Dragos Dula

In zadar vei astepta stimate cititor iubitor de munte, ca randurile ce urmeaza sa te conduca pe o poteca marcata tot   la doi pasi spre un varf, o vale, sau o cabana-   bine cunoscute si pentru care ghidurile atent si ingrijit intocmite iti pun la dispozitie cele mai mici detalii.    De data aceasta, pe cararile golite de tumultul verii, vei porni, desigur   cam stingher-fara o tinta clara, pe un itinerar ce nu poarta un nume caci fie de vei merge spre Voievodul, fie spre Lotru, sau vei sui pe culmile acum incaruntite ale Retezatului, vei recunoaste ca te indrepti spre un miraj, acel al toamnei poposite in   munti, care te-atrage cu o forta ce nu o banuiai.        Aceste to amne pe plaiurile de la poalele Parangului, mai frumoase uneori decat verile, te cheama acolo sus in munti, unde valoarea lor sporeste, unde culoarea padurii se revarsa generoasa in atatea nuante mirifice, peste ochii ce nu mai prididesc, nestiind sa aleaga intre verdele inca viu pe alocuri, intre ruginiul frunzelor mai grabite, intre verdele profund si grav al bradului sauintre rosul aprins sau galbenul   linistit al fagului. Si...

       Iarna grea, vara frumoasa, spune o vorba din batrani. Pe pajistile alpine petece de zapada mai zabovesc inca, nelasandu-se doborate de focul soarelul de munte. Si totusi zicala batraneasca se adevereste. Ne-o spune explozia de verdeata noua ce-a inundat muntele, ne-o spun talangile ce se astern vesele pe carari nebatatorite inca. Ne-o spune mai mult decat orice jarul florilor trandafirii ai bujorilor de munte, infloriti in tufe dese, dincolo de strinsoarea padurilor.       Smardarul, trandafirasul de munte ori ruja muntilor, cum i se mai spune in popor –face farmecul acestui   sfarsit de vara montana fie in Parang, Fagaras, Bucegi sau Retezat, desfatand privirile inmarmurite de atata frumusete revarsata slobod in petale visini.     Frate cu trandafirul mandru din gradina – regele florilor de la poale – bujorul de munte isi manifesta cu timiditate frumusetea, asa cum fac toate florile de munte. Micutele cupe stand gramada pe varful ramurilor, raspandesc un miros placut, discret, datator de viata. Doar de departe vazut in petele mari de rosu revarsate surprinzator peste fondul verde, bujorii impresioneaza drumetul neavizat, oferindu-I o satisfactie noua, neinteleasa, dar cu atat mai revelatoare, mai plina de farmec. Gandul zboara la legenda, la sangele...

De-a lungul verii, euforia vacanţei a cuprins molipsitoare trenurile ce aleargă spre cele mai căutate colţuri de ţară: litoralul, staţiunile balneo –climaterice, mănăstirile Moldovei, ori spre codrii şi piscurile Carpaţilor!    Aproape de munţi, petroşenenii le rămân fideli, întocmai ca dobrogenii mării, lipovenii deltei, sau cei din Bărăgan câmpiei. E ceea ce se cheamă prima dragoste. E legământul ce-l leagă pe copil de locul unde s-a născut. E, dacă vreţi, legătura de-o viaţă ce se înfiripă într-o clipă şi tine de veşnicie.   Şi cum ar putea fi altfel, căci munţii ne oferă din nou adieri de frumuseţe nemărginită. Adierile spun că pe piscuri şi prin păduri e o puzderie de flori. Roşii, galbene, albastre, violete, mari, mici, mirosind discret şi suav, ca toate florile muntelui.   Desfătarea vine pe toate undele simţurilor omeneşti.Şi nu e vorba numai de văz, miros sau auz. Prin ele, concertul munţilor, tabloul lor, miresmele lui pătrund în tainiţele firii. Un ecou lăuntric, de neînţeles răzbate în noi făcându-ne părtaşi la bucuria plecărilor întotdeauna vesele, optimiste, întotdeauna generatoare de sănătate fizică şi morală.   Este încă vara în munţi. Simţim cu frenezie această realitate când nopţile înstelate ne surprind întârziaţi în jurul focului de tabără. O simţim...

