Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Clubul Alpin Galati in , ALPINInfo

CLUBUL ALPIN GALATI

Adresa:
Bd.George Cosbuc nr.25, bl.C18, ap.53, 6200 Galati

E-mail&website:
car_galati@yahoo.com
www.geocities.com/car_galati

Colectivul redactional
Redactor sef :
Marian Anghel
(mari_anghel@yahoo.com )
Foto :
Cristi Boczar
(crisb_99@yahoo.com )
Tehnoredactare :
Monica Tãnase
(elena_monica@yahoo.com )
Culegere :
Monica Hanganu
(mmhcr@yahoo.com )

Colaboratori permanenti :
Virgil Mâslea, Dana Avram, Bogdan Dudãu

ALPINinfo anul IV, nr.4
iulie - august 2001

Editorial :
Gânduri de departe... (Gabi Dragomir)

Stiri:
Colaborare internationalã (Marian Anghel)

In memoriam :
Singur printre GIGANTI (Marian Anghel)

Descrieri :
Escaladã în Bulgaria (Marin Zagorchiev)
Herculane (Adi Glãvan)

Istorie alpinã :
Nanga Parbat '96 (Mihai Cioroianu)

Portret :
Stefan Glovacz (traducere)

Serial :
Antrenamentul de performantã V (traducere)

Primul ajutor:
Insolatiile (Dana Avram)

ABC :
Importanta cãstii (traducere)

Recenzii :
Fãgãras (Marian Anghel)
Jurnalul UIAA 2/2001

Orientare :
Navigarea cu GPS-ul (II) (Claudiu Chiculitã)
Orice material pe teme alpine este binevenit.
Pentru amãnunte contactati redactia.
Opiniile exprimate în articole apartin exclusiv autorilor.
 
Acest buletin este realizat prin muncã voluntarã si fãrã scop comercial. Materialele din ALPINinfo pot fi utilizate numai cu mentionarea sursei.
© C.A.Galati
Antrenamentul de performantã (V)

dupã Performace Training BMC's booklet
Traducere si adaptare: Marian Anghel

 

Nutritia
Nu existã nici o solutie miraculoasã în alimentatie iar cuvântul de ordine este echilibrul. O alimentatie adecvatã va asigura toatã energia necesarã pentru antrenament si pentru cresterea performantelor în escaladã. Aceastã alimentatie nu trebuie sã fie foarte diferitã de cea obisnuitã. O dietã nu trebuie sã fie monotonã.

De ce trebuie sã mâncãm sãnãtos?
Existã mai multe motive dar din punct de vedere alpin acestea sunt:
- pentru a asigura suficiente rezerve energetice
- pentru recuperarea tesuturilor musculare
- pentru recuperarea dupã cãtãrare

Fluidele si hidratarea
Transpiratia este une din cãile prin care corpul îsi controleazã temperatura. Nu este nici o îndoialã cã deshidratarea afecteazã performanta si deci conteazã câte lichide elimini si acumulezi pe parcursul cãtãrãrii. Multe lichide vor fi necesare atunci când traseul este lung si într-o zonã cãlduroasã sau când creste în dificultate. Pierderea de lichide se datoreazã transpiratiei si evaporãrii ca urmare a soarelui si a vântului. Din nefericire senzatia de sete apare de multe ori mult mai târziu fatã de momentul începerii deshidratãrii, iar acest lucru afecteazã performantele. Un indicator simplu este culoarea urinei: limpede atunci când corpul este hidratat suficient si închisã la culoare atunci când este deshidratat. Chiar si un nivel scãzut al deshidratãrii afecteazã performantele si de aceea pentru a-ti mentine crescut potentialul fizic este bine sã ai corpul bine hidratat înainte. Asta înseamnã un consum de aproximativ 500ml apã înainte cu jumãtate de orã de începerea exercitiilor si mici înghitituri în timpul exercitiilor (aproximativ 750ml/orã).
Atentie!
- alcoolul este diuretic si consumul exagerat înaintea antrenamentului afecteazã semnificativ performantele, în mai multe feluri
- si cafeua este diureticã si trebuie evitatã.
Apa este lichidul recomandat pentru bãut în timpul activitãtilor fizice. Dacã, din diferite motive, nu iti place foarte mult poti adãuga putin suc astfel încât sã te atragã sã bei mai mult. Glucoza poate fi adãugatã în apã pentru a conserva rezervele de glicogen dar o concentratie mai mare de 5-7% va reduce rata de absorbtie a apei.

Ce contine mâncarea?
Alimentele sunt alcãtuite din diferite tipuri de nutrienti. Toti sunt necesari pentru alcãtuirea unei diete sãnãtoase.
Proteinele: asigurã necesarul de energie pentru cresterea si repararea tesuturilor musculare. Câteva surse tipice de proteine sunt carnea, pestele, alunele, nucile, lactatele.
Carbohidratii: acestia sunt pãstrati sub formã de glicogen în muschi. Excesul de carbohidrati va fi tranformat si depozitat sub formã de grãsimi. Sunt douã surse de carbohidrati: surse simple ca zahãrul si ciocolata si complexe ca pâinea, fructele sau cerealele.
Grãsimile: asigurã energia pe termen lung si contin acizii grasi vitali pentru sistemul imunitar. Grãsimile saturate sunt gãsite mai ales în produsele animale iar cele nesaturate în produsele vegetale.

Complexul alimentar

O alimentatie echilibratã pentru cãtãrãtori va avea 65% carbohidrati, 10% proteine si 25% grãsimi. Pentru cãtãrãtorii care activeazã în mediu friguros (la altitudine) numãrul de grãsimi trebuie crescut. Cantitatea de glicogen pe care corpul poate sã o stocheze este limitatã iar atunci când rezerva este zero rezultatul este oboseala. Consumul de carbohidrati trebuie calculat si în functie de tipul de cãtãrare. Carbohidratii simpli, ca zahãrul, sunt digerati rapid si dau un surplus de energie dar pe tremen scurt; pentru un carbohidrat complex, ca amidonul, sunt necesare câteva ore pânã sã degajeze energia necesarã. La 2 ore dupã exercitii este recomandatã o masã bogatã în carbohidrati care va reface rezervele de energie iar proteinele vor ajuta la refacerea tesuturilor musculare.

Tura de cãtãrare
Cei mai multi dintre noi, atunci când mergem într-o zonã sã ne cãtãrãm, vrem sã facem cât mai multe trasee într-un timp cât mai scurt. Pentru a ajuta corpul sã se adapteze noului regim de lucru este nevoie sã ajustezi dieta prin cresterea cantitãtii de carbohidrati consumati pentru a maximiza energia funizatã.
Dacã nu ai o conditie fizicã deosebitã capacitatea muschilor tãi de a înmagazina energie este mult mai micã decât la un individ mai bine pregãtit fizic. Adicã, dacã vrei sã cresti nivelul de cãtãrare fatã de normal, fi sigur cã ti-ai ajustat si alimentatia corespunzãtor.
O alimentatie adecvatã te va ajuta la:
- mentinerea unei mai mari intensitãti pe o perioadã datã
- prelungirea perioadei de cãtãrare datoritã rezervelor energetice mari
- recuperarea mult mai rapidã dupã cãtãrare, datoritã accelerãrii procesului de realimentare
- crearea unei stãri de bunã dispozitie si de lipsã a oboselii care iti va permite sã te catãri mai mult.

Tipul de traseu
O alimentatie echilibratã asigurã necesarul de energie pentru toate tipurile de trasee. Este necesarã o bunã hidratare la începutul traseului si o masã înainte cu 2-4 ore de traseu. Pentru traseele scurte un sandwich cu gem sau o bananã asigurã mentinerea ridicatã a energiei fãrã sã te încarci prea mult. Pentru traseele mai lungi conteazã foarte mult ceea ce ai mâncat înainte si în timpul traseului, mai ales dacã traseul este unul solicitatnt. Consumul de carbohidrati cu 3 zile înainte de traseul respectiv va duce la cresterea rezervelor de glicogen peste normal, adicã vei fi capabil sã te "manifesti" mai mult timp. Acest surplus de energie este pãstrat prin consumul în timpul escaladei de alimente puternic energizante ca bananele sau ciocolata Mars, Snikers, etc, precum si prin consumul unei mese bogate în carbohidrati la finele zilei de cãtãrare. Nu vei acumula suficiente calorii dacã te vei ghida dupã apetit, deoarece acesta de multe ori dispare în timpul exercitiilor. În traseu trebuie sã mãnânci mai mult deoarece stii cã este nevoie si mai putin fiindcã ti-e foame.

Controlul greutãtii
Alimentatia echilibratã si activitatea fizicã vor controla automat greutatea corporalã. Dacã încerci sã fortezi corpul sã se mentinã în niste limite nenaturale sau dacã treci prin perioade de dietã strictã risti sã pierzi controlul si sã treci alternativ prin perioade de pierdere si de crestere în greutate.
Este foarte important sã-ti fixezi un obiectiv realistic si sã recunosti dacã esti nesatisfãcut de cum arãti sau dacã te simti vinovat cã mãnânci alimente pe care nu trebuia sã le mãnânci, poti sã îti pierzi încrederea în tine.
O gândire pozitivã si încrederea în tine sunt mult mai importante decât câteva kilograme în minus. Este recomandat sã consumi zilnic minim 2000 calorii pentru femei si 2500 pentru bãrbati. Dar aceste cifre se pot dubla la sportivi, mai ales cei cu un program complex cum sunt alpinistii.
Considerând cã trebuie sã dai jos câteva kilograme este bine sã faci acest lucru prin cresterea exercitiilor cardio-vasculare, adicã prin cresterea execitiilor fizice, paralel cu scãderea usoarã a alimentelor îngurgitate. Este nevoie de exercitii între 30-40 de minute. Aceste exercitii nu trebuie sã fie prea intensive, ritmul cardiac nu trebuie sã depãseascã 45-50% din ritmul maxim, pentru a arde grãsimile. Este bine sã solicitati sfatul specialistilor de la sala de gimnasticã pentru fiecare caz în parte. Pentru ghidare, ritmul maxim se calculeazã astfel: 225 de bãtãi pe minut minus vârsta.
Multi cãtãrãtori îsi monitorizeazã îndeaproape greutatea dar eliminarea oricãrui grup alimentar va duce la deficiente. Supra-antrenamentul plus o alimentare neadecvatã vor duce la rezultate negative atât pe termen mediu cât si lung.

Escaladã în Bulgaria
St. Trinity

Unul din obiectivele ALPINinfo este de a prezenta cãtãrãtorilor români o serie de zone de escaladã atât de la noi cât si din alte tãri. În aceste sens, în urma contactelor realizate de redactie, a apãrut în primãvarã un material despre istoria escaladei slovace (sperãm ca în curând sã vã prezentãm si câteva topo-uri din Slovacia). În acest numãr vã prezentãm o zonã de escaladã situatã în Bulgaria si foarte accesibilã românilor. Materialul ne-a fost pus la dispozitie de un entuziast cãtãrãtor bulgar, Marin Zargochiev, care ne-a transmis si urmãtorul mesaj: "Pentru alpinistii pe care îi intereseazã cãtãrarea în Bulgaria am pregãtit un mic ghid. […] Sper ca acest lucru sã ajute relatiile dintre cãtãrãtorii din România si Bulgaria".

Marian Anghel

Consideratii generale


zone de escaladã în BulgariaZona a fost pusã în valoare din 1992 când Clubul Alpin Bulgar i-a invitat pe specialistii francezi Jean Marc Troissier si Pierre Fever sã tinã un curs de pregãtire intitulat: "Cum sã realizãm si sã echipãm un traseu". Din acel moment numãrul traseelor a crescut continuu, în prezent depãsind 100.
Pentru a ajunge la St. Trinity (zonã religioasã) se pleacã din localitatea Veliko Tîrnovo spre nord (5km); se poate dormi atât la hotelul Trapezitza din localitate cât si la complexul turistic Momina Krepost situat la 6km sud-est de oras, în parcul natural Ksilifor. Se poate contacta si asociatia localã "Trapezitza - 1902" care oferã o serie de servicii de cazare, transport etc.


Trasee de escaladã


Peretii au o înãltime ce variazã între 25 si 80 de metri si se împart în mai multe sectoare, orientate spre nord, sud-vest si sud. Dificultatea traseeelor variazã între gradul V si X+, cu cel mai mare numãr de trasee în jurul gradului IX. Calcarul deosebit face foarte atractivã aceastã zonã pentru cãtãrãtorii de nivel mediu - superior.

Yona St.Trinity - schitã

   Sectorul B:
1. While lightning (VIII, 35m)
2. The direct Slit (VI+, 40m)
3. Samovodene (VI/V+, 40m)
4. Light my fire (IX-/IX+, 12m)
5. Deadline (IX-/IX+, 12m)
6. Fuco's Pendulum (VII+, 17m)
7. Guilgalat (VII+/VIII-, 31m)
8. Stairway to heaven (VIII+/VIII, 30m)
9. Hristo Shipchanov (V+, 40m)
10. Mickey (VII, 13m)
11. Mallory (VIII-, 15m)
12. Wood Nymph (VII+/VII, 31m)
13. The Pain of the nowadays climbers (VII+, 15m)
14. Food for Champions (IX/IX+, 15m)
15. Pepsi (VI/VI-, 50m)
16. Turbolance (IX-/IX, 18m)
17. Feeling the Death (IX+, 21m)

   Sectorul C:
1. Warming (VII+/VIII-, 18m)
2. Fighting Partner (IX-, 18m)
3. Innsbruk (IX-/IX, 20m)
4. No Place for Retreat (IX- 20m)
5. Inoxiduble (IX+, 18m)
6. The Climber (VIII/VIII+, 40m)
7. Comrad Stankov (VI/VII-, 45m)
8. The Climber II (VIII+/VIII, 40m)
9. Playboy (IX-/X, 16m)
10. Round the Hole (VIII+, 16m)
11. Spider Club (X-/X+, 22m)
12. Erection (IX, 16m)
13. Fire Blade (IX+/X-, 22m)
14. Milkanot (IX-, 14m)
15. The three Lions (IX+, 12m)
16. Final Battle (X, 28m)
17. Russian Roulette (VIII+/IX-, 15m)
18. First Win (VIII+, 10m)
19. Phantomship (IX 10m)
20. Very Rough (X+, 20m)
21. Crucial Point (IX, 10m)
22. Milkanet (VIII+/IX-, 11m)
23. Excalibur (X, 22m)
24. A heavy Grun (X-, 18m)
25. Gladiator (X, 20m)
26. Shopska Salad (X-, 18m)
27. What Happened (IX-/IX, 16m)
28. Krakot (VII, 12m)
29. Green Day (VIII, 10m)
30. Milkanot + Milkanet (IX, 25m)

   Sectorul E:
1. St Ivan from the Rila (VII-/VI-, 75m)
2. Uncle Angel (VI/V, 75m)
3. The Big Gaping (VI/VI+, 16m)
4. The Little Gaping (VI+/VII-, 15m)
5. Dad Barba (V+/VIII/VII, 70m)
6. Fire Work (VII+, 17m)
7. The Branch (VIII+, 15m)
8. Fade Away Traces (VII+/VIII/VII, 60m)
9. Sendero Luminoso (VII/VII/VI, 70m)
10. St. Trinity (V/V/VI/VII-/V+, 70m)
11. Enjoy the Silence (IX, 18m)
12. Blow up (VIII-/VII/VI+, 65m)
13. Easy Girl (VII-, 18m)
14. Juel and Arthur (VIII, 18m)
15. Gentle Warmth (V+/VI/VI-, 65m)
16. A Pray for Life (VI+/V/VI, 70m)

 

ABC

DESPRE CASCÃ

Casca este esentialã. Pentru alpinisti si cãtãrãtorii pe gheatã este un obiect care nu lipseste din rucsac dar cãtãrãtorii pe stâncã au mers mult timp fãrã cascã.
Ce a determinat schimbarea conceptiei în rândul cãtãrãtorilor ? În primul rând, tehnologia de producere a cãstilor de cãtãrare s-a apropiat foarte mult de cea a cãstilor pentru ciclism. În al doilea rând, studiile au arãtat cã riscurile accidentãrii capului sunt foarte mari iar chestia asta nu mai tine de modã.

Modul de protectie oferit de cascã :

Indiferent dacã te loveste o piatrã în cap sau dacã te lovesti tu cu capul de stâncã, singura cale de a scãpa fãrã urmãri este ca energia impactului sã fie absorbitã de cãtre cascã. Aceastã preluare a socului trebuie fãcutã în asa fel încât sã nu ducã nici la fracturarea craniului dar nici la fracturarea gâtului sau dislocarea creierului.
O serie de elemente participã la realizarea acestui lucru complex :
Chingile interioare : realizate din nylon, acestea tin casca la o aoarecare distantã de cap, permitându-i astfel sã se deformeze sub soc si sã preia o parte din energie. Cãstile de ciclism, de exemplu, nu au chingi interioare si stau lipite de cap. De aceea nu pot prelua unuform energia impactului.
Carcasa exterioarã : are rolul de a prelua si disipa energia impactului.
Materialul : cãstile moderne sunt fãcute din 2 tipuri de spumã : mai moale sau mai durã. Spuma absoarbe energia socului prin comprimare si de aceea capacitatea de absorbtie este legatã direct de grosimea ei.

Ce cascã sã port :

Fãrã nici o îndoialã confortul este un factor important si indiferent de model sau tip, trebuie sã încerci si sã cumperi o cascã cu care sã te simti bine. Numai în aceste conditii îti va face plãcere sã o porti si de fapt la asta se reduce totul : sã o porti !
În functie de activitate, sunt mai multe tipuri :
a) pentru stâncã : aceste module au o capacitate bunã de absorbtie în toate pãrtile, dar mai ales la spate. Sunt usoare si au o ventilatie bunã. Stau aproape de cap dar asta duce la reducerea capacitãtii de absorbtie a energiei.
b) pentru gheatã si alpinism : sunt rezistente mai ales la impactul în crestet si la penetrare. Deasemenea, sunt concepute sã reziste la multiple impacturi. Deoarece pentru unii conteazã si greutatea, firmele se orienteazã pentru a realiza cãsti cât mai usoare, dar cu performante deosebite. În ciuda formelor moderne, unele modele mai vechi, oferã o mai bunã protectie la aceeasi greutate.
Indiferent de model si material, performantele cãstii se vor diminua cu timpul. Ritmul de degradare variazã în functie de conditiile de utilizare, dar, în general, cu cât energia initialã de absorbtie este mai mare, cu atât mai mult va rezista în timp.


Când sã o port :

Este clar cã pe gheatã, în alpinism, în marii pereti ca si în traseele ce depãsesc 2 lungimi, casca este indispensabilã. Marea problemã este la traseele scurte. În general, acestea sunt pe pereti mici, de câtiva zeci de metri, dar sunt si pereti uriasi care au la bazã trasee scurte (Cheile Turzii, Cheile Bicazului). Aici riscul este maxim, deoarece cei de jos pot fi accidentati atât de pietrele care cad aleatoriu din perete, cât si de cele dislocate de echipele aflate la înãltine.
În plus, nici traseele scurte nu sunt scutite de accidente grave. Douã exemple :
1) Vara 1998 - Cheile Dobrogei. G.A. urcã solo integral un traseu de gr.V. De la 20m alunecã si cade pe spate, lovindu-se puternic la cap. Diagnostic : tasare de coloanã, fracturã de bazin, splinã ruptã, blocaj renal, 2 coaste fracturate. La cap, însã, nimic. Purta cascã !
2) Toamna 1998 - Cheile Turzii. C.M. urcã cap un traseu de dificultate. Dupã ce punã mansa în top se lasã în coardã crezând cã-l va tine secundul. Secundul credea, însã, cã va coborî în rapel. Cãdere în cap, fracturã cranianã. Este transportat la spital, operatii delicate la cap. Nu purta cascã !

Mesajul este foarte clar : ia casca cu tine în traseu si poart-o !!!

Traducerea si adaptarea de
Marian Anghel
Dupã BMC SUMMIT 3/2000

In memoriam: Mihai Cioroianu

Marian Anghel / Iulie 2001

Singur printre giganti

Acum doi ani cel mai bun alpinist himalayan român a murit. Ce cuvinte poti spune despre cel care, desi pierde doi colegi pe Nanga Parbat, revine dupã un an si urcã vârful în memoria lor? Despre cel care face cea mai rapidã ascensiune a sezonului pe Gashenbrum II? Despre cel care îndrãzneste sã ia în piept al doilea vârf al lumii, K2? Si mai ales cine sã spunã acele cuvinte...?

Magazinul Himalaya din Bucuresti. Cineva îmi întinde mâna:

- Sunt Nuti Cioroianu, sotia lui Mihai...

Dupã numai câteva ore, în subsolul magazinului, aveam sã aflu mai multe despre cel care a ridicat nivelul alpinismului românesc: Mihai Cioroianu-Galiani.
Nãscut pe 28 septembrie 1967 în Bucuresti, Mihai face primii pasi pe munte la îndemnul fratelui sãu, Dumitru. La 14 ani se înscrie în cadrul Asociatiei Sportive Grivita, în ciuda proastei impresii pe care a creat-o antrenorului datoritã constitutiei sale astenice.

