Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Emi Cristea in de-ale lui Emi Cristea

Valea Simon - Stana din Gaura - Poiana Gutanului - Saua Batrana - Vf. Omu - Valea Gaura - Valea Simon

     Poiana din Valea Simonului se umpluse de corturi, pana in miez de noapte.  Nu stiu cum de am bafta asta, cu vremea buna, dar de dimineata e numai soare in jurul nostru si nimic nu da vreun semn ca ar putea strica ziua.
Ne-am numarat de la plecare, sa stim la ce sa ne raportam la "recensamintele" de pe drum. La treizeci de insi e greu sa tii socoteala, iar traseul va fi lung. Da` lasa ca suntem glumeti, ne vom destinde pe drum, si sigur de se va rataci vreo oita, ii va simti careva lipsa. Suntem la editia 2007 a intalnirii Alpinet, si e musai sa facem impreuna un traseu.
    Ce poti sa-ti doresti mai mult de la Bucegi? Fiind pusti de liceu, am trecut adeseori, in excursii, prin culoarul Rucar-Bran. Dincolo de fascinatia Pietrei Craiului, parca eram mai mult atras de un abrupt, ce-l vedeam in stanga autocarului: Bucegii Branului. Am ramas intotdeauna rece, in fata altor versanti ai Bucegilor, si am pus la loc de cinste acest abrupt, nu atat de spectaculos, pe cat de frumos, de stingher si curat. Azi voiam sa il studiem pe toate partile. Ar fi fost banal sa urcam pe un traseu si sa coboram pe acelasi, asa ca inca de acasa m-am gandit la un circuit, prin care sa prindem tot ce e frumos din abrupturile Gutanului. De la plan la … practica.

    Lasam in urma noastra poiana cea mare de pe Valea Simonului, aflata la 1120 metri altitudine. Sectorul superior al Vaii Simonului se numeste Gaura, precum muntele de deasupra noastra. In anumite harti am vazut ca Valea Simonului mai poarta denumirea de Valea Catunului, dar nu stiu cat este de corect, Catunul fiind un mic afluent, stancos, al Gaurei, ce vine de pe coasta de sus a Gutanului, pana in dreptul stanei. Eu consider asocierea Simon – Catun, ca fiind improprie. In fata noastra, un munte alb, piramidal, isi arunca poalele de piatra spre verdele padurii. Este Lancia (2288 m), contrafortul muntelui Scara, si cel mai inalt varf din muntele Gaura. Multe fotografii cuprind acest varf, pe care majoritatea turistilor il confunda cu Scara (aflat mult mai in spate). Ne luam repede privirile de la el, caci intram in padurea de molid din zona Rezervatiei Naturale Gaura. Pe langa noi curge, inca, firul Simonului (Gaura), cu ape limpezi si in sfarsit putem sa ne facem proviziile de apa. Am evitat sa luam de mai jos, caci un pic in amonte de tabara noastra, un hoit de vaca zace de zile intregi, aproape de malul apei, umpland poiana de mirosuri neplacute.
    Ne-am insirat pe poteca ingusta si accidentata, loviti de soarele ce devine tot mai tare. Plecasem destul de tarziu (ora 10), dar trebuie sa-l asteptam pe Djonexx, crezand ca va urca si el cu noi …  N-a fost asa. Talangi de vaci se aud din amonte. La confluenta dintre Gaura si un mic afluent de stanga (privind din amonte spre aval), intalnim si ciobanul cu turma sa de vaci. Uhh ce si-ar mai dori Tibi o cana de lapte, direct de la furnizor (furnizoare). Noh … pana aici ne-o fost! Suntem la o altitudine de 1270 metri si, parasind firul vaii, luam in piept coasta muntelui pe un interfluviu ascutit. Incetisor, incep sa dau de urma primilor plecati, franati unul cate unul de panta cea mare, si caldura obositoare. Cei mai voinici par a fi Catalin, Katy si Valentina, pe care-i insoti, de altfel, spre poiana Stanii din Gaura.  In ritmul asta de rupere urcam vreo jumatate de ceas, castigand mai bine de 200 metri diferenta de nivel. Toti colegii pe langa care trec sunt uzi de caldura. Tare bune-s telescopicele, sa te rezemi in ele, ca ciobanul in bata, si sa-ti tragi oleaca sufletul. De la 1450 s-a domolit si muntele. O poteca lunguiata, odihnitoare, prin racorea molizilor desi, ne duce spre Poiana Stanii din Gaura. Iesim in ea, langa un bolovan imens, pe care cineva o insemnat cu vopsea    Un latrat de caine, pitit bine dupa palcul de brazi, ne anunta ca suntem pe teritoriu
    Dupa ce ne adunam toata trupa, ne urnim cu greu din loc. De la bifuractie, insotiti ce latraii de la stana, ne indreptam spre cosmelia de lemn, unde un cioban ne da binete. Frumosi dulai mai are nenea, si destul de prietenosi. Latratul a fost doar de salut, caci s-au obisnuit repede cu prezenta noastra, si chiar incearca sa se apropie dand din coada. In mod normal un caine de stana trebuie sa faca o diferenta clara intre salbaticiune si om, si sa nu se repeada la cel din urma.
O fost simpatica Sigrid: „Domnu`, imi dati voie sa va fotografiez?”... „Da` cum sa nu, domnita!”, o raspuns badea nostru`, rezemat de gardul stanii. Iar stana... o cosmelie de lemn, tare interesanta, cu o forma ciudata a acoperisului. De aici se vede toata caldarea de jos a Gaurei, cu morena frontala, cu padurea de sub pragul glaciar. Avea badea cum sa-si urmareasca oile, vacile, si subalternii...

    Incet, ne indreptam spre padurea verde. De aici vom traversa de-a coasta, toate poalele muntelui, pana in Poiana Gutanului. Urcam mai tare, o coasta inclinata, pe langa fragute crescute timid la marginea potecii (de m-oi avanta mai tare in poieni sigur o sa dau de     Dincolo de firul apei, pe care l-am gasit la 1650 metri altitudine, incepem sa coboram pe nesimtite, traversand ultimele palcuri de padure. Am iesit intr-o mare poiana, iar in spatele noastru se vede, prapastios, dar splendid, muntele Gaura. Suntem in Plaiul Gutanului, la marginea dinspre nord a intinsei poieni omonime, care se intinde pana sub Strungile Mari. Poteca noastra se transforma intr-un drum de caruta, ce, probabil, se intinde pe sub poalele padurii, pana la casa de vanatoare din Gutanu. Ne insiram mai alandala, prin mijlocul plaiului, traversand bazine torentiale, cu ochii dupa stalpul indicator de unde se impart potecile. Acolo-i loc de popas. La umbra unui molid ratacit, langa un firicel de apa, ne tragem sufletul, cativa oameni. Pentru prima data in viata, mananc alge. Alge... da` sub forma de foi subtiri, uscate, crocante, de prima senzatie a fost sa intreb de se fumeaza. Mai simpatic e Izvoreanu cu a sa remarca: „Nasol! Nu-mi place; parca as manca un ziar!” Hihi. Io ma infig ca bou`, bag vreo trei foi in mine, de tare mi-e sa nu mi se faca rau... Valentino, ce ne-ai facut?

    No hai cu popas; dupa cum spuneam, adunam toata Pe indicator, scrisese, pana nu demult, Coltii Tapului. Era gresit, pentru ca acest toponim este atribuit muntilor de dincolo de muntele Batrana, iar traseul nostru scoate nasul in creasta, prin saua dintre Batrana si Gutanu (Saua Batranei). Mai recent, pe indicator s-a corectat, iar acum ne arata spre Cabana Pestera, prin Valea Doamnei... mult mai corect! Dupa amintirile mele, in maxim o ora ar trebui sa fim in platou, si nici diferenta de nivel (aproximativ 500 metri) nu pare sa spuna altceva, tinand cont si de bagajele putine.
    Am ajuns la braul de molizi, si intram pe poteca pietroasa, in padure. Incet, incet, molizii se dau la o parte, si fac loc jnepenilor, astfel ca pe la 1800 metri, suntem intr-o padurice formata din piticaniile astea de rasinoase. Hai ca mai prinde bine un popas, la umbra lor. Crema de soare, iesise din piele, curgand pe fata, amestecata cu transpiratie. O bucata de ciocolata mai imi da un elan, si mie si pofticiosilor din jur, pe care, binenteles, nu i-am putut refuza. Nu prea imi dadea mie cheful sa ies dintre jnepeni, direct in soare, da` nu aveam ce face. Cu greu mi-am urnit fundul din loc, spre peretii Batranei. Na, ca acu` imi luam revansa. Facusem traseul asta, prin 2004, pe o vreme oribila de mai, si numai chef de fotografii nu mai avusesem. E drept, eram si in concurs, un pic stresati de probe... Acum... doar cer albastru, stanci albe de calcar si mult mult verde, prin ierburi, prin jnepeni, prin molizi. Iesisem ca intr-o larga poiana, cu blocuri mari de grohotis, aruncate haotic din munti. Imediat, toata trupa noastra s-a imprastiat pe tot tapsanul asta verde. La stramtoarea muntilor ne-om mai aduna la un loc...

    De jos nu prea realizai pe unde aveai sa urci. Stiind traseul, nu m-am lasat pacalit de munti, si le-am explicat celorlalti ca noi vom urca pe un culoar de grohotisuri intre stanci, la stanga, pana pe un brau la inaltime, sub culmea principala a Bucegilor. Culoarul nostru este impartit in doua de o mica creasta stancoasa, terminata sus cu un ac mare de piatra. Tibi, cu mancarimi in palme, nu-l rateaza, da` nici pana sus pe el nu se duce din cauza friabilitatii. Cam tzatzaie picioarele ... Restul, ne-am impartit; unii urca prin stanga, pe serpentinele potecii turistice, iar apoi prin jnepeni. Eu aleg sa urc pe dreapta, pe palina de grohotis, aproape de peretii Batranei. Proasta alegere... ajuns aproape de stanca din varful crestutei, am de traversat tot grohotisul marunt si mobil, spre stanga, de ma culeg odata de e jos. Da` ajuns sus, pe tapsanele de iarba, imi odihnesc fundul in mult verde, alaturi de alti colegi. Am ajuns pe brana de sub platoul Bucegilor. Privind in jos, spre poiana verde, cu blocurile mari de grohotis, vedem toata trupa de Alpineti, insirata pe poteca in sus. Doar unii par a tolani iarba de jos, fara prea mult chef de urcus. Rozul il tradeaza pe Flueraru. Pun pariu ca nu lipseste nici Sigrid, din cadru...

    Las in urma privirilor, braurile de jnepeni ale Batranei, pierdute pana departe spre Coltii Tapului si Strungile Mari. Las in urma Leoata cea masiva, greu vizibila in soarele puternic ce-mi sta in fata, pierduta dincolo de Bucsa, Dudele si Santilia... Frumoase amintiri revin printre noi, din turele de toamna de acolo! Azi am alt drum. Mi-l arata, in sus, Katy Simboteanu, cocotata pe un tapsan deasupra noastra, cu chef de fotografiat adunatura noastra. Las in urma covrigei Liluskai, ciocolata Irinei, si-mi iau picioarele la deal. Pe sub un mic brau de piatra, poteca se strecoara in stanga, lasand sub mine sirul de jnepeni ce se agata deasupra peretilor Gutanului. Apoi printr-o mica stransoare, marcajul iese deasupra, in umarul platoului. Pret de minute bune, urc molcom pe o poteca devenita sant (eroziune este puternica in sedimentele din zona), pana ies in platoul Bucegilor, in Saua Batranei. Il vazusem pe Marius, mai devreme, undeva in stanga mea, dar am renuntat sa urc direct spre el, pentru ca voiam sa inregistrez Saua Batranei pe GPS. Altimetrul arata 2156 m, iar un indicator turistic imi spune ca as mai avea vreo doua ceasuri pana la Omu.
    De aici incepe bulevardul Bucegilor. Pana pe Doamnele poteca are aspect de drum de caruta, arareori fiind accidentata. Se vede toata culmea, pana spre Omu. N-apuc sa ma bucur prea mult, ca intru in padurea de jnepeni, de la obarsia Vaii Doamnele. Mare padure dom`le... sa vezi acolo suduieli, din cauza stramtorii, si a mangaierilor acelor de jnepeni pe picioarele golase (mi-a multumit o fatuca, a doua zi, din partea tuturor doamnelor Alpinet, pentru masajul anticelulitic de care au avut parte pe traseul ales de mine)... Betele mai mult ma incurca, da` nu ratez nici prilejul de a mai altoi cate un jneapan mai indaratnic, pentru am face loc printre. D-le aici a fost, candva, o mare padure de jepi... din Strungile Mari pana in Doamnele; da` ciobanii nostri, si-au facut loc de pastorit, dand foc la padurile astea care cresc la maturitate in zeci-sute de ani. Prea tarziu s-au gasit sa-l ocroteasca.. In dreapta, sub verdele virgin, se insira unul din firele de obarsie a Vaii Doamnele. Tot ce e sub muntele Batrana – Gutanu, este foarte erodat de bazinele torentiale formate de-alungul vaii. Solul este degradat in portiunile de siroire, din cauza spalarii lui de catre apele torentiale. Am facut chiar unele fotografii cu acesti aceste ogase... cine stie la ce mi-or trebui!
    Marius hai sa facem o pauza. Da` unde!? Intre un umar de munte si Gutanu, este o mica sa, foarte plata unde poti ajunge pana la marginea abruptului. Trebuie sa fie interesant sa privesti de acolo complexul glaciar al Gaurei. Si nu ne-am inselat. S-a intetit vantul, si-mi leg bine palaria pe cap, ca nu am chef sa o culeg mai pe seara, de pe la Stana din Gaura. Sub noi, sunt cateva sute de metri de perete... dincolo de vale sunt alte sute de metri de pereti, brazadati din loc in loc, de valcele suspendate, dar care par accesibile. Tapsane intinse de iarba, se ridica la fel ca branele, printre stancaraile Lanciei. Popasul nostru se inmulteste incet incet cu toata gasca de vine din urma. E fain sa stai sa-i vezi cum apar din jnepenisul des, vazandu-li-se doar capetele dintre multimile de verde... No, ca o aparut si tataitza Paraschiveanu, care e mai incumetat, si coboara cativa metri pe versantul inclinat, pentru a prinde mai multe prin ochiul aparatului foto. Da` se aglomereaza si pajistea noastra, asa ca-mi iau iar picioarele in spinare, si imi vad de drum spre Omu.

