Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Clubul Alpin Galati in Revista ALPINinfo 1999 , ALPINInfo

CLUBUL
ALPIN
GALATI

Adresa:
Bd. George Coşbuc nr.25, bl. C18, ap.53, 6200 Galaţi

E-mail&web site:
car_galati@yahoo.com
www.geocities.com/car_galati

Colectivul redacţional
Redactor şef:
Marian Anghel
(mari_anghel@yahoo.com)
Tehnoredactare:
Cristi Boczar
Difuzare:
Marian Caval, Dana Avram
Colaboratori:
Sebastian Florian, George Stroie

ALPINinfo anul II, nr.7
iulie 1999



Valorile căţărării

Clubul Alpin Belgian - federaţie naţională

Ascensiune pe Musala

Info UIAA

Coştila este casa mea - interviu George Stroie

In memoriam:
Vasile Teodorescu

Traseul Inominata (Bucegi)

Orice material pe teme alpine este binevenit.
Pentru amãnunte contactaţi redacţia.
Opiniile exprimate în articole aparţin exclusiv autorilor.
 
Acest buletin este realizat prin muncã voluntarã şi fãrã scop comercial. Materialele din ALPINinfo pot fi utilizate numai cu menţionarea sursei.
© C. A. Galati

Expeditia Mussala

28 aprilie - 4 mai 1999

Aventura noastra incepe in data de 28 aprilie, ora 21: 15 in gara mare din Cluj. Eram doar doi, subsemnatul Sebi Florian si Adi Negrean, membru si respectiv presedinte al Sectiei Cluj a C. A. R., un numar prea mic pentru "faima" tarii in care doream sa ajungem si cu toate acestea nici nu se punea problema unui abandon. Dupa firestile strangeri de mana ne intrebam unul pe celalat daca nu am uitat nimic: pasaportul, banii, hartile si cate si mai cate. Totul pare in ordine asa ca la ora 21: 52 ne imbarcam in trenul accelerat Sighetul Marmatiei - Timisoara, care ne va transporta pana in Simeria, prima etapa a calatoriei noastre. Pe tren avem surpriza sa intalnim doi rusofoni din zona de granita cu Ucraina care ne impartasesc cu placere "taina" limbii lor, prin fraze care s-ar putea dovedi folositoare pe teritoriul Bulgariei, unde limbile occidentale sunt foarte putin cunoscute.

Ora 1: 30 ne gaseste in gara Simeria unde aflam ca trenul rapid ce trebuia sa il luam pana in Craiova are o intarziere de 40 de minute, ceea ce ne da peste cap planul de a ajunge in seara urmatoare in Sofia. Dar, la urma urmelor, aventura, necunoscutul, este motivatia primordiala si "parfumul" oricarei expediti. Plecam din Simeria la 4: 10, urmatoarea etapa fiind Craiova, unde ajungem aproximativ 4 ore mai tarziu. Dupa o scurta vizita a centrului si a bisericii Sf. Dumitru, intre zidurile careia fiecare dintre noi simte nevoia fie sa aprinda o lumanare, fie sa sopteasca o rugaciune, ne indreptam spre gara, de unde, dupa cateva ore de asteptare, in jurul orei 14: 00, pornim spre Calafat, oras la granita Romaniei. Caldura insuportabila de pe tren si noaptea precedenta lipsita de somn, ne induc o stare de moleseala si de plictis.

Dupa aproximativ 4 ore de mers prin intinsa Campie Romana, oprim in gara Calafat. Senzatia de capat de lume este pregnanta. In 10 minute ne aflam la punctul romanesc de trecere al frontierei, de pe malul nordic al Dunarii, care ne intampina asemeni unui lung si gros sarpe intins la soare. Trecerea cu bacul costa 5 DM sau 40.000 lei. Adi reuseste o intrevedere cu seful vamii si ii explica acestuia scopul expeditiei noastre, reusind astfel o reducere la jumatate. Vamesii sunt foarte curiosi si entuziasmati de planurile noastre si ne ureaza noroc. In acelasi timp ne previn de faptul ca romanii nu sunt bine primiti de bulgari si ca acestia vor incerca sa profite de noi, lucru care nu se va confirma decat in mica masura pe parcursul expeditiei.