- L-am cunoscut în Piatra Craiului, mai precis la Curmãtura. Apoi ne întâlneam frecvent în trenul de munte...
- Mergeai si tu pe munte?
- Da! Eu fãceam cãtãrare sportivã în cadrul Clubului Confectia, mai târziu Antilopa. Am fost prieteni vreo patru ani, apoi în 1989 ne-am cãsãtorit.
- Mihai se cãtãra într-un cadru organizat?
- A mers pe cont propriu în week-end-uri, pânã prin 1990 când a devenit instructor de alpinism pentru copii în cadrul RATB. În 1992 am plecat în Germania, pentru muncã, mai întâi el, apoi eu.
- Ce avea la activ pânã în acel moment?
- În 1990 fusesem împreunã în Caucaz, în cadrul unei expeditii uriase, de 20-30 de persoane. Apoi a fost în Pamir, pe Peak Lenin. Asta pe lângã ce cãtãra în România. Dupã ce am venit din Germania a apãrut fetita, Ioana, nãscutã pe 13 decembrie 1995.
- Nu v-a afectat acest lucru relatia cu muntele?
- Nu chiar! De exemplu, în 1996 am participat la concursul de vitezã din Herculane, unde am intrat pe podium.
- Cum a fost cu expeditia de pe Nanga Parbat din 1996?
- De fapt voiau sã plece în 1995 dar n-au fãcut rost de bani. Abia în vara lui '96 au plecat, un pic mai devreme decât trebuia... Tragedia a fost cã Rãzvan si Gabi au rãmas în taberele superioare, în timp ce Mihai cu Marius Gane si Bogdan Pintilie au coborât în tabãra de bazã. Dupã ce au vãzut cã întârzie mai mult decât trebuie, s-au dus dupã ei. N-au mai gãsit decât pufoaica si mãnusile lui Gabi. Moartea celor 2 colegi i-a afectat puternic pe toti, dar în mod diferit. În timp ce Bogdan si Marius au renuntat la Himalaya, Adi (asa îi spuneam noi, familia) a reusit sã depãseascã momentul si s-a îndârjit si mai tare. Dupã numai un an a revenit pe Nanga Parbat însotit de tatãl lui Gabi Stana si a fluturat tricolorul împreunã cu un grup de spanioli.
- Care a fost reactia în tarã, dupã aflarea victoriei?
- N-as putea sã spun concret. Stiu numai cã, la aeroport l-a asteptat doar familia. La sfârsitul anului a fost premiat (ascensiunea i s-a echivalat cu o performantã olimpicã) într-un cadru festiv. Banii respectivi ne-au ajuns sã-i facem un cadou Ioanei, de ziua ei...
- Cum s-a gândit sã urce pe Gasherbrum II?
- Dupã ce a venit de pe Nanga am plecat la mare pentru 2 sãptãmâni dar dupã 7 zile Mihai mi-a zis cã vrea acasã. Deja se gândea la urmãtoarea ascensiune. Plecarea pe Gasherbrum II a fãcut-o prin intermediul aceleiasi agentii din Italia, Focus, numai cã de data asta a avut coechipieri niste americani si italieni. El cu Angello (unul dintre italieni) au fost singurii care au atacat vârful în stil alpin si au si reusit, în ciuda vremii foarte proaste. A fost cea mai rapidã ascensiune a sezonului.
O întrebare îmi stãruie în minte: de ce, atât pe Nanga Parbat cât si pe Gasherbrum II, Mihai a fost de unul singur?

- I-ar fi plãcut sã fi fost cu mai multi români. De fapt se gândea la o expeditie integral româneascã. Numai cã au fost douã motive care l-au împiedicat: pe de o parte nu avea un coechipier de o valoare tehnicã si conditie fizicã apropiatã, iar pe de altã parte era chestie de bani.
- De fapt ce urmãrea Mihai?
- Telul lui era sã realizeze un traseu românesc în premierã undeva în Himalaya. Nu-l interesau alte zone. Alea le putea face mai târziu.
- Mihai a realizat douã performante deosebite: ascensiunea pe Nanga Parbat (8125m) în conditiile unui stres psihic puternic si ascensiunea în stil alpin pe Gasherbrum II (8035m), "noaptea goi" cum noteazã el la un moment dat în jurnal. Avea o dietã deosebitã?
- Da, în sensul cã evita mâncãrurile grase (mânca doar carne de pui), nu fuma, nu consuma bãuturi alcoolice. Pot spune, ca sotie, cã nu l-am vãzut niciodatã bãut. Când se antrena, mai spunea uneori cã ar bea o bere iar prietenii îl invitau, dar refuza întotdeauna.


- Cum se împãcau ascensiunile lui Mihai cu viata de familie?
- Am stiut de la început cã muntele reprezintã un aspect foarte important din viata lui Mihai. Deoarece si eu am mers pe munte si m-am cãtãrat, l-am înteles si nu i-am impus niciodatã ceva. De multe ori chiar am cãtãrat împreunã. Asa am fãcut multe trasee din Costila, printre care Albastra, Sperantele, Memorialul. În 1999, când a plecat pe K2, trebuia sã merg si eu dar s-a pus problema de bani. Îi venea greu sã fie de unul singur. Toti ceilalti îi erau prieteni dar erau grupuri - grupuri, numai el era singur...si atunci când stii cã în tabãra de bazã te asteaptã cineva de-al casei, parcã ai altã motivatie.

Am adus în discutie anul 1999 si expeditia de pe K2 cu inima strânsã. Este greu sã vorbesti despre accident cu persoana care a pierdut pe cineva drag în respectivul accident. Nu stii niciodatã cum va reactiona.
Ochii i s-au umezit iar vocea parcã-i tremurã usor. Poate-i doar o impresie.

- În iarna 1998-1999 Mihai a fost bolnav de hepatitã. Si n-a fãcut nimic timp de 6 luni (sept 1998-febr.1999). Se gândea c-o sã rateze vârful însã de îndatã ce si-a revenit s-a reapucat de antrenament. Plecarea s-a fãcut tot prin agentia Focus, numai cã de data asta n-a mai plecat ca client într-o expeditie comercialã ci împreunã cu membrii agentiei. Au fost 4 italieni, 1 american, 1 turc si Mihai. În tabãra de bazã era si Hans Kammerlander si o echipã de la National Geografic. Ei au luat interviuri si au filmat prin tabãra de bazã, inclusiv pe Mihai si accidentul. Echipa lui Mihai montase taberele intermediare pânã la 7200m dar vremea era proastã asa cã toti erau în tabãra de bazã. Cu o searã înainte de ziua fatalã (10 iulie) mi-a trimis un e-mail în care spunea cã a 2-a zi va pleca în taberele superioare si urma sã vorbim în zilele urmãtoare. Dimineata au plecat la ora 5, el cu un american spre tabãra 1. Pe la 9 erau la 5800 m alt când s-au oprit putin si Mihai si-a dat rucsacul jos. Atunci l-a lovit o piatrã în spate, mai precis în plãmâni. A fost constient tot timpul, a bãut apã chiar. Italienii au plecat de jos, în ajutor, dar Mihai a murit înainte de a ajunge ei. Hemoragia internã a fost puternicã.

Este un moment de tãcere si nu stiu cum sã-l umplu, dar tot dânsa rupe tãcerea.

- Un an si opt luni m-am chinuit sã obtin certificatul de deces al lui Mihai. Autoritãtile române n-au vrut sã mi-l elibereze si-mi spuneau sã-l declar dispãrut. Sã fie chemat la tribunal... Anul acesta plec si eu în tabãra de bazã, la mormântul lui Mihai, împreunã cu câtiva prieteni. Banii pentru mine sunt plãtiti de firma Montero, aceeasi care-l sprijinea si pe Mihai cu bani. Ceilalti prieteni îsi suportã singuri drumul. Plecãm pe 19 august. Ioana a înteles cã tãticu n-o sã mai vinã acasã. Si eu stiu acest lucru dar tot nu-mi vine a crede. Vezi tu, am stiut tot timpul cã este posibil sã se întâmple asa ceva dar niciodatã nu m-am gândit cã o sã ni se întâmple chiar nouã...

 

 

Colaborare internationalã

În urma contactelor stabilite de redactia ALPINinfo cu reviste similare din strãinãtate au apãrut primele roade. În numãrul3/2001 al revistei JAMESAK (publicatie a asociatiei alpine slovace JAMES) a apãrut un articol legat de istoria alpinismului românesc, semnat de subsemnatul. Materialul prezintã succint evolutia miscãrii alpine din România, punctând principalele evenimente pâna în anul 2000 (primele organizatii de munte, primele trasee de cãtãrare de gr.IV, V, VI, primele scoli, etc). Deasemenea, sunt prezentate si contactele stabilite de-a lungul timpului cu miscarea slovacã (de exemplu cazul Bucurei Dumbravã, nãscutã la Bratislava sau traseul Suzana din Tancul Mic fãcut de cãtãrãtori slovaci.).
La rândul nostru, ALPINinfo a publicat în nr.1/2001 un articol legat de istoria escaladei slovace, semnat de Vlado Linek, redactor la JAMESAK si cunoscut catãrãtor slovac.
Ambele materiale au fost traduse în si din limba româna de Katarina Hitkova, o tânarã slovacã studentã la limba românã, pasionatã de etnografie si cãtãrare.
Acest schimb de materiale informative se vrea începutul unei colaborari între ALPINinfo si reviste de profil din tãri cu traditie, unde literatura de specialitate este cu mult mai bine reprezentatã.

Marian Anghel

Editorial

Gânduri de departe

Sting lumina, se asterne întunericul, dar nu pot sã dorm. Lupt cu oboseala ce se acumuleazã zi de zi aici în Anglia, unde banul e la putere.Privesc în întuneric, vãd magnificii munti Carpati si-mi zic "o doamne, ce departe sunt de ei".Cu ochii în lacrimi amintirile vin ca un torent de apã sãlbatic îmi invadeazã gândurile...
Acum 3 ani pãseam cãtre ceea ce avea sã fie paradisul vietii mele:
- Bunã! Sunt Gabi Dragomir. Am venit aici pentru cã vreau sã învãt escaladã si alpinism.
Cineva mi-a întins mâna si mi-a zis:
-Marian Anghel! Bine ai venit la noi.
Aveam impresia cã îi cunosc de-o viatã, desi nu îi vãzusem niciodata, pe ei, cei de la Clubul Alpin din Galati, niste oameni minunati. Am vãzut alãturi de ei cum visul meu de a mã cãtãra prinde contur si eram extrem de încântatã.
Ce-a urmat?!Cursurile de initiere în alpinism si escaladã în superbii si bãtrânii munti Mãcin, iesiri cu prietenii mei de la club în Bucegi, Buila, apoi Cheile Turzii si mult antrenament la copacul nostru pitonat din Galati. O sã spuneti... ha,ha, copacul pitonat... Ce stiti voi cei care aveti privilegiul de a locui la poalele muntelui, sau voi cei care aveti panouri de antrenament.
La tabãra salvamont de la Padina la care am participat în iunie anul trecut la invitatia unui mare om al muntelui, Avel Ritisan, cineva de acolo care a auzit ca sunt din Galati m-a întrebat:
- Unde ai învãtat sã cateri la Galati "Floricicã,, si ce faci tu cu espadrilele pe malul bãltii, acolo la tine?
I-am rãspuns sec:
- Espadrilele la Galati, domnule, le folosim când înotãm în Dunãre, dacã nu stiati...
A luat un pic de apã în gurã a fãcut gargarã si si-a vãzut de treaba lui, dar m-a plãcut pentru cã m-am descurcat onorabil pe stâncã, cinste celor ce m-au învãtat.
Acum, aici trãiesc doar cu amintirile si cu speranta cã într-o zi vom fi din nou împreunã, dragii mei prieteni, oameni ai muntelui din Galati, voi de pe "malul bãltii" care iubiti muntele cu adevãrat. Fie ca valurile timpului sã nu dãrâme niciodatã ceea ce voi ati reusit sã clãditi cu atâta trudã si dragoste pentru cel ce ne-a unit-MUNTELE.
Oameni ai muntelui vã admir si vã respect. Voi fi mereu cu gândul alãturi de voi, oriunde voi fi.

Gabi Dragomir

Folosire

gps
Putem împărti receptoarele GPS în categorii după pret: în zona de sus (cea inaccesibilă) sunt cele foarte sofisticate si specializate care ajung la zeci de mii de dolari, iar în partea de jos sunt cele accesibile, a GPS-urilor pentru toti, care la ora actuală au preturi începând de la 100$. Functia de bază a unui GPS este aceea de a ne spune coordonatele exacte la care ne aflăm; datorită functiilor mai avansate care există de putine ori ne vor interesa coordonatele unui anumit punct. În cele ce urmează am să descriu functiile unui GPS obisnuit, cu detalii particulare ale modelului pe care-l am eu, un Garmin12 (un model mai vechi, de câtiva ani); ca regulă generală toate firmele constructoare de GPS-uri implementează cam aceleasi functii în GPS-urile lor, diferentele nefiind prea mari si apârînd (bănuiesc eu) mai mult la design, meniuri si memorie.
Ca dimensiuni si greutate un GPS este comparabil cu un telefon mobil la exterior putându-se deosebi prin numărul redus de butoane si prin ecranul LCD mult mai mare. Acum, în general majoritatea receptoarelor sunt cu 12 canale în paralel, asta înseamnă că poate prelucra simultan semnalele de la 12 sateliti. Nici un aparat mai vechi cu numai 8 canale în paralel n-ar fi de aruncat, deoarece în mod obisnuit cam 8 sateliti o să se afle în raza vizuala a GPSului.
Alimentarea se face de la baterii normale R6(AA) sau acumulatori, modelele Garmin mai vechi functionând cu 4 iar cele mai noi numai cu 2. GPSurile mai au (la fel ca la calculatoare) o mică baterie internă pentru a nu-si pierde continutul memoriei atunci când nu au baterii. Referitor la timpul cât tin bateriile, un set de baterii alcaline din cele mai bune, am mari îndoieli că se apropie de cifra specificată în prospect (de 24h). Dacă aveti de gând să folositi un GPS în mod curent, cu sigurantă că vă veti cumpăra mai multe seturi de acumulatori în loc de a cheltui banii pe baterii; din proprie experientă, un set de acumulatori tine ceva mai mult de 6 ore. Este necesar ca un GPS să aibă posibilitatea de alimentare externă (de obicei într-o gamă mai largă de tensiuni care include si 12V), cât si o mufă pentru comunicatii de date (cu calculatorul sau alte dipsozitive gen DGPS).


gps
Garminul are mai multe "pagini" care se pot selecta succesiv cu un buton "Page".
Una dintre pagini este aceea în care se afisează o hartă a cerului si pe ea sunt pusi satelitii (fiecare reprezentat printr-un număr); GPS-ul obtine aceste informatii din memoria lui (din traiectoria satelitilor + zona de pe glob în care se află + ora exactă). Satelitii care nu sunt vizibili din cauza unor obstacole sunt afisati cu o anumită culoare iar cei care sunt vizibili au altă culoare si, în plus, dedesubt este afisată grafic intensitatea semnalului de la fiecare dintre ei.
gps
În altă pagină se afisează informatii cu privire la situatia actuală. În partea de sus directia de deplasare, atât grafic (sus) cât si numeric (TRACK), viteza de deplasare, distanta parcursă, altitudinea. O parte din aceste indicatoare se pot schimba, în locul lor putând fi afisate: timpul cât a fost aparatul deschis, timpul cât s-a mers efectiv, viteza medie, viteza maximă. Mai jos sunt afisate coordonatele punctului curent si ora exactă.
Ora este măsurată de către un ceas ordinar, cu diferenta că de fiecare dată când are semnal de la sateliti ceasul este reglat cu o precizie de ordinul microsecundelor.
gps
O altă pagină este folositoare atunci când vrem să ajungem într-un punct cunoscut. În partea de sus este numele punctului destinatie, împreună cu unghiul (azimutul) către el si distanta; în mijloc este o busolă împreună cu o săgeată care ne indică directia în care trebuie să o luăm (dacă tinem aparatul orientat către înainte). Cea mai mare parte a GPSurilor nu au o busolă digitală încorporată ci ele calculează punctele cardinale pe măsură ce ne deplasăm; dacă ne oprim din mers, busola nu va mai functiona. În partea de jos sunt afisate directia si viteza actuală de mers, si un indicator ce poate fi configurat să afiseze: timpul cît mai e de mers pînă la destinatie (dacă mergem cu aceeasi viteză), ora la care ajungem la destinatie, viteza efectivă cu care ne apropiem de destinatie.
gps
Probabil cea mai folosită pagină este cea care desenează harta. În partea de sus se află meniuri pentru zoom si pentru diferite moduri de afisare a hărtii; în colturi se află indicatoare pentru directie, viteză, distantă. Există trei lucruri importante desenate pe hartă:
1. cruciulita din mijlocul ecranului reprezintă pozitia în care ne aflăm.
2. punctele memorate manual de către utilizator care pot avea un nume de maxim 6 caractere, un simbol grafic asociat si un comentariu de 16 caractere; de obicei numărul lor nu este mai mare de câteva sute, iar în memorie sunt salvate numai coordoantele pe orizontală, dacă vrem să notăm si altitudinea trebuie s-o scriem separat într-un carnetel sau să o înscriem în zona de comentariu.
3. punctele memorate automat de către GPS în timpul mersului (dacă a fost activată această optiune) care apar ca punctulete apropiate formând o dâră, reproducând drumul parcurs în cele mai mici detalii.
gps
Ultima pagină este cea de unde se pot accesa o multime de alte facilităti:
- gestionarea punctelor memorate (creare, stergere, editare)
- gestionarea rutelor. Rutele sunt colectii de puncte care sunt folositoare atunci când drumul între sursă si destinatie este sinuos, nu poate fi parcurs în linie dreaptă, trebuind să trecem prin anumite puncte intermediare. O dată activată o rută GPS-ul ne conduce către primul punct intermediar; după ce am ajuns la el comută automat către următorul si tot asa până la destinatie
- posibilitate de a calcula distanta dintre două puncte
- informatii despre ora de răsărit si de apus a soarelui
Scenarii posibile de folosire a GPS-ului

