Comunity
Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului
Marathon 7500
Bike marathon 4 Mountains
Cazare Predeal
Cazare, Pensiuni, Hoteluri
Partners
|
ALPINinfo iulie-august 2001
Posted by: Clubul Alpin Galati in , ALPINInfo
Antrenamentul de performantã (V)
dupã Performace Training BMC's booklet
Traducere si adaptare: Marian Anghel
Nutritia
Nu existã nici o solutie miraculoasã în alimentatie iar
cuvântul de ordine este echilibrul. O alimentatie adecvatã va asigura
toatã energia necesarã pentru antrenament si pentru cresterea
performantelor în escaladã. Aceastã alimentatie nu trebuie
sã fie foarte diferitã de cea obisnuitã. O dietã
nu trebuie sã fie monotonã.
De ce trebuie sã mâncãm sãnãtos?
Existã mai multe motive dar din punct de vedere alpin acestea sunt:
- pentru a asigura suficiente rezerve energetice
- pentru recuperarea tesuturilor musculare
- pentru recuperarea dupã cãtãrare
Fluidele si hidratarea
Transpiratia este une din cãile prin care corpul îsi controleazã
temperatura. Nu este nici o îndoialã cã deshidratarea afecteazã
performanta si deci conteazã câte lichide elimini si acumulezi
pe parcursul cãtãrãrii. Multe lichide vor fi necesare atunci
când traseul este lung si într-o zonã cãlduroasã
sau când creste în dificultate. Pierderea de lichide se datoreazã
transpiratiei si evaporãrii ca urmare a soarelui si a vântului.
Din nefericire senzatia de sete apare de multe ori mult mai târziu fatã
de momentul începerii deshidratãrii, iar acest lucru afecteazã
performantele. Un indicator simplu este culoarea urinei: limpede atunci când
corpul este hidratat suficient si închisã la culoare atunci când
este deshidratat. Chiar si un nivel scãzut al deshidratãrii afecteazã
performantele si de aceea pentru a-ti mentine crescut potentialul fizic este
bine sã ai corpul bine hidratat înainte. Asta înseamnã
un consum de aproximativ 500ml apã înainte cu jumãtate de
orã de începerea exercitiilor si mici înghitituri în
timpul exercitiilor (aproximativ 750ml/orã).
Atentie!
- alcoolul este diuretic si consumul exagerat înaintea antrenamentului
afecteazã semnificativ performantele, în mai multe feluri
- si cafeua este diureticã si trebuie evitatã.
Apa este lichidul recomandat pentru bãut în timpul activitãtilor
fizice. Dacã, din diferite motive, nu iti place foarte mult poti adãuga
putin suc astfel încât sã te atragã sã bei
mai mult. Glucoza poate fi adãugatã în apã pentru
a conserva rezervele de glicogen dar o concentratie mai mare de 5-7% va reduce
rata de absorbtie a apei.
Ce contine mâncarea?
Alimentele sunt alcãtuite din diferite tipuri de nutrienti. Toti sunt
necesari pentru alcãtuirea unei diete sãnãtoase.
Proteinele: asigurã necesarul de energie pentru cresterea si repararea
tesuturilor musculare. Câteva surse tipice de proteine sunt carnea, pestele,
alunele, nucile, lactatele.
Carbohidratii: acestia sunt pãstrati sub formã de glicogen în
muschi. Excesul de carbohidrati va fi tranformat si depozitat sub formã
de grãsimi. Sunt douã surse de carbohidrati: surse simple ca zahãrul
si ciocolata si complexe ca pâinea, fructele sau cerealele.
Grãsimile: asigurã energia pe termen lung si contin acizii grasi
vitali pentru sistemul imunitar. Grãsimile saturate sunt gãsite
mai ales în produsele animale iar cele nesaturate în produsele vegetale.
Complexul alimentar
O
alimentatie echilibratã pentru cãtãrãtori va avea
65% carbohidrati, 10% proteine si 25% grãsimi. Pentru cãtãrãtorii
care activeazã în mediu friguros (la altitudine) numãrul
de grãsimi trebuie crescut. Cantitatea de glicogen pe care corpul poate
sã o stocheze este limitatã iar atunci când rezerva este
zero rezultatul este oboseala. Consumul de carbohidrati trebuie calculat si
în functie de tipul de cãtãrare. Carbohidratii simpli, ca
zahãrul, sunt digerati rapid si dau un surplus de energie dar pe tremen
scurt; pentru un carbohidrat complex, ca amidonul, sunt necesare câteva
ore pânã sã degajeze energia necesarã. La 2 ore dupã
exercitii este recomandatã o masã bogatã în carbohidrati
care va reface rezervele de energie iar proteinele vor ajuta la refacerea tesuturilor
musculare.
Tura de cãtãrare
Cei mai multi dintre noi, atunci când mergem într-o zonã
sã ne cãtãrãm, vrem sã facem cât mai
multe trasee într-un timp cât mai scurt. Pentru a ajuta corpul sã
se adapteze noului regim de lucru este nevoie sã ajustezi dieta prin
cresterea cantitãtii de carbohidrati consumati pentru a maximiza energia
funizatã.
Dacã nu ai o conditie fizicã deosebitã capacitatea muschilor
tãi de a înmagazina energie este mult mai micã decât
la un individ mai bine pregãtit fizic. Adicã, dacã vrei
sã cresti nivelul de cãtãrare fatã de normal, fi
sigur cã ti-ai ajustat si alimentatia corespunzãtor.
O alimentatie adecvatã te va ajuta la:
- mentinerea unei mai mari intensitãti pe o perioadã datã
- prelungirea perioadei de cãtãrare datoritã rezervelor
energetice mari
- recuperarea mult mai rapidã dupã cãtãrare, datoritã
accelerãrii procesului de realimentare
- crearea unei stãri de bunã dispozitie si de lipsã a oboselii
care iti va permite sã te catãri mai mult.
Tipul de traseu
O alimentatie echilibratã asigurã necesarul de energie pentru
toate tipurile de trasee. Este necesarã o bunã hidratare la începutul
traseului si o masã înainte cu 2-4 ore de traseu. Pentru traseele
scurte un sandwich cu gem sau o bananã asigurã mentinerea ridicatã
a energiei fãrã sã te încarci prea mult. Pentru traseele
mai lungi conteazã foarte mult ceea ce ai mâncat înainte
si în timpul traseului, mai ales dacã traseul este unul solicitatnt.
Consumul de carbohidrati cu 3 zile înainte de traseul respectiv va duce
la cresterea rezervelor de glicogen peste normal, adicã vei fi capabil
sã te "manifesti" mai mult timp. Acest surplus de energie este
pãstrat prin consumul în timpul escaladei de alimente puternic
energizante ca bananele sau ciocolata Mars, Snikers, etc, precum si prin consumul
unei mese bogate în carbohidrati la finele zilei de cãtãrare.
Nu vei acumula suficiente calorii dacã te vei ghida dupã apetit,
deoarece acesta de multe ori dispare în timpul exercitiilor. În
traseu trebuie sã mãnânci mai mult deoarece stii cã
este nevoie si mai putin fiindcã ti-e foame.
Controlul greutãtii
Alimentatia echilibratã si activitatea fizicã vor controla automat
greutatea corporalã. Dacã încerci sã fortezi corpul
sã se mentinã în niste limite nenaturale sau dacã
treci prin perioade de dietã strictã risti sã pierzi controlul
si sã treci alternativ prin perioade de pierdere si de crestere în
greutate.
Este foarte important sã-ti fixezi un obiectiv realistic si sã
recunosti dacã esti nesatisfãcut de cum arãti sau dacã
te simti vinovat cã mãnânci alimente pe care nu trebuia
sã le mãnânci, poti sã îti pierzi încrederea
în tine.
O gândire pozitivã si încrederea în tine sunt mult
mai importante decât câteva kilograme în minus. Este recomandat
sã consumi zilnic minim 2000 calorii pentru femei si 2500 pentru bãrbati.
Dar aceste cifre se pot dubla la sportivi, mai ales cei cu un program complex
cum sunt alpinistii.
Considerând cã trebuie sã dai jos câteva kilograme
este bine sã faci acest lucru prin cresterea exercitiilor cardio-vasculare,
adicã prin cresterea execitiilor fizice, paralel cu scãderea usoarã
a alimentelor îngurgitate. Este nevoie de exercitii între 30-40
de minute. Aceste exercitii nu trebuie sã fie prea intensive, ritmul
cardiac nu trebuie sã depãseascã 45-50% din ritmul maxim,
pentru a arde grãsimile. Este bine sã solicitati sfatul specialistilor
de la sala de gimnasticã pentru fiecare caz în parte. Pentru ghidare,
ritmul maxim se calculeazã astfel: 225 de bãtãi pe minut
minus vârsta.
Multi cãtãrãtori îsi monitorizeazã îndeaproape
greutatea dar eliminarea oricãrui grup alimentar va duce la deficiente.
Supra-antrenamentul plus o alimentare neadecvatã vor duce la rezultate
negative atât pe termen mediu cât si lung.
Escaladã în Bulgaria
St. Trinity
Unul din obiectivele ALPINinfo este de a prezenta cãtãrãtorilor
români o serie de zone de escaladã atât de la noi cât
si din alte tãri. În aceste sens, în urma contactelor realizate
de redactie, a apãrut în primãvarã un material despre
istoria escaladei slovace (sperãm ca în curând sã
vã prezentãm si câteva topo-uri din Slovacia). În
acest numãr vã prezentãm o zonã de escaladã
situatã în Bulgaria si foarte accesibilã românilor.
Materialul ne-a fost pus la dispozitie de un entuziast cãtãrãtor
bulgar, Marin Zargochiev, care ne-a transmis si urmãtorul mesaj: "Pentru
alpinistii pe care îi intereseazã cãtãrarea în
Bulgaria am pregãtit un mic ghid. [
] Sper ca acest lucru sã
ajute relatiile dintre cãtãrãtorii din România si
Bulgaria".
Marian Anghel
Consideratii generale
Zona
a fost pusã în valoare din 1992 când Clubul Alpin Bulgar
i-a invitat pe specialistii francezi Jean Marc Troissier si Pierre Fever sã
tinã un curs de pregãtire intitulat: "Cum sã realizãm
si sã echipãm un traseu". Din acel moment numãrul
traseelor a crescut continuu, în prezent depãsind 100.
Pentru a ajunge la St. Trinity (zonã religioasã) se pleacã
din localitatea Veliko Tîrnovo spre nord (5km); se poate dormi atât
la hotelul Trapezitza din localitate cât si la complexul turistic Momina
Krepost situat la 6km sud-est de oras, în parcul natural Ksilifor. Se
poate contacta si asociatia localã "Trapezitza - 1902" care
oferã o serie de servicii de cazare, transport etc.
Trasee de escaladã
Peretii au o înãltime ce variazã între 25 si 80 de
metri si se împart în mai multe sectoare, orientate spre nord, sud-vest
si sud. Dificultatea traseeelor variazã între gradul V si X+, cu
cel mai mare numãr de trasee în jurul gradului IX. Calcarul deosebit
face foarte atractivã aceastã zonã pentru cãtãrãtorii
de nivel mediu - superior.
Sectorul B:
1. While lightning (VIII, 35m) 2. The direct Slit (VI+, 40m) 3. Samovodene (VI/V+, 40m)
4. Light my fire (IX-/IX+, 12m) 5. Deadline (IX-/IX+, 12m) 6. Fuco's Pendulum (VII+, 17m)
|
7. Guilgalat (VII+/VIII-, 31m) 8. Stairway to heaven (VIII+/VIII, 30m) 9. Hristo Shipchanov (V+, 40m)
10. Mickey (VII, 13m) 11. Mallory (VIII-, 15m) 12. Wood Nymph (VII+/VII, 31m)
|
13. The Pain of the nowadays climbers (VII+, 15m) 14. Food for Champions (IX/IX+, 15m)
15. Pepsi (VI/VI-, 50m) 16. Turbolance (IX-/IX, 18m) 17. Feeling the Death (IX+, 21m)
|
Sectorul C:
1. Warming (VII+/VIII-, 18m) 2. Fighting Partner (IX-, 18m) 3. Innsbruk (IX-/IX, 20m)
4. No Place for Retreat (IX- 20m) 5. Inoxiduble (IX+, 18m) 6. The Climber (VIII/VIII+, 40m)
7. Comrad Stankov (VI/VII-, 45m) 8. The Climber II (VIII+/VIII, 40m) 9. Playboy (IX-/X, 16m)
10. Round the Hole (VIII+, 16m)
|
11. Spider Club (X-/X+, 22m) 12. Erection (IX, 16m) 13. Fire Blade (IX+/X-, 22m)
14. Milkanot (IX-, 14m) 15. The three Lions (IX+, 12m) 16. Final Battle (X, 28m)
17. Russian Roulette (VIII+/IX-, 15m) 18. First Win (VIII+, 10m) 19. Phantomship (IX 10m)
20. Very Rough (X+, 20m)
|
21. Crucial Point (IX, 10m) 22. Milkanet (VIII+/IX-, 11m) 23. Excalibur (X, 22m)
24. A heavy Grun (X-, 18m) 25. Gladiator (X, 20m) 26. Shopska Salad (X-, 18m)
27. What Happened (IX-/IX, 16m) 28. Krakot (VII, 12m) 29. Green Day (VIII, 10m)
30. Milkanot + Milkanet (IX, 25m)
|
Sectorul E:
1. St Ivan from the Rila (VII-/VI-, 75m) 2. Uncle Angel (VI/V, 75m)
3. The Big Gaping (VI/VI+, 16m) 4. The Little Gaping (VI+/VII-, 15m)
5. Dad Barba (V+/VIII/VII, 70m)
|
6. Fire Work (VII+, 17m) 7. The Branch (VIII+, 15m) 8. Fade Away Traces (VII+/VIII/VII, 60m)
9. Sendero Luminoso (VII/VII/VI, 70m) 10. St. Trinity (V/V/VI/VII-/V+, 70m)
|
11. Enjoy the Silence (IX, 18m) 12. Blow up (VIII-/VII/VI+, 65m) 13. Easy Girl (VII-, 18m) 14. Juel and Arthur (VIII, 18m)
15. Gentle Warmth (V+/VI/VI-, 65m) 16. A Pray for Life (VI+/V/VI, 70m)
|
ABC
DESPRE CASCÃ
Casca este esentialã. Pentru alpinisti si cãtãrãtorii pe gheatã este un obiect
care nu lipseste din rucsac dar cãtãrãtorii pe stâncã au mers mult timp
fãrã cascã.
Ce a determinat schimbarea conceptiei în rândul cãtãrãtorilor ? În
primul rând, tehnologia de producere a cãstilor de cãtãrare s-a apropiat
foarte mult de cea a cãstilor pentru ciclism. În al doilea rând, studiile
au arãtat cã riscurile accidentãrii capului sunt foarte mari iar chestia asta
nu mai tine de modã.
Modul de protectie oferit de cascã :
Indiferent dacã te loveste o piatrã în cap sau dacã te lovesti tu cu
capul de stâncã, singura cale de a scãpa fãrã urmãri este ca energia impactului
sã fie absorbitã de cãtre cascã. Aceastã preluare a socului trebuie fãcutã în
asa fel încât sã nu ducã nici la fracturarea craniului dar nici la
fracturarea gâtului sau dislocarea creierului.
O serie de elemente participã la realizarea acestui lucru complex :
Chingile interioare : realizate din nylon, acestea tin casca la o aoarecare
distantã de cap, permitându-i astfel sã se deformeze sub soc si sã preia
o parte din energie. Cãstile de ciclism, de exemplu, nu au chingi interioare
si stau lipite de cap. De aceea nu pot prelua unuform energia impactului.
Carcasa exterioarã : are rolul de a prelua si disipa energia impactului.
Materialul : cãstile moderne sunt fãcute din 2 tipuri de spumã : mai moale sau
mai durã. Spuma absoarbe energia socului prin comprimare si de aceea capacitatea
de absorbtie este legatã direct de grosimea ei.
Ce cascã sã port :
Fãrã nici o îndoialã confortul este un factor important
si indiferent de model sau tip, trebuie
sã
încerci si sã cumperi o cascã cu care sã te simti
bine. Numai în aceste conditii îti va face plãcere sã
o porti si de fapt la asta se reduce totul : sã o porti !
În functie de activitate, sunt mai multe tipuri :
a) pentru stâncã : aceste module au o capacitate bunã de
absorbtie în toate pãrtile, dar mai ales la spate. Sunt usoare
si au o ventilatie bunã. Stau aproape de cap dar asta duce la reducerea
capacitãtii de absorbtie a energiei.
b) pentru gheatã si alpinism : sunt rezistente mai ales la impactul în
crestet si la penetrare. Deasemenea, sunt concepute sã reziste la multiple
impacturi. Deoarece pentru unii conteazã si greutatea, firmele se orienteazã
pentru a realiza cãsti cât mai usoare, dar cu performante deosebite.
În ciuda formelor moderne, unele modele mai vechi, oferã o mai
bunã protectie la aceeasi greutate.
Indiferent de model si material, performantele cãstii se vor diminua
cu timpul. Ritmul de degradare variazã în functie de conditiile
de utilizare, dar, în general, cu cât energia initialã de
absorbtie este mai mare, cu atât mai mult va rezista în timp.
Când sã o port :
Este clar cã pe gheatã, în alpinism, în marii pereti ca si în
traseele ce depãsesc 2 lungimi, casca este indispensabilã. Marea problemã este
la traseele scurte. În general, acestea sunt pe pereti mici, de câtiva
zeci de metri, dar sunt si pereti uriasi care au la bazã trasee scurte (Cheile
Turzii, Cheile Bicazului). Aici riscul este maxim, deoarece cei de jos pot fi
accidentati atât de pietrele care cad aleatoriu din perete, cât si de
cele dislocate de echipele aflate la înãltine.
În plus, nici traseele scurte nu sunt scutite de accidente grave. Douã
exemple :
1) Vara 1998 - Cheile Dobrogei. G.A. urcã solo integral un traseu de gr.V. De
la 20m alunecã si cade pe spate, lovindu-se puternic la cap. Diagnostic : tasare
de coloanã, fracturã de bazin, splinã ruptã, blocaj renal, 2 coaste fracturate.
La cap, însã, nimic. Purta cascã !
2) Toamna 1998 - Cheile Turzii. C.M. urcã cap un traseu de dificultate. Dupã
ce punã mansa în top se lasã în coardã crezând cã-l va tine
secundul. Secundul credea, însã, cã va coborî în rapel. Cãdere
în cap, fracturã cranianã. Este transportat la spital, operatii delicate
la cap. Nu purta cascã !
Mesajul este foarte clar : ia casca cu tine în traseu si poart-o !!!
Traducerea si adaptarea de
Marian Anghel
Dupã BMC SUMMIT 3/2000
In memoriam: Mihai Cioroianu
Marian Anghel / Iulie 2001
Singur printre giganti
Acum doi ani cel mai bun alpinist himalayan român a murit. Ce cuvinte
poti spune despre cel care, desi pierde doi colegi pe Nanga Parbat, revine dupã
un an si urcã vârful în memoria lor? Despre cel care face
cea mai rapidã ascensiune a sezonului pe Gashenbrum II? Despre cel care
îndrãzneste sã ia în piept al doilea vârf al
lumii, K2? Si mai ales cine sã spunã acele cuvinte...?
Magazinul Himalaya din Bucuresti. Cineva îmi întinde mâna:
- Sunt Nuti Cioroianu, sotia lui Mihai...
Dupã numai câteva ore, în subsolul magazinului, aveam sã
aflu mai multe despre cel care a ridicat nivelul alpinismului românesc:
Mihai Cioroianu-Galiani.
Nãscut pe 28 septembrie 1967 în Bucuresti, Mihai face primii pasi
pe munte la îndemnul fratelui sãu, Dumitru. La 14 ani se înscrie
în cadrul Asociatiei Sportive Grivita, în ciuda proastei impresii
pe care a creat-o antrenorului datoritã constitutiei sale astenice.
- L-am cunoscut în Piatra Craiului, mai precis la Curmãtura. Apoi
ne întâlneam frecvent în trenul de munte...
- Mergeai si tu pe munte?
- Da! Eu fãceam cãtãrare sportivã în cadrul
Clubului Confectia, mai târziu Antilopa. Am fost prieteni vreo patru ani,
apoi în 1989 ne-am cãsãtorit.
- Mihai se cãtãra într-un cadru organizat?
- A mers pe cont propriu în week-end-uri, pânã prin 1990
când a devenit instructor de alpinism pentru copii în cadrul RATB.
În 1992 am plecat în Germania, pentru muncã, mai întâi
el, apoi eu.
- Ce avea la activ pânã în acel moment?
- În 1990 fusesem împreunã în Caucaz, în cadrul
unei expeditii uriase, de 20-30 de persoane. Apoi a fost în Pamir, pe
Peak Lenin. Asta pe lângã ce cãtãra în România.
Dupã ce am venit din Germania a apãrut fetita, Ioana, nãscutã
pe 13 decembrie 1995.
- Nu v-a afectat acest lucru relatia cu muntele?
- Nu chiar! De exemplu, în 1996 am participat la concursul de vitezã
din Herculane, unde am intrat pe podium.
- Cum a fost cu expeditia de pe Nanga Parbat din 1996?
- De fapt voiau sã plece în 1995 dar n-au fãcut rost de
bani. Abia în vara lui '96 au plecat, un pic mai devreme decât trebuia...
Tragedia a fost cã Rãzvan si Gabi au rãmas în taberele
superioare, în timp ce Mihai cu Marius Gane si Bogdan Pintilie au coborât
în tabãra de bazã. Dupã ce au vãzut cã
întârzie mai mult decât trebuie, s-au dus dupã ei.
N-au mai gãsit decât pufoaica si mãnusile lui Gabi. Moartea
celor 2 colegi i-a afectat puternic pe toti, dar în mod diferit. În
timp ce Bogdan si Marius au renuntat la Himalaya, Adi (asa îi spuneam
noi, familia) a reusit sã depãseascã momentul si s-a îndârjit
si mai tare. Dupã numai un an a revenit pe Nanga Parbat însotit
de tatãl lui Gabi Stana si a fluturat tricolorul împreunã
cu un grup de spanioli.
- Care a fost reactia în tarã, dupã aflarea victoriei?
- N-as putea sã spun concret. Stiu numai cã, la aeroport l-a asteptat
doar familia. La sfârsitul anului a fost premiat (ascensiunea i s-a echivalat
cu o performantã olimpicã) într-un cadru festiv. Banii respectivi
ne-au ajuns sã-i facem un cadou Ioanei, de ziua ei...
- Cum s-a gândit sã urce pe Gasherbrum II?
- Dupã ce a venit de pe Nanga am plecat la mare pentru 2 sãptãmâni
dar dupã 7 zile Mihai mi-a zis cã vrea acasã. Deja se gândea
la urmãtoarea ascensiune. Plecarea pe Gasherbrum II a fãcut-o
prin intermediul aceleiasi agentii din Italia, Focus, numai cã de data
asta a avut coechipieri niste americani si italieni. El cu Angello (unul dintre
italieni) au fost singurii care au atacat vârful în stil alpin si
au si reusit, în ciuda vremii foarte proaste. A fost cea mai rapidã
ascensiune a sezonului.
O întrebare îmi stãruie în minte: de ce, atât
pe Nanga Parbat cât si pe Gasherbrum II, Mihai a fost de unul singur?
- I-ar fi plãcut sã fi fost cu mai multi români. De fapt
se gândea la o expeditie integral româneascã. Numai cã
au fost douã motive care l-au împiedicat: pe de o parte nu avea
un coechipier de o valoare tehnicã si conditie fizicã apropiatã,
iar pe de altã parte era chestie de bani.
- De fapt ce urmãrea Mihai?
- Telul lui era sã realizeze un traseu românesc în premierã
undeva în Himalaya. Nu-l interesau alte zone. Alea le putea face mai târziu.
- Mihai a realizat douã performante deosebite: ascensiunea pe Nanga Parbat
(8125m) în conditiile unui stres psihic puternic si ascensiunea în
stil alpin pe Gasherbrum II (8035m), "noaptea goi" cum noteazã
el la un moment dat în jurnal. Avea o dietã deosebitã?
- Da, în sensul cã evita mâncãrurile grase (mânca
doar carne de pui), nu fuma, nu consuma bãuturi alcoolice. Pot spune,
ca sotie, cã nu l-am vãzut niciodatã bãut. Când
se antrena, mai spunea uneori cã ar bea o bere iar prietenii îl
invitau, dar refuza întotdeauna.
- Cum se împãcau ascensiunile lui Mihai cu viata de familie?
- Am stiut de la început cã muntele reprezintã un aspect
foarte important din viata lui Mihai. Deoarece si eu am mers pe munte si m-am
cãtãrat, l-am înteles si nu i-am impus niciodatã
ceva. De multe ori chiar am cãtãrat împreunã. Asa
am fãcut multe trasee din Costila, printre care Albastra, Sperantele,
Memorialul. În 1999, când a plecat pe K2, trebuia sã merg
si eu dar s-a pus problema de bani. Îi venea greu sã fie de unul
singur. Toti ceilalti îi erau prieteni dar erau grupuri - grupuri, numai
el era singur...si atunci când stii cã în tabãra de
bazã te asteaptã cineva de-al casei, parcã ai altã
motivatie.
Am adus în discutie anul 1999 si expeditia de pe K2 cu inima strânsã.
Este greu sã vorbesti despre accident cu persoana care a pierdut pe cineva
drag în respectivul accident. Nu stii niciodatã cum va reactiona.
Ochii i s-au umezit iar vocea parcã-i tremurã usor. Poate-i doar
o impresie.
- În iarna 1998-1999 Mihai a fost bolnav de hepatitã. Si n-a fãcut
nimic timp de 6 luni (sept 1998-febr.1999). Se gândea c-o sã rateze
vârful însã de îndatã ce si-a revenit s-a reapucat
de antrenament. Plecarea s-a fãcut tot prin agentia Focus, numai cã
de data asta n-a mai plecat ca client într-o expeditie comercialã
ci împreunã cu membrii agentiei. Au fost 4 italieni, 1 american,
1 turc si Mihai. În tabãra de bazã era si Hans Kammerlander
si o echipã de la National Geografic. Ei au luat interviuri si au filmat
prin tabãra de bazã, inclusiv pe Mihai si accidentul. Echipa lui
Mihai montase taberele intermediare pânã la 7200m dar vremea era
proastã asa cã toti erau în tabãra de bazã.
Cu o searã înainte de ziua fatalã (10 iulie) mi-a trimis
un e-mail în care spunea cã a 2-a zi va pleca în taberele
superioare si urma sã vorbim în zilele urmãtoare. Dimineata
au plecat la ora 5, el cu un american spre tabãra 1. Pe la 9 erau la
5800 m alt când s-au oprit putin si Mihai si-a dat rucsacul jos. Atunci
l-a lovit o piatrã în spate, mai precis în plãmâni.
A fost constient tot timpul, a bãut apã chiar. Italienii au plecat
de jos, în ajutor, dar Mihai a murit înainte de a ajunge ei. Hemoragia
internã a fost puternicã.
Este un moment de tãcere si nu stiu cum sã-l umplu, dar tot
dânsa rupe tãcerea.
- Un an si opt luni m-am chinuit sã obtin certificatul de deces al lui
Mihai. Autoritãtile române n-au vrut sã mi-l elibereze si-mi
spuneau sã-l declar dispãrut. Sã fie chemat la tribunal...
Anul acesta plec si eu în tabãra de bazã, la mormântul
lui Mihai, împreunã cu câtiva prieteni. Banii pentru mine
sunt plãtiti de firma Montero, aceeasi care-l sprijinea si pe Mihai cu
bani. Ceilalti prieteni îsi suportã singuri drumul. Plecãm
pe 19 august. Ioana a înteles cã tãticu n-o sã mai
vinã acasã. Si eu stiu acest lucru dar tot nu-mi vine a crede.
Vezi tu, am stiut tot timpul cã este posibil sã se întâmple
asa ceva dar niciodatã nu m-am gândit cã o sã ni
se întâmple chiar nouã...
Colaborare internationalã
În
urma contactelor stabilite de redactia ALPINinfo cu reviste similare din strãinãtate
au apãrut primele roade. În numãrul3/2001 al revistei JAMESAK
(publicatie a asociatiei alpine slovace JAMES) a apãrut un articol legat
de istoria alpinismului românesc, semnat de subsemnatul. Materialul prezintã
succint evolutia miscãrii alpine din România, punctând principalele
evenimente pâna în anul 2000 (primele organizatii de munte, primele
trasee de cãtãrare de gr.IV, V, VI, primele scoli, etc). Deasemenea,
sunt prezentate si contactele stabilite de-a lungul timpului cu miscarea slovacã
(de exemplu cazul Bucurei Dumbravã, nãscutã la Bratislava
sau traseul Suzana din Tancul Mic fãcut de cãtãrãtori
slovaci.).
La rândul nostru, ALPINinfo a publicat în nr.1/2001 un articol legat
de istoria escaladei slovace, semnat de Vlado Linek, redactor la JAMESAK si
cunoscut catãrãtor slovac.
Ambele materiale au fost traduse în si din limba româna de Katarina
Hitkova, o tânarã slovacã studentã la limba românã,
pasionatã de etnografie si cãtãrare.
Acest schimb de materiale informative se vrea începutul unei colaborari
între ALPINinfo si reviste de profil din tãri cu traditie, unde
literatura de specialitate este cu mult mai bine reprezentatã.
Marian Anghel
Editorial
Gânduri de departe
Sting lumina, se asterne întunericul, dar nu pot sã dorm. Lupt
cu oboseala ce se acumuleazã zi de zi aici în Anglia, unde banul
e la putere.Privesc în întuneric, vãd magnificii munti Carpati
si-mi zic "o doamne, ce departe sunt de ei".Cu ochii în lacrimi
amintirile vin ca un torent de apã sãlbatic îmi invadeazã
gândurile...
Acum 3 ani pãseam cãtre ceea ce avea sã fie paradisul vietii
mele:
- Bunã! Sunt Gabi Dragomir. Am venit aici pentru cã vreau sã
învãt escaladã si alpinism.
Cineva mi-a întins mâna si mi-a zis:
-Marian Anghel! Bine ai venit la noi.
Aveam impresia cã îi cunosc de-o viatã, desi nu îi
vãzusem niciodata, pe ei, cei de la Clubul Alpin din Galati, niste oameni
minunati. Am vãzut alãturi de ei cum visul meu de a mã
cãtãra prinde contur si eram extrem de încântatã.
Ce-a urmat?!Cursurile de initiere în alpinism si escaladã în
superbii si bãtrânii munti Mãcin, iesiri cu prietenii mei
de la club în Bucegi, Buila, apoi Cheile Turzii si mult antrenament la
copacul nostru pitonat din Galati. O sã spuneti... ha,ha, copacul pitonat...
Ce stiti voi cei care aveti privilegiul de a locui la poalele muntelui, sau
voi cei care aveti panouri de antrenament.
La tabãra salvamont de la Padina la care am participat în iunie
anul trecut la invitatia unui mare om al muntelui, Avel Ritisan, cineva de acolo
care a auzit ca sunt din Galati m-a întrebat:
- Unde ai învãtat sã cateri la Galati "Floricicã,,
si ce faci tu cu espadrilele pe malul bãltii, acolo la tine?
I-am rãspuns sec:
- Espadrilele la Galati, domnule, le folosim când înotãm
în Dunãre, dacã nu stiati...
A luat un pic de apã în gurã a fãcut gargarã
si si-a vãzut de treaba lui, dar m-a plãcut pentru cã m-am
descurcat onorabil pe stâncã, cinste celor ce m-au învãtat.
