Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Postat de: Cătălin Olteanu in de-ale lui Cătălin Olteanu

In memoriam
Nae MOLDOVAN


Abruptul prahovean al Bucegilor din dreptul Poienii Tapului, delimitat de doua trasee turistice de mare circulatie: Piciorul Pietrei Arse la sud si Drumul Urlatorilor (Schiel) la nord, cuprinde o zona mai putin cunoscuta dar foarte interesanta din punct de vedere turistic. In literatura de specialitate, din motive neintelese, aceasta intindere a fost neglijata.

Intre aceste limite, de la stinga la dreapta, privind spre abrupt, deosebim:

- valcelul Pietrei Arse care in ultima lui parte se transforma in piriul Pietrei Arse,
- valea Babei,
- valea Urlatoarea Mare.

Valea Babei isi are obirsia la circa 300 de metri sub stadionul de linga cabana Piatra Arsa si se varsa in riul Prahova la 30 de metri nord de gara Poiana Tapului. Spre deosebire de majoritatea vailor care au un fir principal in care coboara afluientii, valea Babei prezinta pe parcursul ei doua bifurcatii neexistind un fir principal clar conturat. De jos in sus, in functie de aceste puncte de bifurcatie, deosebim trei zone:

- valea Babei (propriu-zisa), cuprinzind portiunea intre varsare si prima bifurcatie
- doua fire: Baba Mare in stinga si Baba Mica in dreapta (in cele ce urmeaza notiunile de dreapta si stinga se considera in sensul de urcare) intre cele doua puncte de bifurcatie.
- trei fire: valcelul Babei Mari (sau firul secundar) in stinga, Valea Babei Mari in mijloc (denumita si Baba dintre Babe) si valea Babei Mici in dreapta.

Toponimia aceasta este discutabila. In mod firesc firul cel mai lung trebuie considerat cel principal, deci valea Babei, denumirea de Baba Mare sau Baba dintre Babe fiind dupa parerea mea incorecta, dar utilizata.

Din punct de vedere turistic, prezinta interes partea de deasupra primei bifurcatii si care are caracteristicile vailor de abrupt: vai adinci, pereti stincosi cu aspect de canion in anumite portiuni si saritori de diferite dificultati. In majoritatea timpului vaile sunt fara apa. Apele subterane sunt captate in zona primei bifurcatii. O serie de poteci urmeaza traseul conductelor de apa care asigura alimentarea localitatilor Sinaia, Poiana Tapului si Busteni. In zona inferioara a vaii sunt o serie de lucrari de arta pentru regularizarea cursului, aceasta parte a vaii fiind singura cu apa.

Intrarea in traseu: Din gara Poiana Tapului se iese pe DN1, se merge circa 300 de metri spre Busteni si in continuare la stinga pe strada Urlatorilor (marcaj albastru). Dupa 600 de metri se urca in stinga pe culmea care desparte valea Babei de valea Urlatorilor pe o defrisare (traseul unei conducte). In punctul maxim se urca spre vest (dreapta) la inceput pe marcajul forestier: banda rosie, iar dupa circa 50 de metri pe marcajul punct galben, care urmareste traseul conductei care vine din Baba Mica. Din loc in loc se vad capacele de vizitare ale caminelor de unde si denumirea de “drumul capacelor”. Dupa 1h pina la 1:10h de la plecarea din DN1 se ajunge in firul Babei Mici la un camin de colectare cu usa (aici se poate face aprovizionarea cu apa pastrind curatenia in interiorul caminului). Pe partea opusa, la circa 25 de metri aval de camin se desluseste o poteca mergind spre stinga si care traverseaza o mica culme, iar dupa 10 minute coboara in firul Babei Mari, unde gasim alte doua camine de colectare cu capac. Pe partea opusa vaii se contureaza intrarea intr-o poteca (tot pe traseul unei conducte) pe care se poate ajunge fie la Poiana Stanii fie in spatele castelului Peles la Vulparie.

Valea Babei Mici: De la caminul de apa se depasesc doua saritori de mica dificultate dupa care valea face o curba la stinga orientindu-se spre Vest. Valea are pe anumite portiuni aspectul unui canion fiind presarat cu mici obstacole. La circa 1:30h de la intrarea in vale firul este inchis de o saritoare inalta de 5-6 metri si lata de 2 metri avind aspectul unui portal cu o fereastra in partea superioara dreapta. Escaladarea acestei saritori este dificila, peretii laterali fiind netezi si mereu umezi. Se paraseste valea pe hatisul din stinga, dupa care se continua urcarea pe zona inierbata dintre Baba Mare si Baba Mica. In continuare avem urmatoarele optiuni:

- urcare pina in platou in zona Casei Naturalistilor (circa 5h de la DN1), cel mai bine
- coborire in stinga in firul Babei Mari si urcarea pina la stadion
- orientarea spre dreapta si coborirea pe firul Urlatorii Mari pina sub Peretele Urlatorilor si in continuare in drumul urlatorilor “la Mese” (nerecomandat, ne-existind o poteca clara si in plus necesita traversarea a circa 6 valcele).