    S-o fi lasat soarele in spatele nostru, da` tot orbitoare este lumina. Imi pun in minte sa ajung la ora patru la cabana. Daca reusim asta, si plecam de sus la cel tarziu cinci, ajungem pe lumina in tabara, chiar de ar fi sa mai pierdem vremea la foto. Oricum, lanterna nu lipseste niciodata din rucsac, asa ca nu imi fac vreo grije. Incet, trecem si de 2200 metri altitudine, pe sub Gutanu (muntele are 2246 m) si iesim intr-o mica sa, la obarsiile Vaii Spinarii. Aici se poate vedea acelasi relief cu bazine torentiale, si eroziuni puternice, dar in acelasi timp si blocuri mari de calcare (klippe sau olistolite), ramase la suprafata datorita eroziunii diferentiale. Suntem in zona muntelui Doamnele, unde acest tip de relief este caracteristic. Se simte ca ne apropiem de Omu; poteca ia avant la deal, urcand pe serpentine stranse, aproape 250 metri diferenta de nivel, pana spre Vf. Doamnele (2402 m). Tot urcusul asta nu ia mai mult de douazeci de minute, dar efortul este sustinut. De pe un bloc de calcar, un cioban, insotit de un caine, ne priveste nepasator. Sa-mi fie frica oare de cainele asta? (stiti doar recenta patanie a lui Iulian Cozma, de la Omu). Pana la urma e cum trebuie... ca nu ne baga in seama nici ciobanul si nici cainele. Am intrat in bazinul Obarsiei. Interfluviul si-a accentuat panta spre sud, dar a domolit-o spre nord. Astfel, cautand din priviri, vezi cateva oportunitati de a cobori spre Valea Gaura (pentru ceva mai...), pe vreun valcel mai pietros, sau pe vreo fata mai inierbata. Dincolo de Gavanele, se vede figura cunoscuta a crestei Bucura – Omu. Atat de aproape... In acelasi timp, privind in Valea Ialomitei (Obarsiei), si dincolo, pe coasta muntelui, in zona Seii Cerbului, se vad palcuri mari de turisti: Bulevardul Carpatilor!

     Sub pietrele Doamnelor, dam nas in nas cu Paul, Grasa, Crisa si Iuliana, care ne-au tras tzapa de dimineata, si au ales sa faca traseul in sens invers. No, cel putin ne asigura ca la Omu putem servi o iahnie de fasole si o bere rece, ca au din belsug. Parca parca as lua-o la goana, numa` sa nu ma vad stand la coada pentru iahnia de fasole. Na ma, sa fiu primu`... Da` lenea-i mare... graba se risipeste si salutand echipa secunda, ne dam de vale spre saua de sub Gavanele. Cincizeci de metri coboram, pentru a avea de unde urca alti o suta. Dar asta e traseul. Daca tot m-am trezit mult sub poteca, pentru fotografii, nu ma mai obosesc sa urc direct. Iau coasta muntelui, si incet incet ma indrept, fara sa urc prea mult, spre poteca ce vine dinspre Babele. Ma intalnesc cu ea la pupatoarea cu poteca noastra, si la coborarea navalnica a unui grup mare de pustani. Iaca ma de cine-s condusi ... ditai Rambo-ul lui Habara, de la Mont-Delt-Mar Bucuresti. Ma
     Ne-a mai ramas un pic. Ma cocot pe sub pietrele Gavanelor, ies in creasta spre Bucura, si nu ratez secundul Bucegilor, cu ai sai 2503 metri. Eram prea aproape. Inca un pic si iaca suntem la Omu. Acu` ce sa zic? 2507 la poale de cabana, sau 2514 in varf de stanca? Stiu altii mai bine … Cert este ca suntem in nodul orografic al Bucegilor. De aici, roata roata, se desfasoara numai circuri glaciare, mai mult sau mai putin dezvoltate (Cerbul, Morarul, Malaiesti, Gaura si Obarsia), unele separata prin custuri (cum Creasta Morarului), altele prin interfluvii podite. Dar sa lasam geografia deoparte, ca mi se facu foame … Si ne impartim … iahnii de fasole cu cabanosi foarte condimentati (sa mearga berea bine), piure de cartofi, ciorboaie, si alte minuni de-ale 2500-lui. Liniste in cabana, liniste afara … se pare ca am prins momentul cand s-a intors conducta cu gura spre Babele …
     In ora de pauza ce o facem pe aici, se aduna cu incetul toata trupa de treizeci. Ultimu` … Flueraru … cu Ne-a ramas de dat la vale, spre Gaura. Pe la ora cinci, lipa lipa, grupulete o luam spre Saua Hornuri. Da` mai avem o vizita pe la poale de Bucsoi, ca nu putem trece pe langa dansu` fara sa-l salutam. Muntele asta de 2492 metri l-am simtit mereu ca cel mai frumos si spectaculos din Bucegi, de ori unde l-ai privi. Cum sa trec nepasator pe langa el? …

    Revin in culmea lata, catand cu privirea Hornurile Malaiesti. In zece minute am si poposit intre ele, pe marele bucinis ce se intinde pe zeci de metri, intre prapastii. Fain loc de pus corturi multe … da` prea samana a teren numai bun de plonjat cu ele, peste hauri, impinsi de la spate de vant. Saua asta este o poarta de vanturi, intre doi curenti puternici. Bag si oleaca nasu` in hornul al doilea, cel turistic, minunandu-ma ca anu` asta nu avem zapada … deh, incalzirea globala?
     Hai spre Gaura. Calauziti de talangi de oite, ce pasc agale prin coasta brazdata a Scarei, coboram spre fundul circului 2 al Gaurei. Ai zice ca e unu` singur si mare, dar de privesti mai cu atentie, vezi micul circ de fund, agatat chiar sub varful Omu, si din care te dau peste un brau de piatra pentru a ajunge in marea gaura a vaii. Unii mai tupeisti incearca sa ajung pe acolo la Omu … noroc bun, ca au ce catara! Pe vale ne mangaie soarele bland al dupa-amiezii. Aici voiam sa ajung. Lumina cea mai buna pentru fotografiat ne calauzeste pe toata valea. De am fi facut traseul pe dos, nu am fi descoperit toate culorile astea calde, de lasat de seara …

     Intre doua circuri, trebuie sa coboram un prag. Si nu oricum, ci agatati printr-un mic canion de piatra, strans pe firul vaii seci, urmand sa ne dam jos peste un inalt brau de piatra, asigurat la loc mai sensibil cu cabluri de otel. Mi-aduceam aminte cum taram acum multi ani, pe lasat de intuneric, un sac de lemne uitate de ciobani la stana de sus. Peste pragul mai inalt i-am dat drumul, in bezna, ca aveam sa-l culegem de jos. De lasam lemnele sus, putrezeau peste iarna; asa, noua ne-au fost foarte bune, pentru o seara rece de octombrie/noiembrie, inghetati prin stancariile Gaurei. Trecute vremuri …

     Si-am ajuns in circul 3. Da` nu oricum. Intr-un ingust culoar intre stanci, Catalin sta si rumega: "Ma traseul asta e interzis pentru mine. Eu nu incap in ingustatura asta. Ar fi trebuit sa puna diametru de om la descrierea traseului!" Lasa mai Cataline, ca tu vii pe deasupra. Hihi. La ultimul lant e mai cu emotii. Ultimii doi metri mai mult ii sari, decat sa-i cobori, doar ca grohotisul pe care aterizezi e incomod … si mobil. Suficient cat sa nu mai fim atenti, si sa incurcam potecile. Ne-am dus cativa, pe fir de vale, de parca toate blocurile de piatra, intalnite in cale, ar fi fost de sarit. Ne-am taiat elanul la unul de vreo patru metri. Stai bre, ca nu-i pe aici. Si asa era … ca ne-am intors ceva cale.

     E loc drept acum. Suntem intre turnurile de piatra ale Gaurei, acolo unde cineva s-a chinuit sa puna piatra cu piatra, sa le faca cat mai verticale si cat mai slefuite, lasand doar ceva ingust loc printre ele, sa se aventureze ciobanii cu oitele, si turistii cu turistele, catatori de locuri mai salbatice. Aici greu te poti stapani din fotografiat. Timp este bugat, seara este calda … cine ne zoreste!? Hai sa ne si tolanim in iarba inalta de langa izvorul Gaurei. De aici, de la 1700 metri, avem apa. Intrand in umbra padurii, mai dam de vale un prag glaciar, mai mult printre molizi, pe grohotisuri marunte (pe unde-mi si testez rezistenta nadragilor, si arcurile fundului), pana in padurea ce acopera partea de sus a morenei frontale a Gaurei. Talangile din jurul nostru ne anunta ca suntem aproape de stana. Si, intr-adevar, de ma uit pe GPS, vad cum lantul se inchide. Imi fac aparitia in fundul vaii, printre pietroaiele morenei, intampinat de aceiasi latraci de dimineata.      Acum sunt mai simpatici, ca s-or mai obisnuit un pic. Ultimele priviri aruncate spre valea asta, le impart cu darnicie prin toti peretii. Raman amintirile …
Pasii coboara tacuti, spre tabara, prin intunericul ce se lasa in padurea rece, de molid. Mai fluier eu, din cand in cand, numa` asa sa anunt lighioanele ca sunt si eu prin zona, sa nu dam nas in nas, pe neanuntate. Cine stie de unde vine zmeul … Dupa zece ore de mers (da` hai ca mint, ca am cronometrate cinci de mers si cinci de stat: impresionanta
     Se lasa seara peste noi. Ne adunam la o poveste, ca doar n-am venit din toata tara, ca sa ne uitam unii la altii, si incet incet ne pierdem prin noapte. S-a mai dus o intalnire a Alpinetilor. Traseul a fost pe masura sufletului nostru, iar vremea buna a venit sa sublinieze asta. Sa ne vedem si la anul … dar mai bine, mai repede!

Munti avem destui … noi sa avem chef de dansii!


Album foto ALPINET(Emi Cristea)
Fotografii din jurnal: Emi Cristea, Ionel Bindeanu, Tibi Gandu
Track GPS pe Alpinet

Author: Emi Cristea
Views: 16077, Last update: Wed, Aug 15, 2007


Comment
Lilly Bîndeanu Lilly Bîndeanu, Thu, Aug 9, 2007, 5:49 pm

Emi, ce covrigi am mancat eu de la tine? Si Irina era inaintea ta demult....hmmm:-P

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Thu, Aug 9, 2007, 5:52 pm

Am scapat un "i". Corect era: "covrigeii":-D Scuze. Si daca nu de la tine am mancat covrigei, inseamna ca sigur de la Irina, careia i-am papat si ciocolata:-D

Fără foto Mircea Ordean, Mon, Aug 13, 2007, 10:06 pm

Face bine la ochi si la suflet... Ba incita sa o iei si tu pe acolo, cu speranta sa ai bafta unei vremi asemanatoare...

Gligorie Emanoil Pârvu Gligorie Emanoil Pârvu, Tue, Aug 14, 2007, 6:47 pm

Emi, multumesc pentru articol. As fi vrut sa fiu cu voi.
Anul trecut intre "Doamnele" si Batrana" un cioban m-a intrebat daca ma plateste cineva sa umblu de unu singur pe acolo...:-)

marius drăghici marius drăghici, Sun, Oct 7, 2007, 12:48 am

cu toate ca recunosc o parte din traseu, regret ca am ratat intalnirea asta...:-(

Comments for this article
Login or register to comment