Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Postat de: Andrei Tiberiu Sturek in de-ale lui Sturek Andrei

Pe la poalele rasaritene ale Muntilor Mehedinti se insira sate vechi, mici, ascunse sub dealuri, pe vai inguste si nebanuite. Departe de drumurile mari, departe de civilizatie sau de confort, isi duc aici viata destul de aspra comunitati de oameni ai pamantului. Satele lor, Izverna, Isfani, Giurgiani, Prejna, Costesti, Gornenti, Podeni, s-au ascuns parca din calea istoriei si a lumii moderne.
Pe picioare de plai, prin paduri, pe sub cleanturi prapastioase, cum este Groapa lui Iorgovan de la Izverna, potecile ce pleaca din aceste sate duc catre munti si mai departe, catre Valea Cernei si inaltimile pastorale ale Godeanului.
Am pornit sa parcurgem si noi in acest sfarsit de iarna unul din aceste drumuri, atrasi de rezonanta toponimica a locurilor dar si de incantatoarele peisaje care se deschid spre zona de sub munte daca privim, de pilda, de pe inaltimile Podisului Mehedinti, de la Schitul de Sus, Balvanesti sau Nevat.
Prejna este un sat mentionat pe toate hartile cu cele mai mici litere, asta in cazul fericit in care este mentionat, desi vechimea sa ar trebui sa ne puna pe ganduri. Atestarea sa documentara este tocmai de la 1561 Si tot in Prejna vom gasi o biserica ctitorita de Tudor Vladimirescu inca din 1808.
Dupa ce depasim Balta, mergand spre Baia de Arama, avand in dreapta culmea ingusta si prelunga a Cornetului Babelor, la un moment dat, spre stanga se desprinde un drumeag marginit de plopi ce strabate o depresiune.
In acest februarie, topirea brusca a zapezilor si ploile au dus la formarea inainte de vreme a baltii destul de intinse situate chiar aici, intre dealuri, si care vara dispare printr-un sorb de langa sosea, urmandu-si drumul catre Topolnita sau Cosustea, pe drumuri necunoscute.
Drumul este destul de accidentat si se indreapta spre muntii care inchid orizontul spre apus. La o noua rascruce, apucam spre dreapta, drumul celalalt ducand la Costesti. Suntem deja in Prejna. Strabatem o ulita din ce in ce mai ingusta, pe malul unui paraias. Casele sunt suite pe malurile sale abrupte iar ograzile sunt in panta. Ziduri vechi marginesc gospodariile. Oamenii ne privesc curiosi in timp ce masina ofteaza si se catara pe lespezile de piatra ale drumului sau strabate baltile noroioase.
In fine, ne oprim. Cerem informatii de la localnici despre cum ajungem pe Ciolanu Mare. Ca peste tot la munte, oamenii se arata nedumeriti: “Dar ce treaba aveti acolo?”. Am constatat de-a lungul timpului cat e de greu sa explici oamenilor simpli, din zona rurala, ca nu ai o treaba anume in cutare varf sau cutare poiana ci vrei sa mergi doar pentru frumusetea mersului si a peisajului.
Reusim totusi sa aflam ce ne intereseaza ba chiar mai mult. Relativitatea distantelor si a timpilor de parcurs ne dezarmeaza insa: un nene ne zice ca facem 3 ore pana la Herculane!; 100m mai sus, o babuta ne spune ca facem 2 ore si jumatate tot pana la Herculane! glumim intre noi si ne continuam urcusul prin sat.
Este bine de stiut ca acest traseu, ce leaga Prejna de culmea Muntilor Mehedinti nu este marcat. Spre capatul satului, drumul se ramifica; apucam pe cel din stanga care trece apa prin vad (noi traversam paraiasul pe un stalp de beton pus de-a curmezisul) si dupa maxim 10 minute incepem sa urcam pe un drumeag plin de pietre, un fel de poteca mai lata. Lasam de-o parte si de alta livezi si cate o casa si intram pe firul unui ogas ce urca mereu.
Putin mai sus purtam o ultima conversatie cu un satean. Ne spune ca in copilarie mergea sa cumpere paine, trimis de parinti, la fosta cabana de la km 14 din Valea Cernei (la gura Tesnei), lucru care ii lua aproape toata ziua. Ne iscodeste si dansul despre intentiile noastre si apoi isi exprima deschis indoiala ca vom ajunge pana la Ciolanu. Din nou suntem usor amuzati de neincrederea acordata si ne examinam reciproc, intrebandu-ne daca aspectul nostru merita atatea rezerve… aratam oare chiar asa rau incat sa nu facem fata unei excursii de cateva ore…?
Peisajul de iarna uscata, sub un cer acoperit nu este cel mai fotogenic cu putinta dar are farmecul sau. Copacii sunt dezgoliti. Dealurile sunt de un galben inchis, murdar, cu pete rosiatice acolo unde feriga uscata acopera suprafete mai mari. Ici colo, in padure, se mai zaresc petice de zapada. Poteca urca, nu foarte abrupt dar destul de solicitant. In fata noastra, destul de sus se zareste pe spranceana dealului, marginea unei paduri sumbre, ce se inscrie perfect in peisajul acesta bacovian.
Lasam in stanga o gospodarie mai izolata si suntem deja aproape de muchia dealului. Am inaintat din sat catre nord iar acum ne-am rotit catre nord-vest. Zarile, chiar si asa mohorate, se deschid in spatele nostru. Se zaresc cele doua cornete de la Cernavarf, unul ca un con, spre nord si celalalt, lung si descrescator, spre sud. Mai aproape, chiar peste vale, un mamelon saltat brusc: Cuca Inalta. Culmea inalta a podisului domina orizontul. Se zareste si varful Cornetului Baltii. Spre nord, printre fuioare de ceata se vede Piatra Closanilor si zapezile ce acopera acum Valcanul.
Suntem bucurosi sa gasim macese din toamna, coapte si acrisoare, foarte gustoase. Ajunsi acum aproape de culme, facem un arc de cerc spre stanga, schimband directia de mers catre sud-vest. Regasim un drum de tractor care ne va insoti in continuare pe traseu. Mergem acum cumva de-a coasta, ocolind pe la obarsie valea paraiasului ce strabate Prejna. Trecem pe langa niste copacei ciudati, scunzi, par a fi conifere, cu frunze ca niste ace dispuse radial; imi amintesc ca am mai gasit asa ceva si in Poiana Tesnei.
Mergand pe sub culme, ajungem intr-un loc deschis, un mic platou care ne ofera deschidere spre munte. Zarim o noua culme, mai sus, catre care ne vom indrepta. Schimbam din nou directia de mers, cu aproape 180 de grade. Imediat vom constata ca am facut si un mic ocol. Urcam astfel pe o cumpana de ape, lasand in dreapta valea superioara a unui afluent al Cosustei si relativ in stanga, un ogas ce coboara spre Costesti. Apoi, culmea o ia usor spre apus si incepe sa urce brusc. Ravene mari coboara in ambele parti. Spre nord se zaresc abrupturile ce domina Izverna si valea adanca, ascunsa a Cosustei ce pare ca pleaca chiar de sub noi. Dincolo de ea, mai sus, se zaresc calcare punctate de copaci izolati, peisajul cunoscut din crovuri, spre care urca de altfel si o mica vale, ce duce, banuiesc, in Crovul Medved. La stanga ei – stancariile camuflate de vegetatie ale varfului Pietrele Albe.
Depasim in circa 20 de minute si aceasta treapta de relief, ajungand la marginea unei paduri. Am castigat altitudine in mod vizibil fata de regiunile inconjuratoare; perspectivele sunt largi in toate directiile mai putin spre apus, unde cortina padurii se intinde parca la nesfarsit.
Am ajuns asadar pe un platou usor ondulat, vast, pe care serpuieste drumul forestier. Zapada persista aici pe spatii foarte intinse dar in grosimi superficiale. Ne continuam drumul circa 1 km, dupa care, cotind usor spre dreapta, incepem sa coboram foarte lin, urmand drumul. Ne inscriem treptat pe versantul unei vai destul de largi, pe firul careia, din stanga noastra urca un drum forestier mai lat. Sus, la obarsia vaii, intr-o sa aflata la adapostul padurii, zarim o stana, cu doua tarcuri si cateva adaposturi. Sub ea, pe masura ce inaintam, identificam un izvor si o cruce, pe care este aplicat si un semn de marcaj: cruce albastra.
Stana era pustie la acest moment al anului. De la stana porneste cate un drum pe culme, atat spre nord cat si spre sud. Apucam si noi pe acesta din urma, care intra apoi in padure pentru scurt timp, iese la lumina apoi, trecand pe langa un stejar urias, facut tandari in urma unui traznet, merge pe curba de nivel si apoi intra din nou in padure, in urcus domol.
Zapada era aici ceva mai consistenta dar nu cat sa ne solicite sa ne punem parazapezile, nu trecea de glezna bocancilor. De fapt nici acest sector de drum nu este foarte lung si am iesit intr-o poiana inclinata, orientata spre apus, moment in care a iesit si soarele si ne-am putut bucura de peisajul amplu ce ni desfasura in fata ochilor.
Parca la doar o azvarlitura de bat de noi se inalta in toata masivitatea sa, Inalatul Mare. Munte solitar, salbatic, puternic impadurit si greu accesibil, el domina culmile mai joase din jur si lasa spre valea Tesnei povarnisuri ametitoare, incarcate de grohotisuri si stanci. Pe creasta sa zburau valatuci de nori iar dincolo de el cerul era complet albastru.
De partea cealalta a vaii Tesnei pe care abia o ghiceam sub noi se gasea masivul Costeagu – Pietrele Albe, a carui culme incepe cu cativa zimti calcarosi (Costeagu Mic si Mare) si apoi se continua aproape rectilinie pana in Pietrele Albe. Zapada acopera acest munte iar copaceii care cresc pe el ii confera aspectul unei texturi originale.
Undeva la picioarele noastre, ghicim mai mult Cheile Tesnei (ai caror pereti nu sunt vizibili) dupa cum nu zarim nici Poiana Tesnei, care nu poate fi insa prea departe. Cel mai frumos se vede insa Arjana si tinuturile sale dinspre Cerna, chiar prin deschizatura vaii Tesnei.
Pornim pe muchia pe care ne gasim, catre sud. Mergem pe la liziera padurii si ajungem intr-un decor inedit pentru Muntii Mehedinti: platouri inierbate strapunse de colturi ruinate de piatra si anume sisturi. Coboram putin si ne gasim din nou intr-o sa, unde, pe o stanca de vreo patru metri, se gaseste o cruce metalica, si ea de vreo doi, sub care, pe o placuta de tabla, cineva a sapat din greu, cu dalta, cateva cuvinte adresate trecatorilor.
Ne-am oprit sa mancam. Desi soarele se plimba printre nori, batea si un vant destul de rece care ne-a fortat sa ne grabim. Ne-am continuat drumul, trecand prin cateva lacovisti partial inghetate si reincepand un urcus pana la un grup de stanci pe care l-am crezut initial ca fiind varful. Pe una din stanci am mai gasit un marcaj cruce albastra, destul de veche si decolorata. Imediat am razbatut pe un alt platou, presarat cu cate o stanca. Sub noi, spre stanga, se lasau niste ravene destul de adanci ce pareau ca sunt debitoare vaii Bahnei. Peste ele, la o distanta destul de mare, se inalta Coltul Pietrii, flancat de stancariile de la Camena, inspre rasarit. Se zarea destul de usor si drumul forestier de culme care ocoleste Coltul Pietrii si coboara catre Balta Cerbului.
Nu departe de aici gasim varful Ciolanu Mare, povarnit usor inspre sensul din care venim si foarte inclinat spre ogasele din sud, tributare Bahnei. Este un varf modest, de doar 1135m, dar care delimiteaza foarte clar bazinul Tesnei de al Bahnei. Padurile destul de dese il imbraca pana sus in partea sa nordica si de aceea, belvederea se deschidea doar catre sud si est. Am admirat asadar Coltul Pietrii, in departare Hurcu si o lume incalcita, de poteci si paduri, ce se intinde catre Balta Cerbului si in vale, catre Gornenti.
Aceasta ultima zona este de altfel si foarte salbatica. O poteca se ramifica de undeva, in apropiere de Balta Cerbului si coboara spre Costesti sau Gornenti. Traseul culmii principale a muntilor este aici foarte sinuos si lipsit de marcaj. Singura cale de acces mai sigura cred ca este drumul de piatra ce vine tocmai de la Toplet si se opreste in Balta Cerbului.
Padurea imbraca si versantul rasaritean al Ineletului, facandu-ma curios sa stiu pe unde se strecoara poteca ce leaga Tesna de Balta Cerbului.
Timpul total din Prejna pana pe varf a fost de 4 ore, din care 30 de minute au fost popasuri. Probabil ca pe timpul verii, acest traseu poate fi mai dificil din cauza caldurii; desi este o zona montana, altitudinea scazuta determinand regimuri termice ridicate. Drumul de intoarcere ne-a luat doua ore.
Noi am revenit pe acelasi drum in sat. Variantele de continuare sau retur ale acestui traseu sunt multiple.
In zona Ciolanu ajunge poteca “banda albastra” ce continua traseul din Cheile Tesnei. Nu stiu cat este de bun marcajul sau poteca de clara; cateva semne de marcaj apareau in zona crestei.
Strabatand o zona salbatica, prin care banuiesc ca exista totusi si poteci, ma gandesc ca e posibil sa ajungem si in Balta Cerbului.
O zona la fel de “misterioasa”, despre care nu am auzit prea multe, pare a fi si zona dintre Ciolanu si obarsiile Cosustei.
In fine, de pe Ciolanu se poate cobora spre Costesti (banuiesc ca pe drumul ce urca la stana) si spre Gornenti (pe un altul, care se zarea chiar sub varf).
Chiar daca ar fi sa ne multumim cu traseul descris pana aici, vom vedea ca este o drumetie frumoasa, foarte interesanta si plina de culoare probabil in primele zile ale primaverii.
Autor: Andrei Tiberiu Sturek
Vizualizări: 6683, Ultima actualizare: Vineri, 20 Feb 2009


Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii