| Alpinet | Hărţi Montane | Ghid Turistic | Cluburi Montane | Invitaţie în Carpaţi | Salvamont |
|
Comunitate
Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului Marathon 7500  Bike marathon 4 Mountains  Cazare Predeal  Cazare, Pensiuni, Hoteluri Parteneri
 
 
|
La 17 ani pe Matterhorn si MontBlanc
Postat de: stana alin in de-ale lui stana alin
Matterhorn 4478si Mont Blanc 4807 La inceput, totul a fost doar un vis, ceva ce de genul oaau: ce mi-ar placea sa merg pe Matterhorn…fiind inspirat din cartile de alpinism citite dar si de colegii mei ce practica alpinismul, cativa dintre ei nereusind sa faca varful, deci era din start ceva ce nu e de subestimat... stiam ca e foarte spectaculos ca si varf, dar si periculos putand sa-ti creeze dificultati…. Reusim sa ne strangem o echipa frumusica pentru ascensiunea Matterhornului. Aceasta era compusa din Sergiu Jiduc, Florin Stana, Sorin Rechitan toti din Arad si Iulius Carebia (Caransebes). Acesti amici, iubitori mari ai muntelui, ai naturii dar si mari artisti in ale fotografiei. Asa ca stiam clar o treaba, probleme ca nu o sa avem fotografii nu erau. Si baietii sunt niste tipi de la care ai ce invata si sunt si o prezenta extraordinara, te distrezi de minune si faci treaba buna in acelasi timp. Deci, stiam ca va fii o iesire super.
In
sfarsit plecam spre Italia Cervinia, Prima zi: 18.18.2008 E chiar sub ochii nostrii.. Matterhorn (Monte Cervin) 4478
poza internet Acum trebuia doar sa pornim in sus…
Echipare pentru varf Foto: Alin Stana Dupa ce ne-am imprastiat cuechiparea bagajelor pe 20 de m patratiJ, si lumea trecea pe
langa noi cu un zambet cald placut de admiratie vazandu-ne ca ne pregateam de
ascensiune....am reusit sa pornim ca adevarati alpinisti catre mult asteptatul
Matterhorn Incepem sa urcam… foto: Alin Stana Am pornit cam pe la ora 12, urcarea a fost chiar lunga. Am urcat de la 2000m unde se afla Cervinia pana la refugiu Carrel 3835m. La 3000 de metrii simteam cum dabea puteam respira si rucsacul de 10 kg din spate parca avea 30 dar incercam sa ma adaptez si sa nu fortez prea tare. Petele de zapada incepeau sa apara din ce in ce mai mari, da simteam adevaratul munte…Am trecut o traversare foarte expusa cu zapada, cu bolovani care erau foarte instabili, o gramada de emotii, si suntem doar la inceputul ascensiunii… Ajungem la Col du Leone acolo se vedeau pe partea cealalta ghetari, crevase imense, varfuri spectaculoase...totul era la o alta dimensiune. Ce vedeam inainte in poze, acum vedeam cu ochii nostri. Eram extrem de fericiti.
Mai umpic si iesim din traversare.. foto: Alin Stana Am continuat dupa scurt timp ascensiunea, ne era teama sa nu ne prinda noaptea, pentru ca mai aveamde urcat si nu stiam exact ce ne asteapta. Au urmat parti din ce in ce mai verticale, in unele locuri chiar ar fii fost necesar sa ne asiguram, dar noi nu, ne-am trezit mergand ca niste capre negre …
``Caprele negre`` foto: Alin Stana La un moment dat au inceput sa apara corzile fixe care ne-au facut sa mergem totusi mai in siguranta, in timp ce avansam pe corzile fixe aveam zelbu pus si era ceva mai ok.
Putina pauza foto: Sorin Rechitan Orele parca trecusera atat de repede, si parca am urcat atat de putin cand ne uitam in jos catre Cervinia. Oricum era destul de tarziu.
