Le-am tot promis copiilor ca mergem la schi. Aşa că
duminică dimineaţă (17 februarie) ne-am pus în mişcare. Vineri dăduse o bură de
ninsoare (vreo 10 cm),
sâmbătă vremea a fost liniştită, dar peste noapte a îngheţat bocnă. Aşa că
duminică dimineaţă maşina nu mai voia deloc să pornească...
Am împins-o
am bibilit-o, degeaba! Abia pe ultimii metri ai pantei, împingând cu ultimele
forţe, într-un cârâit înecat şi plin de fum negru, Dacia noastră cea chinuită a
pornit în fine... Veniţi din căldura casei şi agitaţi puţin din cauza plecării
întârziate, nu ne-am dat seama ce frig este de fapt afară. Până la Moroeni, drumul a fost
curat, mai sus însă, pe Păduchiosul, nimeni nu îl curăţase şi se mergea destul
de greu prin zăpada fleşcăită, uneori îngheţată. Am urcat cu greu până la Cota 1000, dar nici coborârea
nu a fost mai uşoară. Erau foarte puţine maşini pe drum, atât pe sensul nostru
de mers, cât mai ales pe sens opus (cred că am întâlnit doar două maşini).
Am sosit la Sinaia pe la 9: 45 şi am
închiriat schiuri de la un centru aflat chiar lângă telecabină. Echipamentul,
de calitate foarte bună ne-a costat 120 lei (25 lei pentru cei mici şi 35 lei
pentru noi). Copiii erau foarte încântaţi de clăpari şi schiuri şi foarte
nerăbdători să le încerce.
Din păcate, băiatul de la centrul de
închirieri ne-a spus că în Sinaia nu se schiază deloc, pentru că nici o
instalaţie pe cablu nu funcţionează din cauza vântului. Ne-a recomandat cu
căldură pârtia Cazacu din Azuga (mai ales că eram cu copiii). Acelaşi lucru
mi-l spusese şi Romeo Perlik acum două săptămâni, aşa că am pornit încrezători
spre Azuga.
Am ajuns
la pârtia Sorica, nu înainte de a plăti taxa de intrare de 4 lei, dar conform
indicaţiilor primite, nu ne-am oprit şi după încă circa 500m am ajuns la Complexul turistic
Cazacu. Aici, surprizele au început odată cu parcarea foarte mare, lucru cu
care noi nu prea mai suntem obişnuiţi în România...
Frigul
însă era pătrunzător şi ne-a făcut să ne punem echipamentul în doi timpi şi
trei mişcări! Din parcare se vedeau foarte bine cele două pârtii: una mititică
pentru începători, dotată cu babyschi (100m lungime şi 18m diferenţă de nivel)
şi una mai lungă şi puţin mai dificilă, dar numai bună pentru noi (400m şi 100m
diferenţă de nivel).
Copiii nu au mai aşteptat şi au
luat-o înainte. Andra a descoperit imediat poarta de intrare (toată zona e
împrejmuită fiind proprietate privată) şi s-a dus către coada de la babyschi.
Eram uşor îngrijoraţi, pentru că ea nu mai folosise cablul, dar până să intrăm
noi pe poartă, ea deja pornise la deal, călare pe pălărie... Mihnea a urmat-o
la scurt timp, noi insă, cum era şi firesc ne-am dus să luăm întâi bilete...
Între timp, copiii coborau de zor, simţindu-se în elementul lor.
Am coborât şi noi o dată pe pârtia
cea mică (1, 5 lei urcarea) apoi, de comun acord am decis că trebuie să ne mutăm
pe pârtia cea mare. Am mers aşadar la teleschi (3 lei urcarea) şi eu l-am
preluat pe Mihnea iar Marius pe Andra. Mihnea a urcat fără probleme, în faţa
mea, dar odată ajuns în vârf, privind în vale a început să bâzâie: "cum
mai cobor eu de aici..." Am luat-o aşadar uşor în plug, în curbe largi şi
până jos a început să-şi dea drumul. Mă îngrijorau însă Andra şi Marius care nu
se vedeau deloc urcând cu teleschiul. Abia când am ajuns noi jos, se vedeau şi
ei urcând în sfârşit. A durat destul de mult şi coborârea, Andra căzând de mai
multe ori. Mă gândeam că ne-am grăbit şi am băgat-o pe o pârtie prea grea
pentru ea. Într-adevăr după prima tură s-a dus înapoi la babyschi, dar nu a
rezistat prea mult şi în scurt timp era înapoi. După încă trei sau patru
coborâri, Marius o lăsa deja singură iar Andra controla în totalitate
coborârea.
Pe
la ora 13: 00 am făcut o pauză de masă în maşină şi ne-am încălzit cu ceai
fierbinte. Temperatura era încă destul de scăzută (-12 grade C) şi trebuia să
te mişti continuu pentru a nu simţi frigul. Revigoraţi după masă am continuat
să coborâm, de astă dată Andra şi Mihnea fiind cei care ajungeau primii jos. Pe
la ora 15: 00 trebuia să ne cam pregătim de plecare, dar nu ne venea să ne mai
oprim. Încă două ture şi încă două ture, parcă şi soarele în sfârşit începuse
să-şi facă datoria, coada de la teleschi se subţiase considerabil aşa că totul
mergea strună.
La
16: 15 am plecat, cu părere de rău, dar şi cu bucuria unei zile minunate
petrecute pe o pârtie civilizată, neaglomerată de sănii, plăci sau coborâtori
pe pungi. Progresele făcute de copii ne-au convins din nou cât de receptivi pot
fi aceştia (erau copii de 3-4 ani care urcau şi coborau singuri fără nici o
problemă, toată zona fiind foarte uşor de supravegheat). Am promis că vom
reveni şi ne-am retras către Sinaia, cu obişnuita gâtuială de la Buşteni şi nelipsiţii
poliţişti de la trecerile de pietoni care în loc să fluidizeze, parcă mai rău
încurcă traficul... Am sosit la 17: 00 şi am predat schiurile după care copiii
au dormit obosiţi şi înfriguraţi până acasă.
O tură frumoasă, după care copiii erau
nerăbdători să povestească la şcoală "noutăţile"...
Ileana
Bocanciu – 18 februarie 2008
Author: Ileana Bocanciu Views: 8306, Last update: Thu, Apr 3, 2008 |