Pentru exemplificare să considerăm masivul Bucegi deoarece este cunoscut de toată lumea si, pe partea de platou, GPS-ul merge excelent. (Am simplificat în mod exagerat situatiile ivite).
•1.   Coborâm în gară în Busteni si într-un loc mai deschis (neobturat de clădiri) dăm drumul la GPS. Deoarece au fost parcursi mai multe sute de kilomeri de la ultima pornire, durează în jur de 2-3 minute până găseste toti satelitii si interpretează datele de la ei. GPS-ul va găsi satelitii pe rând, va afisa puterea semnalului receptionat si, când a calculat informatiile de la fiecare satelit, culoarea lor se schimbă; după primii trei sateliti calculati obtinem o primă pozitie în plan, odată cu al patrulea obtinem si altitudinea (avînd acum o pozitie 3D); cu fiecare satelit suplimentar calculat precizia se îmbunătăteste si GPS-ul afisează o estimare a erorii de pozitie. Stingem GPS-ul si urcăm la Babele. În fata cabanei pornim GPS-ul; de data aceasta durează numai 10-30 secunde pînă găseste toti satelitii. Imediat după pornire, până îsi găseste satelitii, e bine să stăm pe loc deoarece dacă suntem în miscare are mari dificultăti în obtinerea pozitiei; o dată obtinută pozitia nu mai avem nici o grijă. Salvăm în memorie pozitia aceasta: îi dăm numele "BABELE" si îi putem asocia un simbol grafic, de exemplu o căsută. Dacă vrem ca pozitia să fie mai precisă există o optiune de "Average" care face o medie a valorilor măsurate; asteptăm pe loc si, când suntem multumiti, dăm "Save".
gps
Majoritatea GPS-urilor nu au decât 2 pozitii: închis si deschis; în pozitia închis nu se întîmplă absolut nimic iar în cea deschis se întîmpla toate (consum de energie pentru achizitia semnalului de la sateliti si pentru afisarea pe ecran); nu există o stare intermediară în care aparatul să lucreze cu un consum minim de energie. Referitor la amplasarea aparatului: cum husele originale sunt foarte scumpe, se poate cumpăra una de telefon mobil care să se potrivească perfect. Deoarece microundele se opresc în corpul uman agătarea GPS-ului la brîu nu este o solutie, el trebuie amplasat cât mai sus, variante posibile fiind: a) pe rucsac, pe una din chingi, undeva în spatele urechii de unde e usor accesibil; b) sus, pe capacul de la rucsac e ideal, dar mult mai greu accesibil. Deasemenea trebuie să ne obisnuim si cu remarcile de genul "- Uite-l si pe ăla cu telefonu' agătat de rucsac".
Agătăm GPS-ul (pornit) de rucsac si plecăm spre Crucea de pe Caraiman. Lăsându-l deschis GPS-ul va memora drumul parcurs de noi sub forma unei dâre (track) ce va fi afisată si pe ecranul lui.
Aici se pot face o multitudine de setări la modul de afisare cât si la intervalul de timp la care se memorează punctele dârei (de exemplu putem să-i dăm să facă o memorare la fiecare 30 secunde), însa cel mai eficient mod este cel "Auto" în care decide el când trebuie memorat câte un nou punct (atunci când se schimbă semnificativ directia de mers). Problema cu punctele dârei este că de obicei pot fi memorate în jur de 1024; asta înseamnă că dacă îl punem să memoreze câte un punct la fiecare secundă, în 17 minute s-a umplut memoria; în schimb dacă îl lăsăm pe modul Auto, cele 1024 pe puncte ne ajung vreo două zile de mers încontinuu.
Ajunsi la Cruce, memorăm si pozitia ei; între timp se lasă o ceată de nu se mai vede nici cărare, nici marcaj si vrem să ne întoarcem exact pe acelasi drum la Babele. Cu GPS-ul, nimic mai simplu, dăm "GoTo" si "TrackBack", si apare pe ecran pagina cu busola si săgeata (pe lângă alte informatii) care ne conduce spre cabană urmărind exact traseul pe care am venit.
•2.   Ce se întâmplă însă dacă ne-am rătacit si pe tot parcursul drumului am tinut GPS-ul închis? (din cauza consumului destul de mare nu-l putem tine tot timpul deschis) Este esential să avem în memoria GPS-ului punctul unde vrem să ajungem; Pe GPS dăm "GoTo", apoi selectăm din lista cu puncte memorate "BABELE". Ne apare o săgeată care, spre deosebire de cazul precedent, ne indică drumul în linie dreaptă spre destinatie. (În conditiile de munte a merge în linie dreaptă între două puncte, fără a cunoaste bine zona, înseamnă în majoritatea cazurilor posibilitatea aparitiei unor mari surprize. De exemplu, a încerca să ajugem pe vreme proastă de pe Costila pe Caraiman, în linie dreaptă, având încredere oarbă în GPS ar avea consecinte fatale.) Pe lîngă săgeata care ne arată încotro să o luăm mai apare o busolă, directia de mers, viteza si chiar ora la care ajungem la destinatie dacă mergem în acelasi ritm.
•3.   Vrem să ajungem de la Babele la Pestera, dar n-am fost niciodata la Pestera (nu avem pozitia ei în memoria GPS-ului). În cazul acesta va trebui să găsim (calculăm) cu aproximatie care e pozitia unde se află Pestera si să o introducem manual în GPS. Dacă am fi avut o hartă cu coordonatele trecute pe margine le-am fi citit direct si le-am fi introdus în GPS. Cu hărtile din România nu e cazul, asa că trebuie să ne punem pe calculat. (Vezi articolul din numărul trecut referitor la coordonatele UTM ). Cu harta în fată si cu un instrument de măsură avem două variante:
a. Măsurăm pe orizontală si pe verticală distanta dintre cabanele Babele si Pestera si o transformăm în metri; obtinem 1900m respectiv 1400m. Coordonatele cabanei Babele(UTM) sunt: 35T 0380389 5029231. Coordonatele (aproximative) de la Pestera le obtinem scăzând (deoarece Pestera se afla mai la Est si mai la Sud) din coordonatele de la Babele distanta dintre ele; calculăm: 0380389-1900 si 5029231-1400. Deci introducem la mîna un punct cu numele "PESTER" si coordonatele 35T 378489 5027831
gps
b. Măsurăm (si transformăm în kilometri) distanta în linie dreaptă dintre Babele si Pestera; obtinem 2.3km; măsurăm unghiul format de cele 2 cabane (Nord=0 grade, parcurgere în sens orar) si obtinem 235 grade. Introducem un nou punct "PESTER" căruia îi specificăm ca referintă punctul "BABELE", ca distantă fată de referintă 2.3km, la un unghi de 235 grade, si GPS-ul calculează singur coordonatele.
Folosind oricare din cele două metode de mai sus o să avem în memoria GPS-ului pozitia (aproximativă) a cabanei Pestera; apasam "GoTo", introducem destinatia "PESTER" si plecăm la drum.
Pînă când cei care scot hărti se vor hotărî să pună pe marginea lor si coordonate UTM (sau de orice alt tip) singura solutie rămâne ca posesorii de GPS-uri să si le construiască singuri făcând măsurători pe teren.
•4.   Întorsi acasă conectăm GPS-ul la calculator prin mufa serială, descărcăm toate informatiile din memoria lui si cu ajutorul unui program (din cele care se găsesc pe Internet) putem face tot ce ne dorim: edităm puncte, desenăm trasee, suprapunem drumul parcurs de noi cu o hartă scanată, etc… si data viitoare când plecăm în Bucegi nu avem decât să încărcăm punctele de pe calculator în memoria GPSului.

Noutăti

Ce dotări mai deosebite au unele modele de GPSuri:
- difuzor, putând avertiza sonor utilizatorul asupra diferitelor evenimente;
- mufă pentru a putea conecta o antenă externă (mufele pentru alimentare externă si pentru conexiunea cu calculatorul sunt obligatorii);
- ecrane cu rezolutie mare si cu mai multe nuante de gri sau chiar color;
- memorie suplimentară pentru a încărca în ea hărti complexe;
- busolă electronică încorporată; avantaj: indică punctele cardinale si atunci când stăm pe loc; dezavantajul este că trebuie calibrată la fiecare pornire a aparatului;
- altimetru (barometru) integrat pentru a măsura cu precizie mărită altitudinea; modelele cu altimetru salvează pentru fiecare punct memorat si altitudinea lui si în plus au o multime de meniuri si optiuni referitoare la altitudine.

De pe Internet se pot face download-uri (upgrade-uri) la software pentru diferite tipuri de GPS-uri.
Alpinism la Bãile Herculane

Adrian Glãvan / Timisoara

Bazinul mijlociu al CerneiAlpinismul în zona Bãile Herculane a început în anul 1966 cu ajutorul sportivilor de la Asociatia Sãnãtatea din Arad, prin deschiderea unui numãr de trasee în Peretele Soimului si zona Bobot. De atunci s-au succedat la efectuarea de premiere un numãr mare de alpinisti, mai ales studentii de la Politehnica Timisoara condusi de veteranul alpinismului românesc, prof. dr. ing. Eugen Seracin.
La dezvoltarea zonei au participat si alpinistii unor alte cluburi din zona Banatului si aici amintim Victoria Guban Timisoara, Sticla Tomesti, sau alpinisti individuali, neafiliati la nici un club.
Multe trasee au fost bãtute în spiritul anilor '70-'80, cu pasaje artificiale. Începând cu anii '80 fratii Marius si Ovidiu Ianosel au introdus spiritul de cãtãrare liberã, prin trasee foarte spectaculoase.
Simultan cu deschiderea de trasee de escaladã s-a început parcurgerea traseelor clasice în stil liber cu recotarea lor în grade UIAA. La ora actualã existã un numãr de 86 trasee clasice cu gradele de la 1B la 6A, si circa 100 de trasee de cãtãrare liberã (escaladã sportivã) cu grade pânã la X UIAA.
Alpinismul bãnãtean a dat un numãr mare de performeri în materie, dintre care îi putem aminti pe Cornel Galescu si pe Stefan Milota.

 


Traseul Haiducilor


Este primul traseu deschis în peretele de la Grota Haiducilor, traseu de nivel 5A, dar din lipsã de diferentã de nivel doar 4B. Premiera a fost efectuatã de echipa Balmez Nicu, Luzan Emil si Sãplãcan Gavril în octombrie 1972.
Acces: Din soseaua Bãile Herculane-Baia de Aramã, trecând de Hotelul Roman (circa 200 metri), în amonte pe Valea Cernei, întâlnim o zonã de abrupt unde este marcatã pe perete, cu vopsea rosie, intrarea în traseu.
Lungimea 1: începe cu 2 metri de perete fãrã multe prize. Se ajunge la o fisurã care, dupã 4 metri spre stânga, ne conduce pe o micã platformã. Continuând cãtãrarea spre stânga se trece pe lângã o grotã de la care o fisurã verticalã conduce într-un diedru sub un tavan. Se ocoleste tavanul printr-o traversare de circa 5 metri spre stânga. Asigurarea se face într-o clepsidrã. Escalada continuã urmând o fisurã pe verticalã usor spre stânga si depãsind o surplombã, regruparea fãcându-se pe o platformã cu vegetatie. (40 metri).
Lungimea 2: de circa 30 metri, începe înspre dreapta apoi în sus si spre stânga pânã la o primã surplombã prevãzutã cu un piton teavã. Traseul continuã usor cãtre stânga pânã la baza unei a doua surplombe peste care se trece. Deasupra ei o fisurã conduce spre dreapta într-un diedru pânã la pitoanele de regrupare, la circa 5 metri sub un tavanul ce se înaltã oblic în sus cãtre stânga. (La aceastã lungime existã pitonatã o variantã care ocoleste prin stânga cele douã surplombe care se escaladeazã mai dificil la liber).
Lungimea 3: de circa 20 metri, urmeazã diedrul pânã la baza tavanului, de unde, folosind pitoanele fixate în fisura dintre perete si tavan, surplombatã pe primii 4 metri apoi dirijatã spre stânga, se înainteazã pânã la o fisurã ce permite continuarea traseului pe verticalã, depãsind tavanul. Urmând apoi panta ce pierde din înclinatie se ajunge dupã 7-8 metri pe vârful tancului care marcheazã sfârsitul traseului.
Iesirea: se face fie prin 3 rapeluri pe directia traseului, fie traversând cãtre stânga 80 metri si coborând apoi prin pãdure pânã la cãrarea de la Grota Haiducilor

Creasta haiducilor


Este un traseu de cãtãrare liberã desfãsurat în Peretele de la Grota Haiducilor pe o lungime de 5 lungimi de coardã si vizeazã iesirea în creasta Muntilor Cernei. Premiera a fost efectuatã de Bruno Adamcsek si Dusan Nicolicin.
Gradul de dificultate: 4B, cu pas de VI-.
Sunt recomandate utilizarea nucilor, friend-urilor sau a unor bucle pe dupã pomii din traseu, numãrul de pitoane fiind totusi scãzut de pitoane. De asemenea este necesarã cãtãrarea cu atentie deoarece traseul se aflã deasupra soselei si orice piatrã cãzutã poate provoca accidente.
Acces: Din soseaua Bãile Herculane-Baia de Aramã, trecând de Hotelul Roman si apoi pe la baza traseului Haiducii, dupa circa 20 de metri, urmând un hãtas spre dreapta se ajunge la baza unui vâlcel abrupt care, dupã ce urcãm o diferentã de nivel de circa de 15 metri, ne duce pe o platformã orizontalã cu un pom.
Lungimea 1: De pe platforma cu pom se pleacã urmând o fisurã cu prize multe si prevãzutã cu douã pitoane, se trece peste o creastã apoi se urmeazã o fisurã paralelã cu linia crestei pânã la întinderea corzilor. Regruparea se face la un pom si un piton.
Lungimea 2: Se trece peste un pasaj compus dintr-o placã fãrã prize si usor surplombatã apoi se continuã în sus, cu asigurãri la pitoanele rare si la pomi (eventual nuci si friend-uri suplimentare). Regruparea se face dupã 40 de metri.
Lungimea 3: Continuã tot la verticalã si, dupã trecerea unor pasaje care necesitã cãtãrare de finete, din pãcate destul de psihologice (fãrã asigurare), iese în creastã pe vârful unui tanc, unde regrupãm.
Lungimea 4: Urmeazã o creastã aproximativ orizontalã trecând pe la baza unui pinten si apoi pe o brânã care va fi urmatã pe o distantã de circa 10 metri pânã la baza unei fisuri unde regrupãm.
Lungimea 5: Urcãm pe aceastã fisurã si iesim pe creasta pintenului unde traseul ia sfârsit.
Retragerea: Se coboarã de-a lungul vâlcelului din dreapta, trecând pe lângã Avenul lui Adam, cu atentie la grohotis si cu douã rapeluri se iese la punctul de plecare si apoi în sosea.