Valea Babei Mari: Ascensiunea intre cele doua puncte de bifurcatie nu prezinta probleme deosebite fiind de depasit trei saritori de 5-7 metri, a treia putindu-se ocoli prin stinga. Dupa doua ore de la DN1 se ajunge la a doua bifurcatie. O ciudatenie a acestui loc este ca valcelul secundar este in continuarea vaii, iar Baba Mare este lateral dreapta, fiind necesara escaladarea unei saritori sub forma unui jgheab inclinat (se recomanda asigurarea celor mai putin experimentati), astfel incit cei neavizati pot sa nu observe aceasta bifurcatie. Se intra intr-o vale mai larga, inchisa la partea inferioara, singura iesire fiind jgheabul dar si el fiind mai sus decit fundul vaii, s-ar putea considera la prima impresie capatul inferior al vaii. Aceasta configuratie poate explica si denumirea de Baba dintre Babe considerind ca firul se sfirseste deasupra bifurcatiei. Dupa circa 10-15 minute de la ramificatie intilnim o saritoare mai dificila sub forma unui perete inclinat (spalatura) avind in partea dreapta un contraperete inclinat formind un horn inclinat. Depasirea acesteia este posibila dar inutila, intrucit este urmata de o saritoare de circa 20 de metri sub forma unui perete vertical. Se face ocolirea vaii prin hatisul din dreapta, destul de expus si abrupt. Se recomanda asigurarea de trunchiuri si radacini de copac in special pe timp ploios. Dupa depasirea saritorilor se poate cobori in vale, care in continuare este deosebit de interesanta si pitoreasca, diferitele obstacole putindu-se escalada direct sau ocoli. Dupa 5h-5:30h de la DN1 se ajunge la stadionul din platou. Ascensiunea pe vale permite o vedere panoramica asupra zonei Babelor si asupra muntilor Baiului.

Valcelul Babei Mari, firul secundar: O saritoare chiar in zona de bifurcatie se depaseste prin catarare directa sau ocolire prin dreapta iar in continuare o a doua prin stinga. Dupa depasirea sau ocolirea unor obstacole se ajunde la 4h de la plecarea din DN1 intr-o brana. Mergind la stinga se ajunge intr-o zona inierbata (loc bun pentru popas) in care poteca se pierde pe alocuri si dupa traversarea obirsiei valcelului Pietrei Arse se ajunge dupa 20 minute in Piciorul Pietrei Arse la circa 1650-1700 metri altitudine.

Brana Babelor: Prezinta o legatura intre Piciorul Pietrei Arse si Drumul Urlatorilor la altitudinea de 1600-1700m. Se urca pe Piciorul Pietrei Arse si la circa 3h de la plecare din gara Sinaia se intilneste un marcaj banda albastra avind in stinga o sageata orientata spre stinga (drumul face o cotitura la stinga). Se merge la dreapta pe o poteca la inceput clara apoi dupa 5 minute se pierde si se insinueaza sub peretele care inchide valcelul Pietrei Arse. In continuare poteca se largeste si depaseste valcelul Babei Mari (20 min) iar apoi traverseaza valea Babei Mari dupa 45-50 de minute de la valcel. In continuare poteca devine neclara, orientarea dificila, traversindu-se circa 6 vilcele, unele abrupte si se coboara pe Urlatoarea Mare pe sub peretele Urlatorii ajungindu-se in Drumul lui Schiel “la Mese” dupa 2:30h-3h. Se mentioneaza ca orientarea dupa stilpii telefericului nu este recomandata din cauza obstacolelor intermediare. Variante mai bune sunt urcarea pe firul Babei Mari sau urcare spre Casa Naturalistilor prin poieni foarte frumoase.

Mai exista o brana superioara care pleaca de la niste formatiuni stincoase (babe) din dreapta vaii Pelesului si se ajunge in Drumul Urlatorilor “la Scari”.

O drumetie interesanta si usoara cu o durata de 2:30h-3h se poate face pe traseul Poiana Tapului - Drumul capacelor - captare - poteca spre Poiana Stinii. La 45 min de la parasirea vaii, poteca este intersectata de o alta poteca lata: la dreapta se merge spre Poiana Stinii, la stinga se coboara in Poiana Tapului. Se recomanda sa continuam drumul inainte, pe o poteca mai putin clara, intrind intr-o zona salbatica si mai putin cunoscuta, cu formatiuni stincoase, un aven de 10-12 metri adincime (atentie, nesemnalizat) la 10 metri in stinga unei stinci pe care ne cataram (belvedere), depasim ripa unui valcel, trecem pe linga o gura de apa cu debit mare inghitita intr-un ponor, iar dupa 1:30h de la captare ajungem in spatele castelului Peles la Vulparie.

Evident zona vaii Babei mai cuprinde si alte "secrete" care asteapta sa fie descoperite de alpinisti si drumetii pasionati.


Dorin GHERMAN,
Clubul Alpin "Floarea de Colt"

Autor: Dorin Gherman
Vizualizări: 20484, Ultima actualizare: Vineri, 13 Iul 2007


Comentariu
Mihai Cernat Mihai Cernat, Miercuri, 6 Oct 2004, 14:31

Interesant articol si bine pus la punct (avand in vedere schita); se prezinta o zona neabordata in alte carti de gen.
Felicitari D-lui Gherman pt. tenacitatea sa!
Mihai Cernat

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 13 Iul 2007, 20:06

Cred ca va fi planul unei zile de week-end:-D

Gligorie Emanoil Pârvu Gligorie Emanoil Pârvu, Sâmbătă, 14 Iul 2007, 14:52

Un articol folositor pentru cei care vin in Bucegi. Multumiri din suflet.:-)

Fără foto Oana B., Marţi, 17 Iul 2007, 8:40

Excelent articol! Multumim! Sigur asta e un plan de week-end:-P

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii