12-13 iulie 2008 :: De la Balea la Moldoveanu

    Ce-au mai trecut anii. Vreo doisprezece. Amintiri friguroase cu o iarna timpurie in Podragu, imi treceau prin fata privirilor. Si mi-amintesc si de alti ani. In urma cu vreo zece. Atunci luasem pentru prima data cap-coada creasta Fagarasului, cu rucsac cat mine, in spinare.
   In fiecare an incerc sa ma intalnesc cu Fagarasul, orice s-ar zice, cea mai impresionanta insiruire de varfuri si creste din Carpati. Cu toate lacurile lui (ale Retezatului), cu toate prapastiile lui (ale Piatra Craiului)... nimic nu te impresionaza mai mult decat sa privesti de pe Buteanu sau Moldoveanu, toata inalntuirea serpuinda de varfuri, parca taiate cu toporul. Da! Aici ghetarii s-au jucat in voia lor cu masivitatea muntilor.
   M-am trezit cu noaptea in cap. Avem ceva drum de luat la sosea, pana la Balea-Lac, punctul plecarii noastre. In doua saptamani de zvonuri, certitudini, email-uri si telefoane, s-a adunat iara trupa de Alpineti, dornici de altitudini. Sa tot fim vreo douazeci anuntati. Mai ramane sa ne si intalnim sus.
    Este ora 9 si jumatate, dimineata; cerul de-un albastru neatins. Dupa ce l-am cules pe Cristi, de la intersectie, am tras tare sa ajungem sus. Astialalti se grabeau... de parca nu le-ar mai fi ajuns muntii si-i voiau doar pentru ei. Deh, pe coasta abrupta ce duce spre Saua Caprei, cu siguranta ii vom ajunge macar pe unii din ei. Si asa se intampla.
   Eh, eu m-as fi grabit doar cu gandul sa prind cat mai mult timp vremea asta senina. Ca asa e in Fagaras; dimineata totul straluceste iar peste cateva ceasuri, norii isi cer drepturile inapoi. Daca acum ceva ani, puteam respecta plecatul la rasaritul soarelui, in ultima vreme avem tot mai multe probleme legate de somnul lung si dulce al diminetilor. 
    

Lacul Balea (2041 m)

    Obarsia vaii Balea este intr-o caldare glaciara adancita cu aproape 400 metri fata de varfurile care o inconjoara. Aici, se afla lacul glaciar al Balei, cel mai extins din Fagaras, cu o suprafata de 4, 65 ha si cu o adancime de 11 metri, alimentat de doua izvoare aflate in sudul si sud-estul lacului (I. Pisota). Acumularile de grohotisuri de la culoarul de avalansa de sub Saua Caprei au dat nastere unei poctoave nivale langa fosta cabana Balea (cea arsa in august 1995).
    Altitudinea la care se afla variaza dupa autori, aparand ca 2027 sau 2040 metri. In cele cateva situatii in care am avut ocazia sa ajung in zona cu altimetru, altitudinea indicata a fost in jurul valorii de 2040 metri. 
   Lacul Balea mai este cunoscut ca fiind singurul lac glaciar din muntii Fagaras populat natural cu pastrav indigen.
   Dincolo de studiile hidrologice ale profesorului Ioan Pisota, despre lacurile glaciare din Carpati a mai aparut o carte interesanta prin anii ’80, semnata de Paul Decei, cel considerat parintele spiritual al pastravilor in Romania. Aceasta carte este insotita de numeroase descrieri si schite batimetrice ale lacurilor alpine din Carpati. Recent, un grup de tineri profesori geografi, printre care si amicul Stefan Constantinescu, Fredi Vespremeanu, etc., au inceput un proiect de realizare a hartilor batimetrice a lacurilor din Carpati, cu metode si aparatura moderne (sonare, spatializare), care vor da o imagine mai precisa a elementelor morfometrice si morfografice ale lacurilor alpine.
   In 1974, odata cu deschiderea Transfagarasanului, a disparut un mic lac din caldarea Balei. Era situat mai la vest de marele lac, spre marea sa de transfluenta glaciara a Balei iar sectionarea lui de catre sosea, a dus la colmatare. Apa din acest lac debusa printr-un paraias ce se unea cu cel principal al Balei, mai jos de primul prag glaciar (cu o inaltime de peste 100 metri), de sub statia meteorologica.
    Ocolind malul lacului, dinspre cabana Paltinu spre cabana Balea, ajungem la punctul de rasfirare a potecilor turistice. Spre stanga marcajul duce spre caldarea Vaiugii si de aici spre piscul inalt al Buteanului (2507 m) sau spre Saua Netedului, dupa preferinte, de unde o veche poteca vanatoreasca se lasa pe Coruga, spre valea inchisa a Arpaselului. Spre dreapta, pe deasupra lacului, o poteca traverseaza toata coasta muntelui spre Saua Paltinului. O perspectiva interesanta spre „bazarul” de la Balea, dar care nu ne incita pornirile alpine din asta dimineata.

   Pasii-s grei la inceput, dar apoi incepem sa ne obisnuim. Am luat de la inceput muntele in piept, cu panta abrupta ce duce spre Saua Caprei. Este ceva, asa de dimineata, fara macar o cafea bauta. Urcam 270 metri diferenta de nivel spre custura inalta a Fagarasului. Iar fiind multi, ne rasfiram in panta, fiecare dupa puteri. Soarele incepe usor sa dea peste munte, invadand toata caldarea Balei. Noi inca suntem la protectia umbrei, dar sigur el este mai rapid decat ascensiunea noastra. Pana sus ne va bate cu siguranta crestelele.
   Privind in urma, imi lafai privirile peste Piscul Balei, una dintre cele mai frumoase creste nordice din Fagaras. Dupa ce coboara puternic din muntele Paltinului (2399), isi odihneste batranetile in marea sa de transfluenta, prin care acum zeci de mii de ani comunicau cei doi ghetari ai Balei si ai Doamnei. Cel din Valea Balei, mai puternic si mai extins, se revarsa in valea Doamnei, aflata cu 200 metri mai jos dincolo de Curmatura Balei (cu doua sei din care cea mai joasa are 2180 m, dar cea cunoscuta este cea turistica cu 2202 m, prin care se traverseaza la laculetele din Doamnei). Mai apoi creasta isi recapata salbaticia in forma de custura, peste Varful Geamanul Sudic (2231 m) cu ace greu de trecut de piciorul de om.

Lacul Capra (2250 m)

 
   Nu mai stiu la cat am plecat. Sa fi fost vreo 9 si jumatate. Cert este ca in mai putin de jumatate de ora am ajuns in Saua Caprei, agatata intre muntii inalti ai Iezerului (2417 m) si ai Vaiugii (2443 m). Saua Caprei desparte cele doua cunoscute vai glaciare ale Caprei (sud) si Balii (nord), si se mai numeste si Curmatura Iezerului, avand o altitudine de 2315 m (confirmata si de altimetru). Dupa urcusul puternic, aici gasim motiv sa ne regrupam fortele, descoperind incet cu incet componenta intregului grup. Deh, unii se cam grabisera cu plecatul din „bazar”.
   Sub noi se intinde unul din cele mai mari lacuri glaciare din Fagaras, cel al Caprei, situat in Caldarea Iezerul Caprei. De altfel valea Caprei isi aduna apele din trei paraie de obarsie situate in cate o caldare glaciara: Caldarusa Lunga a Paltinului, Caldarea Iezerul Caprei si Caldarea Fundul Caprei.
   La ora asta a diminetii cel mai mult impresioneaza culoarea deosebita a suprafetei apei, un albastru ireal de saturat. Cu o suprafata de 1, 8 ha si o adancime de 8 m lacul este situat cu 200 metri mai sus (2249 m altitutine) decat vecinul sau Balea, iar un pic mai jos se gaseste lacul mai mic al Capritei (2247 m altitudine, 0, 22 ha si un metru si jumatate adancime). Cele doua lacuri comunica intre ele printr-un emisar de 8 metri lungime. Mai jos apa ce iese din Caprita dispare in subteran intr-un sector cu calcare (pe un prag glaciar), iesind la suprafata abia intr-o zona cu turbarie (se pare ca un fost lac glaciar colmatat), la aproximativ 2100 metri altitudine.
   In Capra isi odihneste umbrele varful inalt al Caprei (2494 m), iar aproape de malul dinspre sud se afla un monument ridicat in amintirea alpinistilor morti in avalansa din februarie 1963.
   Primele firisoare de nori incep sa se adune peste Iezerul Caprei. Este ora la care generatorul de nori al Fagarasului se pune in functiune. Nu zabovim prea mult printre corturile de pe malul lacului si ne zorim sa trecem in Fundul Caprei, peste Piciorul Caprei, atat de cunoscut noua datorita coltului de piatra numit „La Revolver”, fiindca seamana foarte mult cu tragaciul unui pistol.

Lacul Capra (2250 m)

   Trecuti peste piciorul de munte, alta perspectiva se desfasoara privirilor. Cea mai adanca vale a complexului Capra, apare infundata cu zapada pana sub pravalisurile Arpaselului. De sub revolver, de la aproape 2300 metri, coboran pana la aproape 2100 metri, in fundul caldarii, printre panzele de zapada. Este unul din cele mai periculoase sectoare pe timp de iarna. Numeroase avalanse, ca cele din 1963 sau 2002 au lasat in munti trupuri de alpinisti, ca tribut. De sub Portita Arpasului si pana aici, ai un traverseu mai lung de un kilometru, de-a coasta, pe marginea de sus a poalelor de grohotisuri, sub peretii de piatra desprinsi din Varful lui Adam, Urechile de Iepure, sau turnurile Fantana si Vartopel. 
   Coborarea de la baza piciorului si pana in sectorul cel mai de jos al potecii turistice (firul vaii glaciare), necesita atentie, avand inca strat mare de zapada. Acum s-a inmuiat de la caldura soarelui, dar in urma cu vreo luna crea dificultati mari la traversare (mai ales dimineata cand era bocna). De altfel si cele mai grave accidente montane din acest an s-au petrecut in luna iunie, pe fondul zapezilor inghetate ramase de peste iarna.
   La o scurta neatentie il si vad pe Beleanu in fund, cum o ia usor la vale. Deh, nu are unde sa se duca, dar pana sa se opreasca are dosul inmuiat bine. 

Creasta Vartopel-Arpasel

   - Ai facut pe tine!?... ca esti cam murat.

   Daca pana aici am putut zice ca am fost insirati, de aici incolo nu mai stiu ce termen sa folosesc. Cat era caldarea de lunga, doar o linie intinsa de turisti vedeai. Si oricat ar fi de nepopulati muntii, tot descoperi ca lumea e mica. Langa bolovanii din fundul vaii, din dreptul Portitei Arpasel, Dora isi intalneste o fosta colega de munca, iar eu un fosc coleg de club (de la Tampa), pe care nu-l mai vazusem de ceva ani. Are si grupul lor cam acelasi traseu ca al nostru, asa ca ne vom tot insoti pe creasta.
    De-a lungul Fundului Caprei intalnim cateva limbi groase de zapada, martore ale avalanselor de peste iarna. Majoritatea le trecem peste, fara mari emotii, caci desi panta este inclinata, se termina cateva zeci de metri mai jos. Doar un grup de japonezi in varsta (am si ramas uimit de agilitatea cu care traversau creasta, la o varsta apropiata de sapte decenii) le ocolesc cu atentie pe dedesupt. Or fi fost avertizati saracii de pericolele ce le prezinta si de accidentele din iunie.
   Intr-o mica valcea, izvorata de sub Vartopel, gasesc un mic izvor de apa, ce se prelinge peste stanci. E bun locul sa-mi dau rucsacul jos din spate pret de cateva minute. Ma catar pe stanci cativa metri pentru a ajunge mai aproape de firul de apa si fara sa ma chinui prea mult sorb direct de pe piatra transpiratia racoroasa a stancilor.
   Am traversat toate trenele de grohotis de sub creasta Arpasel si incepem sa urcam puternic pe un scurt picior de munte, lasat de pe undeva din varfurile de piatra ale crestei Vartopel. Urcusul asta puternic recupereaza diferenta de nivel pierduta prin fundurile vaii, scotandu-ne la peste 2150 metri, in apropierea crestei, tot pe deasupra Caldarii de vest a Fundului Caprei. In dreapta, sub noi, se vede micul refugiu cam impropriu numit „Fereastra Zmeilor”, adapostit in fundul caldarii de sub Arpasul Mic, adapost la care inca nu am ajuns niciodata. Cine stie...
   Cu soarele pe ceafa grabesc pasul, dupa ce ating portiunea superioara a urcusului, cu gandul sa-mi odihnesc oasele la Fereastra Zmeilor din Portita Arpasului (2175 m). N-am socotit cat am mers pana aici, dar pe indicatorul turistic vad ca spre Balea ar fi vreo doua ceasuri si jumatate indarat, iar spre Podragu (prin caldari) ar fi trei-patru ceasuri. Nici la jumatatea drumului...

Fereastra Zmeilor

   Frumoasa reintalnire cu aceasta microforma de relief atat de cunoscuta turistilor. Fereastra Zmeilor este un portal martor in klippele de calcar si se datoreaza proceselor de inghet-dezghet care au erodat probabil tavanul unei mici grote. Fereastra, prin care putem privi catre Portita Fruntii, Piscul Podragelului si Piscul Podragului, este agatata deasupra Caldarii Pietroase prin care coboara o poteca turistica spre cabana Podragu. acumulate.

    In primii mei ani prin muntii Fagaras, am urmat mereu poteca „prin caldari” asa cum imi placea sa o numesc, care traverseaza o serie de circuri glaciare (Caldarea Pietroasa, Caldarea Vartopului, Caldarea Podragel), spre valea Podragului. Este o zona mai linistita, mai retrasa de navalirile turistice, poate si datorita efortului mai sustinut pe care-l necesita traversarile crestelor inalte intalnite in cale. 
    Acum tinem neaparat sa parcurgem traseul de creasta, si prin urmare privirile ni se vor indrepta spre Arpasul Mic si asa numita custura de la „Trei Pasi de Moarte”. Multi turisti se sperie auzind acest nume. De fapt denumirea si-a primit-o de la cele trei turnuri de piatra pe care trebuie sa le traverseze „poteca”.
   Tot sectorul acesta, de la Fereastra Zmeilor (Fereastra Mica a Arpasului) si pana dincolo de Trei Pasi de Moarte, poarta denumirea de Portita Arpasului si este unul din cele mai accidentate sectoare din creasta Fagarasului, alaturi de Custura Saratii, Arpasel si Vartopel.
   Turnurile de care vorbeam s-au format datorita eroziunii diferentiale la alternanta de roci dure (sisturile cristaline) cu altele mai putin dure. Dar, ca si in Arpasel-Vartopel, spectaculozitatea insiruirii de ace si turnuri este datorita inclinarii straturilor de sisturi cristaline la verticala. Existenta unor roci mai putin dure a dus la formarea seilor mai linistite dintre cele trei sectoare stancoase.
    De la Fereastra Zmeilor urcam usor pe sub primul turn (Turnul Vestic al Portitei, cel cu altitudinea de 2183 m). Traversam de-a coasta sectorul stancos si dupa o sa mai inierbata urmeaza Turnul Estic, mai inalt cu doi metri decat vecinul lui. Din varful lui incepe cel mai dificil sector, unde trebuie sa cobori vreo zece metri in lungul unui cablu de asigurare. Andreea se sperie, privind in jos si spune ca vrea sa se intoarca.

    - Linisteste-te, ii spune Paul. Nu este nimic periculos. Trebuie doar sa te obisnuiesti cu privitul in gol. Stai jos, trage-ti sufletul pana vine si Grasa mea, si va „salvez” eu pe amandoua.

    Uitasem sa precizez ca Nico avusese ceva probleme cu stomacul, inainte de urcarea spre Fereastra. Adevarul este ca nu trebuie sa se panicheze Andreea. Chiar de nu poate sa treaca acest sector, exista o varianta de rezerva, in carti vechi chiar descrisa cu marcaj. Daca urmaresi din Fereastra Zmeilor, potecile ce duc la Podragu (prin caldari si peste creasta), poti observa ca la un momendat se apropie foarte mult una de cealalta, fiind despartite de cateva zeci de metri de versant inclinat, dar accesibil. Candva pe aici a existat si un punct rosu. Acum se mai observa un mic hatas. Astfel cele doua poteci se „reintalnesc” in Caldarea Pietroasa, una pe fundul ei iar alta pe coasta caldarii. De pe turn, asteptand sa-mi vinar randul la coborare, privesc spre prapastia din Caldarea Pietroasa. Nu sunt decat cativa zeci de metri, dar suficienti sa ti se faca rau. Simti ca atingi cu mana, poteca din caldare.

Trei Pasi de Moarte

   Cobor cu grija pe lant, avand atentie sa nu ma incurc prin cablu, ca este montat cam incomod fata se stanca. Abruptul se lasa spre Caldarea Estica a Fundului Caprei, la baza careia se vede printre blocurile de piatra, refugiul cel rosu. Dupa ce m-am lasat mai mult de zece metri spre prapastie, dificultatile dispar pentru un timp. Urcarea in creasta principala se face pe un mic jgheab de piatra, asigurat si el cu lanturi, dar cred ca mai mult pentru vreme proasta. Ajuns sus, ai scapat de toate belelele si te incadrezi iar pe creasta principala a Carpatilor.
    Privind in urma, vezi sirul nostru insirat pe toata lungimea acestui sector al Portitei Arpasului. Unii inca nici nu au ajuns la Fereastra Zmeilor, iar altii suntem deja acolo unde incepe sa se ridice puternic Arpasul Mic, spre derivatia vestica a muntelui de 2460 metri. De aici in sus, creasta, intra in zona alpinismului, poteca turistica trecand la stanga, pe sub creasta, in parte superioara a Caldarii Pietroase.
    Ne-a cam cuprins foamea. Am tras tare prin sectorul mai dificil, ca sa meritam un sfert de ceas de ragaz in niste mici scobituri de sub creasta. Dora e mai in urma la vreo zece metri, asa ca profit de micul dracusor Irina, care-mi deschisese o pofta de nedescris cu un salam tare ciudat, tare mare, tare subtire, tare condimentat, dar si tare bun. Ca sa nu mananc sec, fur si o bucatica de branza, asa ca mi-am cam luat si micul dejun. De multe ori oboseala de pe traseu are directa legatura cu nemancatul de dimineata. Si astazi simtisem ceva...
    Cu gura plina de mancare, nu ne rimane decat sa ne fixam ochii la detalii alpine, cum ar fi grohotisurile din Caldarea Estica a Fundului Caprei (baza ghetarului de pietre al Arpasului Mic, de care voi vorbi mai la urma).

    Pornim cu greu din loc, luand la pas poteca ce ocoleste tot muntele Arpasul Mic, pana ce va iesi din nou in creasta principala, la Monumentul Nerlinger. La inceput traversam de-a coasta portiunea superioara a Caldarii Pietroase, observand cum poteca din vale (banda albastra) se apropie la un momendat foarte mult de noi. Este acel loc de intalnire, de care vorbeam anterior si care se pare ca fusese candva marcat cu punct rosu. Poteca devine tot mai accidentata, tinandu-ne atentia sporita. Traversam pe deasupra unor jgheaburi pietroase ce se lasa peste 50 de metri spre caldare. In anumite locuri poteca s-a rupt in zone pamantoase, cum ar fi cel din capatul caldarii, unde ne intersectam cu o mica muchie desprinsa din creasta principala. Cateva lanturi fixate in perete ne ajuta sa trecem, mai ales pe vreme ploioasa, cand pamantul devine alunecos.
    Muchia Fruntii, cea amintita, se lasa abrupt sub noi, fiind intr-un loc intrerupta de o adanca strunga, cunoscuta de turisti ca Portita Fruntii si prin care trece poteca spre Podragu. Ce bine se vede totul de aici! Este trecerea turistica dintre Caldarea Pietroasa si marea caldare a Vartopului, din care isi aduna undele izvoare Valea Arpasului. 
    De acum inainte peisajul se schimba. Devine mai odihnitor, traversand mica cuveta suspendata a Caldarusei Fruntii. Spre incepem sa vedem si Arpasul Mare, ca o cocoasa impresionanta, ce se ridica deasupra caldarii Vartopului, pana la 2468 metri. Totul devine si mai clar dupa ce trecem un scurt picior pietros, ce se desprinde din Albia Fruntii (un varf de 2404 metri din muntele Arpasul Mic).

Vf. Vanatoarea lui Buteanu si Muchia Albotei, vazute din Caldarusa Fruntii.

    Acum, sub noi se vede si mai bine caldarea Vartopului, de care ne desparte un prag glaciar lateral. O turma de oi isi vede linistita de „treburile” cotidiene care se impart frateste intre oi, ciobani si caini. Primele sunt cu pascutul, ciobanii cu rezematul in bata si trasul din tigara, iar cainii, de au vreun noroc chior, poate reusesc sa haituiasca vreo capra neagra. Din fundul platformei glaciare se poate distinge cu usurinta poteca „din caldari” care urca apoi in serpetine puternice coasta Muchiei Vartopului (cunoscuta si ca Piscul Podragel), pentru a trece dincolo, in caldarea Podragelului. Niciodata nu am stiut pe unde e mai simplu. Prin caldari pare mai scurt, dar urci si cobori trei picioare muntoase (Muchia Fruntii, Piscul Podragel si Piscul Podragului) si ai si mari sanse sa te alerge cainii de pe la stane. Peste creasta, pare mai lung, dar ai doar un urcus mai sanatos, cel al Arpasului Mare.
    Ajuns in fundul caldarusei de sub Arpasul Mic, niste petece mari de zapada ne blocheaza drumul. Nu-i bai, trecand peste ele parca ne mai racorim cu gandul. Si daca tot le-am intalnit, sigur undeva sub ele trebuie sa se formeze un izvor. Buna idee de a-mi mai linisti setea si de a spori proviziile de apa. Acolo unde incepe pragul glaciar sa se lase puternic spre caldarea Vartop, descopar un paraias firav, ce-si lasa apele in mici trepte, spre vale. Las rucsacul de o parte, ma intind pe burta, si sorb direct de pe pietre racoarea muntelui.
    Mai am un hop si ajung in creasta. Datorita reliefului structural, iesirile din caldarile nordice sunt foarte abrupte, avand cate un prag, ce variaza de la cateva zeci de metri, in dreptul seilor, la cateva sute de metri, in dreptul varfurilor piramidale. Unele praguri sunt taiate de poteci turistice, cum este acesta, de sub Nerlinger. Bine, poteca se strecoara cu greu prin jgheaburi de piatra, urcand pana aproape de senzatia de catarare, dar pasajul este destul de scurt (douazeci si ceva de metri diferenta de nivel), si imediat ajungi in saua larga si destul de neteda a Vartopului.

     La aproape 2300 metri altitudine, un mic monument de piatra aminteste de accidentul din 1934. Un calendar turistic din 1938 scria ca: "Aici ne oprim pentru cateva clipe intr-o pioasa reculegere langa piatra comemorativa ridicata in amintirea celor doi turisti din Sibiu, cari in 30 iunie 1934, alunecand de pe poteca din cauza ploii si a cetii, si-au gasit acolo o moarte nemiloasa."
    Desi aveam mereu impresia ca in fata noastra mai sunt oameni din grup, aveam sa ma lamuresc ca tinusem prea tare ritmul si eu eram primul. Sorin, Florin, Cristi, sau Izvo, despre care credeam ca sunt mult in fata, se aflau abia in zona de la Trei Pasi de Moarte, unde se oprisera sa manance. Unde ma grabeam? Trantesc rucsacul in iarba, si ma culc, folosindu-l ca perna. Am apucat sa arunc cateva priviri spre lacul Budei, care se vede in caldarea de sub mine, dupa care un sforait usor ma cuprinde. Ce bune-s somnurile sub cerul liber! Aici, in creasta, vantul este mai taricel, dar nu suficient de tare incat sa creeze disconfort. Dimpotriva, parca mai racoreste ziua asta atat de calda. Parca nu m-as mai da plecat de aici. Este atat de bine in iarba. Este atat de liniste. Incet ridic privirile, ca incepuse lumea sa se adune in sa si se inmultise zgomotul.
    Plecam la pas, insiruiti pe lungul drum ce duce spre Arpasul Mare. Privirile sunt mereu atintite in dreapta, spre fundul caldarii glaciare a Budei, unde un frumos lac triunghiular luceste in putinele raze de soare. Este Lacul Buda (2055 m alitudine), care nu are un hectar ca suprafata (0, 9 ha) dar este unul din cele mai frumoase din Fagaras. Prin lacul Buda (debuseaza prin varful triunghiului), trece un paraias ce apoi devine tot mai puternic, formand salbatica vale a Budei (una din cele doua mari ape care formeaza Argesul). Pastravul a fost adus in lac pe cale artificiala, pentru ca in mod natural nu a putut depasi pragurile multe care formeaza cursul apei, dinspre caldare pana la confluenta cu Podu Giurgiului.

Lacul Buda (2055 m)

    Caldarea glaciara a Budei este inchisa spre est de salbatica creasta Arpasu Mic – Buda – Raiosu – Museteica, una dintre cele mai spectaculoase din Fagaras. Lacul sta umbrit de Arpasu Mic (2460 m) si Buda (2431 m), sub Spintecatura Budei. Inspre est, caldarea Budei este inchisa de Muchia Piramidei de Fier, care porneste dintr-un mic varfulet (2315 m) cunoscut de turisti sub numele „La Parul de Fier”. Silueta lui, pitica, in mijlocul Seii Vartopului, se vedea inca de cand traversam Caldarusa Fruntii.
    Urcam varfuletul amintit, in cusma caruia se afla un stalp de fier cu marcaj turistic. Acum e clar de la ce si-a luat numele!? Dincolo de el, creasta se continua foarte ingusta si stancoasa, pana in saua estica a Vartopului. Initial urmarim creasta, un pic spre versantul sudic, deasupra unui perete inierbat. Sub noi se vede o alta caldare glaciara, pe fundul careia un petec de zapada si o intinsa zona baltita in forma de triunghi, ne spune ca a existat candva un lac de origine glaciara, care s-a colmatat cu timpul. O turma de oi s-a oprit pe acele locuri, probabil insetate de caldura verii. Caldarea asta pare intr-un fel mai prietenoasa decat cea a vestica a Budei (cu lac).
    Nu mai apucam sa vedem mare lucru spre sud, pentru ca dificultatea crestei a trimis poteca pe o mica brana agatata deasupra caldarii Vartopului. Nu este dificil, dar trebuie sa ai grija pe vreme umeda, sa nu aluneci in golul de vreo zece metri, ce se lasa sub tine. Dupa vreo suta de metri urc puternic o panta scurta si ies iarasi in creasta principala, in Saua Estica a Vartopului, la o altitudine de 2290 metri.
    Privesc in sus, pe umarul lung ce urca catre Arpasul Mare. Asta ar fi cel mai mare hop pentru azi, excluzand Vistea Mare, pana la care nu eram siguri ca ajungem. Serioasa treaba, dar imi aduc aminte ca nu e chiar atat de fioros, ca nici nu simti cand ajungi sus. Tineam minte de acum multi ani cum imi caram rucsacul pentru o saptamana, in spinare, si faceam cate un hop la fiecare stalp intalnit in cale. Parca suiam mai repede muntii. Nu!?
    Aici chiar simt greutatea din rucsac. Noroc cu Cristi! Venise direct de prin Moldova, pe unde il cam tot retine munca de teren, si n-avea la el decat aparatul foto si un ghiozdanel. Ne-am mobilizat cu totii si l-am „echipat” imediat. Ba cu un rucsac, ba cu niste bocanci (cu care avea sa se lupte la rosaturi, a doua zi), cu un vantstoper si daca tot puteam profita de situatie am mai facut frateste cateva lucrusoare (cortul) de mi-am mai usurat si eu greutatile. Hehe! Multam bre Cristi. Mi-ai facut Arpasul Mare mai mic.

Arpasul Mic (2460 m) in centru si Vf. Buda (stanga). In plan mai apropiat se vede Vf. La Parul de Fier.

    Este prima oara cand trecem de 2400 metri in asta zi. Pe varf nu ajungem. Ca nu vrea poteca. Sincer, m-a batut gandul sa ma duc io, dar mi-a fost prea mare lene. Voiam sa culeg „punctul” pentru colectia mea de date GPS. Altadata nene! Azi e prea cucoana lenea ca n-am facut „aclimatizarea”, cum s-ar zice.
    Daca Arpasu Mare lasa spre nord Piscul Vartopului (sau Piscul Podragel), frate-su, pe nume Mircea, lasa spre sud Piciorul Mircii, cel ce inchide la est caldarea a doua a Budei (cea cu lacul colmatat), si separa bazinul principal al acestui rau, de afluentul sau, Podu Giurgiului. Varful Arpasul Mare, cu cei 2468 metri, are o succesiune de varfulete care-i dau un aspect crenelat (mai ales privit dinspre est), dupa care o sa destul de putin iesita in evidenta, il desparte de Vf. Mircii (2470 m).
    Candva, poteca de creasta taia varful Mircii, pe sub, pe curba de nivel, dar am observat si anul trecut ca marcajele au fost cu grija sterse si s-au creat altele direct spre cota maxima. Firisorul firav al vechii poteci inca se mai vede iar initial nu am inteles ce se intamplase. Ei bine, la ceva ploi mai puternice, poteca s-a rupt in doua locuri, devenind pamantoasa si datorita faptului ca e suspendata deasupra peretelui dinspre Podu Giurgiului, a devenit mai periculoasa. Precautia e intotdeauna buna. N-am de-ales. Urc pe Mircea, si daca tot am ajuns in varf, socotim ca e un loc bun de popas. Incetul cu incetul se aduna toata trupa aici, varful devenind neincapator. Sub noi, se vede parca aruncat intr-o groapa, ceea ce ar trebui sa fie lacul Podul Giurgiului. Este aproape complet acoperit cu zapada, iar prin unele parti razbate un albastru de turcoaz, semn al existentei ghetii. Cred ca lacul asta este cel mai „racoros” din Fagaras. De fiecare data am gasit in iulie portiuni mari de zapada pe malurile lui, si chiar pe el.

    Ionel ar vrea pauza de masa. Dar nu e sigur. Vasi ne imbie ca ar fi mai interesant jos, in caldare. Eu, nu stiu ce sa spun! Mi-am facut plinul mai inainte, si parca nu ma trece nici un sentiment despre foame. Oricum timpul trece. Parca de mult nu ne-am lalait asa mult pe trasee, dar avem si zi lunga de vara la dispozitie. Abia cand ceasul se apropie de trei dupa-masa (mai precis fara un sfert), pornim din loc, spre lacul pitit in alb. Parca suntem si toti. Nu ne-am mai numarat. Ca niste pitici cocosati, incepem coborarea. Si ce coborare. Doua sute de metri diferenta de nivel, cu senzatia ca de duci in cap. Dar e doar senzatia.

   Eu n-am ce face, si la cate un loc de odihna, asteptand sa treaca lumea pe pasajele stancoase, urmaresc din priviri detaliile crestei. Din Arpasu Mare spre varful Podragului, creasta se face iarasi foarte accidentata, partea cea mai de jos fiind fragmentata intr-o serie de varfulete ascutite, sub forma de tancuri. Este aceeasi imagine tipica de lama de fierestrau, datorita anticlinalului (Cumpana-Holbav) ce-l formeaza creasta principala. Spre nord avem perete abrupt, format de eroziunea ce a exercitat-o ghetarul din Podragel, asupra capetelor de strat. Pe acest abrupt sunt foarte dese intalnite efectele proceselor periglaciare, de dupa Pleistocen si a celor criogenetice (mai ales fenomenul de inghet-dezghet) din perioada actuala. Spre sud, o panta inclinata, dar inierbata, se lasa tare pana in caldarea lacului Podul Giurgiului, in lungul stratelor, mai evidente fiind procesele geomorfologice de siroire, spalare sau torentialitate. De fapt cam asta este asimetria sectorului central al crestei Fagarasului. Tot sectorul asta de creasta, dintre cele doua varfuri amintite, se numeste Saua  Podragelului, si separa caldarea Podragel (la nord) de cea a Iezerului Podului Giurgiului, la sud. Zona cea mai joasa are 2309 metri, o altitudine destul de tipica seilor din Fagarasul central.

Vf. Mircii (2470 m, in stanga) si Vf. Arpasul Mare (2468 m, in dreapta)

    Parca mi s-au pornit motoarele. Am depasit aproape pe toti, iar acum sunt pe un mic umar deasupra cuvetei cu lac. Mai traversez un berbec glaciar (acele cunoscute roci mutonate) striat bine de ghetarul de acum zeci de mii de ani, si trecand peste albia unui valcel stancos (fara apa) ma opresc pe o zona mai inalta, care constituie un baraj morenaic, ce paraziteaza spinarea de berbece intre cele doua fire de debusare a apei din lac. Am facut un sfert de ceas, de pe Mircea pana aici.
    Daca anul trecut, in iulie, paraul principal era dezvelit de zapada, acum apa se aude abia se sub grosul pod de gheata. Na! De unde sa mai iau apa proaspata!? Dincolo, pe celalalt mal, de sub Arpasul Mare, nu e cu putinta. Este numai zapada de jur imprejur. Impresionant lacul asta; asta este prima senzatie. Situat la o altitudine de 2264 metri, este unul dintre cele mai sus amplasate, din tara. Caldarea mica a Iezerului, inghesuita sub virfuri inalte, face umbra mai tot timpul, pastrand un microclimat mai racaros decat in alte parti. Avalansele dese, declansate de pe versantul puternic inclinat de sub Arpasu Mare – Mircea, precum si de pe versantul zdrentuit al Seii Podragel, acumuleaza si mai multa zapada peste lac. De aici si atata alb, in iulie. Lacul nu are mai mult de 0, 2 ha, dar pentru suprata lui mica, este deosebit de adanc (3 metri). Este intersant aspectul ca mica cuveta glaciara a Iezerului este un compartiment al marii caldari a Podului Giurgiului, celalalt compartiment fiind caldarea principala, ce-si are obarsia sub Saua Podragului. De aici si asceptul curbat al obarsiei vaii Podul Giurgiului, pentru ca intre cele doua compartimente nu exista vreo muchie.
    Spinarea de berbece devine locul nostru de pranzire. Dupa atatea ore de mers aici este primul loc unde ar fi trebuit sa avem multa apa proaspata la dispozitie. Din pacate izvorul dinspre nord-vestul lacului e acoperit de zapada. Emisarul principal se aude de sub ditamai podul de zapada. Cineva dintre noi isi aduce aminte de valcelul de dinainte de berbece. Oare de coboram pe firul lui gasim ceva? De sus vazusem doar niste limbi lungi de zapada. Incercarea merita, si reuseste. Coborand pe valcelul cu aspect de chei (care nu este altul decat al doilea emisar al lacului), sub prima limba de zapada gasim un mic paraias care curge limpede pe stanci. Dupa a saptea piatra ne hotaram si noi sa umplem rezervele. N-am facut mai mult de cinci minute din poteca...

Vf. Podragu (2462 m), iar sub el, cuibarit in gheata, Lacul Podul Giurgiului

    Acum putem manca linistiti, nebagand de seama cum trece timpul. Dupa un ceas si jumatate, de tinut burtile la soare in caldarea Iezerului, socotim ca-i momentul sa trecem la mers. Traversam emisarul principal, peste podul de zapada, si incepem un usor urcus, mai mult in curba de nivel, spre Saua Podragului. Cincizeci de metri diferenta de nivel ne despart de cunoscuta sa. Este patru si jumatate si vremea da semne tot mai clare ca a obosit si ea si se indreapta usor spre neguri tot mai sumbre.
     Traversam pe sub varful inalt al Podragului, care este si el deosebit in felul lui. La origine un tipic varf piramidal, procesele denudationale (tipice muntilor poditi ca platforme de eroziune) au tesit varful acestuia, retezandu-i din semetie si dandu-i un aspect cocosat. Dincolo de el, deasupra marii caldari a Podului Giurgiului, coboram usor spre Strunga Podragului, aflata la o altitudine de 2307 metri. Nu poti trece indiferent, fara sa faci popas de minute intregi sa te bucuri de perspectiva ce o ai asupra Vaii Podragului si asupra Muchiei Taratei. Spre sud se pot vedea Stanele din Podul Giurgiului, pitite la marginea padurii, pana la care se ajunge pe un drum de caruta bine conturat. Ciobanii isi impart oile ba prin valea Podul Giurgiului, ba prin cele doua Orzanele, de sub Ucea si Moldoveanu.

Caldarea Podragului

   In caldarea Podragului vezi mai multe lacuri glaciare, incepand cu cel de la altitudinea de 2250 metri, din prima treapta glaciara (in continuu proces de colmatare de transformare in turbarie si de invadare de catre Sphagnum, un soi de muschi ce ocupa zonele casigate contra apei). Puternicul parau ce se formeaza de la acest fost lac glaciar, sare peste un inalt prag de piatra, aruncandu-si apele pe stanci pana in marea oglinda a Podragului, cel mai adanc lac glaciar din Fagaras (15, 5 m) si al doilea ca suprafata (2, 8 ha). Mai jos de acesta, la vreo zece metri distanta, se intinde mica oglinda a Podragului Mic, cu doar 0, 25 ha, care pare a fi o prelungire a lacului mare. Mai este un lac, mai jos de cabana un pic, care nu cunosc ce nume poarta, dar pare de departe cel mai poluat din zona. Demult, exista un lac si mai jos, la aproximativ 1990 metri altitudine, acolo unde poteca de vara ce urca de la Turnuri se apropie pentru prima data de firul vaii, urcand dinspre cabana amintita. Este intrarea in caldarea mijlocie a Podragului, unde cateva paraie siroiesc meandrate pe o suprafata plana, invadata de acelasi Sphagnum.

Lacul Podragu si Muchia Taratei

    Din strunga Podragului, urmeaza sa mai pierdem o parte din grup. Sorin cu probleme la un genunchi, nu mai continua, urmand sa ne astepte maine, la intoarcere. Aceeasi decizie o iau si Andrea, Anda si Daniel. Altii isi lasa spre cabana o parte din bagaje, incercand sa se intoarca tot in seara asta, de pe Moldoveanu, la Podragu. Cam riscant! Oboseala incepe sa se aseze si pe Dora. Daca pana aici am fost tot primii, acum urmeaza sa predam altora stafeta. Paul si Grasa par cei mai in forma, insotiti de o pustoaica aparuta din senin pe langa noi. N-am inteles ce si cum, doar am retinut numele. Iar avea sa fie mica lumea! Pe drum tinem intre noi tot felul de discutii organizatorice, despre unde sa punem tabara. Adi si Djonexx propun locul drept de sub Corabia (de altfel cam singurul din zona de creasta dintre Podragu si Vistea pe unde incap mai mult de doua corturi la un loc). Altii vor bivuac pe Moldoveanu (Thenutz si Iulius), doar eu tot propun sa campam la Vistea, langa refugiu. De parca m-ar mai tine puterile...

Cabana Podragu

    Ramane cum am stabilit! Adica om vedea pe drum. Ca tot vorbim de drum, poteca devine mai usoara. Incercuim amfiteatrul vaii Podul Giurgiului, pe sub piramida Taratei si apoi pe sub varfuletul Podului Giurgiului (2538 m). Ati observat ca la Tarata sunt rezervat la adresa altitudinii. Ne-am obisnuit cu hartile turistice care spun 2414. Pe plansele topografice am gasit doar 2400, 2 m. Din experienta faptului ca pana acum nu prea m-au inselat plansele, tind sa consider corecta aceasta altitudine. Cu o prima ocazie, am sa ma abat si din drum, pana pe varful propriu zis pentru a verifica. Dar nu azi!
    Ocolim tot amfiteatrul pana ajungem la o strungulita din piciorul Podul Giurgiului, unde mai stau ciobanii de veghe peste zari si de unde trecem in bazinul Orzanelei. Cand strabati creasta principala dinspre Negoiu spre Sambata, ajungand in aceasta mica strunga, te ameteste pentru prima data abruptul vestic al imensului trapez format de Vistea si Moldoveanu. De vazut, il vezi de la mare distanta, dar abia aici dai nas in nas cu tot versantul. De altfel sunt putine locuri in Fagaras unde energia de relief poate sa atinga valori apropiate de 1000 metri, iar aici, de pe varful Moldoveanului tragand o perpendiculara pe firul Orzanelei Mari ai sa ajungi la astfel de valori ca diferenta altitudinala. Negurile tot mai adunate s-au hotarat ca azi nu este cea mai stralucita vreme de a urca pe acoperisul tarii. Doar mirosul de ploaie nu se simte inca, desi plumbii de pe cer ar zice ca e posibila. Optimismul pe care inca il aveam pe la Podul Giurgiului incepe sa se destrame coborand spre Saua Ucei Mari. Se apropie tot mai mult seara, puterile-s cam sfaramate sub rucsacii nu prea usori. Si distanta intre noi a inceput sa se accentueze. In fata Paul, Grasa si altii din grup au luat un avans considerabil; la mijloc eu cu Dora si cu Cristi, iar undeva in urma, pierduti din vederi, Adi, Cristina, Ionel, Vasi si Djonexx. Cel mai rau este ca nu ne putem aduna ca sa vedem ce facem pana la urma... urcam, trecem dincolo, sau o lasam pe dimineata? Dupa ce cobori toata coasta, pe o poteca taiata in verstul inclinat (n-ai vrea sa traversezi pe aici iarna), cand sa ajungi in sa, te dai jos mai abrupt vreo douazeci de metri, acolo unde linia crestei s-a zburlit cu un umar mai stancos. Nu se citeste prea multa fericire pe mutrele noastre, privind lungul urcus ce se desfasoara in fata noastra, pe umarul sudic al Corabiei. De aici se vad bine si locurile mai pasnice de sub varful din fata noastra, acolo unde s-ar mai putea pune mai multe corturi la un loc, ultima tabara, de altfel, pana dupa varful Vistei.
    Mi-a cam pierit si cheful de urcat, cu gandul ca n-o sa ne oprim aici. De fapt ma zbat intre doua dorinte, una de a ma tranti cu rucsacul in iarba si a instala cortul cat mai curand, si una de a merge cat mai mult spre Vistea, pentru a atinge obiectivul acestei ture. Nu prea se impaca. In urma noastra nu se mai vad colegii. Intrebarile dau navala prin minte. S-au oprit? Au coborat la Podragu? De ce nu ne-au anuntat? Au facut vreun popas mai lung? Parca simt si o stare de nervozitate …

Creasta Fagarasului (sectorul central)

    Corabia nu o prea distingi dinspre sud. Formele varfului se pierd prin trapezul Ucei Mari, iar varful pare a fi doar coada estica a acestui munte. Inspre nord, in schimb, isi lasa o scurta creasta, spectaculoasa, ce desparte caldarea Hartopului, de cea a Luncai Corabiei (cele doua circuri de la obarsia vaii Ucea Mare). Privit dinspre muchia Taratei, apare ca un mic varf piramidal, dar bine conturat, intre mai marii Ucei si Taratei. Dar, pe aici pe unde calcam noi, totul e domol, linistit, chiar de imbie la somn. Vreun izvor prin preajma, de-ar mai fi.
    Trecand pe langa locul de campare, traversam un scurt picior de munte al Corabiei (ce se lasa din varful vestic al Ucei Mari, 2421 m), intram in zona de receptie a Vaii Orzaneaua Mare, pe deasupra careia tot merge poteca marcata, spre Saua Orzanelei. Piciorul acesta scurt, mai poarta denumirea dinspre sud de Orzaneaua, desi tot cu acest nume mai este numit si varful Ucisoarei, aflat mult mai spre est. Trapezul Vistei se tot innegureaza si parca simteam ca imi doream asta. Ce-ar fi sa urcam varful la rasarit? Ar fi pacat sa nu vezi nimic de sus. Acum sta si nu sta a ploaie. Dupa neguri ai zice ca vrea sa ude, dar nu simti asta in aer. Poate ca va fi asa cum zice prognoza, fara ploaie.
    Pe sub Ucea Mare nu te obosesti prea tare. Poteca merge de-a coasta pe sub toata spinarea aia de leu, cel mai mult impresionandu-te nu ce ai deasupra, ci versantul de sub tine. Asta deosebeste Fagarasul de ceilalti munti inalti, energiile de relief deosebite, cu valori neatinse nicaieri prin Carpatii cristalini. Mergand spre Saua Ucisoarei ma tot uit imprejur, sa pescuiesc din priviri vreun loc bun de corturi, dar s-a cam terminat norocul. De-ar fi sa ne oprim, tot trebuie sa ne intoarcem sub Corabia. Este clar ca doar acolo incap mai mult de doua corturi. Cristi e in linie cu mine si cu Dora. Ce hotaram noi, aia face si el. Mai ales, ca ajungandu-i pe cei din fata, descoperim ca nu au o idee fixa despre locul unde vor sa se opreasca. Este la voia norocului, sau mai precis la voia lasarii noptii.
    Hotarata treaba! Lasam pe dimineata. Noi trei! Ne-am hotarat sa ne intoarcem spre locul de tabara. Acoperisul tarii s-a ascuns sub negura. Dimineata sigur va fi mai buna vizibilitatea si noi mai odihniti. Ce greu iti este mereu sa iei o decizie, mai ales cand stii ca s-ar putea sa nu-ti mai indeplinesti pofta. Drumul de intoarcere este apasator, dar scurt. Atat de apasator ca mai traiam in mine cu impresia ca mai avem si de urcat. De unde? Uitasem ca umarul ala drept e inainte de saua Ucei Mari. Stresul!

    Ne intalnim in drum cu Vasi si Cristina. I-a uite ca nu suntem ultimii. Dar nici bagaj nu au. Parca ne mai revenim si noi, stiind ca tabara de corturi va fi mai mare. Si in graba, parca alerg sa gasesc corturile baietilor.

    - Credeam ca n-o sa mai veniti. Credeam ca v-ati dat si voi la Podragu.
    - N-am tot vorbit de locul de corturi de sub Corabia? Aici ne era popasul!

    Si locuri sunt destule. Caut si eu unul mic, pentru cortul meu pitic, iar in oboseala si in graba de-al vedea ancorat, nu sesisez ca ii cu spatele la vant. Ei lasa, ca nu pare a fi de furtuna si vantoase.
    Apa s-a terminat de mult. Prima sursa pare a se ghici in Orzaneaua Mica (o zona mai plata cu mlastina, semn al unui fost lac colmatat, deasupra careia siroiesc cateva paraie); da` fundul caldarii e la cel putin 200 metri sub noi, socotind ca suntem la 2300 altitudine. S-a terminat dupa supele fierbinti care ne-au mai pus pe picioare. Si acum parca vine setea de dupa sare si ceapa, peste noi. Prost ne-am organizat cu mancatul. Cele doua beri pitite prin rucsac s-au scurs repede prin mainile tuturor. Parca asa, sa zgandaresti pofta. Ma vad deja la Balea, la chiosc, cu o bere rece intr-o mana si cu o Cola in cealalta. Tratament pentru sete... dar cred ca de la oboseala! As mai fi stat ca pe vremuri, la povesti in fata cortului. Dar mai tare este mosu` Ene. Multumesc ca m-a lasat sa vad cum soarele se coboara dupa Tarata. Impresionant! Apoi, ii aud tot mai stins pe cei din jur, pana cand...

    Am dormit neintors, fara stres de furtuna, de vant, de urs... Cu toate astea aud niste pasi pe langa cort si zgomote usoare. Apoi o bataie scurta in tenta:

   - Hai Emi! Plecam!
   - Deja? … dar m-am conformat.

    Nu sunase inca ceasul si parca nici nu-mi doream sa sune. Este greu sa te lasi trezit si daca vrei sa faci treaba cel mai bine te trezesti brusc. In cinci minute eram in fund, cautand lanterna si inghesuind haina in rucsac. Afara nu e frig. Doar racoare. Rar, asa ceva, la 2300 metri. Ceasul arata 4 si un sfert. N-as fi trezit-o pe Dora, ca somnul e mai lung si dulce la ea, dar a tresarit de la foielile mele. In doua-trei ore ma intorc...
    Plecam tacuti prin bezna. Un pic de lumina se intelege pe conturul Vistei. De acolo trebuie sa rasara si soarele. Suntem cinci de toti, iar trei ramasera la corturi (aveam sa aflu ca nu doar trei...). Poteca o ghicesti usor printre pietre la lumina frontalelor. Trebuie doar sa calci cu grija sa nu te impiedici. Intunericul nu desfasoara toate detaliile. Trecand pe deasupra Orzanelei Mari nici nu ghicesti prapastia de sub tine. O vazusem ieri si stiam ca e undeva pe acolo... 
    In Saua Ucisoarei ne apropiem de punctul atins ieri. Il vedeam pe GPS. Aici trebuia sa avem ceva atentie, pentru ca saua este destul de lunga si accidentata, despartita in doua de un varf stancos de 2338 metri, peste care trecem traversand pe peretele dinspre Orzanea. Este acelasi peisaj tipic de relief structural, cu abrupt spre nord si versant mai moderat spre sud, doar ca in zona varfului, roca mai dura nu a permis nivelarea, pastrand aspectul stancos si ruiniform. Atentia trebuia sporita nu neaparat datorita dificultatii, ci mai ales pentru ca este inca intuneric si trebuie sa ghicesti pe unde se descatara stanca. Ajunsi in saua estica (2322 m), incepem sa traversam de-a coasta peste versantul inclinat al Ucisoarei (munte de 2399 metri, numit si Orzaneaua sau Vagauna, din care se desprinde Muchia Vistei, intre vaile Ucisoarei si Vistei Mari). Interesante toponimele astea duale. Sunt destul de des intalnite pe creasta Fagarasului, muntii fiind numiti intr-un fel de ardeleni si in alt fel de munteni. Dincolo de Ucisoara, ajungem imediat in saua turistica a Orzanelei (2305 m), unde ar trebui cu siguranta amplasat un indicator de poteci. De ce? Pentru ca de aici, o poteca marcata cu triunghi rosu coboara fundul abrupt al caldarii Orzaneaua Mare, ducandu-se spre Stanele din Podul Giurgiului (unde ajunge si cealalta poteca plecata din Saua Podragului).
    Un latrat de caine se aude sec, din fundul vaii. O lumina rosiatica palpaie in noaptea inca adanca, intr-una din caldarile Orzanelei Mari. S-or fi trezit ciobanii si si-au facut focul pentru cafelele de la rasarit. Cainii se multumesc doar sa latre, convinsi si ei ca nu e vreun pericol de la luminitele de pe creasta. Ursul nu umbla cu frontale si vine din vale, nu din deal. De la zgomote s-a mai aprins o luminita. Mult mai aproape de noi. Iar dupa culoarea galbena nu poate fi decat o frontala. Hmm! Or fi ai nostri, cu bivuacul sub Vistea, in caldarea de sus a Orzanelei. Acum nu distingem nimic, decat o mare pata alba (cu siguranta zapada).
     Urcusul obositor pe Vistea nu se mai termina, iar timpul trece incet incet... Nu-l crezusem pe Adi cand spusese ca intr-o ora suntem de la corturi pana sus. Iaca... a avut dreptate. Nu-i bine sa urci de-a dreptul. Mai bine iti faci cate o serpentina scurta, iar la fiecare stalp cate o pauza. Mi-aduceam aminte de prima ascensiune pe Vistea, in urma cu unsprezece ani, cand in toata negura aia mi-am dat seama ca am ajuns pe varf numai datorita stalpului indicator.
    Acum este un cer senin, iar rasaritul se apropie de noi in acelasi ritm cu varful. La ora 5.30, la 2527 metri privim linia galbena ce incepe sa desparta orizontul de munti. Sub noi, spre Portita Vistei, se vad corturi pe langa refugiul alpin. Nu-s asa multe cum ne speriasera altii deunazi. Multe altele se vad pe fundul caldarii Vaii Rele, sub Iezerul Moldoveanului, pe pajistea verde intinsa pe sufprata plana.

Vf. Moldoveanu (2544 m). Imagine luata de pe Vistea Mare

    Ce dimineata! Mai avem un pic. Cel mai inalt varf al tarii se vede la sud de noi, la capatul unei custuri accidentate, numita Cioaca Moldoveanului. Ar fi vreo 450 metri pana acolo. O silueta se vede deja, agitandu-se pe varf, semn ca nu suntem singurii matinali. No, hai sa mergem sa salutam omul, daca tot am ajuns pana aici.
    Creasta, la inceput mai usoara, devine in curand aeriana, iar poteca, sa scape de expunere, trece pe versantul dinspre Orzaneaua Mare, stancos si el, dar nu vertical. In mijlocul crestei avem o strunga destul de adanca, numita Spintecatura Moldoveanului. Desi dupa ceva surse ar avea 2495 m (considerata de altfel ca cea mai inalta sa din tara), pe altimetru imi arata 2508 metri in conditiile in care pe Vistea am avut altitudine corecta (aceleasi conditii de presiune atmosferica). Nu stiu sa fie asta altitudinea precisa, dar cu siguranta spintecatura este mai sus de 2500 metri (se poate verifica si pe harta topografica, 1: 25.000).
    Din strunga, spre est se lasa un jgheab puternic inclinat, infundat cu zapada inghetata, in capatul caruia incepe caldarea Vaii Rele a Moldoveanului. Pe fundul acestei caldari se poate identifica cu usurinta Iezerul Moldoveanu (numit si Lacul Valea Rea sau Iezerul Triunghiular, datorita formei pe care o are). Suprafata este de doar 0, 45 ha iar adancimea nu depaseste 2 metri. De pe jgheabul amintit, iarna se intampla de multe ori ca avalansele sa se opreasca doar in lac. Vara, vezi aproape de fiecare data petice intinse de zapada pe langa lac, urme ale alunecarilor de iarna.
     Ne cataram dincolo de strunga, dupa ce am legate betele de rucsaci. Aici ne-ar incurca si cu usurinta ai cadea in gol de te impiedici de ele. Pana pe Moldoveanu mai urci cateva minute, catarandu-te pe stanca, iar apoi traversand lama subtire pana pe varful pe care flutura mandru steagul Romaniei. Am ajuns!

Vf. Moldoveanu (Emi Cristea, Ionel Bindeanu, Vasi Perju, Adi Beleanu si Cristi Flueraru)

    Nu mai este aceeasi senzatie ce am avut cand l-am atins prima oara. Dar este al doilea rasarit ce-l prind aici si mai mare bucuria sa vezi toata creasta Fagarasului dintr-o singura privire. Distingi chiar si releul de pe Costila Bucegilor, intr-o lumina albastrie.  Ne-am salutat si cu silueta vazuta de pe Vistea. Vecin de cartier, d-le. Vecin cu mine. Si ca sa fie coincidenta mai mare, a locuit ceva ani in blocul in care ne-am mutat din iarna. Asta din cateva vorbe. Ne intinde o gura de cafea rece, dintr-un mic bidonas. A dormit sub Vistea, intr-un cotlon, in bivuac. A vrut, ca si noi, sa prinda sus rasaritul.
    Si daca tot am pomenit de cafea... s-a pus Adi pe treaba. Mirat am fost sa-l vad cum scoate primusul si castronul, dar bucurosi eram cu totii sa bem o gura de cafea fierbinte, privind lumea, pe pe acoperisul tarii...
    N-am zabovit prea mult cu privirile. Eram mai interesat sa vad pe unde se duce poteca spre Scarisoara, coborand pe deasupra caldarii Moldoveanului. Pe piciorul acestui munte, al Moldoveanului, se mai strecura o poteca, in coboras puternic, pentru a se uni mai jos cu cea vazuta in Orzanea. Trebuie neaparat sa cotrobai cotloanele astea de la sud de Moldoveanu... este altceva! Cu greu ne desprindem spre casa. Adica spre corturi! Dar, plecam doar dupa ce ne adunam si noi de-o fotografie (parca mai mult sa le facem in ciuda amicilor ce s-au incapatanat sa urce aseara, pe negura), si indreptandu-e spre Vistea, incepem sa intersectam si alti turisti grabiti sa prinda vremea buna de dimineata. Cea mai haioasa mi s-a parut o tanara legata cu un fel de ham, dintr-o bucata de sfoara, de catre al ei insotitor. Intr-un fel este firesc pentru ca daca ai rau de inaltime, parca iti da alta siguranta in minte.
    Coborarea de pe Vistea e scurta si puternica. Ne grabim si noi. Ajunsi in sa, aruncam o privire spre stanga, la corturile pitite langa zapada ghicita inca din zori. Da domnule! Sunt ai nostri. Il si aud pe Paul:

    - Haideti ba la un ceai!

     S-o creada el. N-am de unde urca inapoi? Oricum ma roade un pic invidia. Au dormit sub Moldoveanu. Au dormit langa apa. Unii in bivuac (al de strigase la noi in intuneric era Iulius, care dormea afara, cu privirea spre creasta), altii in cort. Totusi, le strigam sa ia apa si pentru noi.

Vf. Ucea Mare (2434 m)

    Corturile parca se apropie singure de noi. Ne-am rasfirat fiecare in ritmul lui, pe sute de metri. Am ramas mai in urma, incercand sa nu scap nimic din lentila camerei foto. Macar cat e lumina buna, ca spre pranz sigur se strica treaba... Si, am ajuns!

Author: Emi Cristea Views: 22784, Last update: Tue, Oct 14, 2008

Comment

Andreea B, Wed, Oct 15, 2008, 12:20 am frumos scris... frumoasa aducere aminte... mereu am zis ca ai talent de povestitor... PS:...si Andreea asta.. care nu a ajuns pe Moldo.. ce uom..... da' ajunge ea

gabriel-antonie lazarovici, Wed, Oct 15, 2008, 9:01 am Excelent! Foarte util pentru cei ce vor sa se documenteze asupra Fagarasului. Ideea de a marca varfurile este de apreciat.

Marius Radu, Wed, Oct 15, 2008, 10:37 am Bine documentat... frumos scris... o placere sa citesti, ca de obicei, articolele tale, Emi

Mădă C, Wed, Oct 15, 2008, 10:18 pm Superb! Parca ma si vad pe traseul acesta. In cat timp ajungi de la Balea Lac la Moldoveanu? Am tot intrebat, dar nu mi s-a raspuns: Te rog sa-mi raspunzi. Multumesc

Emi Cristea , Wed, Oct 15, 2008, 10:27 pm Pai, din articol se deduce bine. Daca te tine... intr-o zi

Mădă C, Thu, Oct 16, 2008, 8:11 pm Imi cer scuze daca te bat la cap, dar imi poti spune si care este cea mai apropiata cabana de Moldoveanu? Adica nu este timp intr-o zi pentru dus-intors Balea-Moldoveanu? Multumesc

Emi Cristea , Thu, Oct 16, 2008, 8:16 pm De la Balea pana pe Moldoveanu faci (doar dus) intre 8 si 12 ore, in functie de pregatire, bagaj, vreme... Clar ca nu e timp de dus-intors intr-o zi. Cea mai apropiata cabana este Podragu (2, 5-3 ore de Moldoveanu).

Mădă C, Thu, Oct 16, 2008, 8:31 pm Multumesc! In sfarsit! Imi doresc sa ma pot lauda cu asemenea realizare, insa prietenii mei sunt putin cam lenesi. Am fost la Podragu, am urcat din Victoria, am ajuns pe creasta, nu mai aveam mult pana la varf, dar, din cauza vremii, a trebuit sa ne intoarcem. De aceea as vrea sa ajung la Moldoveanu, data urmatoare pe creasta. Ma numar printre membrii noi, nu am avut cand sa citesc prea multe de pe Alpinet, insa ma straduiesc. Ai facut "creasta"?

Dumitrel Marius, Mon, Oct 20, 2008, 1:10 pm Hehehe...frumos Emi, ai scris bine. Noi sambata am ajuns pe Moldoveanu, am urcat prin Fereastra Mare a Sambetei, speram sa ne intalnim cu gasca voastra, Dan mi-a spus ca mergeti si voi pe Moldoveanu.

Alin Ciprian Ciulă, Tue, Oct 21, 2008, 2:29 pm Asa cum ne-ai obisnuit, o scriere maiastra, insotita de date si descrieri. Super articolul... parca vad ca peste ani voi citi ghiduri turistice complete, autor Emi Cristea

Ruxandra Gane, Tue, Oct 21, 2008, 7:41 pm n-am fost pana acum pe Moldoveanu dar imi doresc ca la vara sa fac acest lucru p.s. felicitari pentru articol.chiar mi-a placut

Dragos Timofte, Thu, Oct 23, 2008, 7:23 am Merita publicat intr-o brosura despre M-tii Fagaras articolul tau. Am invatat multe din el si sunt sigur ca ma voi folosi de el cand o sa fac o incursiune spre Moldoveanu. Tine-o tot asa!

Alexandru Matei, Sun, Oct 26, 2008, 11:18 pm Felicitari, esti un adevarat scriitor.. dar pe langa asta ai si multe cunostinte despre munti, as avea si eu o intrebare la care eu unu nu am reusit sa gasesc inca un raspuns.. ai spus in descriere... "Ca asa e in Fagaras; dimineata totul straluceste iar peste cateva ceasuri, norii isi cer drepturile inapoi".. care este motivul pentru care dupa ora amiezii Vf. Moldoveanu si mare parte din creasta Fagarasului este in nori.. am fost si eu in august si acealasi fenomen mi s-a intamplat, cu toate ca stiam ca la pranz se strica vremea nu am reusit sa ajung pe varf mai devreme de pranz! p.s. Minunata poza cu Lacul Capra. Cu ce kitt foto ai fotografiat??

Comments for this article