Zona Grotei Haiducilor - Schitã
INSOLATIA

Reprezintã consecinta expunerii îndelungate la actiunea radiatiilor solare. Circumstantele mai frecvente de producere a acesteia sunt reprezentate de expunerile prelungite pe plajele marine, deplasãrile cu extremitate cefalicã neprotejatã pe drumurile de câmpie sau în timpul ascensiunilor montane. Cei care merg pe munte trebuie sã stie cã, pe mãsurã ce creste altitudinea, se mãreste si actiunea radiatiilor solare asupra corpului nostru.

Dintre mãsurile preventive evidentiem :
- evitarea expunerii la soare cu capul descoperit, mai ales între orele 12 si 14,
- purtarea unui echipament adecvat care sã permitã protectia contra radiatiilor. În acest caz, este esential, sã purtãm sapcã sau pãlãrie.

Semnele clinice :
Debutul insolatiei se manifestã prin : dureri pulsatile de cap, dureri la nivelul globilor oculari, stare de neliniste si agitatie, roseatã a fetei, cresterea frecventei cardiace, sete de aer, vãrsãturi. Continuarea expunerii la soare, chiar si în aceste conditii duce la aparitia FOTOFOBIEI (intolerantã la luminã), a vãrsãturilor în jet, a diareei, a rigiditãtii cefei, sângerãrilor spontane si, în final, a comei.

Primul ajutor
În cazul aparitiei semnelor clinice descrise mai sus vom scoate bolnavul de sub influenta razelor solare si îl vom culca la umbrã, într-un loc mai rãcoros, cu capul putin ridicat. Se vor aplica atât pe frunte cât si pe calota cranianã comprese reci sau pungi cu gheatã. Vom produce curent cu ajutorul unui prosop si vom freca bolnavul cu alcool (manevrele fiind mecesare pentru favorizarea termolizei).
În cazurile grave regresiunea simtomelor se face lent. Deseori rãmân sechele manifestate prin dureri de cap persistente sau stãri confuzionale delirante.

Dana Avram
(Bibliografie : Petru L. Matusz, "Primul ajutor în accidentele vacantei" )

Istorii alpine: Nanga Parbat '96

În vara anului 1996 pleca prima expeditie organizatã integral de români spre Himalaya, având un obiectiv ambitios: vârful Nanga Parbat (8125m). Echipa era formatã din Rãzvan Petcu, Mihai Cioroianu, Bogdan Pintilie, Gabi Stana si Marius Gane, cinci alpinisti cu experientã acumulatã în muntii înalti accesibili românilor: Caucaz, Pamir, Tian Shan, Anzi.
Expeditia se transformã însã într-o tragedie, doi dintre membrii ei dispãrând pe munte. Aceasta dupã ce în 1985, în cadrul primei expeditii românesti în Himalaya, murise Cezar Vãrgulescu iar în 1992, într-una din primele expeditii românesti în Himalaya de dupã 1989, muriserã Taina Dutescu-Coliban si Sanda Isãilã-Dumitrescu.
Rândurile care urmeazã sunt însemnãrile fãcute de Mihai Cioroianu pe parcursul expeditiei, acum cinci ani...

Marian Anghel

 

10 mai: Bucuresti - Teheran (escalã) - Karachi - Islamabad (ora 1,30)
11 mai: Wah (ora 4 noaptea)
12 mai: Rawalpindi - Islamabad
- ministerul turismului
- aici ni se dau o grãmadã de formulare de completat:
a) 200$ pentru taxa de poluare
b) 4000$ taxa pentru elicopter (bani recuperabili)
c) 1000$ taxa ecologicã (bani recuperabili)
d) taxele c) si d) se plãtesc la ambasada României
e) asigurãri pentru porteri si ofiterul de legãturã
f) hârtie cu tot echipamentul
g) 4 poze (2 la politie, 2 la minister)
h) copii Xerox dupã pasaport si vizã.
13 mai: cu ajutorul celor de la Portland (ni s-a pus o masinã la dispozitie) reusim sã rezolvãm majoritatea taxelor si actelor.
14 mai: terminãm toate actele
15 mai: ne întâlnim la minister cu ofiterul de legãturã
16 mai: rezolvãm toate actele si luãm "brieful", acte fãrã de care nu putem pleca
17 mai: plecãm,în sfârsit, cu masina pânã la Chilas. Ajungem seara pe la 9.
18 mai: de aici luãm masina pânã la Burar unde ne vãrsãm, ne tocmim cu porterii si cu ofiterul de legãturã care vrea neapãrat bucãtar.
19 mai: plecãm spre Nanga Parbat "base camp". Mergem 4,30 ore pe o cãldurã extremã. Aici este prima noapte unde dormim. De remarcat faptul cã pe noi nu ne lasã sã mergem în pantaloni scurti dar ei merg de mânã (bãrbati cu bãrbati) si îsi iau limba în gurã, dar de..."asa-i traditia"! Rãzvan nu a venit cu noi fiindcã nu se putea cãca si a rãmas în sat unde îsi va rezolva aceastã problemã.
20 mai: am plecat de dimineatã spre "base camp". Am mers aproximativ 8 ore. 21 mai: Se stricã vremea. Plecãm abia pe la 12. Mergem 1,30 ore. Seara cântãm, dansãm cu porterii.
22 mai: ajungem, în fine, în tabãra de bazã. Ninge în continuare. Vremea este în continuare rea. Ne punem corturile.
23 mai: am plecat cu Gabi spre tabãra de bazã superioarã. Nu o nimerim din cauza zãpezii si cetii. Asa încât mergem mai departe, pânã aproape de tabãra 1. Lãsãm 2 corturi, toti coltarii si pioletii la toti.
Marius si Bogdan îl aduc pe Rãzvan, care este bine, din ultimul sat.
24 mai: azi a nins foarte tare. Toatã ziua. Am urcat singur vreo 400m diferentã de nivel pentru aclimatizare. Simt lipsa unui izopren bun. Am unul de la Rãzvan însã nu este competitiv. Cad avalansele non-stop. Sper sã se facã odatã frumos pentru a relua urcusul cãtre taberele superioare.
25 mai: si azi a nins. Pe la 14 s-a oprit însã ceata tot nu s-a ridicat. Am plecat toti cinci sã batem ceva urme. Seara se întrevede o vreme mai bunã.
26 mai: a iesit în sfârsit soarele. Azi e zi de curãtenie. Ne spãlãm tot ce este murdar si ne uscãm sacii si celelalte lucruri umede.
27 mai: plecãm spre tabãra 1. Dintr-un rucsac ceva mai usor ajung sã car cel mai mult. Luãm lucrurile de unde le-am lãsat în urmã cu câteva zile cu Gabi si astfel avem (eu si Gabi) niste monstuozitãti de rucsaci. Aproape de unde lãsãm tot bagajul încep sã merg mai greu. Aici dorm cu Gabi. Bogdan cu Marius coboarã la T.B. Rãzvan doarme pe coclauri, viteza debordantã nu-l lasã sã ajungã la cort.
28 mai: cãrãm (eu cu Gabi) tot echipamentul si toatã mâncarea la tabãra 1 (cca 250-300m diferentã de nivel, de locul unde am înnoptat). Zãpada multã ne dã de furcã cu gãsirea amplasamentului T.1. O gãsim, o amenajãm. Mai urcãm o datã cu celelate lucruri lãsate de Bogdan si Marius. Apare si Rãzvan, cam desfigurat si obosit.
Noi ne terminãm treaba si coborâm în circa 2,15 ore pânã la T.B., fatã de 9 ore pânã la tabãra 1 cu o zi înainte. Seara mai ninge "putin". 29 mai: azi e vremea bunã. Plec cu Gabi, Marius, Rãzvan si Bogdan, toatã trupa întreagã, ceilalti 3 având o zi în minus la aclimatizare dar si una în plus la odihnã. Urc cu Gabi la tabãra 2, pânã la ora 14. Zãpada este foarte proastã, moale, mare si ne afundãm la fiecare pas. Urcãm spre marele serac, pe partea lui stângã (cum urcãm) pe lângã stânci. Lãsãm 2 corzi. Coborâm pe aceeasi zãpadã proastã.
30 mai: Urcãm, de data asta cu totii, mai putin Rãzvan. Urmãm acelasi itinerar, gãsim un culoar de gheatã pe care-l urcãm. Cãutãm corzi, pitoane, nimic din toate astea, iar cel mai nasol lucru este faptul cã deasupra noastrã stã "ditamai" seracul. Încerc cu Gabi o incursiune pe un perete de gheatã - stâncã, Marius si Bogdan cautã si ei însã în zadar, nimic din ce cãutãm. Lãsãm corzile (toate 4) si coborâm cam dezamãgiti, Gabi voind sã continue cãutãrile, însã luciditatea lui îi lipseste si acum, ca de atâtea ori.
31 mai: se stricã si vremea. Ninge si de aceea coborâm si noi. În tabãra de bazã ne alimentãm si ne spãlãm.
1 iunie: ne odihnim, dormim, ne facem planuri. Vine si Rahman, un "tigru" care cunoaste zona si care vrea sã ne ajute, bineînteles în schimbul unor rupii (300 pe zi).
2 iunie: plecãm toti spre tabãra 1 (mai putin Rãzvan si Bogdan). Ajungem în cca 3 ore (2,40h).
3 iunie: dimineata ne îndreptãm spre tabãra 2 (cca 1400m diferentã de nivel). La mijlocul drumului Rahman se întoarce având dureri de stomac si cap. Noi ceilalti ne simtim bine, mai putin cu stomacul, care din cauza unei brânze topite expirate ne cãcãm pe noi. Înainte de începerea stâncilor Marius coboarã. Dupã 8 ore ajungem la tabãra 2. Punem cortul, "mâncãm", apoi ne culcãm.
4 iunie: dimineata este urât, ninge. Îi asteptãm pe Bogdan, Marius si Rãzvan. Vin si ei pe o vreme cam nasoalã. Îi alimentãm apoi îi ajutãm sã îsi instaleze cortul.
5 iunie: mã simt bine. Vremea este foarte rece iar la prânz ninge putin. Plec dimineatã si bat cam o orã urme spre tabãra 3. Scot toate corzile la ivealã pentru urcare si coborâre.
6 iunie: mergem spre tabãra 3. Gabi urcã ceva mai sus, eu si Marius coborâm sã luãm corzile de unde le lãsasem cu câteva zile în urmã. Le iau numai eu, Marius cãutându-si un bagaj lãsat cu o zi în urmã. Le car pânã la tabãra 1. Traseul spre tabãra 2 este exact pe partea dreaptã a culoarului, nu pe stânga cum credeam noi. Apoi coborâm toti spre T.B., Bogdan coborând mai de dimineatã, având dureri de cap iar Rãzvan, ca de obicei, ultimul, cu mult în spatele celorlalti.
Stãm o zi. Ne uscãm ce avem de uscat, ne spãlãm. Ne refacem.
7 iunie: plecãm dupã-amiazã spre tabãra 1. Ajungem când se însereazã. Punem si al doilea cort. Suntem de râs. Avem 4 corturi, unul i l-am dat ofiterului de legãturã, noi rãmânând cu 3. Am mai cumpãrat unul de la bucãtar si unul ni l-a adus Rahman, o antichitate.
8 iunie: plecãm spre tabãra 2. Ajungem devreme, filmãm , facem poze.
9 iunie: urcãm în continuare si punem si tabãra 3. Azi am avut de muncã. Multe corzi ascunse în gheatã care drebuiau scoase la ivealã. Dupã ce am instalat tabãra 3 am coborât pentru a mai lua un cort si alimente din T2. La coborâre, în timp de dezgropam o coardã, am cãzut vreo 30m. Între 2 si 3 existã o portiune de vreo 400m numai cu gheatã lucie înclinatã la vreo 50°. Dumnezeu m-a ajutat sã mã opresc. Am vãzut moartea cu ochii. M-am zbãtut si am reusit sã prind o altã coardã si asa m-am oprit. Degetele mi le-am fãcut varzã. Sânge peste tot. Nu m-am lovit la cap. S-ar putea ca acest incident sã-mi compromitã urcarea pe vârf. Sper din tot sufletul sã nu mã slãbeascã prea mult.
Am ajuns în T2 unde Gabi m-a pansat. Mã dor degetele foarte rãu însã trebuie sã merg mai departe.

10 iunie: plecãm spre 3, unde si dormim. Îmi este frig la degete. Parazãpezile mi le pun greu. Stãm cam 30 min sã ni le punem. Lui Bogdan i s-au rupt. Mie mi se deschide fermoarul. Láios este foarte înjurat. Tot echipamentul fãcut de el este necompetitiv si ni se pune viata în pericol: catarame proaste, geaca si pantalonii ni se udã la cea mai micã precipitatie, sacul este greu si mare, pufoaica este fãrã puf de ajuns, etc. Timp: 4-5 ore.
11 iunie: plecãm spre ultima tabãrã, 4. Punem un cort unde dormim eu, Gabi, Bogdan si Marius. Am fãcut, ca timp, 5-6 ore. Cortul fiind de 2 persoane ne este greu sã dormim. Mai mult ne chinuim. Facem apã pentru sticlele de plastic. Nu avem nici primusuri bune, singurul bun este în tabãra de bazã. Stau vreo 5 ore pentru a face o supã si pentru a topi zãpada pentru 4 sticle.
Este vreme bunã, însã necazurile de care ne lovim ne fac sã slãbim psihic.
12 iunie: plecãm spre vârf. Batem urme pe rând. Mai putin Bogdan care se simte slãbit. Plecãm pe la ora 3 noaptea. Mergem 12 ore. Ne oprim. Vârful este foarte aproape dar nu stim unde este. Rãzvan nu va mai fi niciodatã conducãtorul unei expeditii. Este foarte prost conducãtor, nu a stiut sã facã rost de informatiile necesare asupra traseului si a tuturor necazurilor întâmplate.
Marius cu Bogdan renuntã. Eu cu Gabi plecãm în sus. Mai mergem vreo 15 minute si se stricã vremea. Este ceatã si se lasã frigul. Ne hotãrâm sã mai mergem. Dar unde? Tot în sus, pe stânga, se continuã o creastã, pe dreapta s-a cam terminat. Tot urcãm. Nu stim unde. Încã vreo 30 de minute. Ceata ne lasã sã vedem putin, însã neconcludent. Mai urcãm putin si ne hotãrâm sã ne dãm jos. Oricum poze nu putem face, iar cu camera de fel. Cred cã erau mai mult de 8050m, dar nu se mai vedea nimic.
Ne dãm jos. Gabi coboarã primul. Eu dupã el. La un moment dat mã opresc, vrau sã beau mult, îmi este tare sete, degetele mã dor. Scot sticlele si, minune, apa este total înghetatã. De acum încolo nu mai stiu ce fac. Visez si mã trezesc cã îmi este frig. Acelasi vis, aceeasi imagine de cãldurã de mai multe ori. Vãd siluete, mã ridic si plec pe urme, însã las rucsacul si pioletul. Din cauza lipsei de lichid vãd la tot pasul oameni care îmi dau Cola si Pepsi dacã reusesc sã merg pe urme fãrã sã cad. Bag cutiile în sân. Ajung în fine la corturi. Mã întâmpinã Rãzvan, care a urcat de jos fãrã cort, fãrã mâncare, fãrã nimic.
Beau ceai. Îmi revin, mã uit în sân si nu gãsesc nimic. Le spun tuturor de rucsac dar îi preocupã Marius care vine târziu dupã ce are si el halucinatii si cade într-o crevasã. Vine si el într-un târziu.
Dormim 5 insi într-un cort de 2 persoane. Oare mai existã minunea asta undeva ? Lui Bogdan îi este rãu, nu poate dormi deloc.
13 iunie: dimineata Rãzvan pleacã în T3. Eu plec sã caut rucsacul, însã nu-l gãsesc. Mã întorc. Ceilalti 3 dorm toatã ziua.
Am probleme cu parazãpezile. Ajung la cort si mã culc. De remarcat faptul cã atât timp cât am avut lichide nu m-a durut capul, nu am avut absolut nimic. Nu am luat nici un fel de pastile, de fapt nici nu am avut.
14 iunie: lui Bogdan îi este rãu. Mã hotãrãsc sã cobor cu el. Facem multe ore pânã la tabãra 2. Îl astept si la fiecare pas mã opresc pentru a-l astepta. Ajunsi la tabãra 2 Bogdan nu vrea sã mai coboare. Dormim aici. Nu avem apã iar cele 2 caricaturi de primusuri sunt în 3 si 4.
15 iunie: coborâm pe ninsoare în tabãra 1. Peripetii, gheatã, timp mult pentru coborâre. Eu gresesc drumul si trebuie sã trec o portiune de stânci fãrã asigurare, nu am piolet ci un singur bãt de schi. Bogdan este disperat, vrea sã trãiascã, se zbate cu disperare pentru fiecare pas si ajunge în tabãra 1. Ajung si eu mult mai târziu, dupã care coborâm împreunã în tabãra de bazã.
Aici s-a schimbat totul, drumul, crevasele, totul. Nu mai recunoastem nimic. Ajungem în T.B., mâncãm, povestim. Îmi scot bandajele de la mâini. Mã dor foarte tare, insuportabil.
16 iunie: apare si Marius. Gabi a rãmas cu Rãzvan. Totul intrã cât de cât în normal. Doar rãnile mã mai dor si faptul cã am pierdut atâtia bani. Sper ca Nuti sã înteleagã situatia. O iubesc si abia astept sã o îmbrãtisez si, bineînteles, pe micuta mea Ioana.
17 iunie: începe ploaia. Se stricã vremea. Constat cã pe 12 s-a încercat vârful. Deci se decaleazã totul cu o zi.
18 iunie: plouã în continuare. Discutãm despre ce ar mai fi nevoie mare într-o expeditie si noi nu am avut: walkie-talkie, scãunele, oglindã, binoclu. Bogdan se duce pânã la tabãra 1 si ia lucrurile toate de acolo, mai putin cortul care este foarte ud. A plouat toatã ziua. Sus ninge.
19 iunie: dorm si azi toatã ziua fiindcã afarã plouã în continuare. Hainele si sacul s-au umezit de tot. Bogdan pleacã spre Gel.
20 iunie: plouã în continuare.
21 iunie: Marius se duce sã ia cortul din tabãra 1. Când a coborât a zis cã între 2 si 3 a cãzut o mare avalansã.
23 iunie: s-a fãcut vreme bunã. Îi asteptãm pe bãieti.
24 iunie: dupã-amiazã plec cu Marius dupã bãieti. Au trecut prea multe zile si cu binoclul nu se vede nici o miscare în masiv. Ajungem în tabãra 1. Pe drum strigãm, urlãm, însã nimic, nici un semn.
25 iunie: urcãm spre tabãra 2. Eu caut urme pe marea avalansã, care este întinsã între serac (a cãzut o mare bucatã din el) si tabãra 1. Marius urcã hotãrât sã ia "marabutul" din 2. La un moment dat gãsesc ceva. Sunt mãnusile de puf si supramãnusile lui Gabi. Îl opresc pe Marius si începem sã mai cãutãm. Zãpada era însã imensã, nu am mai vãzut ceva similar în viata mea.
Mult mai jos gãsim si celelalte 2 mãnusi iar apoi pufoaica. Era clar, cãzuse seracul peste ei. Din Rãzvan nu am gãsit nimic. Am fãcut poze la haine. Coborâm amãrâti.
26 iunie: plecãm acasã. Ajungem la Gel, unde vom dormi.

N.R.: dupã numai un an de zile, în 1997, Mihai Cioroianu a urcat Nanga Parbat împreunã cu o echipã de spanioli. Ascensiunea vârfului a fost dedicatã celor doi prieteni dispãruti. (vezi Alpin Extrem 2-3/1999).

Multumim doamnei Elena Cioroianu pentru extraordinara bunãvointã de care a dat dovadã punându-ne la dispozitie tot materialul scris, foto si video necesar.