In jurul orei 20: 00 ne aflam pe puntea bacului, care se departeaza tot mai mult de malul romanesc. In jurul nostru se afla numai bulgari sau alti straini. Nici un roman. Incercam pentru prima data un sentiment de insingurare, de emotie. Privim lung malul romanesc, dar suntem optimisti. Nu ni se poate intampla nimic!

In mai putin de 20 de minute acostam la cheiul bulgaresc. Toti se uita ciudat la noi, ca la niste extrateresti, ceea ce e explicabil datorita echipamentului, compus si din bete de schi, coltari si pioleti, care stau atarnati de rucsaci.

Dupa indeplinirea formalitatilor ne indreptam spre gara din Vidin, care se afla la aproximativ 5 km de bac. Am fost insa sfatuiti sa luam un taxi, intrucat pe drum am putea avea probleme din cauza hotilor. Dupa ce negociem un pret de 6.000 leva (1000 leva = 1 DM) cu un tigan roman care activa ca un fel de "peste" pentru taximetristi, ne urcam intr-un taxi si, 10 minute mai tarziu oprim in gara Vidin. Urmarind contorul taximetristului, pornit involuntar de acesta, ne dam seama ca am luat o "teapa" de aproape 3 DM. Ghinonul se pare ca nu vrea sa ne paraseasca, intru-cat aflam ca urmatorul tren spre Sofia pleaca abia a doua zi, asa incat avem de asteptat aproape 8 ore in gara. Suntem obositi si surmenati asa incat nu avem chef de nimic. Incercam sa dormim pe bancile garii, dar prezenta aproape permanenta a unui politist banuitor si emotia de a fi intr-o tara absolut straina nu ne dau pace. Sansa face ca lucratorul care scoate trenul nostru din depou stie foarte bine romaneste si, foarte bine-voitor ne acorda permisiunea de a dormi in tren pana la ora plecarii acestuia. Dormim astfel 4 ore care ne mai ridica putin moralul. In sfarsit, in jurul orei 6 dimineata, trenul nostru porneste inspre capitala Bulgariei. Vremea buna ne permite sa urmarim peisajele si avem surpriza placuta de a descoperi o tara foarte frumoasa. Deliciul ni-l rezerva traversarea M-tilor Balcani, munte care ne farmeca prin impetuozitatea turnurilor sale de calcar, taiate de hornuri si sfredelite de grote intunecate.

Dupa aproximativ 5 ore, trenul opreste in gara din Sofia, dupa o calatorie fara probleme si care ne-a uimit prin conditiile civilizate pe care ni le oferise pentru numai 6, 6 DM. Deoarece dorim sa ajungem cat mai repede in Borovets (1350 m altitudine), statiunea de la poalele masivului, renuntam la vizitarea orasului care, din mers, ni se pare destul de occidental si avand un numar mare de cladiri si biserici vechi si totodata impunatoare. Zarim chiar si minaretul unei moschei. In departare se zareste Masivul Vitusha cu o inaltime de aproximativ 2.800 m, aflat la doar cativa kilometri de Sofia. Dupa ce schimbam mai multe tramvaie si dupa mai multe incercari de dialoga cu sofiotii, sortite insa esecului datorita lipsei unui limbaj comun, ajungem in cele din urma la autogara Iug de unde se pot lua autobuze inspre Borovets, aflat la aproximativ 80 km de Sofia. Aflam ca am pierdut singura cursa directa spre Borovets dar putem ajunge acolo luand un autobuz pana la Samokov si de acolo un alt autobuz. Pentru numai 1, 5 DM luam un bilet pentru Samokov, unde ajungem aproximativ 1 ora mai tarziu. Suntem la numai 15 km de Borovets si la orizont isi face aparitia Masivul Rila, cu varfurile acoperite de zapada si stralucind in soare. In timp ce asteptam urmatorul autobuz spre statiune aflam ca la numai 20 km de Sofia a cazut o bomba NATO, fara a face insa victime. Aproape incredibil si totusi adevarat. Gandurile ne sunt intrerupte de sosirea cursei de Borovets, unde ajungem 20 de minute mai tarziu. Ne asteptam la o statiune gen Borsa la noi, sau ceva asemanator, nu foarte pretentios, insa realitatea ne depaseste cu foarte mult asteptarile. In jurul nostru se inalta masive hoteluri de 5 stele, flancate de resaturante cu specific chinezesc, indian, mexican s.a., toate la un nivel occidental. De la receptia unui hotel aflam ca statiunea nu are un loc de campare propriu-zis si va trebui de aceea, pentru a ne aseza cortul pe un teren, sa obtinem aprobare din partea proprietarului terenului respectiv. Dupa ce mancam ceva ne hotaram sa mergem sa bem o bere si sa reflectam ce vom face. Sansa face ca in barul in care mergem sa intalnim mai multi proprietari din zona precum si pe pompierul statiunii care, foarte amabili, incearca sa ne ajute. Reusim cu greu sa ne intelegem, mai mult prin semne, insa obtinem aprobarea dea dormi in curtea unei cabanute precum si invitatia de a bea o bere si de a manca ceva pe cheltuiala lor. Toti sunt entuziasmati de faptul ca am venit din Romania pana aici, pentru a urca pe Mussala. Mergem la culcare optimisti, cu moralul excelent.

A doua zi ne intampina cu un cer senin, o vreme perfecta pentru ascensiune. Intrucat suntem in afara sezonului de schi, telegondola nu circula, astfel incat va trebui sa batem cu piciorul diferenta de nivel de peste 1000 m pana in creasta. Urcam aproape 1 km pe sosea, depasind in dreapta fosta residenta a unui mare lider bulgar, iar apoi incepem urcusul prin padure, urmand marcajul banda-rosie. Peisajul ne aminteste de M-tii Retezat insa la o scara mult mai mare. Dupa un urcus anevoios, la inceput pe grohotis iar mai apoi printr-o zapada umeda si moale ajungem la Cabana Mussala (2339 m) situata intr-o imensa caldare strajuita de Varful Micul Mussala (sau Gheorghe Dimitrof) cu o inaltime de 2902 m. In departare se zareste Mussala, acoperit in intregime de zapada. Intru-cat se insereaza, hotaram sa ramanem peste noapte la cabana, in ciuda pretului piperat de 6 DM/persoana. Conditiile sunt intr-adevar ridicate: curent electric, soba, pat. Intram in discutie cu o bulgaroaica foarte simpatica si care vorbea, spre surprinderea noastra, foarte bine engleza si aflam ca dansa va urca de asemenea a doua zi pe varf si ne propune sa mergem impreuna. Avand experienta unor ascensiuni anterioare ne dezvaluie ca va trebui sa urcam in zorii zilei, pentru a nu avea probleme cu stratul de zapada, destul de mare inca. Dupa mai multe povesti "la gura sobei", hotaram sa mergem la culcare, cu gandurile fugind spre ziua de maine.

In jurul orei 5 dimineata suntem toti in picioare. Ne echipam rapid, luand doar strictul necesar cu noi si plecam. Vremea este superba, iar zapada inghetata, astfel incat inaintam rapid. La aproximativ 2700 m intalnim un refugiu sau mai bine zis o cabana-refugiu care este din pacate inchis. De aici incepe partea finala a ascensiunii pe Mussala, o panta de aproximativ 500 m, cu o inclinatie de 50-60 de grade prevazuta cu cabluri, fiind inconjurata de prapastii adanci si periculoase. Dupa aproximativ 1 ora jumatate de la plecare atingem acoperisul Balcanilor, cu un foarte rar si pretios sentiment de izbanda, de incununarea a eforturilor. Ne strangem entuziasmati mainile si facem cu privire un ocol al intregului masiv, in timp ce in departare observam lantul M-tiilor Pirini. Dupa pozele de rigoare si dupa ce bem un ceai oferit de ocupantul statiei meteorologice de pe varf, incepem coborarea care, datorita inmuierii stratului de zapada devine riscanta. Pe alocuri zapada depaseste 1 m si ne prinde ca intr-o capcana din care cu greu reusim sa iesim. Pericolul unei avalanse ne face sa grabim pasul si aproximativ 3 sferturi de ora mai tarziu ajungem la cabana.