Florin, Alin, Juma de Sergiu :) foto: Iulius Carebia Mai aveam un pic si ajungeam la refugiu Carrel 3835, cu o diferenta de nivel urcata de 1835m. Soarele incepea sa apuna si noi eram in ultimele portiuni de coarda fixa inainte de refugiu. Cand in sfarsit am vazut refugiul in fata ochilor am fost usurati.. A doua zi: 19.08.2008 Tentativa de a urca varful Mai erau inca 2 persoane la refugiu, polonezi cred. Refugiul e o minunatie, aveai toate conditiile necesare (binenteles nu dus, masaj..) incat sa fie bine acolo pe creasta, in inima muntilor. Aveam paturi din scanduri cu saltele si paturi din lana unde sa dormim. In sala de mese aveam pana si 2 aragaze cu butelii. Ne puteam topi zapada pentru a avea apa in nestire, sau supe, ceaiuri… puteaisa faci si pe bucatarul linistit Sorin se simtea din ce in ce mai rau din cauza altitudinii..nici nu se pune problema in a incerca varful mai departe. Asa ca am ramas 2 echipe de cate 2. Intr-un fel era mai ok asa, pentru ca avansai mult mai repede in echipa de 2 decat in echipa de 3, dar totusi am venit ca o echipa si ar fi fost placut sa fim toti. Eram eu si Sergiu Jiduc, si Florin Stana cu Iulius Carebia formati ca echipe.
Pornim catre varf (Sergiu) Foto: Alin Stana La ora 7 dabea, am pornit catre varf, dupa o echipa care ne-o luasera inainte cu cateva ore.. Zapada, gheata in unele locuri ne faceau sa mergem tot mai incet si precaut mai ales ca ne-am legat ceva mai tarziu in coarda , mergeam din nou stil ``capre negre`` ziceam sa mai castigam teren, sa nu mai pierdem atata timp. Dar la un moment dat treaba devine din ce in ce mai serioasa, pasi mai dificili, fara corzi, gheata, zapada asa ca am fost nevoiti sa ne echipam cum se cuvine cu coltari, piolet, coarda…
Sergiu in traversare foto: Alin Stana Tin sa precizez ca traseul e foarte bine amenajat cu corzi fixe, lanturi, spituri unde e absolut necesar, pitoane din cand in cand. Binenteles ca erau si pitoane care erau mai mult de moral, nu-ti trebuia mult sa le scoti afara. Ajungem cu cateva lungimi inainte de Pic Tindall , aproape totul era acoperit de zapada, asigurari foarte rare, probabil ca ele erau dar pe stancile de sub zapada si gheata…asa ca deja am inceput sa mergem foarte expusi, mergeam filati dar fara sa avem asigurari intermediare.
Sergiu si Florin foto: Iulius Carebia
Sergiu (Pic Tindall siUltima portiune Catre varf stanga) foto: Iulius Carebia Ne apropiem de Pic Tindall 4241m, mai aveam cateva lungimi, dar o plapuma de nori in 10 minute a acoperit tot varful, cand se descoperea cand se acoperea din nou. Nu era de bine. Florin Stanasi Iulius Carebia hotarasc sa se retragat. Noi mai mers cateva lungimi si am ajuns pana pe Tindall. Acolo, cand prindeam ferestrele fara nori, varful parca era la 2 pasi de noi, dar mai aveam de parcurs 200 si ceva de metrii diferenta de nivel. Speram totusi ca era ceva trecator, cum au venit norii de repede asa sa si plece, dar nu a fost asa. Am stat pe loc jumatate de ora fara sa fim descoperiti de nori si deveneau din ce in ce mai densi plus ca totul era un alb de zapada Eram pregatiti de o noapte de bivuac dar instinctul ne spunea ca e mai bine sa ne retragem. Asa ca luam decizia de a cobora si noi. Am ajuns la punctele de unde se putea face rapel, primele erau doar niste anouri, cordeline dupa bolovani.. Coborarea e foarte lenta, rapeluri peste rapeluri pare o coborare fara sfarsit, dabea acum realizam cat de mult am urcat, si pe unde am trecut….. In fata noastra era Florin Stana si Iulius Carebia cu un avans de o ora cel putin. Vantul devenea din ce in ce mai puternic si se lasa seara.. Corzile le aruncam intr-o parte pentru rapel si ne trezeam ca-s agatate in partea cealalta, si poti sa-ti dai seama la oboseala ce o aveam in noi, ce placere era sa mai hamalim si cu trasul si dezgatatul corzilor, plus ca noaptea se apropia de noi din ce in ce mai mult. Intunericul se lasa simtit, si incepea sa ninga din ce in ce mai tare, chiar viscolind.
Sergiu(cam obosit) foto: Alin Stana Daaa, uite refugiul, in sfarsit…deja ne saturasem de atata tras de corzi si de atatea rapeluri, iar oboseala, foamea, deshidratarea ne facea sa ne gandim doar la ceai fierbinte, mancare si la paturile din cabana. In sfasit am ajuns! Ne-am facut niste ceaiuri, am mancat ca niste purcelasi si ne-am aruncat la somn dupa vreo ora de povestit cu ceilalti colegi, despre traseu A treia zi: 20.08.2008 Vremea pare a fi chiar frumoasa. Noi am fortat ieri urcarea pentru ca eram informati de jos ca azi va fi vreme nasoala, dar se pare ca nici astia nu nimeresc totdeauna prognoza meteo. Tot povesteam despre ziua de ieri cum a fost in ascensiune si cat de bine ne-am simtit, lasand la o parte durerile de cap, setea, foamea… cu toate ca nu am reusit sa ajungem pe varf, dar a fost o experienta super. Intre timp urcau o gramada de echipe, chiar eram foarte surprinsi. Sorin Rechitan vroia sa plece cat ma repede de acolo, astfel Sorin, Florin si Iulius se hotarasc ca a doua zi sa coboare, fiind si obositi, dar avand si zile mai putine libere, erau cam presati de timp sa ajunga acasa la servicii. Au urcat multe echipe in timpul zilei, printre care si 2 ghizi imbucurandu-necu stiri de vreme bunapentru urmatoarea zi Eu si Sergiu decidem sa mai ramanem. Seara ne-am topit zapada pentru maine, ne-am pregatit echipamentele, ca maine la ora 4 ne trezim, ne echipam, mancam si plecam…. Ne-am luat ramas bun de la colegii nostrii ce din pacate urmau maine sa plece si am mers la culcare. A patra zi: 21.08.2008 Ziua cea mare. Ascensiunea 10 ore Toata noaptea ne-am zvarcolit, nu prea am putut dormi, gandul ne era cum a fost cu o zi inainte si tot la incercarea ascensiuni pe varf, cum va fii ziua urmatoare oare?. La un moment dat am mers pana afara la ora 1 noaptea sa vad cum e vremea… La ora 4 de data asta eram in picioare si echipati
Alin.. foto: Jiduc Sergiu La ora 11, eram pe Tindall 4241m, aveam timp berechet. Trebuia traversata o creasta imensa, nu mi-am imaginat ca trebuie mers atat de mult. Partea si mai nasoala era ca trebuia mers pe o creasta ascutita de zapada, chiar forma un fel de cornisa, si nu aveai de ce sa te asiguri, acolo daca cazi, cu siguranta ca i-ti smulgi si coechipieru pana jos.
Sergiu pe Creasta Tindall Foto: Alin Stana Urcam in sfarsit diferenta de 200 si ceva de metrii, incepand cu o lungime mai mult cu gheata. Era o senzatie extraordinara, unde infigeam coltarii si pioletul era sfant. Simteam din nou ca avansam puternic. De aici incepe o portiune unde chiar trebuie sa stii sa te orientezi. Ca norocul ca era echipa dinaintea noastralasasera urme pe zapada, si astfel ne-au scutit de mult timp sa descifram cam pe unde o ia traseul.. Se vedeau corzile fixe si scara, renumita scara, de care citisem si vedeam poze pe net cu ea, de aici eram siguri ca nu puteam rataci traseul.
Scara de lemn.. Foto: Alin Stana Eram chiar in penultima lungime si aproape ca simteam, varful. Sergiu avansa din ce in ce mai greu, darimportant era ca avansa. Am invatat sa am rabdare, doar ca locul unde eram nu era de stat prea mult acolo, vantul era foarte puternic si nu stiam cum sa stau sa nu ma loveasca din plin. Stateam pot sa zic chiar la 2 pasi de varf. Era o senzatie ciudata, nu stiu de ce, poate din cauza ca de unde eram chiar se vedea tot traseul pe unde am venit, si ma cruceam cand ma uitam cat avem de coborat si pe langa asta survola un elicopter insistent de ceva vreme in jurul nostru de parca astepta sa-i fac cu mana sa se apropie sa ne ia de acolo. Parca te facea sa te intrebi, asa de periculos ii catre varf incat tot timpul trebuie sa se-nvarta astia cu elicopterul sa supravegheze? Simteam asa o neliniste imensa Acum chiar mai aveam 20 de metrii si ajungem la punctual mult asteptat si dorit. Varful MATTERHORN 4478 (Monte Cervin), pentru prima data la o asemenea altitudine, un vis pentru noi ce urma sa devina realitate. (Din pacate de abea cand am ajuns acasa si am citit pe net, am realizat de ce se plimba elicopterul atata in jurul varfului: Citisem de Sebastian din Bacau care-si dorise si el foarte mult ascensiunea muntelui, tanar ca si noi, a murit pe creasta Hornli ( partea Elvetiana), dislocandu-se un bolovan imens cu el. Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit reportajul. Dumnezu sa-l ierte si sa-l odihneasca. NU vreau sa povestesc ce ganduri aveam eu atunci cand citeam articolul..imi puneam tot felul de intrebari… :( Am ajuns pe varf. Uraaaaa!! Daaaaaa…. AM AJUNS PE VARF. Un chiot de extrema fericire se dezlantui din mine. Spre surprinderea mea varful e foarte ascutit. A trebuit sa merg pe o creasta de zapada pana la cruce ca si cum as calari un cal.. Chiar nu e un loc comod sa te fatzai prea mult
Pe varf, vine si Sergiu. Foto: Alin Stana Ajunge si Sergiulake, se citea pe el bucuria, incantarea, dar si oboseala imensa acumulata. Sergiu am ajuns!!! Ne-am felicitat, am stat sa mancam o ciocolata, ne-am facut poze… Era o priveliste minunata. Se veadea si Mont Blancul in departare, Zermattul, partea Elvetiana a muntelui, chiar si cabana Hornly, varfurile ce ne inconjurau, Ceva de vis. Pentru asta am luptat noi atata, pt sta ne-am agitatsi dedicat noi atata cu antrenamentele, stresul, obosela, banii si timpul…
Sergiu pe varf: D foto: Alin Stana
Eu pe varf: D Foto: Jiduc Sergiu Cred cam stat maxim 15 minute pe varf, ne uitasem la ceas si era ora 15. Parca nu puteam sta linistiti cand stiam ca ne asteapta, o retragere foarte lunga. Ne era mai mult teama de retragerea pana pe varful Tindall, pentru ca nu cunosteam exact punctele de rapel, dar si de creasta lunga si expusa a Tindallului. De acolo in jos eram ok, stiam din prima incercare. Imi era teama sa nu ne prinda noaptea din nou totusi stiam ca aveam mult de coborat, si fiind si obositi nu o sa avem un ritm prea rapid. Mai bine mai usor si sigur decat s-o gafam acuma... Retragerea 7 ore ``Mai bine mai incet si sigur……``
Ne indepartam bine de varf foto: Alin Stana Echipele ce erau pe Tindall acum, erau si ele in ultimele 200 de metri a ascensiunii. Am ajuns pe Creasta Tindallului. Zapada era moale. De asta imi era teama. A trecut ceva timp pana sa terminam creasta Tindall, si ne-am simtit oarecumla jumate de retragere de aici. De aici eram ceva mai relaxati psihic, stiam unde si ce-i de facut. Soarele incepe sa se apropie de orizont tot mai mult. Vantul bate din ce in ce mai puternic. Norii incep sa se stranga.. Ne gandeam asta nu-i bine pentru cei care sunt in urma noastra.. Un apus ce o sa-l tinem minte cu siguranta, ni s-a imprimat foarte bine pe retina…Il admiram asa pierdut, gandindu-ne la ce am realizat, dar norii ce traversau foarte repede ne mai trezeau din starea asta si ziceam: Stai ca inca nu am terminat. Inca pericolele mai ne puteau intampina… In sfarsit se vede refugiu.. In sfarsit refugiul e la cativa zeci de metrii.. Acum parca simteam durerile de spate si de picioare. Probabil ca le aveam si sus dar nu le-am simtit sau n-am vrut sa le simt, concentrarea era prea mare. Dar acum pe ultimii metrii parca ma simteam din ce in ce mai in siguranta…. Primul lucru ce l-am facut cand am intrat in refugiu a fost sa ne tolanim pe banca…. Acum incepeam sa simt oboseala imensa acumulata. Parca eram loviti cu ranga, ne era sete dar nici un chef sa facem apa din zapada…. Mai aveam ceva apa in rucsac. Am baut-o pe aia si atat. Nici pofta de mancare nu aveam. I-mi facea pofta numai un mar care era pe masa acolo si nu stiam al cui e si plus ca se uitau la noi si spaniolii cu care ne-am intalnit pe traseu. I-mi era rusine sa-l iau.. Nu-I trebuie prea multe la Sergiu si ii intreaba pe spanioli daca cumva e al lor marul, spaniolii ii raspunde ca nu e la lor si poate sa-l ia. Atat i-a trebuit la Sergiu J. L-am impartit frateste. Acum chiar ne-am felicitat cu adevarat. Chiar am reusit Parca era asa pustiu acum in refugiu, le simteam lipsa colegilor nostrii care azi au coborat.. Ne-ar fii placut sa ne impartasim bucuria cu ei. Se pare ca cei ce sau retras din traseu mai devreme au coborat pana jos in Cervinia azi… Ne-am aruncat direct in pat, asa imbracati cum eram…Am clipit odata si am si adormit.. Eram rupti de oboseala.. A 5-a zi: 22.08.2008. Cele 3 echipe din urma noastra nu s-au intors inca……. La ora 9 deja am fost in picioare, o mica durere de cap ne sacaia dar stiam ca e din cauza deshidratarii. Tot stateam si povesteam cu niste cehi si la un moment dat ne zic ca 3 echipe nu s-au intors. Ca nu stiu ce s-a intamplat cu ei, i-au prin noaptea in retragere, norii densi de ceata de care mie i-mi era teama si cred ca au ramas la bivuac sus, avand o noapte nu prea placuta…Ni se facea pielea de gaina cand ne gandeam ce vant era sus in creasta si chiar nu-i un loc prea placut sa stai la biuac.. Dupa putin timp apar doua echipe. Cam la ora 11 ajunge si a 3- a echipa. Imi pare rau de marul ce-l mancasem, era al ungurilor, prima echipa ce ajunsese in dimineata asta. N-au zis ei nimic dar am vazut ca lucrurile ce erau langa mar erau ale lor, si ma gandeam acum ca si ei ar fii mancat..si noi l-am haplit. Oricum nu stiau ca l-am mancat noi dar ne simteam prost oarecum… Coborarea in Cerviniaora 12… Afara vremea era ok, dar era pe punctul de a se inrautatii. Nori mari incepeau sa roiasca in jurul refugiului… Ne echipam, adunam toate boarfele, care erau imprastiate peste tot. Platim zilele dormite la refugiu. Am inteles ca era de dat cam 15 Euro pe noapte. Era o casuta postala pe perete unde trebuiau pusi banii. Chiar nu era mult deloc cand te gandesti ce bine i-ti prinde un asemenea refugiu in locuri dinasetea. Incepem coborarea impreuna cu cehii.. Ne luam si noi dupa ei, cred ca daca mergeam singuri in unele locuri chiar rapelam, am mers pe niste portiuni unde era nasol de descatarat... Cred ca instinct de turma. Greseala mare. Pe unde au mers ei, am mers si noi… Nu se poate, nu noua…..la ultimul rapel cade un bolovan pe coarda si o taie Rapelam cu cehii destul de repede, ei puneau coarda lor, noi pe a noastra astfel ne-am folosit de ambele corzi si am coborat mai repede. In ultimul rapel care era de facut, mai erau 20 m de rapelat. Montez coarda intr-un inel tapanoc de la corzile fixe. iar restul coarzii statea toata rasfirata pe platforma unde trebuia sa ajungem…. In locul unde stateam, era destul de friabil, erau pietre ce stateau sa cada. Nu trebuie multe, cum ne tot miscam noi pe acolo ca vad ca pleaca o piatra in jos.. Restu nici nu cred ca a bagat de seama inafara de Sergiu.. Rapelez eu primul, si ajung cu picioarele pe platforma respectiva, si deja parca am si uitat de piatra…Cand desfac coarda din cosulet vad ca e complet taiata la 10 de cm de mana mea. Toroanele corzii erau toate taiate, se mai tinea doar in cateva firicele de la manta, protectia corzii… Totusi ne bucuram ca s-a intamplat atunci si nu in perete sus, la retragerea de pe varf…Atunci chiar era nasol de tot. Punctele de rapel erau tot din 30 in 30 de m, si deseori mai trebuia descatarat pana sa ajungem la urmatorul punct..…Era taiat din ea cam 15 m. Acum incepeam sa inteleg cu adevarat de ce e ideal sa mergi cu 2 semicorzi in peretii mari.. Da. In alpinism se poate intampla asta.. Eram sigur ca jos in Cervinia ploua.. Si asa se si intampla..pe cum coboram si ne apropiam de Cervinia intram in norii de ploaie, o ploaie serioasa chiar… Dabea atunci am inceput sa realizam cu adevartat, si simteam pe deplin ca am facut Matterhornul, tot povesteam cu Sergiu cum a fost acolo, dincolo, cum s-a simtit acolo, incepeam sa dezvaluim detailat greutatile si placerile celuilalt …Chiar incepeam sa radem cu pofta la unele faze stupide petrecute, ne simteam bine si nu mai terminam de povestit. Deja uitasem de cehi, care ramasesera mult in urma noastra.. Eram prea pierduti in conversatie si buna dispozitie nici n-am realizat cat de mult au ramas in urma. Acum chiar ca ne simteam ca adevarati alpinisti. Da am facut Matterhornul. Ne mai uitam in sus din cand in cand catre el da, degeaba, era inecat in nori, si ii zambeam nepasatori, acum suntem jos si teferi, poate sa fie tornada din partea noastra sus :) Ruta:
Eu si Sergiu pe MontBlanc4807 foto: un ghid de pe varf Chiar as putea scrie o carte cate lucruri am trait in intreaga iesire dar prefer sa nu fiu obositor:... -am schimbat 3
autobuze pana in -Am stat 2 zile in camping la Chamonix cu 7 Euro pe noapte(in sfarsit facem si noi dus) -am dormit la cort Aguile du Midi sub refugiul Cosmic -In ziua in care am ajuns noi in Chamonix au murit cei 8 alpinisti luati de avalansa pe Mont Blanc du Tacul, exact in locul pe unde noi trebuia sa urcam pe Mont Blanc, Am trecut cu mare curaj in ascensiunea varfului pe langa steguletele puse de ghizi in locurile unde i-au cautat si scos din zapada pe morti. -Am pierdut si regasit aparatul foto in ascensiunea catre Mont Blanc …………………………………. Dar totul e bine cand se termina cu bine. Suntem extrem de fericiti si impliniti. Am trait clipe extraordinare, de neuitat A meritat din plin efortul depus, oboseala acumulata, banii cheltuiti pe tot parcursul micii noastre `` expeditii`` Tot respectul si admiratia mea pentru Sergiu care si-a dat tot interesul si s-a implicat la maxim …. La varsta de 17 ani sa treci prin ce am trecut noi, mi se pare inuman…Va fii un alpinist mare daca se tine de treaba. Un alpinist de care o sa auzim multe cu siguranta. Un caracter ce devine din ce in ce mai puternic.
Autentifica-te sau
inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii
|
, Luni, 15 Sep 2008, 22:52 
OVIDIU BELEAN, Marţi, 16 Sep 2008, 9:04 
|
Membri: 29725
Autentificaţi: 0 Vizitatori: 809 |
|
© 1999-2024, Proiectul Alpinet Utilizarea site-ului şi a materialelor prezentate presupune acceptarea notiţei de copyright şi a regulilor de utilizare Copyright şi reguli de utilizare Despre noi | Publicitate | Întrebări frecvente | Contact |
|