Tinutul de gheata

Totul e inert în Tinutul de Gheata. Natura parca a înghetat întrutotul. Unde alta data, când era cald, se auzea sursurul apei si galagia drumetilor ce mergeau spre munte, acum linistea s-a asternut peste tot. Se pare ca s-a instalat odata cu zapezile iernii...

Si totusi cineva cuteaza sa patrunda în acest tinut. Cine oare îndrazneste? Sunt câtiva minuscului drumeti pe care dorul de munte i-a împins sa porneasca la drum. Desi e frig si zapada-i cam mare, dorinta reîntâlnirii cu Muntele lor drag e de nestavilit. Vor cauta sa-i patrunda Tainele Sale, fara a-L deranja. Respectul pentru Munte e litera de lege!

Dimineata devreme. De fapt e înca noapte... Fiind sâmbata, cei mai multi dorm la ora când drumetii pleaca de-acasa. Si asternutul e cald si la ei! Dar chemarea Muntelui se aude tot mai tare. Nu-i vreme de stat, hai, vino! Vino sa vezi cum a nins, vino sa admiri brazii încarcati de nea, vino sa scrutezi zarile, numai vino...!

Ne apropiem de munte, am optat pentru Piatra Mare. Cam frig la Dâmbu Morii, dar ne vom încalzi pe drum. Pornim înspre Canionul 7 Scari. L-am vizitat de atâtea ori vara, însa am vrea sa-l admiram si iarna. Însa pâna la canion, trebuie sa desfacem poteca prin zapada. Nu-i problema, suntem obisnuiti! Ca doar mergem pe munte. Iar pentru a patrunde în Tinutul de Gheata trebuie sa facem ceva.

Unde vara nu aveai loc de gratare si tot felul de vetre improvizate, acum totul e alb. Si e liniste!

Patrundem în padure, înnotînd cu schimbul prin zapada. Unii mai mult, altii deloc, fiecare dupa puterile sale. Important e sa ajungem cu bine toti, împreuna! Încet, încet, ne apropiem. Un urcus mai pronuntat si am ajuns la intrarea în Canionul 7 Scari. Ne pregatim echipamentul (pioletii, coltarii) si patrundem în Tinutul de Gheata. Pârâul Sipoaia abia sursura pe sub platosele de gheata ale cascadelor înghetate. Turturi mari apar în jur, zapada acopera stâncile peste tot. Si totusi exista loc si pentru noi ca sa ne strecuram.

Pasim cu atentie pe scarile canionului, admirând frumusetile creeate de gheta. Chiar si-n acest tinut aparent inert, natura ne arata viata. Turturii cresc si se rup, gheata apare si dispare în locuri neobisnuite, apa siroieste... Si mai suntem si noi, oamenii. Facem si noi parte din Natura. Suntem niste mici vizitatori într-o lume imensa. Lumea Muntelui.

Înca o scara, un traverseu si ne îndreptam spre iesirea din canion.

Parca am fi vrut sa mai continuie...

Ne afundam iar în padure. Zapada-i tot mai mare pe masura ce urcam. Si panta parca-i mai înclinata. Noi însa mergem înainte, ca de-asta am venit la munte!

Se mai rareste padurea, însemna ca ne apropiem de golul alpin. Zarim, printre vârfurile brazilor, împrejurimile.

Tara Bârsei se desfasoara în orizont, la poalele muntilor e Brasovul, iar Postavarul învecinat apare tot mai clar. Înca un pic si-am ajuns la noua cabana Piatra Mare. Desi e micuta, constructia sa cocheta e bine-venita. Multa vreme nu a functionat nicio cabana în zona. Doar ruinele vechii cabane strajuiau la marginea poienii... Acestea mai dainuie si astazi, parca avertizându-ne sa fim atenti cu focul...

Ne tragem un pic sufletul la cabana. Parca ar merge si-o ciorba... Unii aleg ciorba, însa câtiva vor sa mai continuie. Atractia Vârfului Pietrei Mari e puternica. Asa ca, la drum!

Zapada-i tot mai mare, efortul se resimte. Parca si vremea da niste semne nu tocmai bune... Si totusi urcam. Ne înfundam în nameti, trecem prin niste cornise create de vânt.

Ajungem în saua premergatoare zonei somitale.

Cerul e plumburiu, însa noi ne continuam traseul. Ajungem în culme. Vântul bate tare. Înotam tot mai greu prin zapada. Dinpre Postavarul se contureaza un front ce vine înspre noi. Zarim un stâlp de marcaj, cautam sa ajungem la el.

Stiu ca în spate, nu la mare distanta, e vârful. Cel putin asa era asta vara... Cu greu razbatem prin zapada; în spate urmele noastre încep sa se acopere; si vizibilitatea-i tot mai scazuta...

Dar iata Vârful! La marginea unor cornise e indicatorul. Am ajuns!!

Ne îmbratisam bucurosi. Desi e frig si vântul e destul de puternic, o caldura launtrica ne împresoara, îmbujorându-ne obrajii. Atingem pret de-o clipa, Fericirea!

Un tur de orizont care nu-i prea larg din cauza negurii.

Însa noi salutam Bucegii, Craiul, Postavarul, Neamtului, Baiului, Ciucasul, Grohotisul, si toti muntii, fiindca stim ca-s acolo.

Noi suntem doar trecatorii, Ei reprezinta Vesnicia.

Fara a zabovi pe Vârf, ne întoarcem catre cabana. Întunericul începe sa se lase, e totusi o zi scurta de iarna. Parcursul la coborâre e mai lejer, mai ales dupa ce coborâm din zona somitala.

Intram în zapada, ne jucam precum copiii. Dupa o vreme revenim iar la cabana. Albi de sus pâna jos de nea, ca de-asta e iarna!

Colegii nostrii si-au terminat ciorbele, fiind într-o mica siesta. Toropeala parca ne-ncearca si pe noi, dar înca nu-i vreme. Trebuie sa coborâm tot în ziua asta, asa ca mai avem de mers.

Iesim afara. A început sa ninga. Întunericul e tot mai adânc.

O luminita razbate de la fereastra cabanei. La revedere Casuta din povesti! O sa mai venim si alta-data! Poate atunci vom sta si la povesti. Fiindca povestile Muntelui sunt multe si mereu proaspete...

Coborâm la lanterne pe Drumul Familial. E desfacuta poteca asa ca-i mai simplu; si suntem la coborâre!

Undeva prin padure încep sa se desluseasca luminitele localitatii; nu mai avem mult. Latratul unor câini ne-arata ca mai e cineva. În case.

Afara, în scârtâitul zapezii de sub bocanci, noi ne îndreptam spre masina.

Din când în când privim în spate, înspre Culmile Pietrei Mari. Desi nu le vedem, le simtim ca-s acolo. Stim, ca doar de-acolo venim! Si asta ne bucura. Multumim Divinitatii ca ne-a permis s-O vizitam!

Iar Canionul se-ascunde în tainita noptii. Si noi disparem ca o umbra în noapte... Totu-i inert în Tinutul de Gheata.