In aceeasi zi eram deja in trenul spre Vidin, unde petrecem din nou o noapte de "pomina". A doua zi dimineata traversam din noua Dunarea, de data aceasta cu un sentiment greu de descris de dor de tara. Coborarea de pe bac pe malul romanesc ne emotioneaza atat de tare incat sarutam asfaltul incins al vamei romanesti.

Aici se incheie aventura noastra, dupa aproape o saptamana de la plecarea din Cluj si cu o usoara parere de rau, dar cu promisiunea de a ataca la toamna salbaticul si frumosul lant al M-tiilor Pirini.

Sebi Florian

Coştila este casa mea ...

Stăm pe bancă în faţa refugiului şi ceaţa goneşte nebună deasupra Văii Prahovei.

- Geo, spune mai întâi, câteva date personale.

- Mă numesc George Marius Stroie şi m- am născut pe 15 octombrie 1974, în Bucureşti. Inainte lucram ca mecanic auto, dar acum lucrez ca alpinist utilitar. Nu sunt căsătorit.

- Cum te- ai apucat de căţărare?

- În 1997 au avut un eşec sentimental şi am vrut să fac ceva. Aşa că, m- am dus cu fratele meu, Paul Lucian la munte, mai precis, am venit în Coştila. Mi- a plăcut ce am văzut aici, aşa că am hotărât să revin. Şi am revenit!

- Ai mai fost pe munte până atunci?

- Nu! mă dusesem prin Predeal, Sinaia, dar pentru distractii, discotecă, ştii tu ...

- Care a fost primul traseu pe care l- ai făcut?

- În Sinaia, "Hornul Suspendat " (4B). L- am făcut cu nişte tenişi îngaloşati cu piele de căprioară. În prima lungime m- au ţinut, dar apoi s- au făcut praf. Primul traseu în Coştila a fost " Fisura Însorită " - prima lungime, cu un tip, Mario din Buşteni. După asta am făcut " Hermann Buhl ", cap schimbat.

- Cum, aşa din prima?

- Da! Din acel moment, n- a mai lipsit nici un week- end în care să nu fiu în Coştila, la refugiu. Uneori, mai ales vara şi iarna, stau săptămâni întregi aici. Coştila este casa mea. Am făcut aproape toate traseele de aici. În 1998, cred că am lipsit din Coştila maxim 7 week- enduri.

- Ai făcut şi manşe de dificultate?

- Da , deşi mie nu- mi plac în mod deosebit. Mi- e îmi place mai mult să mă duc în trasee lungi, mai ales în traseele " legendare " ca să zic aşa, cum sunt " Innominata ", " Scorpion "....În 1998, m- am dus cu Geta (Georgete Argeşeanu) în Moraru, unde am făcut traseul " Fisura Morarului " (5B), despre care Cristea spunea că este unul din cele mai frumoase din Bucegi. Pe tot parcursul lui `98, m- am căţărat cu Geta, dar după ce am avut o micăceartă cu ea, am început să mă caţăr solitar.

- Ce echipament foloseşti pentru căţărarea solitară?

- Mă asigur cu un gri- gri, urc cu o coardă dinamică lungă. Când ajung în regrupare, cobor în rapel şi recuperez carabinierele şi gri- gri - ul, apoi urc cu blocatorul şi gri- gri -ul pe coardă. Având coarda lungă, un traseu îl fac în mult mai puţine lungimi. De exemplu, " Fisura Mult Dorită " am făcut- o din trei lungimi, în 6 ore.

- Şi îţi place solo?

- Da. De mult vroiam să fac aşa ceva, iar acum am ocazia. Nu mai depinzi de nimeni şi nici nu mai stai să aştepţi coechipierul. Tot timpul te mişti, ceea ce e important mai ales iarna. am reuşit să fac toate traseele din Ţancul Mic şi Ascuţit , solitar. Şi în Postăvaru am fost solitar, în " Surplombele de Aur "

- Apropo, te- ai căţărat şi iarna?

- Da. Astă iarnă, (1998) am făcut " Albastra directă " împreună cu Vlad Popa, chiar pe 31 decembrie. Când ne- am întors la refugiu, în noaptea de revelion, ne- am culcat. A fost extraordinar!

- Căţărarea de iarnă este cu mult diferită de cea de vară?

- Da, mai întâi nu se pune problema rotpunkt, pentru că ar fi aberant aşa ceva. Cu plastici în picioare şi rotpunkt!? Apoi urci cu pioletul în inelul de la piton, pui scăriţa, te tragi, ce mai, este deosebit! Tot astă iarnă, m- am căţărat în "Bisericuţă ", lângă Mălăieşti. Deasemenea fac şi căţărare pe gheaţă.

- Şi ai unde să faci aşa ceva?

- Este o cascadă pe Morar, la Bâlea şi în Retezat. Dar oricum, căţărarea pe gheaţă adevărată se face afară, în Alpi, în Caucaz ...Aşi fi vrut anul acesta să fac peretele Uşbei de Nord, dar am renunţat, momentan.

- Şi totuşi, ai abia doi ani de când practici alpinismul şi escalada. Cum îţi explici aceste reuşite?

- Antrenamentul. Cum spuneam, în Coştila vin săptămână de săptămână. Şi am mers mult cap de coardă. Atunci când eşti cap, este adevărat, cu totul deosebit. În plus, eu cunosc traseele de aici şi le pot face noaptea, pe ploaie, băut, etc.

- Adică un individ oarecare, dacă ar avea antrenament, ar putea să facă toate acestea?

- Nu, pentru că trebuie şi experienţă. Trebuie luate pas cu pas, mărunt.

- N- ai avut şi căderi?

- Ba da! De exemplu, astă iarnă am picat în " Hermann Buhl " chiar de sub regrupare. M- am rostogolit 15 metri şi am smuls un piton. După ce mi- am revenit, m- am dus de- am bătut pitonul şi ne- am retras. Îmi luxasem o mână.

- Premiere ai făcut?

- Am făcut o manşă de dificultate în Cheile Peleşului " FlyingMouse " (VIII - ) şi urmează să termin un traseu în Ţancul Mic " Noua Dictatură " (VII +)

- Tu de fapt ce faci , alpinism sau escaladă?

- Alpinism. Escalada nu- mi place şi nici competiţiile. Totuşi, în funcţie de condiţiile de participare, poate mă bag şi eu la balcaniada din august.

- Din câte înţeleg, alpinismul este pentru tine un sport extrem ...

- Da, îmi place să- mi simt inima- n gât, să- mi crească adrenalina; să mă caţăr ştiind că ultima asigurare este cu mult sub mine. În " Innominata " după ce pleci din a doua regrupare, mergi 8 metri fără asigurare. Dacă pici, e factor doi şi poţi smulge regruparea. Dar mi- a plăcut!

- Ce planuri de viitor ai?

- Mai întâi, vreau să mă caţăr în România. În Bicaz, în Buila - Vânturariţa, etc. Pe plan extern, aş vrea să ajung pe Cerro Torre. Am văzut filmul cu Cesare Maestre de zeci de ori. Poate şi ceva în Tre Cime..

Vântul zgâlţâie refugiul şi lumânările crează o atmosferă caldă. Lumea se urca în paturi pentru a se culca, când îl aud pe Geo:

- Băieţi, care merge cu mine să facem o nocturnă? ...

Marian Anghel - iunie 1999

Author: Clubul Alpin Galati
Views: 14305, Last update: Thu, Oct 10, 2002


Comment
Fără foto sorin nichiforiuc, Fri, Aug 29, 2008, 8:11 pm

salutare, caut un partener pt cerro torre, sau alte ascensiuni in europa(nichiforiuc@yahoo.com)

Comments for this article
Login or register to comment