CREASTA COARNELE CAPREI

Unul dintre cele mai frumoase trasee de căţărare din zona Călineţului este Creasta Coarnele Caprei. Situat, ca majoritatea traseelor din Piatra Craiului, la mare altitudine, ar fi binevenită şi o descriere a drumului  de acces până la  baza traseului. Lăsăm maşina la Cabana Plaiul Foii şi după circa zece minute, urmând Bârsa în aval, părăsim drumul forestier spre Podul lui Călineţ. Câţiva câini flocoşi, murdari şi fricoşi de la o stână se încurajeazăunul pe altul însoţindu-ne cu  lătrăturile lor. Sub un pom uscat încearcă să caute ceva umbră un alt câine, la fel de amărât ca ceilalţi: pesemne e cel mai fioros dintre toţi pentru că e legat... Ne petrece cu privirea lui tristăpână intrăm în răcoarea pădurii, unde, drumul larg, devenit acum o potecă îngustă, urcă nu prea abrupt până la Izvorul Orlovski. Dacă vremea nu a fost prea secetoasă putem lua apă de aici, fiind ultimul loc de unde ne mai putem aproviziona în cazul în care, imprudenţi, am plecat fără preţiosul lichid. Din acest loc putem spune că începe ascensiunea noastră. Abruptă, poteca străbate un grohotiş mărunt care fuge la vale sub fiecare pas făcând înaintarea neplăcută şi obositoare: este locul cunoscut ca Malul Galben. Cam în treimea superioară distingem spre stânga intrarea largă în Hornul Nisipos. Poteca prin grohotiş ne duce la baza unui horn pe a cărui perete din dreapta se disting câteva trepte mărunte ce ne indică direcţia de urmat. Străbatem această porţiune ajutându-ne la nevoie de cablurile întinse din loc în loc, şi de rădăcinile ieşite din pământ ca nişte toarte. Scăpaţi de aici, poteca abruptă e mai uşor de urmat pe curbele de nivel ce ne duc într-o şa unde întâlnim varianta prin Hornul Nisipos. Peste şa, printre copaci, se poate ghici Padina lui Râie.Din acest loc, în câteva minute suntem sub arcada uriaşă de la Adăpătoarea Caprelor. Cândva, aici se aduna apa într-un bazin care acum e spart. E drept, apa se mai adună şi acum, dar într-un borcan în care înoată câţiva păianjeni însetaţi. Nu mai avem mult şi ajungem deasupra Scării de Fier. Este locul din care putem vedea şi admira abruptul canion al Călineţului.

Scara de Fier, un fel de de Via Ferrata strămoşească, necesită o abordare atentă din cauza a doua trepte desprinse din perete. Acum vreo douăzeci de ani a avut loc un accident mortal aici, o treaptă a ieşit cu un turist. Nici cablul prea subţire nu e indicat pentru asigurare, la o cădere rişti să-ţi laşi degetele pe acolo... Deasemenea, atenţie la păstrarea distanţei, hornurile înguste de sub scară nu permit fentarea pietrelor ce pot veni de sus…De la baza hornurilor se desprinde spre dreapta Brâul de Mijloc a cărui potecă străbate masivul până la Lanţuri. După o scurtă porţiune în care trecem pe sub un frumos portal şi peste o mică săritoare ne abatem spre stânga în Vâlcelul Secundar al Călineţului. Traseul mai are o intrare direct din firul Călineţului, folosită îndeosebi iarna. Escaladarea unui horn spre care duce o brână ne scoate în creastă, în prima regrupare.

Suntem într-o poiană agăţată la baza traseului, cu iarbă şi flori multe. Ne refacem forţele secătuite de căldură privind cu jind în vale, spre Plaiul Foii, unde lumea bea bere rece... Printre pregătirile de intrare facem câteva poze.

Prima lungime se desfăşoară jumătate pe o muchie săracă în asigurări, apoi un prag înnierbat şi un horn de circa 15 m până la regruparea într-o mică şa.

Următoarele trei lungimi urmează în general linia crestei, asigurări mai mult după bolovani şi la cele câteva nuci pe care le-am luat cu noi, cu regrupări la lungimea corzilor, spre un contrafort.

Un perete vertical din care ieşim spre stânga printr-un diedru uşor surplombat, regrupare deasupra şi două lungimi întinse ce seamănă cu treptele scării unui uriaş ne duc la baza unei piramide ce pare de netrecut.

Căutăm pe verticala peretelui de deasupra noastră, apoi în dreapta unde o fisură clară pare să fie continuarea logică a traseului.  Nu e! Suntem puţin derutaţi, apoi vedem spre stânga un solz uriaş ce ar putea fi…ei da, chiar este continuarea.

Comment

Emi Cristea , Fri, Mar 21, 2008, 2:42 pm Mai pot sa zic ceva?

constantin STOIAN, Fri, Mar 21, 2008, 3:04 pm Multzam mult Viorel pt articol si skitze!!! excelent

Gabriel Colea, Tue, Mar 25, 2008, 11:54 am Superb! Iar schitele sunt extraordinare zile senine gabi

Ileana Damian, Tue, Apr 1, 2008, 10:40 am n-am cuvinte pentru articol! este extraordinar, placut scris, descris, pozat si desenat bravo tie si fetitei tale, Viorel!

Daniela Rotaru, Fri, Nov 7, 2008, 11:09 pm OCTAVIA, intra pe id dagniya. sunt Dana Rotaru

Pall Endre, Mon, Jun 4, 2012, 9:40 pm vreau sa va atentionez ca gradele la liber nu se corespund pe schita. Eu asi aprecia undeva la gradul 6.

Viorel Borteş, Fri, Jun 8, 2012, 6:33 pm Mulțam de atenționare! În primul rând fiecare simte și apreciază un traseu prin propriile "mâini". Apoi, traseul este cotat gradul IV-A clasic, gradație romănească și cu excepția câtorva puncte pe care nu le pot considera totuși dificile, își cam merită gradul măcar după diferența de nivel. Neexistând pasaje de artificial nu cred că putem pune problema gradației la liber (escaladă) traseul având puține puncte de asigurare iar pe unele porțiuni, chiar pe lungimi de IV se merge în picioare. Așa că gradul 6 mi se pare cam exagerat! În tinerețea meatraseul era tură de iarnă pentru categoria a II-a în alpinism. Chiar și atunci(e drept că am avut o vreme superbă) nu am avut probleme deosebite, poate ceva pe la retragere pentru că nu găseam punctele de rapel și am cam improvizat. Oricum, mă bucur că cineva a mai citit și comentat articolul la atâta tip de la postare.

Comments for this article