Acum, aici trãiesc doar cu amintirile si cu speranta cã într-o
zi vom fi din nou împreunã, dragii mei prieteni, oameni ai muntelui
din Galati, voi de pe "malul bãltii" care iubiti muntele cu
adevãrat. Fie ca valurile timpului sã nu dãrâme niciodatã
ceea ce voi ati reusit sã clãditi cu atâta trudã
si dragoste pentru cel ce ne-a unit-MUNTELE.
Oameni ai muntelui vã admir si vã respect. Voi fi mereu cu gândul
alãturi de voi, oriunde voi fi.
Gabi Dragomir
Folosire
Putem împărti receptoarele GPS în categorii după pret: în zona
de sus (cea inaccesibilă) sunt cele foarte sofisticate si specializate care
ajung la zeci de mii de dolari, iar în partea de jos sunt cele accesibile, a
GPS-urilor pentru toti, care la ora actuală au preturi începând de la 100$.
Functia de bază a unui GPS este aceea de a ne spune coordonatele exacte la care
ne aflăm; datorită functiilor mai avansate care există de putine ori ne vor
interesa coordonatele unui anumit punct. În cele ce urmează am să descriu functiile
unui GPS obisnuit, cu detalii particulare ale modelului pe care-l am eu, un
Garmin12 (un model mai vechi, de câtiva ani); ca regulă generală toate firmele
constructoare de GPS-uri implementează cam aceleasi functii în GPS-urile lor,
diferentele nefiind prea mari si apârînd (bănuiesc eu) mai mult la design, meniuri
si memorie.
Ca dimensiuni si greutate un GPS este comparabil cu un telefon mobil la exterior
putându-se deosebi prin numărul redus de butoane si prin ecranul LCD mult mai
mare. Acum, în general majoritatea receptoarelor sunt cu 12 canale în paralel,
asta înseamnă că poate prelucra simultan semnalele de la 12 sateliti. Nici un
aparat mai vechi cu numai 8 canale în paralel n-ar fi de aruncat, deoarece în
mod obisnuit cam 8 sateliti o să se afle în raza vizuala a GPSului.
Alimentarea se face de la baterii normale R6(AA) sau acumulatori, modelele Garmin
mai vechi functionând cu 4 iar cele mai noi numai cu 2. GPSurile mai au (la
fel ca la calculatoare) o mică baterie internă pentru a nu-si pierde continutul
memoriei atunci când nu au baterii. Referitor la timpul cât tin bateriile, un
set de baterii alcaline din cele mai bune, am mari îndoieli că se apropie de
cifra specificată în prospect (de 24h). Dacă aveti de gând să folositi un GPS
în mod curent, cu sigurantă că vă veti cumpăra mai multe seturi de acumulatori
în loc de a cheltui banii pe baterii; din proprie experientă, un set de acumulatori
tine ceva mai mult de 6 ore. Este necesar ca un GPS să aibă posibilitatea de
alimentare externă (de obicei într-o gamă mai largă de tensiuni care include
si 12V), cât si o mufă pentru comunicatii de date (cu calculatorul sau alte
dipsozitive gen DGPS).
Garminul are mai multe "pagini" care se pot selecta
succesiv cu un buton "Page".
Una dintre pagini este aceea în care se afisează o hartă a cerului si pe ea
sunt pusi satelitii (fiecare reprezentat printr-un număr); GPS-ul obtine aceste
informatii din memoria lui (din traiectoria satelitilor + zona de pe glob în
care se află + ora exactă). Satelitii care nu sunt vizibili din cauza unor obstacole
sunt afisati cu o anumită culoare iar cei care sunt vizibili au altă culoare
si, în plus, dedesubt este afisată grafic intensitatea semnalului de la fiecare
dintre ei.
În altă pagină se afisează informatii cu privire la situatia actuală. În partea
de sus directia de deplasare, atât grafic (sus) cât si numeric (TRACK), viteza
de deplasare, distanta parcursă, altitudinea. O parte din aceste indicatoare
se pot schimba, în locul lor putând fi afisate: timpul cât a fost aparatul deschis,
timpul cât s-a mers efectiv, viteza medie, viteza maximă. Mai jos sunt afisate
coordonatele punctului curent si ora exactă.
Ora este măsurată de către un ceas ordinar, cu diferenta că de fiecare dată
când are semnal de la sateliti ceasul este reglat cu o precizie de ordinul microsecundelor.
O altă pagină este folositoare atunci când vrem să ajungem într-un punct cunoscut.
În partea de sus este numele punctului destinatie, împreună cu unghiul (azimutul)
către el si distanta; în mijloc este o busolă împreună cu o săgeată care ne
indică directia în care trebuie să o luăm (dacă tinem aparatul orientat către
înainte). Cea mai mare parte a GPSurilor nu au o busolă digitală încorporată
ci ele calculează punctele cardinale pe măsură ce ne deplasăm; dacă ne oprim
din mers, busola nu va mai functiona. În partea de jos sunt afisate directia
si viteza actuală de mers, si un indicator ce poate fi configurat să afiseze:
timpul cît mai e de mers pînă la destinatie (dacă mergem cu aceeasi viteză),
ora la care ajungem la destinatie, viteza efectivă cu care ne apropiem de destinatie.
Probabil cea mai folosită pagină este cea care desenează harta. În partea de
sus se află meniuri pentru zoom si pentru diferite moduri de afisare a hărtii;
în colturi se află indicatoare pentru directie, viteză, distantă. Există trei
lucruri importante desenate pe hartă:
1. cruciulita din mijlocul ecranului reprezintă pozitia în care ne aflăm.
2. punctele memorate manual de către utilizator care pot avea un nume de maxim
6 caractere, un simbol grafic asociat si un comentariu de 16 caractere; de obicei
numărul lor nu este mai mare de câteva sute, iar în memorie sunt salvate numai
coordoantele pe orizontală, dacă vrem să notăm si altitudinea trebuie s-o scriem
separat într-un carnetel sau să o înscriem în zona de comentariu.
3. punctele memorate automat de către GPS în timpul mersului (dacă a fost activată
această optiune) care apar ca punctulete apropiate formând o dâră, reproducând
drumul parcurs în cele mai mici detalii.
Ultima pagină este cea de unde se pot accesa o multime de alte facilităti:
- gestionarea punctelor memorate (creare, stergere, editare)
- gestionarea rutelor. Rutele sunt colectii de puncte care sunt folositoare
atunci când drumul între sursă si destinatie este sinuos, nu poate fi parcurs
în linie dreaptă, trebuind să trecem prin anumite puncte intermediare. O dată
activată o rută GPS-ul ne conduce către primul punct intermediar; după ce am
ajuns la el comută automat către următorul si tot asa până la destinatie
- posibilitate de a calcula distanta dintre două puncte
- informatii despre ora de răsărit si de apus a soarelui
Scenarii
posibile de folosire a GPS-ului
Pentru exemplificare să considerăm masivul Bucegi deoarece
este cunoscut de toată lumea si, pe partea de platou, GPS-ul merge excelent.
(Am simplificat în mod exagerat situatiile ivite).
1. Coborâm în gară în Busteni si într-un loc mai deschis
(neobturat de clădiri) dăm drumul la GPS. Deoarece au fost parcursi mai multe
sute de kilomeri de la ultima pornire, durează în jur de 2-3 minute până găseste
toti satelitii si interpretează datele de la ei. GPS-ul va găsi satelitii
pe rând, va afisa puterea semnalului receptionat si, când a calculat informatiile
de la fiecare satelit, culoarea lor se schimbă; după primii trei sateliti
calculati obtinem o primă pozitie în plan, odată cu al patrulea obtinem si
altitudinea (avînd acum o pozitie 3D); cu fiecare satelit suplimentar calculat
precizia se îmbunătăteste si GPS-ul afisează o estimare a erorii de pozitie.
Stingem GPS-ul si urcăm la Babele. În fata cabanei pornim GPS-ul; de data
aceasta durează numai 10-30 secunde pînă găseste toti satelitii. Imediat după
pornire, până îsi găseste satelitii, e bine să stăm pe loc deoarece dacă suntem
în miscare are mari dificultăti în obtinerea pozitiei; o dată obtinută pozitia
nu mai avem nici o grijă. Salvăm în memorie pozitia aceasta: îi dăm numele
"BABELE" si îi putem asocia un simbol grafic, de exemplu o căsută. Dacă vrem
ca pozitia să fie mai precisă există o optiune de "Average" care
face o medie a valorilor măsurate; asteptăm pe loc si, când suntem multumiti,
dăm "Save".
Majoritatea GPS-urilor
nu au decât 2 pozitii: închis si deschis; în pozitia închis nu se întîmplă
absolut nimic iar în cea deschis se întîmpla toate (consum de energie pentru
achizitia semnalului de la sateliti si pentru afisarea pe ecran); nu există
o stare intermediară în care aparatul să lucreze cu un consum minim de energie.
Referitor la amplasarea aparatului: cum husele originale sunt foarte scumpe,
se poate cumpăra una de telefon mobil care să se potrivească perfect. Deoarece
microundele se opresc în corpul uman agătarea GPS-ului la brîu nu este o solutie,
el trebuie amplasat cât mai sus, variante posibile fiind: a) pe rucsac, pe
una din chingi, undeva în spatele urechii de unde e usor accesibil; b) sus,
pe capacul de la rucsac e ideal, dar mult mai greu accesibil. Deasemenea trebuie
să ne obisnuim si cu remarcile de genul "- Uite-l si pe ăla cu telefonu'
agătat de rucsac".
Agătăm GPS-ul (pornit) de rucsac si plecăm spre Crucea de pe Caraiman. Lăsându-l
deschis GPS-ul va memora drumul parcurs de noi sub forma unei dâre (track)
ce va fi afisată si pe ecranul lui. Aici se pot face o multitudine de setări la modul de afisare cât si la
intervalul de timp la care se memorează punctele dârei (de exemplu putem să-i
dăm să facă o memorare la fiecare 30 secunde), însa cel mai eficient mod este
cel "Auto" în care decide el când trebuie memorat câte un nou punct
(atunci când se schimbă semnificativ directia de mers). Problema cu punctele
dârei este că de obicei pot fi memorate în jur de 1024; asta înseamnă că dacă
îl punem să memoreze câte un punct la fiecare secundă, în 17 minute s-a umplut
memoria; în schimb dacă îl lăsăm pe modul Auto, cele 1024 pe puncte ne ajung
vreo două zile de mers încontinuu.
Ajunsi la Cruce, memorăm si pozitia ei; între timp se lasă o ceată de nu se
mai vede nici cărare, nici marcaj si vrem să ne întoarcem exact pe acelasi
drum la Babele. Cu GPS-ul, nimic mai simplu, dăm "GoTo" si "TrackBack",
si apare pe ecran pagina cu busola si săgeata (pe lângă alte informatii) care
ne conduce spre cabană urmărind exact traseul pe care am venit.
2. Ce se întâmplă însă dacă ne-am rătacit si pe tot parcursul
drumului am tinut GPS-ul închis? (din cauza consumului destul de mare nu-l
putem tine tot timpul deschis) Este esential să avem în memoria GPS-ului punctul
unde vrem să ajungem; Pe GPS dăm "GoTo", apoi selectăm din lista
cu puncte memorate "BABELE". Ne apare o săgeată care, spre deosebire
de cazul precedent, ne indică drumul în linie dreaptă spre destinatie. (În
conditiile de munte a merge în linie dreaptă între două puncte, fără a cunoaste
bine zona, înseamnă în majoritatea cazurilor posibilitatea aparitiei unor
mari surprize. De exemplu, a încerca să ajugem pe vreme proastă de pe Costila
pe Caraiman, în linie dreaptă, având încredere oarbă în GPS ar avea consecinte
fatale.) Pe lîngă săgeata care ne arată încotro să o luăm mai apare o busolă,
directia de mers, viteza si chiar ora la care ajungem la destinatie dacă mergem
în acelasi ritm.
3. Vrem să ajungem de la Babele la Pestera, dar n-am fost
niciodata la Pestera (nu avem pozitia ei în memoria GPS-ului). În cazul acesta
va trebui să găsim (calculăm) cu aproximatie care e pozitia unde se află Pestera
si să o introducem manual în GPS. Dacă am fi avut o hartă cu coordonatele
trecute pe margine le-am fi citit direct si le-am fi introdus în GPS. Cu hărtile
din România nu e cazul, asa că trebuie să ne punem pe calculat. (Vezi articolul
din numărul trecut referitor la coordonatele UTM
). Cu harta în fată si
cu un instrument de măsură avem două variante:
a. Măsurăm pe orizontală si pe verticală distanta dintre cabanele Babele si
Pestera si o transformăm în metri; obtinem 1900m respectiv 1400m. Coordonatele
cabanei Babele(UTM) sunt: 35T 0380389 5029231. Coordonatele (aproximative)
de la Pestera le obtinem scăzând (deoarece Pestera se afla mai la Est si mai
la Sud) din coordonatele de la Babele distanta dintre ele; calculăm: 0380389-1900
si 5029231-1400. Deci introducem la mîna un punct cu numele "PESTER"
si coordonatele 35T 378489 5027831
b. Măsurăm (si transformăm
în kilometri) distanta în linie dreaptă dintre Babele si Pestera; obtinem
2.3km; măsurăm unghiul format de cele 2 cabane (Nord=0 grade, parcurgere în
sens orar) si obtinem 235 grade. Introducem un nou punct "PESTER"
căruia îi specificăm ca referintă punctul "BABELE", ca distantă
fată de referintă 2.3km, la un unghi de 235 grade, si GPS-ul calculează singur
coordonatele.
Folosind oricare din cele două metode de mai sus o să avem în memoria GPS-ului
pozitia (aproximativă) a cabanei Pestera; apasam "GoTo", introducem
destinatia "PESTER" si plecăm la drum.
Pînă când cei care scot hărti se vor hotărî să pună pe marginea lor si coordonate
UTM (sau de orice alt tip) singura solutie rămâne ca posesorii de GPS-uri
să si le construiască singuri făcând măsurători pe teren.
4. Întorsi acasă conectăm GPS-ul la calculator prin mufa
serială, descărcăm toate informatiile din memoria lui si cu ajutorul unui
program (din cele care se găsesc pe Internet) putem face tot ce ne dorim:
edităm puncte, desenăm trasee, suprapunem drumul parcurs de noi cu o hartă
scanată, etc
si data viitoare când plecăm în Bucegi nu avem decât să încărcăm
punctele de pe calculator în memoria GPSului.
Noutăti
Ce dotări mai deosebite au unele modele de GPSuri:
- difuzor, putând avertiza sonor utilizatorul asupra diferitelor evenimente;
- mufă pentru a putea conecta o antenă externă (mufele pentru alimentare externă
si pentru conexiunea cu calculatorul sunt obligatorii);
- ecrane cu rezolutie mare si cu mai multe nuante de gri sau chiar color;
- memorie suplimentară pentru a încărca în ea hărti complexe;
- busolă electronică încorporată; avantaj: indică punctele cardinale si atunci
când stăm pe loc; dezavantajul este că trebuie calibrată la fiecare pornire
a aparatului;
- altimetru (barometru) integrat pentru a măsura cu precizie mărită altitudinea;
modelele cu altimetru salvează pentru fiecare punct memorat si altitudinea
lui si în plus au o multime de meniuri si optiuni referitoare la altitudine.
De pe Internet se pot face download-uri (upgrade-uri) la software pentru diferite
tipuri de GPS-uri.
Alpinism la Bãile Herculane
Adrian Glãvan / Timisoara
Alpinismul
în zona Bãile Herculane a început în anul 1966 cu ajutorul
sportivilor de la Asociatia Sãnãtatea din Arad, prin deschiderea
unui numãr de trasee în Peretele Soimului si zona Bobot. De atunci
s-au succedat la efectuarea de premiere un numãr mare de alpinisti, mai
ales studentii de la Politehnica Timisoara condusi de veteranul alpinismului
românesc, prof. dr. ing. Eugen Seracin.
La dezvoltarea zonei au participat si alpinistii unor alte cluburi din zona
Banatului si aici amintim Victoria Guban Timisoara, Sticla Tomesti, sau alpinisti
individuali, neafiliati la nici un club.
Multe trasee au fost bãtute în spiritul anilor '70-'80, cu pasaje
artificiale. Începând cu anii '80 fratii Marius si Ovidiu Ianosel
au introdus spiritul de cãtãrare liberã, prin trasee foarte
spectaculoase.
Simultan cu deschiderea de trasee de escaladã s-a început parcurgerea
traseelor clasice în stil liber cu recotarea lor în grade UIAA.
La ora actualã existã un numãr de 86 trasee clasice cu
gradele de la 1B la 6A, si circa 100 de trasee de cãtãrare liberã
(escaladã sportivã) cu grade pânã la X UIAA.
Alpinismul bãnãtean a dat un numãr mare de performeri în
materie, dintre care îi putem aminti pe Cornel Galescu si pe Stefan Milota.
Traseul Haiducilor
Este primul traseu deschis în peretele de la Grota Haiducilor, traseu
de nivel 5A, dar din lipsã de diferentã de nivel doar 4B. Premiera
a fost efectuatã de echipa Balmez Nicu, Luzan Emil si Sãplãcan
Gavril în octombrie 1972.
Acces: Din soseaua Bãile Herculane-Baia de Aramã, trecând
de Hotelul Roman (circa 200 metri), în amonte pe Valea Cernei, întâlnim
o zonã de abrupt unde este marcatã pe perete, cu vopsea rosie,
intrarea în traseu.
Lungimea 1: începe cu 2 metri de perete fãrã multe prize.
Se ajunge la o fisurã care, dupã 4 metri spre stânga, ne
conduce pe o micã platformã. Continuând cãtãrarea
spre stânga se trece pe lângã o grotã de la care o
fisurã verticalã conduce într-un diedru sub un tavan. Se
ocoleste tavanul printr-o traversare de circa 5 metri spre stânga. Asigurarea
se face într-o clepsidrã. Escalada continuã urmând
o fisurã pe verticalã usor spre stânga si depãsind
o surplombã, regruparea fãcându-se pe o platformã
cu vegetatie. (40 metri).
Lungimea 2: de circa 30 metri, începe înspre dreapta apoi în
sus si spre stânga pânã la o primã surplombã
prevãzutã cu un piton teavã. Traseul continuã usor
cãtre stânga pânã la baza unei a doua surplombe peste
care se trece. Deasupra ei o fisurã conduce spre dreapta într-un
diedru pânã la pitoanele de regrupare, la circa 5 metri sub un
tavanul ce se înaltã oblic în sus cãtre stânga.
(La aceastã lungime existã pitonatã o variantã care
ocoleste prin stânga cele douã surplombe care se escaladeazã
mai dificil la liber).
Lungimea 3: de circa 20 metri, urmeazã diedrul pânã la baza
tavanului, de unde, folosind pitoanele fixate în fisura dintre perete
si tavan, surplombatã pe primii 4 metri apoi dirijatã spre stânga,
se înainteazã pânã la o fisurã ce permite continuarea
traseului pe verticalã, depãsind tavanul. Urmând apoi panta
ce pierde din înclinatie se ajunge dupã 7-8 metri pe vârful
tancului care marcheazã sfârsitul traseului.
Iesirea: se face fie prin 3 rapeluri pe directia traseului, fie traversând
cãtre stânga 80 metri si coborând apoi prin pãdure
pânã la cãrarea de la Grota Haiducilor
Creasta haiducilor
Este un traseu de cãtãrare liberã desfãsurat în
Peretele de la Grota Haiducilor pe o lungime de 5 lungimi de coardã si
vizeazã iesirea în creasta Muntilor Cernei. Premiera a fost efectuatã
de Bruno Adamcsek si Dusan Nicolicin.
Gradul de dificultate: 4B, cu pas de VI-.
Sunt recomandate utilizarea nucilor, friend-urilor sau a unor bucle pe dupã
pomii din traseu, numãrul de pitoane fiind totusi scãzut de pitoane.
De asemenea este necesarã cãtãrarea cu atentie deoarece
traseul se aflã deasupra soselei si orice piatrã cãzutã
poate provoca accidente.
Acces: Din soseaua Bãile Herculane-Baia de Aramã, trecând
de Hotelul Roman si apoi pe la baza traseului Haiducii, dupa circa 20 de metri,
urmând un hãtas spre dreapta se ajunge la baza unui vâlcel
abrupt care, dupã ce urcãm o diferentã de nivel de circa
de 15 metri, ne duce pe o platformã orizontalã cu un pom.
Lungimea 1: De pe platforma cu pom se pleacã urmând o fisurã
cu prize multe si prevãzutã cu douã pitoane, se trece peste
o creastã apoi se urmeazã o fisurã paralelã cu linia
crestei pânã la întinderea corzilor. Regruparea se face la
un pom si un piton.
Lungimea 2: Se trece peste un pasaj compus dintr-o placã fãrã
prize si usor surplombatã apoi se continuã în sus, cu asigurãri
la pitoanele rare si la pomi (eventual nuci si friend-uri suplimentare). Regruparea
se face dupã 40 de metri.
Lungimea 3: Continuã tot la verticalã si, dupã trecerea
unor pasaje care necesitã cãtãrare de finete, din pãcate
destul de psihologice (fãrã asigurare), iese în creastã
pe vârful unui tanc, unde regrupãm.