Drumul pe care ni l-am plănuit în acea duminică de iunie începea pe pârâul Roşiilor, de la capătul şoselei forestiere ce străbate frumoasa vale a Sliveiului. Pornisem dis de dimineaţă din Petroşani, împreună cu alţi amici de drumeţie dornici să străbatem potecile de munte prin neasemuitele frumuseţi ale prea puţin cunoscute “căldări “a Roşiilor. Ne aştepta un drum greu. Odată ajunşi la punctual terminus al drumului, roţilor iuţi ale I. M. S – ului urma să fie preluat de bocancii sau bascheţii noştrii. Cale de-o zi întreagă!
De ce atâta trudă, vă veţi întreba? Ca să vedem peisaje care incanta orice turist! Ca să vedem frumuseţile ce se desfăşoară în jurul alpinistului ce poposeşte obosit dar fericit, pe lespedea din pragul cerului! Dar mai ales vietăţile muntelui am vrut să le vedem, pe cele mai alese dintre ele:   caprele negre.
Am pornit încet pe poteca ce se desfăşura îmbietoare la picioarele noastre. Voia bună ne-a contaminat repede pe toţi. Mergeam paralel cu răul, pe care nu l-am părăsit decât sus în căldare, acolo unde se înfiripă din firicelele de apă firave, dar atât...

În numeroasele peregrinari prin Retezat am trecut adesea prin sau pe marginea imensei căldări glaciare pe care tumultuosul Rău Bărbat o străbate, sus la obârşia sa, atunci când de abia se înfiripă prin împreunarea apelor ce se scurg din Tăul Adânc, Tăul Ţapului, Tăul Custurii şi Tăurile Ciumfului. Am admirat de fiecare dată poiana largă şi stâna înconjurată de brazii secularii, la care din vechi timpuri vin vară de vară oierii din Ţara Hategului să-şi îndestuleze turmele cu iarbă grasă crescută din belşug pe tăpşanele şi plaiurile alpine. Drumurile noastre începeau şi se terminau însă la cabanele Baleia, Pietrele sau Buta, până când într-o zi, am hotărât cu Tomita-veteran al munţilor-să rămânem peste noapte la Stâna din Râu din marginea căreia am admirat o după-amiază întreaga pereţii nordici, incredibil de abrupţi ai vârfurilor Păpuşa Mare, Păpuşa Mică şi Ţapului. Spre seară, pe potecă ce cobora din caldarea Ciumfului au început să apară oile-vreo nouă sute la număr – pe care baci Filip şi mai tinerii ciobani Ion şi Mitica le struneau cu îndemânare îndreptându-le spre târla din mijlocul poienii. După cunoştinţa făcută sub privirile şi lătratul nu prea prietenos al celor şapte câini am fost poftiţi în stâna.În preajma focului care în curând avea să înveselească atmosfera...

Nu s-au vestejit inca in vaza primii ghiocei si cele dantai branduse, acesti gingasi soli ai primaverii, pe care doar deunazi i-am cumparat pe la colturi de strada. In curtile gospodarilor de pe Sohodol sau Slatioara, doar cativa miei au prins sa zburde in asteptarea fratilor lor de joaca. Copii doar de putin timp si-au luat ramas bun de la saniute, iar oamenii pe strada, mai poarta inca paltoane si caciuli… De pe Parang spre vale, urmele de schiuri aduc zvon de iarna grea pe inaltele piscuri. Cu cat urci mai sus urmele se inmultesc. Citesti in ele freamatul tineretii revarsate slobod pe pantele insorite si ispitit, urci tot mai sus.Un soare cald te insoteste, parca mai cald decat fusese jos. Nedumerit iti mai lepezi din haine. Dar cum, se poate? Soarele arde tot mai tare iar curand si privitul devine suparator. Iti pui in graba ochelarii de soare. Mai mergi o cale, si inca una si curand esti sus. De necrezut! Turisti, schiori, intocmai ca pe plaja, goi pina la brau, cu totii stau la soare. Te dumiresti indata: in munti e primavara! Doar tu, cel care niciodata n-ai incercat sa urci, spunandu-ti: " nu vezi ce frig e aici, daramite acolo ", nu stii ca in munti e primavara. De-ncerci sa urci macar o data, "bolnav " vei fi pe veci si intocmai ca jivinelor ce stau inchise in...

Soare, negura, senin, viscol, ploaie, burnita, iata toata gama de capricii cu care iubitorul de drumetie este intampinat de favoritul sau muntele, cand fidel lui, isi ia pentru a nu stiu cata oara rucsacul in spate si porneste sa-i calce din nou cararile.   Reverie, descumpanire, incantare, deceptie, extaz, iata la randul lor stari, sentimente pe care tot el, muntele, le insufla adeptilor sai, dupa cum cele oferite intr-o zi sau alta se apropie de limitele perfectiunii sau din contra, se situeaza in extrema opusa.   Si, cunoscandu-i toanele, el, turistul, ia muntele asa cum este. Fie in sezonul branduselor si ghioceilor, fie in cel al noptilor calde de vara cu luna si stele, fie in cel al ploilor marunte si reci, sau, dimpotriva, al zilelor cu soare palid si frunze ruginii ori, in sfarsit, in sezonul hibernal, cand zapada proaspata este spintecata cu voluptate de schiuri sau de bocancul dornic de drum. Pentru turistul adevarat anotimpurile nu fac decat sa schimbe haina muntelui, sa-i confere o culoare sau alta, sau sa-i modifice, sa zicem mai prozaic conditiile atmosferice : temperatura, taria vantului, forma precipitatiilor.. Elemente care reduc sau amplifica gama satisfactiilor, caci pina la urma numai acestea raman cele pe care le incearca neobositul calator...

        Fascinatia muntilor inzapeziti isi gaseste cu greu termen de comparatie. Imaginatia nu trebuie sa poarte gandul in Alpi, pe Himalaya, in Muntii Stancosi sau Anzi Cordilieri, pentru a cauta superlativul pesiajului montan hibernal. E suficient sa te deplasezi la Campu lui Neag, aceasta autentica si straveche vatra romaneasca, sat de munte cu oameni harnici si inimosi, ca sa vezi frumusetea muntilor sub mantia hermelinei albe;acolo este inca iarna. Contrafortul de granit si bazalt ce incepe in Custura Mare si se termina tocmai in calcarele din Dealului Farcas din Crividia Vulcanului ofera privitorului o culme alpina majestuoasa, asezandu-i in prim-planuri elemente specifice decorului jienesc: case pitoresti, curti dacice cu oi frumoase si caini voinici, clai de fan si lemne asezate in stiva, cojoace, straiti, camesi puse la soare in tarnat, oameni care ca nu stau o clipa, avand intotdeauna ceva de facut.   Daca pretentiile cresc urci in Parang sau Retezat, iei drumul Lotrului sau pornesti pe cararile Surianului, cauti miracolele zapezii pe creasta muntilor Valcan, la Straja, pe Siglau, pe...

          In peregrinarile   noastre prin Natura, cautam adesea cararile iernii. Nu pentru ca ne-ar placea mai putin pajistea renascuta a primaverii, plaiul inmiresmat al verii sau ceata furisata pe vaile toamnei. In fiecare anotimp, prietenul nostru Muntele, ne ofera cate ceva din frumusetile lui, folosind – ca un orator care vrea sa convinga –mijloace de exprimare potrivite momentului. Ne vorbeste prin sipot de izvoare, ne sopteste prin fosnet de cetina batrina, uneori ne canta la harfa vrajita concertul..linistii absolute ce ii domina de veacuri, picurind in fiinta ascultatorului clipele de regasire atat de dorite.          De ce atunci preferam iarna? Probabil pentru ca mantia alba sporeste poezia muntelui. In prezenta zapezii redevenim copii, copii maturi, constienti de bucuria pe care o traim in prezenta fulgilor de nea, peste care adaugam cumpatarea anilor. Dar spre deosebire de cei mici, devenim si melancolici, stare de spirit   dupa care tanjeste si fata cea sfioasa si tinarul indragostit, dar si barbatul sau femeia la varsta carora s-a adaugat intelepciunea experientei. Farmecul iernii nu este refuzat nici de veteranii muntelui, cei de la tamplele carora fulgii jucausi au depus primele suvite albe cazute parca impreuna cu stratul vaporos...

Realitate placuta si necesara, in permanenta dezvoltare pe intregul mapamond, turismul continua sa ramana pentru foarte multi o..necunoscuta. O buna parte dintre locuitorii planetei nu il pot practica din motive obiective. Altii prefera alte activitati, intr-o oarecare masura echivalente ca beneficiu asupra sanatatii si destinderii. Exista si o categorie indiferenta fata de turism, cel putin pina la proba contrarie. Curios insa, exista si oamenii..ostili turismului.”Ce poate fi frumos pe munte?” isi spun ei, ” De ce sa pierd timp si sa cheltuiesc bani?” – auzim pe alocuri. Ba uneori sa fac afirmatii de genul :  “ Sa ma plateasca si tot nu m-as duce..!”. Nu este intamplator faptul ca acesti oameni, din fericire tot mai putini, nu sunt preocupati nici de alte activitati extraprofesionale. Avand astfel de prejudecati, ei isi rapesc singuri un drept al lor. Dreptul la sanatate, la cunoastere, dreptul de a trai o viata complexa, bogata din punct de vedere spiritual, o viata echilibrata fizic si psihic. Pentru ca, in ultima instanta, toate acestea se pot obtine -experienta o...

A te adresa unor vanatori, oameni de meserie, fara a fi unul de-ai lor, pare o incercare destul de temerara, cel putin in aparenta. Nu sunt deci vanator, sunt doar..turist dar aceasta calitate nu ma impiedica sa constat ca, turismul si vinatoarea, aceste aprige pasiuni, sunt - daca putem spune - surori in multe privinte. Sunt multe asemanari care le apropie. Afinitati fata de vraja muntelui, fata de vietatile intalnite sau, daca vreti, clipele de sublima destindere cu care sunt rasplatiti in egala masura fidelii lor adepti...   Vanatorul este in acelasi timp turist, cum si turistul este in felul sau vanator. Si unul si celalalt isi pregatesc cu aceiasi migala cele necesare expeditiei, fie ca accesoriile se numesc arma, cartusiera, binoclu sau in cazul celalalt, cort, harta, busola.. Ambii asteapta cu nemascata emotie clipa plecarii si tot la fel isi savureaza si traiesc din plin etapele fascinantelor lor escapade. Pentru amandoi, amintirile pelegrinarilor sunt " inregistrate " tainic in vreun ungher al inimii, ca ceva sacru, ca pentru sine insusi.  Prin ce se deosebesc totusi? Poate prin modul diferit de a trata intalnirile urmarite sau spontane cu vietatile padurii. Turistul, placut surprins desigur, de intalnirea cu un...cerb sa zicem, ramane incantat de clipa ce...

  Gandul unei ascensiuni alpine in miez de iarna se asociaza de la sine cu termeni intalniti curent in vocabularul alpinistilor consacrati. Piolet, coltari, coarda - iata accesorii care nu pot lipsi din inventarul iubitorului de drumetie montana in anotimpul zapezilor si al gerului naprasnic. Cel putin asa credeam pina in momentul cand a avut loc excursia ce v-o descriu in continuare.  Cabana Pietrele, ianuarie 1973. E sambata seara. In sala de mese grupuri de turisti se destind dupa zile de munca incordate, contaminati de optimismul gemeral. Cei mai multi se delecteaza cu.. Mannix -serialul american care nu s-a sfiit sa urce pina la asemenea altitudini, bineinteles tot prin intermediul micului ecran. La o masa alaturata glumele si rasetele depasesc cu mult media pe sala, multumita probabil unui spor de..pahare golite peste plan.. Intr-un colt cineva inventeaza o poveste vanatoreasca si culmea..este crezut. La masa noastra se fac planurile ascensiunii de a doua zi.   Strabatusem de nenumarate ori Valea Stanisoarei in timp de vara. Atunci, cele  2 - 3 ore de urcus pina in caldarea din ultima terasa glaciara ni se parea o joaca iar traseele noastre cuprindeau distante si obiective mult mai indraznete. Acum insa...  Dar sa pornim impreuna, fara pioleti, coltari si...

Peste zarea muntelui e asternut omatul greu. Acolo sus, departe de tumultul vietii, o liniste grea a acoperit zvonurile vailor inghetate si ele. Vantul incearca sa anime urmele de viata, dar zadarnic, caci brazii mai degraba gem sub mangaierile sale.. Pina si vietatile m untelui, atat de fidele lui, au coborat de mult in tainicele paduri de la poale. Doar cite o urma ici-colo, si ea singuratica si grabita, se iteste intre doua primeneli de zapada. Cand soarele inunda firea, iar razele lui, sulite zglobii, inteapa piepturile stincilor incremenite, senzatia vietii renascuta in muntii pulseaza pentru o clipa. Dar totul ramine doar ca o parere... Si atunci incep aducerile aminte. Ochii mintii revad paraiele involburate, curgind sprintene din piatra in piatra, aducind cu ele clocotul viu al muntelui. In iarba frageda, boturi umede smulg seva vietii pe care noii veniti o regasesc in ugerele pline. Florile muntelui, rasfirate de la poale pina in varf raspandesc discret arome gingase, ca insasi faptura lor. Si sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decat altele: bujori de munte, gentiene, flori de colt... Pe carari, ochii revad insiruite grupuri de turisti.. In praguri usilor de cabana, alte grupuri tin tovarasie.. Veseliei. Ca o fata frumoasa, ea ii...

Vor zambi probabil sceptic, adeptii zeitei Diana, parcurgand aceste randuri care se vor o pledoarie pentru vanatoarea fara..pusca. Vor fi concilianti in acelasi timp, acceptand ca de fapt pasiunea lor nu se rezuma doar la momentul culminant al ei, acela cand vanatul urmarit ore intregi sau poate zile , este rapus de glonte. Autorul articolului de fata, un ne-vanator, intuiste prin ceea ce i-a oferit propria pasiune, ca intreg ansamblul de peripetii, momente de surpriza, situatii limita ce se asociaza vanatoarei propriu-zise fac savoarea si ineditul pelegrinarilor pe urmele vanatului. Cel ce va " povesteste" prin imagini citeva din intalnirile sale cu caprele negre, merge chiar mai departe, sperand ca va catige de partea sa si alti partizani ai unui gen de vanatoare cu nimic mai inferior celei cunoscute si practicate dupa toate canoanele scrise sau nescrise...   Asadar este vorba despre vanatoarea cu aparatul foto! Veti recunoaste din capul locului ca purtatorul unei asemenea " arme " - chiar benefiicind de ultimele realizari in materie ale tehnicii  - pleaca din start cu un handicap fata de posesorul unei pusti adevarate! Vanatorul fotograf parcurge cu aceleasi imense satisfactii fazele ce preced vanatoarea propriuzisa, ca sa nu mai vorbim de clipa victoriei, cand...