Alpinet | Hărţi Montane | Ghid Turistic | Cluburi Montane | Invitaţie în Carpaţi | Salvamont |
Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra CraiuluiMarathon 7500 Bike marathon 4 Mountains Cazare Predeal Cazare, Pensiuni, Hoteluri Parteneri
|
Feeria zăpezii sau Gurghiul iarna Postat de: Vlad Chindea in de-ale lui Vlad Chindea
Motto: “..ferice de cel care, fără a scoate o vorbă, poate umbla o zi întreagă chiar şi pe o pârtie bătută” Tăcerea albă – Jack London
Intro Cu o întârziere destul de mare aş dori să prezint o tura de iarnă în Gurghiu realizată în martie 2007. Având în vedere mediatizarea destul de redusă a acestui masiv pe Alpinet, am considerat ca informatiilor sunt oricum binevenite. Prezentarea masivului Vitregit de lipsa mijloacelor de informare turistică (în afara ghidului, în limba maghiară, al lui Torjai-Racz ”Görgeny Havas ” şi a unor articole disparate apărute, de-a lungul timpului, în revista Munţii Carapaţi, nu cunosc alte surse de informare), acest munte ramane, însă, unul de suflet pentru mureşeni, dintre care mulţi şi-au început ucenicia într-ale muntelui pe aceste meleaguri. Vazut de pe crestele semeţe ale Călimanului lasă o impresie de dealuri aplatizate, anoste ce se succed la nesfârşit, dar această aparenţă este înşelătoare, energia de relief fiind pe alocuri remarcabila. Astfel în centrul masivului se găseşte impresionanta calderă vulcanică separată în prezent de apele Gurghiului într-un sector nordic pe aliniamentul vârfurilor Vf. Mic- Vf. Mare – Gropşoara – Fâncel – Buneasa – Bătrâna şi cel sudic, mai pregnant, delimitat de vârfurile Seaca mică - Seaca mare – Frăsileasa – Găineasa – Tatarca, priveliştea de pe marginea acestei uriaşe coveţi de 10 – 15 km diametru, drenată de apele Lăpuşnei, Secuieului şi Gurghiului fiind copleşitoare. Doar pe vârfurile cele mai înalte (Seaca, Fâncel) apar goluri alpine naturale dominate de ienupăriş iar în rest pădurile nesfârşite de conifere sunt la putere. Pe exteriorul acestui complex aparat vulcanic ce domină de la 1500 – 1700 m împrejurimile, râurile de lavă solidificate au edificat un platou întins, fragmentat puternic de ape, şi care oferă între 1000 – 1300 de metri altitudine o zonă ideală pentru păstorit montan, fapt demonstrat de numeroasele plaiuri şi păşuni apărute prin intervenţie umană. Coborând mai jos, culmile devin abrupte, datorită eroziunii intense la periferia masivului, aici apărând, în mod paradoxal şi cele mai interesante zone abrupte şi stâncoase, multe dintre ele puţin cunoscute sau măcar nepopularizate, dintre care aş aminti, doar: stâncile de pe valea Iuhodului (doi superbi pereţi de aglomerate vulcanice, perfect verticali de 30 – 40 metrii înălţime), sfinxul de la Gălăoaia, cheiţa de pe valea Sebeşului, interesantul abrupt de prăbuşire de la Glăjărie, sau ţancurile de la Piatra Şiclodului. Chiar dacă şi aici, precum şi în alţi munţi, intervenţia umană în etajul forestier se face din ce în mai simţită, totuşi padurile acoperă încă suprafeţe întinse şi adăpostesc o faună bogată, fapt demonstrat de reputaţia cinegetică a zonei Lăpuşna, de unde s-au ”înfruptat” de-a lungul timpului diverşi potentaţi locali şi de aiurea. Memoria întâlnirilor cu fauna Gurghiului ocupă şi în prezent un loc aparte în amintirile mele: explozia zborului neaşteptat al cocoşului de munte pe întinderile îngheţate de la Bucin care te lasă cu inima bătând, mai să-ţi iasă din piept, tropotul înfundat al unei ursoaice cu puiul ei pe dealurile de la Eremitu într-o toamnă neguroasă, vipera ce-şi încălzea corpul la soare pe un bolovan pe valea Idicelului sau vajnica planare a unei enigmatice vulturiforme având o anvergură de 2 metri, deasupra Corlăţelelor. Ca fapt divers amintesc că pe la începutul sec. XVIII aceşti munţi se numărau printre puţinele locuri din Europa ce mai adăposteau populaţii semnificative de zimbrii, fapt de care a profitat contele Lazar de Lăzarea, care, reuşind prin vânătorii lui să captureze două animale vii în Gurghiu, le-a poleit coarnele cu aur şi i-a înhămat la trăsura cu care îşi făcea intrarea în 1740 la lucrările Dietei din Sibiu, stârnind uimirea şi admiraţia contemporanilor şi a posterităţii. Un aspect care trebuie reţinut de orice potenţial vizitator este că, deşi situaţia s-a îmbunătăţit simţitor în ultimii ani, potecile nemarcate, parţial, ilogic sau confuz marcate continuă să facă parte din ”deliciile” parcurgerii acestui masiv. Se mai adaugă la lipsa marcajelor, numeroasele poteci ce se întretaie parcă fără nici o noimă, covorul gros de vegetaţie sau din contra tăieturile aproape inpenetrabile, şi din toate aceste ingrediente rezultă că parcurgerea unor trasee în Gurghiu este de multe ori o experienţă la limita explorării iar a fi (măcar ocazional) rătăcit pe acestea meleaguri este o stare naturală, nu întrutotul neplăcută deoarece din neprevăzutul unor astfel de ture se nasc amintiri de neuitat sau reuşeşti, astfel, să ajungi în locuri mult mai deosebite pe care nu le-ai fi descoperit cu nici un preţ altfel.
Tura Plecarea din oraş se dă la 5, 30, drumul până la Sovata trece ca prin vis în goana maşinii, din centrul staţiunii trecem dealul spre a coborâ spre campingul Stâna de Vale. În continuare drumul urcă cale de 7 km pe valea Sebeşului spre pârtia de schi Aluniş, iar din acest motiv este menţinut practicabil tot timpul anului, deşi afluxul mare de maşini poate să-l transforme într-un patinoar câteodată. Lăsăm în urmă cabanele de vânătoare de la gura Isopului mare şi Trocuţa ajungem în cele din urmă la baza pârtiei. Deşi e doar martie aceasta arată jalnic, ici-colo doar petece de zăpadă lipsa precipitaţiilor din acest an resimţindu-se din plin aici. Această pârtie, singura meritând acest nume din judeţ, are o lungime de 1, 1 kmşi se întinde pe o diferenţa de nivel de cca. 300 de metrii între margine poienii Repaş (1200 m) şi valea Sebeşului Soveţii, fiind deservită de un telescaun. Deoarece nu este întreţinută prea grozav, în plin sezon este plină de moguli în partea inferioară, dar chiar şi aşa este extrem de căutată de amatorii de schi din zonele limitrofe, în lipsa unei oferte mai bune. Noi vom trece mai departe urmând drumul în sus cale de încă 3 km până în punctul în care acesta coteşte brusc la stângă începând urcarea pe versant spre cariera de la Cerepeş, loc în care vom lăsa maşina. O potecă, pe care o voi folosi la întoarcere, urcă în continuare pe firul vale iar un afluent de dreapta (în unele cărţi apare sub denumirea de Heveder) se varsă aici în Sebeş, noi vom urma însă drumul mare ce duce la carieră. De regulă aceste este curăţat şi este bine întreţinut şi iarna pentru a permite aprovizionarea personalul ce asigură paza acestui obiectiv aflat la cca. 1400 m altitudine şi care se bucură de onoarea neintenţionată de a fi cel mai înalt punct locuit permanent din cuprinsul Gurghiului. După câteva serpentine scurte, apar şi primele privelişti aspura stâncilor de andezit muşcate adânc de fălcile metalice care au mutilat frumosul vârf stâncos de 1488 m care trebuie să fi fost cândva Cerepeşul (Ţigla).
(Fostul) vârf Cerepeş Cu puţin înainte de a ajunge în culme o potecă se desprinde spre stânga spre poiana şi valea Muncelului mic, şi după încă cca. 100 de metrii drumul o coteşte la dreapta. Ne oprim în faţa barierei ce închide accesul la carieră, deoarece aceasta este vigilent supravegheată de paznici suspect de zeloşi, care refuză accesul oricărei persoane neautorizate, noi vom urma însă spre stânga o potecă aşa zis marcată cu punct roşu ce traversează o tăietură de pădure. După o porţiune ceva mai plană potecă coteşte brusc la dreapta şi începe a urca pe versant spre a ieşi deasupra Cerepeşului, urmează o porţiune împădurită iar apoi ieşim la culme lăsând în dreapta coliba asociaţiei ornitologice Milvus. Panta se mai domoleşte şi după câteva minute ieşim la o largă tăietură ce scrijeleşte adânc ambii versanţi ai culmii. În acest punct se cuvine a face un tur de orizont: privind în urmă, adică spre SV, distingem dincolo de valea Sebeşului, aflată în stânga, vastitatea poienii Repaşului (altitudine maximă 1252m) uşor identificabilă fiind ornată de ruinele unor grajduri acum abandonate, dincolo de ea este Poiana Iuhodului iar mai departe zarea este închisă de lanţul de dealuri înalte subcarpatice, dintre care se detaşează prin masivitate Dealul Praidului ce culminează în vârful Pietrele Şiclodului (1028m) prin minunate contraforturi stâncoase ce rămân însă aici ascunse privirii
Poiana Repaşului La picioarele noastre culmea Cireşelului coboară priporos spre Sovata, aceasta fiind una dintre cele mai înguste şi mai puţin umblate culmi de zonă acoperită de un dens covor arboricol; spre dreapta dincolo de valea Soveţii poiana Caţei de jos (1205m) impresionează prin platitudine, în timp ce în plan secund Becheciul (1080m) nu se poate hotărî dacă să fie munte sau deal subcarpatic.
Poiana Caţei şi Muncelul mic
Orientarea poate fi destul de dificilă pe acest locuri în condiţii de vizibilitate slabă, iar două repere importante, de ţinut minte, sunt un observator de vânătoare, respectiv refugiul turistic – o căsuţă cocoţată pe stâlpi metalici, într-o stare destul de jalnică – ambele amplasate oarecum central pe acest platou. Urmând direcţia NE ajungem în curând la marginea căldării vulcanice, unde putem admira o privelişte deosebită: în faţă, spre est, valea Secuieului se scurge pe fundul unei gigantice căldări străjuită de sumbre matahale muntoase: Tatarca (1689m) şi Găineasa (1600 m) spre E, spre sud Frăsileasa (1627m) toate trei adevărate raiuri pentru tetraonide, în spatele Tătărcii, invizibil de aici, este vârful Tarvesz (1435) ce domină poiana Dandar cu misteriosul castel de vânătoare al ministrului interbelic de interne Popovici. Valea Secuieului cu Tatarca şi Găineasa în fundal
Spre nord închizând mai mult sau mai puţin cercul sunt vârfurile Crucii (1516m), Bătrâna (1634m) şi Fâncel (1683m), iar când vremea este frumoasă sunt nelipsiţi de la întâlnire vecinii Călimani, Giurgeu, Hăşmaş si chiar şi Ceahlăul, completaţi în zilele de vizibilitate deosebită şi de îndepărtaţii Făgăraşi. Mai demult linia unei mocăniţe forestiere urca pe valea Secuieului, dar aceasta a dispărut cu totul din peisaj, abandonată fiind după marile inundaţii din anii ’70 la fel ca şi enigmaticele guri de mină din Fundul Secuielui despre care tradiţia orală locală nu se poate decide dacă reprezintă locul unor foste exploatări aurifere sau de uraniu. La picioarele noastre micul abrupt stâncos al Secii se continuă cu un culoar de avalanşă clar pe care se ghicesc încă urmele unor scurgeri mai vechi de zăpadă care au coborât până sub limita etajului forestier. Culoar de avalanşă sub abruptul Secii
Părăsim locul cu ’satisfacţia’ promovării Gurghiului în rândul munţilor ’avalanşoşi’ coborând spre N în mica şea ce separă vârful Seaca (1777m) de Seaca mică (1733m). Acest din urmă vârf este împădurit în totalite cu excepţia unor mici rarişti de unde se poate admira (şi fotografia) abruptul Secii mari.
Abruptul Seaca mare văzut de pe Seaca mică
Revenind pe Seaca mare, surpriză!.. dau peste un grup de 3 schiori de tură veniţi dinspre Bucin. Traseul urmat de ei peste vârfurile Frăsileasa şi Creanga mare (Nagy Ag) îl încercasem şi eu de două în urmă cu câţiva ani, pe la începutul uceniciei montane de iarnă, dar am renunţat de fiecare dată din lipsă de marcaje, impresionat de întunecimea desişurilor şi de numărul mare al urmelor de urs. Deoarece astfel de întâlniri sunt o raritate chiar şi vara prin aceste locuri profit din plin pentru o poză ’de vârf’ de care trebuie să mă lipsesc de cele mai multe ori în turele solitare, iar apoi ne despărţim ei rămân pe vârf iar eu încep retragerea, care necesită un pic de atenţie la început pentru a nu pierde direcţia pe vastitatea suprafeţei acestui platou. Pentru un pic de varietate urmăm pentru început poteca spre Bucin, care este bineînţeles bine marcată pe această porţiune care nu prezintă dificultăţi. Coborâm în coastă spre SE prin pădurea deasă până în şeaua (cca. 1620m) dintre Seaca şi vârful Creanga mare unde părăsim poteca spre dreapta spre obârşia văii Sebeşului. Urmează o frumoasă şerpuire printre brazii încărcaţi de zăpadă până în poiana Sebeşului (1455m) unde se află o casă de vânătoare ascunsă printre troiene.
Vârful Creanga mare cu Poiana Sebeşului de sus
Casa de vânătoare din poiana Sebeşului
Nu mă pot abţine să nu fac mai multe coborâri şi în curând suprafaţa imaculată a poienii este împodobită de spirale împletite, atât de plăcute ochiului oricărui amator de schi off-piste. După o scurtă pauză de schimbat bocancii o luăm la picior pe drumul forestier care se rămâne agăţat, pentru circa un kilometru, în versantul stâng al văii, pentru ca în final să coboare la firul apei Sebeşului pe care îl traversează peste un pod de beton. În aval un alt drum se ramifică spre stânga, fiind vara o cale de acces auto spre poiana şi cabana Repaşului menţionată anterior, vom urma însă drumul principal pe vale pentru încă 1 – 1, 5 km pentru a închide circuitul în locul în care lăsasem maşina. Tot parcursul a durat circa 6 – 7 ore. P. S.: Într-o tura recentă prin aceste locuri am avut neplacerea să constat că urmele de snowmobile care împânzeau în trecut doar zona Bucin, ajung să se întind în prezent până pe Seaca şi în împrejurimi. Din păcate nimic nu pare să-i oprească pe vajnicii ’cavaleri’ ai zilelor noastre călare pe armăsarii lor moderni, suferind de mâncărime de ghidon şi prea multa benzină-n rezervor, iar insula de pace şi linişte care era Gurghiul este din ce în ce mai asaltată.
Vlad Emil Chindea Târgu-Mureş 08.05.2008
Autentifica-te sau
inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
|
Membri: 29725
Autentificaţi: 0 Vizitatori: 737 |
© 1999-2024, Proiectul Alpinet Utilizarea site-ului şi a materialelor prezentate presupune acceptarea notiţei de copyright şi a regulilor de utilizare Copyright şi reguli de utilizare Despre noi | Publicitate | Întrebări frecvente | Contact |