Lungimea 4: Urmeazã o creastã aproximativ orizontalã trecând
pe la baza unui pinten si apoi pe o brânã care va fi urmatã
pe o distantã de circa 10 metri pânã la baza unei fisuri
unde regrupãm.
Lungimea 5: Urcãm pe aceastã fisurã si iesim pe creasta
pintenului unde traseul ia sfârsit.
Retragerea: Se coboarã de-a lungul vâlcelului din dreapta, trecând
pe lângã Avenul lui Adam, cu atentie la grohotis si cu douã
rapeluri se iese la punctul de plecare si apoi în sosea.
INSOLATIA
Reprezintã consecinta expunerii îndelungate la actiunea radiatiilor solare.
Circumstantele mai frecvente de producere a acesteia sunt reprezentate de expunerile
prelungite pe plajele marine, deplasãrile cu extremitate cefalicã neprotejatã
pe drumurile de câmpie sau în timpul ascensiunilor montane. Cei care
merg pe munte trebuie sã stie cã, pe mãsurã ce creste altitudinea, se mãreste
si actiunea radiatiilor solare asupra corpului nostru.
Dintre mãsurile preventive
evidentiem :
- evitarea expunerii la soare cu capul descoperit, mai ales între orele
12 si 14,
- purtarea unui echipament adecvat care sã permitã protectia contra radiatiilor.
În acest caz, este esential, sã purtãm sapcã sau pãlãrie.
Semnele clinice :
Debutul insolatiei se manifestã prin : dureri pulsatile de cap, dureri la nivelul
globilor oculari, stare de neliniste si agitatie, roseatã a fetei, cresterea
frecventei cardiace, sete de aer, vãrsãturi. Continuarea expunerii la soare,
chiar si în aceste conditii duce la aparitia FOTOFOBIEI (intolerantã la
luminã), a vãrsãturilor în jet, a diareei, a rigiditãtii cefei, sângerãrilor
spontane si, în final, a comei.
Primul ajutor
În cazul aparitiei semnelor clinice descrise mai sus vom scoate bolnavul
de sub influenta razelor solare si îl vom culca la umbrã, într-un
loc mai rãcoros, cu capul putin ridicat. Se vor aplica atât pe frunte cât
si pe calota cranianã comprese reci sau pungi cu gheatã. Vom produce curent
cu ajutorul unui prosop si vom freca bolnavul cu alcool (manevrele fiind mecesare
pentru favorizarea termolizei).
În cazurile grave regresiunea simtomelor se face lent. Deseori rãmân
sechele manifestate prin dureri de cap persistente sau stãri confuzionale delirante.
Dana Avram
(Bibliografie : Petru L. Matusz, "Primul ajutor în accidentele vacantei"
)
Istorii alpine: Nanga Parbat '96
În vara anului 1996 pleca prima expeditie organizatã integral
de români spre Himalaya, având un obiectiv ambitios: vârful
Nanga Parbat (8125m). Echipa era formatã din Rãzvan Petcu, Mihai
Cioroianu, Bogdan Pintilie, Gabi Stana si Marius Gane, cinci alpinisti cu experientã
acumulatã în muntii înalti accesibili românilor: Caucaz,
Pamir, Tian Shan, Anzi.
Expeditia se transformã însã într-o tragedie, doi
dintre membrii ei dispãrând pe munte. Aceasta dupã ce în
1985, în cadrul primei expeditii românesti în Himalaya, murise
Cezar Vãrgulescu iar în 1992, într-una din primele expeditii
românesti în Himalaya de dupã 1989, muriserã Taina
Dutescu-Coliban si Sanda Isãilã-Dumitrescu.
Rândurile care urmeazã sunt însemnãrile fãcute
de Mihai Cioroianu pe parcursul expeditiei, acum cinci ani...
Marian Anghel
10 mai: Bucuresti - Teheran (escalã) - Karachi - Islamabad (ora 1,30)
11 mai: Wah (ora 4 noaptea)
12 mai: Rawalpindi - Islamabad
- ministerul turismului
- aici ni se dau o grãmadã de formulare de completat:
a) 200$ pentru taxa de poluare
b) 4000$ taxa pentru elicopter (bani recuperabili)
c) 1000$ taxa ecologicã (bani recuperabili)
d) taxele c) si d) se plãtesc la ambasada României
e) asigurãri pentru porteri si ofiterul de legãturã
f) hârtie cu tot echipamentul
g) 4 poze (2 la politie, 2 la minister)
h) copii Xerox dupã pasaport si vizã.
13 mai: cu ajutorul celor de la Portland (ni s-a pus o masinã la dispozitie)
reusim sã rezolvãm majoritatea taxelor si actelor.
14 mai: terminãm toate actele
15 mai: ne întâlnim la minister cu ofiterul de legãturã
16 mai: rezolvãm toate actele si luãm "brieful", acte
fãrã de care nu putem pleca
17 mai: plecãm,în sfârsit, cu masina pânã la
Chilas. Ajungem seara pe la 9.
18 mai: de aici luãm masina pânã la Burar unde ne vãrsãm,
ne tocmim cu porterii si cu ofiterul de legãturã care vrea neapãrat
bucãtar.
19 mai: plecãm spre Nanga Parbat "base camp". Mergem 4,30 ore
pe o cãldurã extremã. Aici este prima noapte unde dormim.
De remarcat faptul cã pe noi nu ne lasã sã mergem în
pantaloni scurti dar ei merg de mânã (bãrbati cu bãrbati)
si îsi iau limba în gurã, dar de..."asa-i traditia"!
Rãzvan nu a venit cu noi fiindcã nu se putea cãca si a
rãmas în sat unde îsi va rezolva aceastã problemã.
20 mai: am plecat de dimineatã spre "base camp". Am mers aproximativ
8 ore. 21 mai: Se stricã vremea. Plecãm abia pe la 12. Mergem
1,30 ore. Seara cântãm, dansãm cu porterii.
22 mai: ajungem, în fine, în tabãra de bazã. Ninge
în continuare. Vremea este în continuare rea. Ne punem corturile.
23 mai: am plecat cu Gabi spre tabãra de bazã superioarã.
Nu o nimerim din cauza zãpezii si cetii. Asa încât mergem
mai departe, pânã aproape de tabãra 1. Lãsãm
2 corturi, toti coltarii si pioletii la toti.
Marius si Bogdan îl aduc pe Rãzvan, care este bine, din ultimul
sat.
24 mai: azi a nins foarte tare. Toatã ziua. Am urcat singur vreo 400m
diferentã de nivel pentru aclimatizare. Simt lipsa unui izopren bun.
Am unul de la Rãzvan însã nu este competitiv. Cad avalansele
non-stop. Sper sã se facã odatã frumos pentru a relua urcusul
cãtre taberele superioare.
25 mai: si azi a nins. Pe la 14 s-a oprit însã ceata tot nu s-a
ridicat. Am plecat toti cinci sã batem ceva urme. Seara se întrevede
o vreme mai bunã.
26 mai: a iesit în sfârsit soarele. Azi e zi de curãtenie.
Ne spãlãm tot ce este murdar si ne uscãm sacii si celelalte
lucruri umede.
27 mai: plecãm spre tabãra 1. Dintr-un rucsac ceva mai usor ajung
sã car cel mai mult. Luãm lucrurile de unde le-am lãsat
în urmã cu câteva zile cu Gabi si astfel avem (eu si Gabi)
niste monstuozitãti de rucsaci. Aproape de unde lãsãm tot
bagajul încep sã merg mai greu. Aici dorm cu Gabi. Bogdan cu Marius
coboarã la T.B. Rãzvan doarme pe coclauri, viteza debordantã
nu-l lasã sã ajungã la cort.
28 mai: cãrãm (eu cu Gabi) tot echipamentul si toatã mâncarea
la tabãra 1 (cca 250-300m diferentã de nivel, de locul unde am
înnoptat). Zãpada multã ne dã de furcã cu
gãsirea amplasamentului T.1. O gãsim, o amenajãm. Mai urcãm
o datã cu celelate lucruri lãsate de Bogdan si Marius. Apare si
Rãzvan, cam desfigurat si obosit.
Noi ne terminãm treaba si coborâm în circa 2,15 ore pânã
la T.B., fatã de 9 ore pânã la tabãra 1 cu o zi înainte.
Seara mai ninge "putin". 29 mai: azi e vremea bunã. Plec cu
Gabi, Marius, Rãzvan si Bogdan, toatã trupa întreagã,
ceilalti 3 având o zi în minus la aclimatizare dar si una în
plus la odihnã. Urc cu Gabi la tabãra 2, pânã la
ora 14. Zãpada este foarte proastã, moale, mare si ne afundãm
la fiecare pas. Urcãm spre marele serac, pe partea lui stângã
(cum urcãm) pe lângã stânci. Lãsãm 2
corzi. Coborâm pe aceeasi zãpadã proastã.
30 mai: Urcãm, de data asta cu totii, mai putin Rãzvan. Urmãm
acelasi itinerar, gãsim un culoar de gheatã pe care-l urcãm.
Cãutãm corzi, pitoane, nimic din toate astea, iar cel mai nasol
lucru este faptul cã deasupra noastrã stã "ditamai"
seracul. Încerc cu Gabi o incursiune pe un perete de gheatã - stâncã,
Marius si Bogdan cautã si ei însã în zadar, nimic
din ce cãutãm. Lãsãm corzile (toate 4) si coborâm
cam dezamãgiti, Gabi voind sã continue cãutãrile,
însã luciditatea lui îi lipseste si acum, ca de atâtea
ori.
31 mai: se stricã si vremea. Ninge si de aceea coborâm si noi.
În tabãra de bazã ne alimentãm si ne spãlãm.
1 iunie: ne odihnim, dormim, ne facem planuri. Vine si Rahman, un "tigru"
care cunoaste zona si care vrea sã ne ajute, bineînteles în
schimbul unor rupii (300 pe zi).
2 iunie: plecãm toti spre tabãra 1 (mai putin Rãzvan si
Bogdan). Ajungem în cca 3 ore (2,40h).
3 iunie: dimineata ne îndreptãm spre tabãra 2 (cca 1400m
diferentã de nivel). La mijlocul drumului Rahman se întoarce având
dureri de stomac si cap. Noi ceilalti ne simtim bine, mai putin cu stomacul,
care din cauza unei brânze topite expirate ne cãcãm pe noi.
Înainte de începerea stâncilor Marius coboarã. Dupã
8 ore ajungem la tabãra 2. Punem cortul, "mâncãm",
apoi ne culcãm.
4 iunie: dimineata este urât, ninge. Îi asteptãm pe Bogdan,
Marius si Rãzvan. Vin si ei pe o vreme cam nasoalã. Îi alimentãm
apoi îi ajutãm sã îsi instaleze cortul.
5 iunie: mã simt bine. Vremea este foarte rece iar la prânz ninge
putin. Plec dimineatã si bat cam o orã urme spre tabãra
3. Scot toate corzile la ivealã pentru urcare si coborâre.
6 iunie: mergem spre tabãra 3. Gabi urcã ceva mai sus, eu si Marius
coborâm sã luãm corzile de unde le lãsasem cu câteva
zile în urmã. Le iau numai eu, Marius cãutându-si
un bagaj lãsat cu o zi în urmã. Le car pânã
la tabãra 1. Traseul spre tabãra 2 este exact pe partea dreaptã
a culoarului, nu pe stânga cum credeam noi. Apoi coborâm toti spre
T.B., Bogdan coborând mai de dimineatã, având dureri de cap
iar Rãzvan, ca de obicei, ultimul, cu mult în spatele celorlalti.
Stãm o zi. Ne uscãm ce avem de uscat, ne spãlãm.
Ne refacem.
7 iunie: plecãm dupã-amiazã spre tabãra 1. Ajungem
când se însereazã. Punem si al doilea cort. Suntem de râs.
Avem 4 corturi, unul i l-am dat ofiterului de legãturã, noi rãmânând
cu 3. Am mai cumpãrat unul de la bucãtar si unul ni l-a adus Rahman,
o antichitate.
8 iunie: plecãm spre tabãra 2. Ajungem devreme, filmãm
, facem poze.
9 iunie: urcãm în continuare si punem si tabãra 3. Azi am
avut de muncã. Multe corzi ascunse în gheatã care drebuiau
scoase la ivealã. Dupã ce am instalat tabãra 3 am coborât
pentru a mai lua un cort si alimente din T2. La coborâre, în timp
de dezgropam o coardã, am cãzut vreo 30m. Între 2 si 3 existã
o portiune de vreo 400m numai cu gheatã lucie înclinatã
la vreo 50°. Dumnezeu m-a ajutat sã mã opresc. Am vãzut
moartea cu ochii. M-am zbãtut si am reusit sã prind o altã
coardã si asa m-am oprit. Degetele mi le-am fãcut varzã.
Sânge peste tot. Nu m-am lovit la cap. S-ar putea ca acest incident sã-mi
compromitã urcarea pe vârf. Sper din tot sufletul sã nu
mã slãbeascã prea mult.
Am ajuns în T2 unde Gabi m-a pansat. Mã dor degetele foarte rãu
însã trebuie sã merg mai departe.
10 iunie: plecãm spre 3, unde si dormim. Îmi este frig la degete.
Parazãpezile mi le pun greu. Stãm cam 30 min sã ni le punem.
Lui Bogdan i s-au rupt. Mie mi se deschide fermoarul. Láios este foarte
înjurat. Tot echipamentul fãcut de el este necompetitiv si ni se
pune viata în pericol: catarame proaste, geaca si pantalonii ni se udã
la cea mai micã precipitatie, sacul este greu si mare, pufoaica este
fãrã puf de ajuns, etc. Timp: 4-5 ore.
11 iunie: plecãm spre ultima tabãrã, 4. Punem un cort unde
dormim eu, Gabi, Bogdan si Marius. Am fãcut, ca timp, 5-6 ore. Cortul
fiind de 2 persoane ne este greu sã dormim. Mai mult ne chinuim. Facem
apã pentru sticlele de plastic. Nu avem nici primusuri bune, singurul
bun este în tabãra de bazã. Stau vreo 5 ore pentru a face
o supã si pentru a topi zãpada pentru 4 sticle.
Este vreme bunã, însã necazurile de care ne lovim ne fac
sã slãbim psihic.
12 iunie: plecãm spre vârf. Batem urme pe rând. Mai putin
Bogdan care se simte slãbit. Plecãm pe la ora 3 noaptea. Mergem
12 ore. Ne oprim. Vârful este foarte aproape dar nu stim unde este. Rãzvan
nu va mai fi niciodatã conducãtorul unei expeditii. Este foarte
prost conducãtor, nu a stiut sã facã rost de informatiile
necesare asupra traseului si a tuturor necazurilor întâmplate.
Marius cu Bogdan renuntã. Eu cu Gabi plecãm în sus. Mai
mergem vreo 15 minute si se stricã vremea. Este ceatã si se lasã
frigul. Ne hotãrâm sã mai mergem. Dar unde? Tot în
sus, pe stânga, se continuã o creastã, pe dreapta s-a cam
terminat. Tot urcãm. Nu stim unde. Încã vreo 30 de minute.
Ceata ne lasã sã vedem putin, însã neconcludent.
Mai urcãm putin si ne hotãrâm sã ne dãm jos.
Oricum poze nu putem face, iar cu camera de fel. Cred cã erau mai mult
de 8050m, dar nu se mai vedea nimic.
Ne dãm jos. Gabi coboarã primul. Eu dupã el. La un moment
dat mã opresc, vrau sã beau mult, îmi este tare sete, degetele
mã dor. Scot sticlele si, minune, apa este total înghetatã.
De acum încolo nu mai stiu ce fac. Visez si mã trezesc cã
îmi este frig. Acelasi vis, aceeasi imagine de cãldurã de
mai multe ori. Vãd siluete, mã ridic si plec pe urme, însã
las rucsacul si pioletul. Din cauza lipsei de lichid vãd la tot pasul
oameni care îmi dau Cola si Pepsi dacã reusesc sã merg pe
urme fãrã sã cad. Bag cutiile în sân. Ajung
în fine la corturi. Mã întâmpinã Rãzvan,
care a urcat de jos fãrã cort, fãrã mâncare,
fãrã nimic.
Beau ceai. Îmi revin, mã uit în sân si nu gãsesc
nimic. Le spun tuturor de rucsac dar îi preocupã Marius care vine
târziu dupã ce are si el halucinatii si cade într-o crevasã.
Vine si el într-un târziu.
Dormim 5 insi într-un cort de 2 persoane. Oare mai existã minunea
asta undeva ? Lui Bogdan îi este rãu, nu poate dormi deloc.
13 iunie: dimineata Rãzvan pleacã în T3. Eu plec sã
caut rucsacul, însã nu-l gãsesc. Mã întorc.
Ceilalti 3 dorm toatã ziua.
Am probleme cu parazãpezile. Ajung la cort si mã culc. De remarcat
faptul cã atât timp cât am avut lichide nu m-a durut capul,
nu am avut absolut nimic. Nu am luat nici un fel de pastile, de fapt nici nu
am avut.
14 iunie: lui Bogdan îi este rãu. Mã hotãrãsc
sã cobor cu el. Facem multe ore pânã la tabãra 2.
Îl astept si la fiecare pas mã opresc pentru a-l astepta. Ajunsi
la tabãra 2 Bogdan nu vrea sã mai coboare. Dormim aici. Nu avem
apã iar cele 2 caricaturi de primusuri sunt în 3 si 4.
15 iunie: coborâm pe ninsoare în tabãra 1. Peripetii, gheatã,
timp mult pentru coborâre. Eu gresesc drumul si trebuie sã trec
o portiune de stânci fãrã asigurare, nu am piolet ci un
singur bãt de schi. Bogdan este disperat, vrea sã trãiascã,
se zbate cu disperare pentru fiecare pas si ajunge în tabãra 1.
Ajung si eu mult mai târziu, dupã care coborâm împreunã
în tabãra de bazã.
Aici s-a schimbat totul, drumul, crevasele, totul. Nu mai recunoastem nimic.
Ajungem în T.B., mâncãm, povestim. Îmi scot bandajele
de la mâini. Mã dor foarte tare, insuportabil.
16 iunie: apare si Marius. Gabi a rãmas cu Rãzvan. Totul intrã
cât de cât în normal. Doar rãnile mã mai dor
si faptul cã am pierdut atâtia bani. Sper ca Nuti sã înteleagã
situatia. O iubesc si abia astept sã o îmbrãtisez si, bineînteles,
pe micuta mea Ioana.
17 iunie: începe ploaia. Se stricã vremea. Constat cã pe
12 s-a încercat vârful. Deci se decaleazã totul cu o zi.
18 iunie: plouã în continuare. Discutãm despre ce ar mai
fi nevoie mare într-o expeditie si noi nu am avut: walkie-talkie, scãunele,
oglindã, binoclu. Bogdan se duce pânã la tabãra 1
si ia lucrurile toate de acolo, mai putin cortul care este foarte ud. A plouat
toatã ziua. Sus ninge.
19 iunie: dorm si azi toatã ziua fiindcã afarã plouã
în continuare. Hainele si sacul s-au umezit de tot. Bogdan pleacã
spre Gel.
20 iunie: plouã în continuare.
21 iunie: Marius se duce sã ia cortul din tabãra 1. Când
a coborât a zis cã între 2 si 3 a cãzut o mare avalansã.
23 iunie: s-a fãcut vreme bunã. Îi asteptãm pe bãieti.
24 iunie: dupã-amiazã plec cu Marius dupã bãieti.
Au trecut prea multe zile si cu binoclul nu se vede nici o miscare în
masiv. Ajungem în tabãra 1. Pe drum strigãm, urlãm,
însã nimic, nici un semn.
25 iunie: urcãm spre tabãra 2. Eu caut urme pe marea avalansã,
care este întinsã între serac (a cãzut o mare bucatã
din el) si tabãra 1. Marius urcã hotãrât sã
ia "marabutul" din 2. La un moment dat gãsesc ceva. Sunt mãnusile
de puf si supramãnusile lui Gabi. Îl opresc pe Marius si începem
sã mai cãutãm. Zãpada era însã imensã,
nu am mai vãzut ceva similar în viata mea.
Mult mai jos gãsim si celelalte 2 mãnusi iar apoi pufoaica. Era
clar, cãzuse seracul peste ei. Din Rãzvan nu am gãsit nimic.
Am fãcut poze la haine. Coborâm amãrâti.
26 iunie: plecãm acasã. Ajungem la Gel, unde vom dormi.
N.R.: dupã numai un an de zile, în 1997, Mihai Cioroianu a urcat
Nanga Parbat împreunã cu o echipã de spanioli. Ascensiunea
vârfului a fost dedicatã celor doi prieteni dispãruti. (vezi
Alpin Extrem 2-3/1999).
Multumim doamnei Elena Cioroianu pentru extraordinara bunãvointã
de care a dat dovadã punându-ne la dispozitie tot materialul scris,
foto si video necesar.
Recenzii : Muntii Fãgãrasului de Andrei Beleaua
(Editura Bel Alpin, Bucuresti 2001)
Categoria: ghid complex (turism alpinism)
Valoare: 4 stele
Recent
aparut pe piatã, acest ghid doreste sã reactualizeze o mare parte
a informatiilor despre Fagarasi. Asa cum spune autorul , lucrarea se adreseazã
tuturor celor pasionati si interesati sã urce spre culmile lor. Fie cã
vor sã-i traverseze cu automobilul, fie parcurgând creasta principalã
sau nenumaratele trasee spre aceasta dinspre N si S, dar în special alpinistilor
iubitori de solitudine, de aventura si duritatea escaladelor de iarnã."
Si întradevãr, la capitolul alpinism în Fagarasi, Andrei
Beleaua este cea mai potrivitã persoanã, el fiind si autorul a
numeroase premiere de varã si iarna în acest masiv.
Dupã o serie de scurte date generale (asezare, limite, relief, etc) autorul
trece la prezentarea traseelor pe versantul nordic. Sunt luate pe rând
toate muchiile nordice, dinspre E spre V si descrise atât din punct de
vedere turistic cât mai ales alpin.
Autorul a reactualizat lista cu trasee de escaladã si alpinism (publicatã
la sfârsitul ghidului), nereusind sã obtina însã toate
informatiile despre autorii premierelor. Astfel apar trasee ai cãror
autori sunt alpinistii sibieni sau din Medias (!).
O scãpare a autorului este si zona Ciortea, despre care desi au apãrut
o serie de materiale si articole în diferite reviste, nu apare nimic în
acest ghid. Dupa ce prezintã si traseele turistice de pe versantul sudic,
este descris traseul de creastã vara si iarna (cel de iarnã în
ambele sensuri). Ghidul se încheie cu alte câteva mici capitole
despre schi, alte sporturi montane, Salvamont si manifestarile sportiv - distractive
si religioase.
Luat per total, ghidul este o completare si reactualizare a mai vechiului ghid,
Pe custuri Fãgãrãsene"(apãrutã în
1990 de acelasi autor). Deci cu atât mai valoros!
Marian Anghel
Recenzie : Jurnalul UIAA nr.2/2002
Publicatie trimestrialã a Uniunii Internationale a Asociatiilor de Alpinism
Ultimul
numãr al jurnalului, realizat în aceiasi formã excelentã
de entuziastul redactor sef Ernest Haase (A4, 44 pagini alb negru) a apãrut
sub titlul generic ,"We won't climb it, will we? " (Nu-i asa cã
nu-l vom urca?) si se referã la marile lanturi montane si mai ales la
aglomerarea din jurul optmiarilor.
Un articol interesant mai ales pentru români, este cel semnat de Arkadi
Klepinin (membru în comisia de expeditii a UIAA) care prezintã
zonele de alpinism din fosta URSS si gradul de risc, stiut fiind faptul cã
la modã în rândul grupãrilor teroriste este rãpirea
alpinistilor.
O serie de alte articole se înscriu de asemenea în cadrul temei:
"Alpinism în Antarctica", "Cursuri mixte nepalo - slovene",
"Reguli de comportare fatã de ofiterii de legaturã din zona
himalayanã" etc.
De asemenea, redactorul sef Ernest Haase prezintã o situatie jenantã
în care o serie de expeditii sud coreene au creat o stare conflictualã
în zona vârfurilor K2 si Mukut Parvat.
O altã parte a buletinului este dedicat schi alpinismului si amplorii
deosebite pe care a luat-o în vest. Sunt prezentate astfel campionatul
european de schi alpinism, un interviu cu Alexia Zuberer câstigatoarea
cupei etc.
Revista mai contine o serie de stiri interesante si se încheie cu programul
campionatului mondial de cãtãrare si urmãtoarele întruniri
ale UIAA.
Marian Anghel
Portret: Stefan Glowacz
după Vertical'Roc
6/2000
Traducere si adaptare: Virgil Mâslea
Nici
înger, nici demon
Iulie 1985, Bardonecchia,
Italia: Stefan Glovacz câstigă primul concurs de escaladă din istorie. Tineretea,
părul lung, chipul de înger, precum si ceva predispozitie pentru cătărare îl
impun pe neamt. Glovacz intră în rândul legendelor escaladei mai ales prin supletea
sa nemaipomenită, prin modul în care se apropie de stâncă, în pozitii care mai
de care mai bizare.
Privind în urmă, observăm că Stefan s-a remarcat brusc, însă
târziu. Initial a locuit la Dusseldorf, destul de aproape de Olanda, unde nu
găsesti sământă de munte. Familia se mută însă în Bavaria, părintii lui Stefan
iubind muntele. Ani la rând nu face decât drumetie. Lucrurile se schimbă în
ziua în care ajunge în Dolomiti: "Cima Grande a fost un soc. Nu-mi puteam
reveni. I-am văzut pe tipii ăia urcând pereti atât de abrupti...Am hotărât că
vreau si eu să fac asta." Are doar 12 ani.
Încurajându-l, părintii îl sfătuiesc să învete corect tehnica.
După câteva scoli de gheată si escaladă, la sfârsitul anilor '70, abia la 14-15
ani începe cătărarea pe stâncă. Apropierea este timidă. Echiparea dubioasă a
traseelor nu-i permite să le abordeze altfel decât în stilul clasic.
Stefan găseste în acest sport aventuros un mijloc de emancipare
pe care alte sporturi nu il oferiseră: "Am făcut fotbal! Dar ai 10 coechipieri
pe gazon si un antrenor care-ti indică de pe margine ce trebuie să faci. În
escaladă e altfel, pentru prima dată n-am mai avut nevoie de cineva să mă dirijeze."
Nimeni nu-si închipuia că Stefan avea să devină unul din cei
mai buni cătărători ai generatiei sale, poate cel mai bun cătărător la vedere.
"Pe atunci îmi era frică de dificultătile tehnice, mai ales în marii pereti.
Gradele nu treceau de VI+. Am început cu III si IV, pe care le-am făcut timp
de un an. Apoi am urcat un an gradul V si abia ulterior m-am apucet de gradul
VI. Nu putem numi asta evolutie fulgerătoare, cu atât mai mult cu cât este vorba
de escalalda artificială."
Când Stefan descoperă liberul are loc o schimbare totală:
"Am început să mă antrenez, să fac tractiuni cu zecile." Totul se
precipită. În 1982 face gradul IX+. În 1984 repetă "The Face" (X-)
în Frankenjura.
În acelasi timp, Stefan are o carieră strălucită în competitiile
de escaladă, frânată însă de o cădere si un menisc recalcitrant. Dar organizatorii
concursurilor renuntă la stâncă în favoarea structurilor artificiale. "Au
apărut tineri specialisti care studiau metodic prizele, cum ar fi François Legrand.
Examinau prizele de la toti fabricantii iar atunci când o vedeau în traseu stiau
cum s-o utilizeze. Aici am înteles că eu nu puteam face asa ceva..."
Iată-l pe regele ascensiunilor la vedere la baza unui nou
traseu, diferit, atipic. Fără să treacă prin Himalaya se apucă de big wall.
Îngerul îi sfidează pe demoni!
Se fac 8 ani de când Stefan a părăsit sistemul competitional
în favoarea celor mai aspre locuri de pe pământ iar acest lucru se vede. În
1994 deschide traseul "Moby Dick", 28 de lungimi, până la XI+. Unde?
Pe fata vestică a vârfului Juikarsuak (1880m) din Groenlanda! Escaladă liberă,
înalt nivel tehnic, acces lung si dificil, climă aspră. Doar 2 repetări până
acum!
Progresiv am luat parte la expeditii în Groenlanda, Canada
(Cirque of the Unclimbables), Baffin, organizând totul. "Este o întreagă
filozofie, respectăm regulile artei. Expeditia începe la granita civilizatiei.
De aici facem totul prin fortele proprii, fără mijloace ca elicopterul. Aventura
se încheie abia când revenim de unde am plecat. Cred că acestea sunt expeditiile
de viitor."
În 1999 ajunge în Antarctica, la Renard Tower. Fidel deontologiei
sale, expeditia traversează stâmtoarea Drake cu iahtul (între Capul Horn si
Antarctica). Monolitul iese direct din valuri si împiedică orice fel de abordare.
Din micile canoe trebuie să sari pe stâncă la momentul potrivit si să bati cât
mai repede un piton. 800m, 17 lungimi, IX-, asigurări mobile. Asa se naste "Hart
am Wind", traseu realizat de Glowacz, Holger Heuber, Kurt Albert, Jürgen
Knappe, H.M.Götz si Gerhart Heidorn, sub amenintarea permanentă a furtunii.
A urca gradul IX pe pereti enormi, la temperaturi polare, înseamnă foarte mult
antrenament si pe panourile artificiale pe care Stefan le urăste atât de mult.
"Cred că îmi mentin un nivel bun de pregătire deoarece încă fac X- la vedere
si probalil, dacă mă antrenez mai mult, ating XI."
În anul 2000 Stefan trece prin Vietnam si apoi prin Sardinia
unde realizează a doua ascensiune a traseului "Hotel Supramonte" (X),
de 10 lungimi, deschis de Rolando Larcher si Roberto Vigiani.
Planuri de viitor? Marii pereti din China...
Curriculum Vitae
22.03.1965: se naste la Dusseldorf
1967: descoperă Dolomitii
1979: debutează în escaladă
1980: primul VI
1982: realizează traseul "Rednussflip"
(IX+) în Frankejura
1984: repetă traseul "The Face" (X-)
1985: câstigă concursul din Brandocchia
1987,1988,1899: câstigă RockMaster-ul de la Arco
1992: câstigă RockMaster-ul de la Arco si Masterul
de la Chambery
1993: vicecampion mondial la Innsbruck
1994: traseul "Moby Dick" (IX+)
1999: traseul "Hart am Wind" (IX-)
în Antarctica
2000: repetă "Hotel Supramonte" (X)
în Sardinia
Author: CA Galati Views: 17736, Last update: Fri, Oct 18, 2002 |
Comment | Nicolae Pîrvu, Sat, Nov 1, 2008, 6:58 pm
Exista optiunea de a memora un traseu la orice GPS de pe piata sau doar la citeva dintre ele /
M-a interesat problema si am intrebat chiar pe cineva care ar fi trebuit sa stie ( tinind cont ca lucra la un magazin care comercializa asa ceva ). N-am aflat mare lucru.
Abia acum aflu din acest articol ca ar exista o astfel de optiune. M-ar interesa in plus sa aflu daca aceasta optiune se gaseste pe GPS - urile folosite indeobste in autoturisme sau pe un alt gen de GPS.
Ce doresc eu sa obtin este urmatorul lucru: ( poate ma puteti ajuta sa aflu cum ) doresc sa parcurg un traseu de 3 -5 km si apoi odata inregistrat sa pot sa-l printez cumva sa-l am pe hirtie. Credeti ca se poate asa ceva cu un GPS normal , adica nu foarte scump.
| Comments for this article |
|