Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Postat de: Kiru Chiș Dorin in de-ale lui chis dorin

Pentru un montaniard, Dobrogea ar părea neinteresantă; și totuși, există aici înafara Munților Măcin cîteva peșteri și chiar ... chei!

Nerăbdători să exlorăm peisajul nemaiîntîlnit al Casimcei coborîm în halta Tîrgușor Dobrogea de unde fără a mai pierde vremea pornim pe un drum de pămînt ce urmărește o vale abia schițată, paralelă cu calea ferată. După mai bine de o oră, rămînem fără apă. De jur împrejur privirea cuprinde terenuri aride invadate de ciulini bine dezvoltați. Totul pare mort, totul e nemișcat. Setea ne seacă de puteri, peisajul e monoton și chiar începem să ne întrebăm dacă am fost lucizi cînd am coborît din tren, cînd la orizont apare un viaduct, o urișă structură de oțel susținută de cîteva picioare masive de piatră. Interesul ne dă aripi și mărim pasul pentru a ajunge la umbra construcției. Nu putem să nu ne minunăm de dimensiunile ei impresionante, în timp ce silueta desuetă și peisajul arid ne duc cu gîndul la westernurile în care indieni călare atacă din mers trenuri cu aburi; Enio Moricone, tropot de copite, împușcături...

În 30 de minute ajungem la casele din Casian. De cînd am coborît din tren, nu am văzut nici măcar o pasăre. În cele 5 gospodării ale așezării, singura mișcare e creată de vîntul ce flutură cîteva haine atîrnate pe o sîrmă. O fîntînă ne atrage irezistibil.

- Nu are apă, a secat demult.

Tresărim. În umbra unei case de chirpici deslușim silueta unui bărbat ce ne privește prietenos.

- Haideți să vă dau niște pepeni.

Mîncăm la răcoarea zidurilor de pămînt kilograme întregi de pepeni zemoși. Domnul Anton Dobre este constănțean și s-a gîndit să-și ridice o casă rustică pe terenul moștenit de la părinți.

Ne hotărîm cu greu să înfruntăm mai departe cei 5 km ce ne despart de Cheile Casimcei. De astă dată culturile de porumb printre care ne strecurăm pe un drum de care dau peisajului un aer familiar și prietenos; căldura însă e la fel de ucigătoare iar soarele ridicat la amiază nu lasă loc nici unui centimetru de umbră. Undeva la orizont zărim acoperișurile caselor din satul Cheia, însă nicăieri vreo formă de relief ce ar putea adăposti cheile.

În sat bem apă și ne răcorim după care îndrăznim să ne aventurăm pe plita încinsă a șoselei asfaltate. Cheile Casimcei încep imediat la iesirea din sat. Ele nu se pot fotografia pe înalt. Nici măcar pe lat. Închipuițivă cele mai largi chei pe care le-ați văzut vreodată, apoi uitați-le: Cheile Casimcei sînt și mai largi! Prin valea lată de 50 - 100m, coborîtă la 20m sub nivelul platoului, șoseaua se lăfăie nederanjată de versanții îmbrăcați în forme rotunde, altfel foarte agresivi, adevărați pereți de calcar cu nici-o lipsă "anatomică". Greu încercați de căldura radiată, parcurgem cheile pe la baza pereților ce ne încîntă cu bogăția de forme. După 200 de m șoseaua cotește ușor ascendent marcînd capătul "expoziției"...geologice. Nici noi nu sîntem departe de capătul ... puterilor. Cățărați pe buza versantului panoramăm cu privirea întregul peisaj, apoi îi întoarcem spatele și fugim sa sfîrîim în mare (la care vom ajunge abia a doua zi).
Autor: Kiru Chis Dorin
Vizualizări: 1980, Ultima actualizare: Vineri, 28 Nov 2003


Comentariu
Cristian Flueraru Cristian FlueraruAdministrator Alpinet , Marți, 2 Dec 2003, 15:58

scriu si aici ce ti-am trimis pe personala:
-nu exista Ch. Casimcei ci doar Ch. Dobrogei
-ati ocolit ffff mult dupa descrierea ta
-pana la urma nu ati vazut nici jumatate din cate va oferea zona Gura Dobrogei

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii