Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Raul Cazan in de-ale lui Raul Cazan

Interviu de Raul Cazan

Muzeul Norilor sau Messner Mountain Museum este structura expoziţională cea mai înaltă din lume, la 2181 de metri altitudine. Nu se poate accede decât pe cărări de munte sau pe un vechi drum de munte cu un autocar dedicat acestui transport. Marele alpinist, activist şi întreprinzător, Reinhold Messner, după ce de-a lungul vieţii a bătut cele mai înalte vârfuri ale planetei – toţi cei 14 “optmiari” fără mască de oxigen, îşi dedică acum energia cultivării imaginii şi culturii muntelui. El este vocea apărării comunităţilor alpine din zona Dolomiţilor, promotor al turismului sustenabil şi fondatorul unei structuri muzeistice fără precedent. La castelul Firmiano se află centrul “administrativ” al muzeelor sale. La Juval sunt “găzduite” miturile munţilor, la Ortles muzeul lumilor de gheaţă, în castelul Brunico muzeul popoarelor muntelui, iar pe Monte Rite muzeul alpinismului şi al rocilor. Sunt proiectele sale dedicate zonelor alpine demne de urmat şi de către noi, cei din Carpaţi? Ce este cultura muntelui? Cum se va menţine echilibrul natural şi viaţa la munte? La finalul periplului SuperAlp2 – traversarea cu mijloace de transport sustenabile (mers, bicicletă, tren, autobuz) a Alpilor de la Chambery (Franţa) şi până în Belluno (nordul Italiei), la care am participat, marele alpinist mi-a răspuns la întrebări cu o amabilitate care, se spune, nu îi este specifică.

Raul Cazan: Se pot exporta proiectele dumneavoastră şi în Carpaţi?

Aceste iniţiative muzeografice şi de susţinere a ţăranilor de la munte se pot face şi în Carpaţi, în România. Însă trebuie să găsiţi pe cineva care să îşi asume această muncă.

Eu cu siguranţă nu sunt acea persoană pentru ca nu am forţa şi mijloacele sa îmi export munca până la voi pentru a realize o astfel de structură. Am fost în Bulgaria, în Munţii Balcani, şi am văzut că sărăcia este acolo mult mai mare decât era în Tirolul de Sud sau în Dolomiţi în urmă cu 50 de ani. Ştiu de altfel că diferenţele economice dintre zonele montane din Bulgaria şi România sunt minime.

Există însă posibilitatea de face să crească o iniţiativă largă de turism sustenabil, dar e nevoie de foarte multă energie, de mijloace financiare. O structură muzeală precum cea pe care o gestionez eu este doar o picătură. Însă e o structură care funcţionează, e frumoasă şi sunt convins că astfel de muzee vor avea succes şi mai mare de acum în 20 de ani.

Raul Cazan: De ce un Muzeu în nori?

Îmi pare bine că voi, cei de la Super Alp v-aţi încheiat periplul aici în Monte Rite pentru că aveţi ocazia să vedeţi acest Muzeu al Muntelui, un proiect care speculează structuri de construcţie deja existente. Zidurile muzeului aparţin unui vechi fort din primul război mondial, iar eu nu am schimbat nimic. Până şi drumul care ajunge aici este cel de atunci. Am dat conţinut vechii structuri şi am umplut-o cu cultură. Ideea de muzeu al muntelui în Alpi nu presupune construirea de noi structuri pentru că pot deveni negative pentru mediu. Iubitorul muntelui poate să vadă în obiectele din muzeu că există o mare cultură în spate.

Există tablouri vechi care înfăţişează istoria ascensiunilor alpine, obiecte vechi care aparţineau alpiniştilor, documente, fotografii şi date geologice care vorbesc despre istoria rocilor alpine. Obiectele expuse cuprind în fiecare cameră a fortului câte o decadă din istoria ascensiunilor stâncilor alpine.

Raul Cazan: Nu e nevoie şi de o infrastructură perfectă? Cui aparţin iniţiativele?

Lucrul cel mai important ţine de voinţa celor care locuiesc sau sunt legaţi de zona montană, forţa unui singur om nu este suficientă. Chiar şi iubitorii muntelui şi ai naturii au nevoie de camere în hoteluri, bune structuri care să aducă oamenii să meargă pe munte.

Este nevoie de străzi care să fie deschise sau să aibă lăţimea suficientă astfel încât să poată pătrunde un autocar, dar să restrângă accesul automobilelor. Acestea sunt probleme rezolvabile dacă există voinţa locală. E lucrul cel mai important: localnicii să fie implicaţi în structuri de dezvoltare a turismului sustenabil montan pentru a-şi vinde produsele celor care vin la munte cu respect pentru munte.

Sunt de părere că este greşit să daţi vina pe oamenii politici. Fiecare trebuie să îşi asume propria responsabilitate.

Raul Cazan: Aţi fost vreodată în Carpaţi?

Am fost, însă, din nefericire, nu în părţile voastre, în România, ci în Tatra. Carpaţii sunt mult diferiţi faţă de Alpii, e un lanţ foarte lung şi în mare parte împadurit, mult mai mult decât la noi. E un lanţ muntos foarte mare şi acolo se pot face nişte lucruri extraordinare. Însă acele lucruri trebuie să le faceţi voi.

Raul Cazan: De ce suferă turismul alpin?

Văd acum faptul că inexistenţa unor structuri care să promoveze turismul sustenabil de-a lungul ultimilor 40 de ani ne-a făcut să intrăm, mă refer la întreaga Europă, în competiţia turismului globalizat. Acum suntem în competiţie cu Africa, China, cu America de Sud, cu întregul glob. Astăzi un voiaj de trei săptămâni de la Frankfurt până în Nepal costă mai puţin decât un drum de vacanţă de la Frankfurt până la Cortina d’Ampezzo pe aceeaşi durată. Investiţiile în zonele alpine sunt esenţiale cât timp vizează turismul montan sustenabil sau agricultura montană şi dacă sunt făcute în spiritul curăţeniei, liniştii şi respectului pentru aceste locuri.

Apoi nu trebuie să fim dependenţi de guverne. Guvernul regional de la Venezia ori Guvernul Italiei de la Roma sunt prea departe, nu ştiu ce înseamnă muntele. La fel şi la Bruxelles, 90% dintre politicieni vin de la şes, din marile oraşe, şi nu pot fi informaţi despre ceea ce se întâmplă în munţi. Guvernele impun taxe şi eventual fac nişte programe.

Raul Cazan: Ce trebuie să facă guvernele? Cum trebuie susţinuţi locuitorii muntelui?

Trebuie ca guvernele să dea posibilitatea oamenilor de trăi la munte, însă în mod genuin. Turismul trebuie încurajat de către cei care locuiesc sus la munte şi care prin propriile mijloace de producţie menţin sustenabilitatea în zonă. Ei trebuie să muncească pentru a supravieţui, pentru a mânca şi bea, pentru a se încălzi. Condiţia e sa fie lăsaţi în pace.

Succesul turismului sustenabil, la noi, în Tirolul de Sud, constă în primul rând în faptul că oamenii locului şi-au dat seama că ţăranii, producătorii de la munte, nu pot avea succes numai dacă devin şi proprietar de mici hoteluri. Sunt hoteluri mici cu puţine camere dar care servesc produsele tipice direct în farfurie. Totul, fără subvenţie de la stat. Ţăranii au priceput asta mult înaintea politicienilor.

Raul Cazan: Sunteţi implicat şi în astfel de proiecte agro-turistice?

Am două mici societăţi de acest tip pe care le-am dat în locaţiune – altfel nu aş fi aici - şi care funcţionează foarte bine pe acest sistem. Ceea ce vreau cel mai mult însă, este să am posibilitatea de a putea munci liber fără toate acele legi care vin de la Bolzano, de la Roma sau de la Bruxelles şi care aproape ne bagă la închisoare. La munte regulile sunt mult prea strâmte. În gospodariile montane nu e nevoie de ajutoare nici de taxe de la stat. Modelul este valabil încă din evul mediu. Ceea ce produc îmi ajunge, iar surplusul îl vând celor care vin la mine în “Agritour”. Nu vând nici măcar o sticlă de vin pe piaţă pentru că acolo nu fac faţă competiţie. Dacă un ţăran de la munte îşi vinde litrul de lapte unei companii cu un preţ, acesta va fi cvadruplu pe masa consumatorului de la oraş. Astfel, producând şi consumând totul în propria gospodărie, evident cu respectul tuturor normelor igienice, ţăranul iese din politică şi de pe piaţă, îşi ţine viaţa în propriile mâini. Dacă nu are fondurile suficiente, o gospodărie se poate uni cu altele formând cooperative de 20-30 de familii întreprinzătoare cu propriile puncte de desfacere. Tot timpul însă trebuie ţinut un ochi atent la a atrage turişti şi a evita companiile comerciale care vor să preia produsele lor şi să le revândă, scăzându-le calitatea. O brânză produsă şi consumată într-o singură gosăpodărie e unică şi are o valoare mult mai mare decât marfa etichetată şi vândută la oraş.

Raul Cazan: De ce vă preocupă turismul sustenabil?

Eu dau importanţă munţilor; munţii în sine nu au mare importanţă, însă eu le-o dau prin ceea ce fac şi sper ca mulţi să facă la fel. De 14 ani nu mai escaladez marii munţi ai globului, mai practic un alpinism moderat – nu mai este scopul vieţii mele, însă m-am dedicat complet cunoaşterii şi afirmării Alpilor, Dolomiţilor.

Sunt pentru idea de a crea un tip de parcuri naturale dedicate celor care iubesc munţii şi vor să vină în zonele alpine în vacanţă. Ţăranii de la munte au urcat tot timpul către cota de 2000 de metri pentru a-şi obţine piatra de construcţie ori lemnul pentru iarnă. Există deci posibilitatea de a trăi în munţi dacă folosim ceea ce cultura muntelui, diferită de cultura urbană, ne oferă. Trebuie să fructificăm zonele alpine şi să renunţăm la idea naivă de readuce sălbăticia în munţii Alpi. Acest lucru nu mai e posibil. Dar, e posibil să respectăm zonele înalte şi să nu atingem ceea ce în trecut nu se atingea pentru că nu exista petrol şi nici lemn. Sus mergeau doar cei care vroiau să se apropie de soare.

A merge pe munte nu înseamnă doar a hălădui, a urca şi a te bucura de peisajele de pe vârfuri. Este literatură, artă şi filozofie. Aş vrea să dau substratul acestei culturi celui care vine de departe.

De ceva timp mă întrebam cum poate fi aplicată în practică lunga teorie a serviciilor ecosistemelor. World Business Council for Sustainable Development a publicat un studiu pe această temă la începutul anului current, iar liderii instituţiilor europene se arată preocupaţi de “presiunile asupra ecosistemelor”.

Aceste tipuri de servicii, în esenţă, încearcă să exprime în valoare economică sau, mai vulgar, în bani, calităţile şi procesele ecosistemelor. Companiile responsabile şi reprezentanţele colective ale acestora încearcă să cointereseze lumea afacerilor în a exploata sustenabil ecosistemele sau pur şi simplu în a le proteja de o exploatare sălbatică.

Politicienii, la rândul lor, caută formule legale să protejeze ecosistemele de exploatarea marelui capital.

Toate aceste iniţiative de sus în jos se află însă într-un stadiu de pre-proiect, într-o situaţie care încă aşteaptă concluziile cercetărilor ştiinţifice, economice, culturale şi chiar filozofice. Discursurile revoluţionare ale politicienilor şi oamenilor de afaceri preocupaţi de mediu trag semnale de alarmă şi organizează simpozioane de unde nu aflăm decât vorbe şi intenţii bune.

O primă aplicaţie a teoriei serviciilor ecosistemelor mi-a oferit-o în urmă cu o lună undeva într-o cabană din vârful Alpilor Dolomiţi profesorul de istorie montană, Luigi Zanzi, docent al Universităţii din Pavia. Profesorul, colaborator al Convenţiei Alpine, vorbea despre criza culturii muntelui, cel mai mare furnizor de servicii ale ecosistemelor.

Ţăranii şi ciobanii de la munte erau liberi până acum mai puţin de un secol. Ariile pe care aceştia le ocupau erau adevărate zone franche ce scăpau controlului fiscal al statului. Un bun exemplu al acestei idei a fost şi libertatea economică relativă de care s-au bucurat ciobanii din Mărginimea Sibiului în timpul conducerii cu un pumn de fier a României de către comunişti.

Pentru locuitorii comunităţilor de la munte nu ar trebui să existe taxe pe venit, spune Zanzi. În zonele alpine economia capitalistă nu poate funcţiona. În timp ce agricultura, producţia şi serviciile din zona de şes a Europei intră în competitţia economică globală, viaţa economică a muntelui este eminamente locală şi se bazează pe o „ecologie integrală”.

Economia din zonele montane păstrează oriunde în Europa un mod de producţie şi consum autosuficient, iar în zilele noastre ea trebuie apărată de invazia capitaluluiinteresat de mari proiecte turistice. Modul de producţie local presupune şi consumul local care, dacă în cazul excesului de supraproducţie, trebuie să atragă turiştii care se bucură de avantajele ecologice ale ecosistemelor alpine. Produsele comunităţilor montane nu trebuie exportate sau desfăcute la distanţă pentru simplul motiv ca nu îşi permit concurenţa cu marile businessuri de la şes.

Economia de munte este una de subzistenţă, însă acest fapt nu poarta cu sine nimic depreciativ, afirmă profesorul. Această economie tradiţională şi ecologică ţine în viaţă un mediu înconjurător de care depind toţi subiecţii statului. Ea luptă implicit împotriva schimbărilor climatice şi menţine o biodiversitate care la şes s-a pierdut de sute de ani. Aceste servicii sunt mult mai mari decât cele simple, ale economiei de piaţă ce pot fi uşor taxate în funcţie de venitul întreprinzătorului.

Comunităţile montane nu merg pe valul globalizării, concluzionează Zanzi. “Nu îi taxaţi pe oamenii muntelui”.

www.green-report.ro

Author: Raul Cazan
Views: 3015, Last update: Tue, Jul 1, 2008


Comment
Virgil Iordache Virgil Iordache, Thu, Jul 3, 2008, 8:43 am

Felicitari pentru acest interviu!

Comments for this article
Login or register to comment