ALPINinfo iunie 1999

Recent, am fost în Coştila pentru a mai face ceva trasee. Vremea însă nu a fost extraordinară, aşa că ne-am mişcat doar pe lângă refugiu. O întâmplare însă, mi-a readus aminte de o problemă mai gravă care macină alpinismul românesc - situaţia traseelor de escaladă: o echipă din Bucureşti a smuls două pitoane din buza tavanului din " Fisura Mult Dorită ". Într-unul a căzut, iar pe celălalt l-a scos " din greşeală ", călcând pe el.

Cine ar trebui să răspundă de starea traseelor? Autorii premierelor? Cine trebuie să le reechipeze cu spituri , să de-a jos friabilităţile , să le marcheze la bază? Căţărătorul amărât care intră pe traseul respectiv?

Am primit şi noi nişte hârtii de la FRAE în care se spunea ce trebuie făcut, cum trebuie făcut, s-a alcătuit şi o echipă de coordonare formată din nume cunoscute ale lumii alpine, dar nu ştiu de ce, am impresia că s-a rămas la nivelul hârtiilor.

Ce concluzii sunt de tras?

• în marii pereţi, echipele de căţărători nu au ce căuta fără pitoane la ei
• că trebuie stânse rândurile lăsate deoparte interesele personale şi pusă la modul serios problema, pentru că riscăm să ne căţărăm doar pe 10 - 15 m în manşe de dificultate.
• că cine vrea să facă un traseu clasic, trebuie să afle cele mai noi informaţii, adică: câte pitoane lipsesc, ce regrupări nu mai există, s.a.m.d.

Şi dacă lucrurile vor decurge în acest stil, sunt curios cum vor arăta traseele peste 10-15 ani.

Vom vedea!

Marian Anghel

La începutul anilor ` 50 un grup de tineri din Petroşani, mulţi dintre ei ceferişti - mecanici de locomotivă , impegaţi de mişcare, lăcătuşi, funcţionari la Staţia C. F. R., dar şi mineri , muncitori pe la intreprinderile de reparat utilaj minier, tehnicieni, ingineri - se întâlneau aproape la fiecare sfârşit de săptămână la cabanele de pe munţii ce înconjoară Depresiunea Petroşani: cabana Parâng, cabana Straja, cabana Pasul Vulcan sau cabana Buta.

Aşa s-a născut ideea organizării unei secţii de alpinism în cadrul Asociaţiei Sportive C. F. R. Petroşani, lucru care s-a şi realizat în anul 1955. Cel care s-a ocupat de organizarea secţiei de alpinism a fost Alexandru Zolotaru, ceferist şi el şi care, la acea vreme, abia se întorsese în Vale, după ce câţiva ani fusese alpinist în cadrul Clubului Central al Armatei, elev al maestrului Emilian Cristea.

În acei ani în care materialele necesare practicării alpinismului - corzi, carabiniere, pitoane, etc. erau de cele mai multe ori confecţionate artizanal sau se procurau cu greutăţi greu de imaginat pentru tinerii alpinişti de astăzi. Secţia de alpinism C. F. R. Petroşani s-a dotat cu materialele necesare - sindicatul fiind cel care I-a ajutat cu mijloacele financiare necesare.

Au început primele lecţii de căţărare în pereţii din Cheile Tăii, la Peştera Boli, primele trasee de alpinism fiind pitonate de ZOLI(Alexandru Zolotaru) şi primii lui elevi: Ioan Ştefănescu , Costică Balinca, Ion Ştirban, Gheorghe Cicireanu, Constantin Magdalin, Miki Nevezi, Vasile "Kicsi " Pop, şi altii.

În acelaşi timp se desfăşurau antrenamente dure pe crestele Parângului şi Retezatului, atât vara cât şi iarna, participarea, cu rezultate meritorii la celebrele " concursuri în stea " organizate pe acea vreme şi participarea la primele alpiniade din Retezat.

Începând din 1959 secţia de alpinism C. F. R. Petroşani a organizat câţiva ani la rând şcoli de alpinism, monitor (sau instructor, cum se zicea pe atunci) fiind acelaşi Alexandru Zolotaru, care, între timp obţinuse brevetul de instructor.

Rezultatele n-au întârziat să apară: locuri fruntaşe la alpiniadele de la începutul anilor `60, parcurgerea unor trasee de mare dificultate din Carpaţii României dar şi din Tatra, numeroase trasee în premieră în Colţii Pelegii şi vârful Bucura din Retezat, în Cheile Tăii, Bulzul Băieştiului, etc., titluri de maestru al sportului (Miki Nevezi) şi categorii sportive I şi II obţinute de mulţi dintre alpiniştii din cadrul secţiei C. F. R. Petroşani.

Secţia şi-a desfăşurat activitatea până prin anul 1970, când, datorită retragerii din activitate a antrenorului Alexandru Zolotaru, pe de o parte, dar şi pentru că sindicatele din unităţile miniere din Valea Jiului, din acea vreme, puteau asigura condiţii materiale mai bune practicării sporturilor în general, deşi şi alpinismului, sportivii de la secţia de alpinism C. F. R. Petroşani sau transferat la secţia de alpinism atunci înfiinţată în cadrul Asociaţiei Sportive " Minerul " din cadrul Exploatării Miniere Petrila, club sportiv unde şi astăzi se face alpinism de performanţă.

Nicu Jianu