 

Recenzii : Muntii Fãgãrasului de Andrei Beleaua
(Editura Bel Alpin, Bucuresti 2001)
Categoria: ghid complex (turism alpinism)
Valoare: 4 stele

Muntii Fãgãrasului de A. BeleauaRecent aparut pe piatã, acest ghid doreste sã reactualizeze o mare parte a informatiilor despre Fagarasi. Asa cum spune autorul , lucrarea se adreseazã tuturor celor pasionati si interesati sã urce spre culmile lor. Fie cã vor sã-i traverseze cu automobilul, fie parcurgând creasta principalã sau nenumaratele trasee spre aceasta dinspre N si S, dar în special alpinistilor iubitori de solitudine, de aventura si duritatea escaladelor de iarnã."
Si întradevãr, la capitolul alpinism în Fagarasi, Andrei Beleaua este cea mai potrivitã persoanã, el fiind si autorul a numeroase premiere de varã si iarna în acest masiv.
Dupã o serie de scurte date generale (asezare, limite, relief, etc) autorul trece la prezentarea traseelor pe versantul nordic. Sunt luate pe rând toate muchiile nordice, dinspre E spre V si descrise atât din punct de vedere turistic cât mai ales alpin.
Autorul a reactualizat lista cu trasee de escaladã si alpinism (publicatã la sfârsitul ghidului), nereusind sã obtina însã toate informatiile despre autorii premierelor. Astfel apar trasee ai cãror autori sunt alpinistii sibieni sau din Medias (!).
O scãpare a autorului este si zona Ciortea, despre care desi au apãrut o serie de materiale si articole în diferite reviste, nu apare nimic în acest ghid. Dupa ce prezintã si traseele turistice de pe versantul sudic, este descris traseul de creastã vara si iarna (cel de iarnã în ambele sensuri). Ghidul se încheie cu alte câteva mici capitole despre schi, alte sporturi montane, Salvamont si manifestarile sportiv - distractive si religioase.
Luat per total, ghidul este o completare si reactualizare a mai vechiului ghid, Pe custuri Fãgãrãsene"(apãrutã în 1990 de acelasi autor). Deci cu atât mai valoros!

Marian Anghel

Recenzie : Jurnalul UIAA nr.2/2002
Publicatie trimestrialã a Uniunii Internationale a Asociatiilor de Alpinism

Ultimul numãr al jurnalului, realizat în aceiasi formã excelentã de entuziastul redactor sef Ernest Haase (A4, 44 pagini alb negru) a apãrut sub titlul generic ,"We won't climb it, will we? " (Nu-i asa cã nu-l vom urca?) si se referã la marile lanturi montane si mai ales la aglomerarea din jurul optmiarilor.
Un articol interesant mai ales pentru români, este cel semnat de Arkadi Klepinin (membru în comisia de expeditii a UIAA) care prezintã zonele de alpinism din fosta URSS si gradul de risc, stiut fiind faptul cã la modã în rândul grupãrilor teroriste este rãpirea alpinistilor.
O serie de alte articole se înscriu de asemenea în cadrul temei: "Alpinism în Antarctica", "Cursuri mixte nepalo - slovene", "Reguli de comportare fatã de ofiterii de legaturã din zona himalayanã" etc.
De asemenea, redactorul sef Ernest Haase prezintã o situatie jenantã în care o serie de expeditii sud coreene au creat o stare conflictualã în zona vârfurilor K2 si Mukut Parvat.
O altã parte a buletinului este dedicat schi alpinismului si amplorii deosebite pe care a luat-o în vest. Sunt prezentate astfel campionatul european de schi alpinism, un interviu cu Alexia Zuberer câstigatoarea cupei etc.
Revista mai contine o serie de stiri interesante si se încheie cu programul campionatului mondial de cãtãrare si urmãtoarele întruniri ale UIAA.

Marian Anghel

Portret:   Stefan Glowacz

după Vertical'Roc 6/2000   
Traducere si adaptare: Virgil Mâslea   
Nici înger, nici demon   

Stefan Glowacz
Iulie 1985, Bardonecchia, Italia: Stefan Glovacz câstigă primul concurs de escaladă din istorie. Tineretea, părul lung, chipul de înger, precum si ceva predispozitie pentru cătărare îl impun pe neamt. Glovacz intră în rândul legendelor escaladei mai ales prin supletea sa nemaipomenită, prin modul în care se apropie de stâncă, în pozitii care mai de care mai bizare.
   Privind în urmă, observăm că Stefan s-a remarcat brusc, însă târziu. Initial a locuit la Dusseldorf, destul de aproape de Olanda, unde nu găsesti sământă de munte. Familia se mută însă în Bavaria, părintii lui Stefan iubind muntele. Ani la rând nu face decât drumetie. Lucrurile se schimbă în ziua în care ajunge în Dolomiti: "Cima Grande a fost un soc. Nu-mi puteam reveni. I-am văzut pe tipii ăia urcând pereti atât de abrupti...Am hotărât că vreau si eu să fac asta." Are doar 12 ani.
   Încurajându-l, părintii îl sfătuiesc să învete corect tehnica. După câteva scoli de gheată si escaladă, la sfârsitul anilor '70, abia la 14-15 ani începe cătărarea pe stâncă. Apropierea este timidă. Echiparea dubioasă a traseelor nu-i permite să le abordeze altfel decât în stilul clasic.
   Stefan găseste în acest sport aventuros un mijloc de emancipare pe care alte sporturi nu il oferiseră: "Am făcut fotbal! Dar ai 10 coechipieri pe gazon si un antrenor care-ti indică de pe margine ce trebuie să faci. În escaladă e altfel, pentru prima dată n-am mai avut nevoie de cineva să mă dirijeze."
   Nimeni nu-si închipuia că Stefan avea să devină unul din cei mai buni cătărători ai generatiei sale, poate cel mai bun cătărător la vedere. "Pe atunci îmi era frică de dificultătile tehnice, mai ales în marii pereti. Gradele nu treceau de VI+. Am început cu III si IV, pe care le-am făcut timp de un an. Apoi am urcat un an gradul V si abia ulterior m-am apucet de gradul VI. Nu putem numi asta evolutie fulgerătoare, cu atât mai mult cu cât este vorba de escalalda artificială."
   Când Stefan descoperă liberul are loc o schimbare totală: "Am început să mă antrenez, să fac tractiuni cu zecile." Totul se precipită. În 1982 face gradul IX+. În 1984 repetă "The Face" (X-) în Frankenjura.
   În acelasi timp, Stefan are o carieră strălucită în competitiile de escaladă, frânată însă de o cădere si un menisc recalcitrant. Dar organizatorii concursurilor renuntă la stâncă în favoarea structurilor artificiale. "Au apărut tineri specialisti care studiau metodic prizele, cum ar fi François Legrand. Examinau prizele de la toti fabricantii iar atunci când o vedeau în traseu stiau cum s-o utilizeze. Aici am înteles că eu nu puteam face asa ceva..."
   Iată-l pe regele ascensiunilor la vedere la baza unui nou traseu, diferit, atipic. Fără să treacă prin Himalaya se apucă de big wall. Îngerul îi sfidează pe demoni!
   Se fac 8 ani de când Stefan a părăsit sistemul competitional în favoarea celor mai aspre locuri de pe pământ iar acest lucru se vede. În 1994 deschide traseul "Moby Dick", 28 de lungimi, până la XI+. Unde? Pe fata vestică a vârfului Juikarsuak (1880m) din Groenlanda! Escaladă liberă, înalt nivel tehnic, acces lung si dificil, climă aspră. Doar 2 repetări până acum!
   Progresiv am luat parte la expeditii în Groenlanda, Canada (Cirque of the Unclimbables), Baffin, organizând totul. "Este o întreagă filozofie, respectăm regulile artei. Expeditia începe la granita civilizatiei. De aici facem totul prin fortele proprii, fără mijloace ca elicopterul. Aventura se încheie abia când revenim de unde am plecat. Cred că acestea sunt expeditiile de viitor."
   În 1999 ajunge în Antarctica, la Renard Tower. Fidel deontologiei sale, expeditia traversează stâmtoarea Drake cu iahtul (între Capul Horn si Antarctica). Monolitul iese direct din valuri si împiedică orice fel de abordare. Din micile canoe trebuie să sari pe stâncă la momentul potrivit si să bati cât mai repede un piton. 800m, 17 lungimi, IX-, asigurări mobile. Asa se naste "Hart am Wind", traseu realizat de Glowacz, Holger Heuber, Kurt Albert, Jürgen Knappe, H.M.Götz si Gerhart Heidorn, sub amenintarea permanentă a furtunii. A urca gradul IX pe pereti enormi, la temperaturi polare, înseamnă foarte mult antrenament si pe panourile artificiale pe care Stefan le urăste atât de mult. "Cred că îmi mentin un nivel bun de pregătire deoarece încă fac X- la vedere si probalil, dacă mă antrenez mai mult, ating XI."
   În anul 2000 Stefan trece prin Vietnam si apoi prin Sardinia unde realizează a doua ascensiune a traseului "Hotel Supramonte" (X), de 10 lungimi, deschis de Rolando Larcher si Roberto Vigiani.
   Planuri de viitor? Marii pereti din China...


   Curriculum Vitae

•   22.03.1965:   se naste la Dusseldorf
•   1967:   descoperă Dolomitii
•   1979:   debutează în escaladă
•   1980:   primul VI
•   1982:   realizează traseul "Rednussflip" (IX+) în Frankejura
•   1984:   repetă traseul "The Face" (X-)
•   1985:   câstigă concursul din Brandocchia
•   1987,1988,1899:   câstigă RockMaster-ul de la Arco
•   1992:   câstigă RockMaster-ul de la Arco si Masterul de la Chambery
•   1993:   vicecampion mondial la Innsbruck
•   1994:   traseul "Moby Dick" (IX+)
•   1999:   traseul "Hart am Wind" (IX-) în Antarctica
•   2000:   repetă "Hotel Supramonte" (X) în Sardinia

 

Author: CA Galati
Views: 17736, Last update: Fri, Oct 18, 2002


Comment
Fără foto Nicolae Pîrvu, Sat, Nov 1, 2008, 6:58 pm

Exista optiunea de a memora un traseu la orice GPS de pe piata sau doar la citeva dintre ele /
M-a interesat problema si am intrebat chiar pe cineva care ar fi trebuit sa stie ( tinind cont ca lucra la un magazin care comercializa asa ceva ). N-am aflat mare lucru.
Abia acum aflu din acest articol ca ar exista o astfel de optiune. M-ar interesa in plus sa aflu daca aceasta optiune se gaseste pe GPS - urile folosite indeobste in autoturisme sau pe un alt gen de GPS.
Ce doresc eu sa obtin este urmatorul lucru: ( poate ma puteti ajuta sa aflu cum ) doresc sa parcurg un traseu de 3 -5 km si apoi odata inregistrat sa pot sa-l printez cumva sa-l am pe hirtie. Credeti ca se poate asa ceva cu un GPS normal , adica nu foarte scump.

Comments for this article
Login or register to comment