand fotografii la tot ce gaseam mai interesant. Urmeaza urcusul sustinut spre cabana. In jumatate de ceas urcam aproximativa 200 metri diferenta de nivel pe o poteca lunga, care parca nu se mai termina.
     Pe la pranz ajungem la cabana, incalziti de soare, osteniti de zapada… In fata cabanei ne intalnim cu cei de la Ciulinii Baraganului din Slobozia. Il intreb pe Bogo de Mate, si imi spune cu parere de rau ca nu a mai sosit, avand un nou mare necaz in familie. Nu stiu, dar parca sfarsitul lui 2005 si inceputul lui 2006 a fost numai cu necazuri pentru unii oameni. Este trist … Intram in cabana nou (Diham-Phoenix), unde ne intampina caldura, mirosul de mancare, nevoia de odihna si surpriza … Cabana DihamBanderas. Cel putin, daca prinde o chitara, poate cantam si noi ceva la lasatul serii. Ni se face foame. Fiecare dupa gust acum. Ciorba de perisoare nu se pare a fi o alegere inspirata, pe langa faptul ca era foarte acra, perisoarele avand un gust nedorit. Eh, eu am ramas cat de cat multumit de a mea ciorbica de burta cu usturoi pe masura, asa cum imi place mie. Ne luam o camera pentru toti, in ideea sa nu ne cazam impreuna cu alti turisti. Doream sa plecam in plimbare, si nu voiam sa fim ingrijorati de bagaje. In ziua de azi, si intr-o cabana ca Diham, unde nu toti turistii sunt oameni de munte, nu poti sti nimic niciodata. Am renuntat la ideea cu Malaiesti. Era destul de tarziu, afara se innorase; am fi ajuns pe intuneric sus, si nu am fi vazut nimic. Asa ca … am ales sa dam o “fuga” pana la Poiana Izvoarelor, la un vin fiert si … o bulgareala pe drum.
     N-am stat pe ganduri. Sub Varful Diham nu am mai putut rezista si ne-am aruncat in zapada. In cateva minute tot campul alb de sub poteca devenise Ceata in muntiun labirint de urme in zapada, de la tavalelile noastre. Un grup de turisti mai in varsta chiar ne-a felicitat spunand ca “Este o boala veche din tinerete, care se pare ca se transmite din generatie in generatie, ceea ce este chiar frumos!”. Poteca spre Poiana Izvoarelor merge printre brazi de basm, incarcati cu zapada din crestet pana la radacina. O feerie … o lume de vis. Ceata risipita face loc muntilor, aparand undeva sus, in ceruri, marele Bucsoi cu ai sai 2492 m altitudine. Este muntele care mi-a marcat anii adolescentei prin frumusetea si salbaticia lui. Pe creasta senina se vedea cum viscolul spulebera zapada ridicand-o in albastrul cerului. Iesind sub varful Diham, in Saua Dihamului, am intalnit o lume de brazi razleti, ingreunati de povara zapezii care parca pazeau vechiul hotar dintre regatul Romaniei si PostavarulTransilvania. Costila, Morarul, Bucsoiul, vegheau linistea munceilor, privind de sus marea de ceata adunata in bazinul Glajariei. Rar ti se da sa vezi asa ceva in munti. Un vis … un vis implinit. Coboram in graba, alungati de gerul apusului, spre cabana Poiana Izvoarelor unde ne asteapta caldura sobei si a vinului fiert. Dupa un popas de jumatate de ceas, ne intoarcem spre Diham pe acelasi drum, neriscand sa pornit pe vreo poteca nebatuta, unde zapada ar fi pana la brau.
     Ajungem pe inserat la Diham. Dupa o odhina de cateva ore, intrerupta din cand in cand de niste specimene (nu le pot zice oameni sau turisti), care nu inteleg ca sus pe munte nu se vine cu casetofonul si maneaua, si ca de altfel nu sunt singuri in cabana sa faca ce doresc. Niste pusti de liceu, care au confundat muntele cu discoteca. Intr-un final, enervat de nesimtirea lor, de nepasarea profesorului care i-a adus si de nebagarea de seama a celor de la cabana am iesit la ei si i-am intrebat sec: “De unde sunteti mai!?”; “Din Bucuresti!” mi s-a raspuns; “Se vede baieti! Bagati-va casetofonul ala in camera si dati-l la minim, Feerieca nu sunteti in oras. Iar daca nu intelegeti schimbam foaia, si va bag eu casetofonul altundeva”. Ca au inteles, ca nu au inteles, i-am explicat si cabanierei ca nu am venit pe munte sa ascultam galagie si manele si daca tolereaza asa ceva, in curand Diham nu va mai fi cabana de munte, ci de cheflii si betzivani. Seara ne-am adunat in sala de mese. Banderas a gasit doi pusti cu chitara, si impreuna ne-am adus aminte de multe cantece frumoase de munte. Pana cand.. s-a gasit un grup de asa zisi “turisti de munte”, care sa tot ceara dedicatii gen Cargo, Iris, etc. (nu contest, frumoase, dar totusi eram pe munte). Geo nu a uitat ca este ziua Ioanei, si dupa La Dihamce a cautat ceva timp prin noapte, prin imprejurimile cabanei, a venit cu un frumos con de brad, imbracat in cetina verde. Un cadou simplu, dar plin de dragoste. Intr-un tarziu, dupa mierzul noptii, ne-am dus la somn. Eram obositi. Am dormit pana tarziu, spre ora 9. Dar cand am vazut ce vreme splendida este afara, am sarit din pat ca arsi.
     De pe balcon vedeam Postavaru in soare. Mihaela m-a luat de mana, mi-a zis sa iau si aparatul foto, si am fugit impreuna afara, in zapada. Bucsoiul ne privea cu ochi de fericire, undeva mult deasupra noastra. Se bucura si el impreuna cu noi, de fericirea noastra. Este iarna, este zapada multa … iubim.. iubim muntii. Si nu doar muntii … Ne-am facut fotografii, iar intre timp au aparut si Geo si Ioana. Ne-am decis sa nu mai stam. Sa o luam din loc. Sa mergem pe acolo pe unde cu o zi inainte aveam doar lumina umbrei. Sa facem fotografii in soare, cu ceea ce ne doream de ieri. Am pornit din nou spre Poiana Izvoarelor, bucurandu-ne de soare si caldura. La Poiana IzvoarelorAjunsi la cabana, nu stiam pe ce traseu sa coboram spre Busteni. Pana la urma l-am ales pe cel mai simplu si mai sigur (nu stiam cat de batute sunt potecile de pe Munticel, sau de pe Valea Iadului, spre Predeal). N-am plecat bine de langa cabana si suna telefonul mobil. Adina Pietreanu ne intreaba unde suntem. Cum unde!? La Poiana Izvoarelor. Imposibil, imi zice. Noi suntem la Poiana Izvoarelor. Surpriza mare!! Ei inauntru, noi afara. Hai sa ne intoarcem pentru un sfert de ceas, sa bem un ceai si sa stam cu ei la povesti. Intram in cabana. Ne intampina Carmencita, Adina si George, proaspat casatoriti ultimii doi. Noi ii asteptasem de dimineata la Diham, dar pana la urma au ales alt traseu. BucsoiulE bine ca ne-am intalnit. Am facut fotografii impreuna, in fata cabanei, dupa care ne-am despartit potecile; ei spre Diham, iar noi spre Gura Diham. Coboram prin padurea inzapezita, impreuna cu un alt grup de tineri. Dupa juma de ceas suntem la Gura Diham. Aici pe langa soare, simtim cum incepe sa se lase gerul. Am parasit muntele si am ajuns iar in lumea asa zisa “civilizata” unde predomina jipanu`, maneaua si pantofarul. N-avem ce face. Trebuie sa traversam si aceasta “civilizatie” in drum spre Busteni. Inghetati de umbra padurii, ajungem in orasul de la poalele Caraimanului.
     Peste Bucegi s-a lasat negura si frigul. Stam la ocazie, neavand altceva cu ce sa ajungem in Brasov. Intr-un final, un taximetrist, in timpul sau liber, ne ia in masina, lasandu-ne in Brasov, aproape de casele noastre. Au fost doua zile de munti de zapada, munti de brazi, munti de bucurie, munti de iubire si munti de poveste. Feeria zapezii in Bucegi. Ne vom intoarce...
Author: Emi Cristea
Views: 13960, Last update: Tue, Jan 10, 2006


Login or register to comment