Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului
Marathon 7500
Bike marathon 4 Mountains
Cazare Predeal
Cazare, Pensiuni, Hoteluri
Parteneri
|
de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
publicat Miercuri, 27 Apr 2011, 21:37 in de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
De 16 ani nu mai calcasem prin Buila-Vânturarita, iar primavara aceasta m-am gandit ca ar fi timpul sa o fac din nou. Zona este unică prin varietatea aparte a locurilor, atât "transversală", de pe un versant pe altul, cât şi "longitudinală", de la un capăt la altul al muntelui. Cel mai mic parc naţional din România este cel cu poate cea mai mare diversitate ecologică pe unitate de suprafaţă. Dificultatea parcurgerii variază de la o simplă plimbare în partea sudică până la o literalmente sălbătică zonă la nord de Vioreanu. Spectacolul specific calcarelor se îmbină cu liniştea pajiştilor şi a orizonturilor cu munţi şi sate.
Muntele se protejează singur prin relativa izolare, călugării din schituri sunt primitori, iar managerii parcului la fel. Spiritualitatea creştină este prezentă peste tot, aici fiind singura stână cu icoană lăsată peste iarnă pe care o ştiu. Permalink - 7 comentarii | publicat Luni, 27 Sep 2010, 19:55 in Piscul Laitel , de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
De multa vreme îmi doream să ajung pe două trasee din Făgăraș, Piscul Lăițel și Piscul Corabiei. Vara asta mi s-a împlinit dorința cu primul dintre ele. Sursa bibliografică principală pentru documentare este excelenta lucrare a fratilor Fratu si a lui Andrei Beleaua (Pe custurile Fagarasene, 1991). Traseul ar fi un 1B-2A dupa sursa mentionata mai sus. Daca se merge asezat dureaza vreo 2-3 ore de la Balea Lac pana la intrarea in traseu. Traseul propriu-zis este iarasi un 2-3 ore. La asta se adauga inca doua ore pana la Balea Lac inapoi. Deci în total vreo 8 ore, sa zicem. Eu am facut mai mult pentru ca am stat de poze si admirat, chiar nu ma grabeam, iar vremea a fost foarte bună. Permalink - 8 comentarii | publicat Sâmbătă, 3 Apr 2010, 0:13 in de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Scriu acest articol în ideea că poate fi de folos celor care merg pe munte. Munţii Baiului nu sunt consideraţi ca periculoşi din punct de vedere al avalanşelor datorită, pe de o parte, înălţimii relativ mici în comparaţie cu vecinii lor Bucegi, cât şi, pe de altă parte, numărului mic de turişti care îi vizitează, ceea ce face ca frecvenţa accidentelor să fie foarte mică. Pentru cunoscători însă, unele pante mari, cum sunt cele din fundul Văii Rele sau cele de sub Unghia Mare vor fi evitate întotdeauna pe timp de iarnă. Un salvamontist cu experienţă de la Sinaia spunea că mai ştie şi despre alţii care au avut parte de câte o „tăvăleală” la coborârea la liber, fără potecă, din zona înaltă, fără însă ca asta să aibă consecinţe grave. De data aceasta avalanşa s-a petrecut cu totul atipic, respectiv la circa 1300 m altitudine, la limita pădurii. Permalink - 9 comentarii | publicat Joi, 1 Mai 2008, 17:25 in de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Unde să mai mergem? De zăpadă moale ne cam săturasem, ar fi mers ceva cu verdeaţă... Dar şi nişte stânci să fie, că fără ele muntele parcă nu-i munte. Prima oară ne-am gând la munţii Buzăului, dar ce-ar fi să mergem în Măcin? Nu mai fusesem, şi nici nu ne-am uitat pe o hartă rutieră să vedem câţi km sunt până acolo, dacă e posibilă o tură de o zi (s-au dovedit a fi cam 600 dus întors, pe autostradă până la Cernavodă şi apoi pe judeţene şi naţionale, cea mai rapidă variantă cred, pentru că bacul la Brăila e mereu imprevizibil, iar traficul prin Vadul Oii e prea intens şi riscant cand te grăbeşti).
Prima oprire a fost la Capidava. Un loc putin umblat, nevalorificat turistic, dar minunat. Caţiva căţei ne-au dat târcoale şi au primit porţia binemeritată de sticsuri.
De aici am mers întins spre Măcin, fără probleme deosebite. Doar la o curbă strânsă cu troiţă mi-a trecut prin minte să-mi fac cruce, şi având doar o mână pe volan era să cam ies din carosabil:).
Orientaţi după vechiul ghid de Munţii noştri am încercat să găsim popasul turistic Culmea... Permalink - 3 comentarii | publicat Miercuri, 2 Mai 2007, 10:20 in de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Parângul rămâne deocamdată un munte neatins suficient de binefacerile civilizaţiei. Deşi traficul auto pe drumul naţional Petroşani-Brezoi începe să atingă cote asemănătoare văii Prahovei, zona înaltă rămâne mai puţin abordabilă, cel puţin pe timp de iarnă, datorită distanţelor mari şi diferenţelor de nivel consistente. În aceste condiţii s-a putut păstra un refugiu relicvă a spiritului camaraderesc de munte, în care oamenii îşi lasă unii altora diverse lucruri fără să le fure nimeni. Încă. Permalink - 2 comentarii | publicat Marţi, 6 Feb 2007, 10:43 in Fagaras revelion 2007 , de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Moartea unui tânăr pe valea Viştei acum două zile m-a impresionat mai mult decât alte accidente montane, pentru că am urcat pe valea asta pe 31 decembrie anul trecut, şi am coborât-o pe întâi. Nu ştiu dacă de atunci o mai urcase cineva. Bănuiesc că tânărul care a murit şi prietena lui sunt primii care au urcat după mine. În urma turei au ieşit câteva poze frumoase, pe unele le-am postat pe alpinet. Nu am spus nimic însă alături de ele despre problemele acestei văi. Dacă aş fi scris un articol mai devreme despre tură, pe care nu l-am scris din lipsă de timp, poate că cineva care s-a uitat la poze nu s-ar fi lăsat sedus, sau dacă ar fi făcut-o s-ar fi pregătit mai bine... În acest articol povestesc unele dintre problemele mele pe munte. Nu vor fi toate, vor fi aşa cum îmi vin acum în minte. Ce vreau să arăt este că muntele nu este doar frumuseţe, bucurie, ci este şi pericol. Permalink - 34 comentarii | publicat Marţi, 11 Iul 2006, 0:07 in Bucşoiu iulie 2006 , de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Turistii obisnuiti nu au prea calcat pe acolo. Deasupra nu se afla un platou usor accesibil si, prin urmare, gunoaiele cu care sunt pline vaile Caraimanului si Costilei lipsesc. Caprele si-au gasit aici un refugiu de liniste si salbaticie. Mergand pe valea Bucsoiului si pe creasta Bucsoiul mic (sau a balaurului, cum se mai numeste) avem parte de o natura aproape neatinsa. La aceasta se adauga frumusetea intrinseca a zonei. Pentru o tura placuta ne mai trebuie doar o conditie fizica multumitoare, un pic de experienta de catarare elementara si o vreme nu prea capricioasa. Permalink - 2 comentarii | publicat Sâmbătă, 12 Nov 2005, 20:53 in de-ale lui Virgil Alexandru Iordache
Din drumul forestier Gropşoarele se deschide spre dreapta o mare poiană, dincolo de care se văd abrupturile Zăganului. În partea din stânga a crestei ne impresionează un labirint de păduri şi stânci care urcă spre vârful Gropşoarele. Este culmea Gropşoarele, care se încheie pe vârful omonim. Permalink - 1 comentarii |
|