Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Postat de: Kiru Chiș Dorin in de-ale lui chis dorin

Plouă pe Pricopanul. Prin deschizătura triunghiulară a cortului așteptăm puhoiul cu privirea alunecînd peste pantele pîrjolite, pline de spini uscați, pînă departe, pe întinderea imensului șes dobrogean. Aerul încins miroase sufocant a praf umezit. Pricopanul e o imensă masă higroscopică ce pare că absoarbe apa direct din nori. Cerul e vînăt. Fulgerele și tunetele îi sînt arme. E vijelie pe Pricopanul, dar cei cîțiva stropi căzuți par o glumă nesărată. La cîțiva metri în spatele cortului, Fîntîna de Leac, singurul izvor, pare o venă tăiată din jgheaburile căruia se scurg ultimele picături de apă caldă și sălcie. Micul adăpost de beton văruit este un templu de mulțumire adus apei pentru efortul de a rezista arșiței. Totul în jur are țepi. Totul e mort, adormit de vrajă. Fiecare plantă pare că întinde o mînă către cer implorînd norii negri să dezlănțuie potopul. Și totuși... Doar cîteva picături. Darabana stropilor a încetat. Muți privim cum Pricopanul acceptă resemnat sclavia arșiței, dar nu, o mișcare slabă ne dă de știre că sub masca lui neclintită Pricopanul trăiește. O broscuță țestoasă ceva mai mare ca pumnul înaintează printre bolovani, încet și sacadat ca un mecanism tras cu cheia. Se grăbește cît îi permit piciorușele și în scurt timp dispare, carapacea ei galben-cafenie o camuflînd-o perfect.

Seara se consumă în liniște în jurul unui foc alimentat parcimanios de teama incendiului. Asemeni statuilor lui Iko din insula Paștelui, uriașele stînci rotunjite ieșite din coasta Pricopanului ascund un mister. Misterul unui munte bătrîn și înțelept trăind lăuntric sub masca celor 467m altitudine, un mister pe care sperăm să-l descifrăm mîine.

Dis-dimineață atingem creasta după un urcuș pronunțat de-alungul unui vîlcel. Un mic vîrf constituit din blocuri uriașe, fisurate și îngrămădite unele peste altele trezește în noi setea escaladei. Privit de sus Pricopanul nu pare atît de sălbatec.

Pornim pe creasta înierbată, presărată cu blocuri de piatră căzute parcă dintr-un uriaș monument antic. Pe alocuri, porțiuni dintr-un drum de care și bucăți ruginite de cablu amintesc de prezența omului, nicăieri însă nu vedem vre-un ambalaj al produselor alimentare. Ne strecurăm spre Vîrful Piatra Rîioasă înghimpîndu-ne și culegînd pe șosete și în căușul bocancilor semințe ce ne înțeapă picioarele. Undeva în dreapta, sub noi, construcția din scînduri a unui fort nord american slujește de decor într-un western romănesc. Pe străzile Măcinului o femeie ne spunea că aici s-a filmat "Drumul oaselor"... Soarele arde deja, iar apa din bidon are gust de otravă. În lumina crudă, misterul Pricopanului a dispărut. Muntele își arată scheletul de granit, măcinat și rotunjit de vitregia vremii. Bolovanii uriași stau uneori unii peste alții ca și cum cineva i-ar fi aranjat acolo cu mare grijă. Roca predominantă este granitul. Începînd din sec. XIX, mari cantități au fost exploatate, încărcate în vase turcești, grecești și mai apoi italiene și franceze, cu destinația Constantinopol și Marsilia. Mai recent (în 1970), granitul extras dintr-o carieră situată la marginea orașului Măcin, a stat la temelia noului pod peste Dunăre și Borcea, la Greci existînd și azi un atelier în care granitul este cioplit sub formă de cuburi.

Meditez asupra noțiunii de munte. Oriunde vezi o formă de relief de înălțimea M. Măcin, spui imediat: deal. Pe Pricopanul însă gîndul îți fuge la munte. De ce oare? Ce delimitează aceste noțiuni? Realitatea dovedește că înălțimea nu poate fi întotdeauna relevantă. Ceea ce deosebește Măcinul de niște dealuri oarecare este aspectul său pietros, ruiniform, precum și pantele sale deosebit de abrupte ce se întîlnesc într-o creastă uneori îngustă, ce aliniază vîrfurile pe o direcție bine conturată. Din cabina camionului cu care am călătorit între Smîrdan și Măcin, Pricopanul etala semeț o creastă zimțată și pietroasă.

De pe Sulucu Mare (370m) la care ajungem după ce lăsăm pe stînga o plantație firavă de frasin, privim mozaicul parcelelor cultivate ce împart cîmpia în dreptunghiuri neregulate, Lacul Sărat și cele două localități ce se zăresc în fața și în spatele nostru: Greci și Măcin. Undeva departe în dreapta se zărește Pasul Priopcea încadrat de Vîrful Priopcea și cele două Bujoare, Românesc și Bulgăresc, care, ajutate de cîțiva cumuluși par conurile unor vulcani în erupție.

Aspectul pietros a dispărut. Coborîm repede peste Vîrful Dealul Îmbulzita (291m) căci setea ne chinuie. În fața noastră o turmă de oi stă încremenită. Animalele îngrămădite unele în altele pentru a-și ține umbră stau cu totul și cu totul nemișcate.

Natură moartă cu oi.

E glasul unui coechipier, dar nimeni nu-i răspunde. Fugim spre umbra pădurilor de pe creasta principală a M. Măcin, lăsînd în urmă Pricopanul ostil. Pe drumul de care pe care-l străbatem, praful ce atinge 3-5cm grosime e punctat de picăturile rare ale ploii trecute. În față, creasta Măcinului ascunsă în totalitate de plapuma verde a pădurii nu are nimic din sălbăticia Pricopanului. Greu încercați de căldură dar mulțumiți ne urmăm drumul cu cuvintele geografului Ion Cornea în minte: "drept aceea, chiar dacă, cititorule, te vei fi suit pe toți munții Europei, să sui, neapărat, și pe Pricopanu."

Autor: Kiru Chis Dorin
Vizualizări: 7732, Ultima actualizare: Vineri, 28 Nov 2003


Comentariu
Virgil Iordache Virgil Iordache, Vineri, 2 Mai 2008, 11:59

Frumos:-)

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii