Traseele montane de lung parcurs sunt o
invenţie franţuzească, de unde şi denumirea „grand randonee” sau
abrevierea GR (marcă înregistrată). Primele trasee au fost marcate în
1947 de voluntarii organizaţiei Comitetul Național al Marilor Trasee Montane, devenită ulterior Federaţia Franceză de Drumeţie.
Conceptul de drumeţie de lung parcurs se
bazează pe lângă identificarea căii prin marcare şi întreţinerea
potecii pe o reţea bine pusă la punct de refugii montane, plasate
convenabil astfel ca să se poată ajunge de la unul la altul într-o etapă
de o zi. Câtă vreme în Carpaţii româneşti, termenul de refugiu
desemnează mai mult un adăpost care îţi asigură un acoperiş deasupra
capului şi rareori o sobă necesară în anotimpul rece, pe GR refugiile
sunt echivalentul cabanelor, deservite de personal, în care se poate
dormi contra cost pe priciuri echipate cu saltele şi unde, tot contra
cost se poate lua masa sau se pot cumpăra alimente, ceea ce face ca
traseele să poată fi parcurse cu rucsace uşoare conţinând doar sac de
dormit şi haine.
ConformÂ
wikipedia, în Franţa lungimea traseelor GR a ajuns la 60.000 km, dar
dintre toate, cel mai dificil este cotat GR20 ce traversează insula
Corsica pe crestele munţilor, pe direcţia nord-sud, de la Calenzana la
Conca.
Â
Insula nu e mare, având pe axa nord-sud
nu mai mult de 150 de kilometri, iar GR20 este împărţit în 15 etape
delimitate de următoarele refugii aparţinând Parc Naturel Regional de
Corse, sau private (de la nord la sud):
Plecare din Calenzana
Refugiul1: d`Ortu di u Piobu
Refugiul 2: Carozzu
Refugiul 3: Haut Asco
Refugiul 4: Ciottulu di i Mori
Refugiul 5: Manganu
Refugiul 6: Pietra Piana
Refugiul 7: l`Onda
Refugiul 8: Vizzavona (refugiu privat)
Refugiul 9: Capanelle
Refugiul 10: Col de Verde (refugiu privat)
Refugiul 11: Prati
Refugiul 12: Usciulu
Refugiul 13: Asinao
Refugiul 14: Paliri
Coborâre în Conca
În cea mai mare traseul se înşiră la
altitudini cuprinse între 1500 şi 2500 de metri (altitudinea maximă este
Monte Cintu 2710m). Vizzavona este mijlocul traseului şi în acelaşi
timp şaua cea mai joasă (aproximativ 1150m). Fiind punctul cel mai jos
din întreg lanţul montan, prin şaua Vizzavona trece atât şoseaua cât şi
calea ferată ce traversează insula de la est la vest. Ce e la nord de
Vizzavona este numit GR20 nord şi similar ce e în sud e numit GR20 sud.
Partea nordică este mai înaltă şi mai aridă, mai accidentată şi cu mai
multă stâncă iar cea sudică este mai joasă, cu porţiuni ce traversează
păduri bătrâne de pin sau păşuni.
Ceea ce face ca GR20 să fie considerat
cel mai greu traseu de lung parcurs e diferenţa mare de altitudine ce
trebuie învinsă în fiecare etapă. Aşa cum se vede în imaginea de mai
sus, traseul nu urmăreşte o creastă ci traversează o succesiune de
creste transversale (termenul „col” înseamnă şa).
Pentru cei ce se gândesc să abordeze GR20 voi încerca în cele ce urmează să detailez câteva aspecte mai importante.
În insulă se poate ajunge cu avionul pe
unul din cele patru aeroporturi (Ajaccio, Figari, Calvi sau Bastia), sau
cu feribotul din Franţa sau Italia. O reţea funcţională de trenuri şi autobuse asigură transportul facil la şi de la localităţile ce deservesc traseul GR20.
Parcurgerea traseului GR20 se poate face
în trei moduri distincte sau în diverse combinaţii rezultate din cele
trei moduri. Primul mod ar fi cu cazare la refugii al doilea ar fi cu
cazare în corturile închiriate de la refugii şi al treilea ar fi să îţi
duci cu tine propriul cort. Pentru primele două moduri e bine să-ţi faci
rezervare fiindcă locurile sunt limitate. Rezervarea unui loc în
refugiu sau în corturile puse la dispoziţie se poate face pe pagina
oficială a Parc Naturel Regional de Corse
. Dacă optezi să cari în rucsac propriul cort e bine să ştii că fiind
vorba de un parc natural, bivuacul este permis doar contra cost, lângă
refugii, iar din cauza spaţiului limitat şi locurile de bivuac se
rezervă pe acelaşi site.
În final câteva informaţii practice:
Refugiile au bucătărie comună dotată cu
apă curentă, aragaz, oale, căni, tacâmuri, burete şi detergent de spălat
vase, aşa că e bine să ai în rucsac câte ceva de gătit sau măcar nişte
pliculeţe de ceai, chibrituri sau brichetă, sare şi condimente. De
asemenea fiecare refugiu are WC, spălător şi duş, unele cu apă rece,
altele cu apă caldă (de la panouri solare – deci e bine să ajungeţi cât
mai e soarele sus). Uneori deasupra robinetului de apă din bucătărie
există menţiunea că apa nu este potabilă, dar absolut fiecare refugiu
are în preajmă un izvor semnalat cu tăbliţa „source”.
Cei ce optează să comande mâncare la refugii se pot aştepta la următoarele preţuri:
-Mic dejun – 7-8Euro (două feliuţe de
pâine, un pătrăţel de unt, două capace de gem, un suc la cutie din acela
mic pentru copii, un pliculeţ de ceai sau cafea la alegere).
-Cină -18-20Euro (felul1 + felul2 + desert, porţii uriaşe).
-Bere corsicană Pietra la doză de aluminiu – 6Euro/buc.
Se pot cumpăra de la refugii diverse
conserve, brânză, supe la plic, cârnaţi, biscuiţi, coca cola, ciocolată,
la preţuri cu 1-2 Euro mai mari ca în civilizaţie.
Chiar dacă optezi să mănânci la refugiu
trebuie să ai în rucsac fructe uscate, batoane, alune, biscuiţi,
ciocolată sau un minim de mâncare fiindcă traseele sunt obositoare şi
uneori lungi, ba mai mult, cina se serveşte după ora 18 aşa că fără
aceste paliative rişti să faci foame.
Ghidurile montane nu includ râurile la
surse de apă, ci doar izvoarele ce sunt semnalizate în teren cu
inscripţia „source”. Ochiometric râurile corsicane sunt extrem de curate
şi noi am băut din ele fără rezerve şi fără probleme ulterioare.
În funcţie de condiţia fizică a
fiecăruia, etapele specificate mai sus se pot comasa. De pildă am
întâlnit pe traseu un italian care a făcut tot GR20 în 7 zile,
parcurgând zilnic două etape. Unele etape (de exemplu Pietra Piana –
l`Onda) sunt atât de scurte încât chiar nu merită să rezervi pentru ele o
singură zi.
Pe unele etape traseul GR20 coboară de
pe creastă. Pe aceste porţiuni, cei ce vor să facă creasta sunt
îndrumaţi de semnul bandă galbenă sau bandă galbenă dublă. Benzile
galbene marchează variante mai rapide, dar mai dificile.
GR20 trece adeseori pe la stâne
(bergerie) de la care se poate cumpăra brânză sau la care se poate mânca
omletă sau chiar se poate campa. Cel mai adesea la aceste stâne veţi
găsi vaci, de puţine ori oi şi ca şi curiozitate, nici o stână nu are
câini.
Acest articol a fost redactat în urma parcurgerii traseului GR20 în august 2015 între Col de Verghio şi Conca. Povestea completa ilustrata cu imaginile realizate la fata locului o puteti gasi pe siteul ProExpedition: http://www.proexpedition.org/category/actiuni/ascensiuni/
Author: Kiru Chiş Dorin Views: 7717, Last update: Sat, Sep 26, 2015 |