El Capitan 2009 The Nose

Traseul "The Nose" este poate cel mai cunoscut si frecventat traseu de big wall din lume, cu o inaltime de peste 1150m perete de granit. Acesta a fost escaladat prima data in 1958, de Warren Harding, Wayne Marry si George Whitmore, in 47 de zile. In zilele noastre traseul atrage numerosi cataratori din toata lumea iar media de catarare in zile e 4-5 iar succesul e de 60% datorita dificultati si a calduri californiene.

Plecati de acasa cu un minim de echipament, nu am renuntat la reusita acestei expediti am fost foarte pozitivi. Asadar, foarte entuziasmati si cu o strategie bine pusa la punct, pe data de 18 septembrie am intrat in perete fara sa tragem cu noi pe primele lungimi "pigi beg"-ul. A fost o decizie perfecta astfel ne-am putut acomoda mai usor cu tehnica de catarare pe granit si totodata folosirea camaloturilor, nucilor ca protectie. Prima lungime o fisura de 35-40 m (finger crack) care e buna de incalzire, a doua chiar ff usoara pe balari care nu necesita foarte multe asigurari (merge concomitent) iar din acest punct incepe cu adevarat traseul  cu un diedru dificil de abordat la rot, dar clasic cu scarite merge mai repede. Inainte de Sliked Ledge e o travesare care necesita atentie din cauza prizelor foarte tocite si alunecoase iar ajunsi la SL se poate opta pentru doua variante ori se trage pigi sus ori mers in sus inca 3 lungimi si din acel punct tras sus pigi. Noi am optat sa tragem pigi sus la baza Stoveleg Crack. Pana in acest punct a fost o placere sa ne cataram, iar de aici urma munca adevarata de big wall.

Pina jos sunt 250m pe care i-am cobarat pe corzi fixe, am pregatit saci de tras i-am alimentat cu ff multa apa (parerea noastra) si bagam in sus pe blocatoare (munca de bicepsi). Cei doi saci plus rucsacul din spatele meu in total aveau vreo 38kg. Dupa prima lungime de tras am fost "KO", soarele era ff puternic aproximativ 37-38 grade, incepeam sa am iluzii ca apa nu va fi de ajuns. Am crezut ca traseul sacului va fi mai usor dar m-am inselet a doua lungime a mers mai usor si dai  pana sus la baza Stoveleg Crack. Dupa ce ne-am tras suflarea un pic si ne-am hidratat, Sorin, capul de coarda, a decis sa o luam din loc si dupa alte 7 lungimi foarte tehnice, cum ar fi Dolt Tower, ne-am oprit sa facem bivuac in camp 3 El Cap Tower dupa o zi foarte grea. Ca un pont cine vrea sa faca aceasta ruta sa aiba asupra lui minim 6 camaloturi nr.4 e nevoie si nu numai. Dupa o masa copioasa  parizer, sunca, cascaval, pate si altele ne-am permis sa bem foarte multa apa ca sa ne rehidratam.

Prima noapte in perete a fost chiar placuta granitul incalzit de soare era ca o soba calda foarte placut dar aerul uscat ne facea sa ne trezim si sa mai bem un pic de apa. Pentru a doua zi n-am propus sa ajungem in camp V aveam de trecut peste King Swing  si Greate Roof  un plan pentu ziua a doua incarcat mai ales pt. trasu sacului (ma refer la multe manevre de coarda). Am pornit devrme lungimea find dificila prima parte o fisura finger urmat de un horn foarte deschis cu doar un spit pe mijloc se abordeaza cu mare atentie. Aceasta portiune se numeste Texas Flake urmat de o portiune de artificial din spit in spit cu scarita care se termina cu o fisura mai larga "hand crack". Din acest punct urmeaza King Swingul se face un rapel de 27m si se face balansul. Pare o nimica toata dar noi am reusit din a treia incercare sa trecem si sa ne regrupam in Eagle Ledge. Dupa alte doua lungimi mai usurele si de tras sacul urmeaza un nou rapel mai scurt de 10m pana pe o brana de unde urmeaza un traverseu foarte expus. Dupa ce am parcurs traverseul urmeaza o portiune unde sunt doua fisuri paralele de preferinta se merge pe cea din stanga si se ajunge in Camp IV. In acest loc m-am odihnit un pic am mancat niste energizante (geluri) si am baut bineinteles. Ne-am pregatit pentru Greate Roof, o portiune unde micro nucile si camaloturime de marime mica au avut prioritate. Inainte sa pornim in lungimea cu tavanul o echipa tocmai aborda marele tavan... se miscau incet fiind 3 in echipa deja ne faceam griji (unde o sa dormim) stiind ca Camp V are 3 locuri iar pt. doi e lux deja ma vedeam cum dorm in ham si visez la portalege... dar tot inainte cu elan de pionier. Sorin abordeaza lungimea tavanului, o lungime dificila la rot punkt gr.9- artificial C1. Foarte putini cataratori renumiti au reusit sa treaca, prima fiind Linn Hill. Noi am trecut binenteles artificial si nu ni s-a parut usor. In fata noastra la o lungime de coarda se afla o echipa din Japonia care parea ca aveau niste probleme cu sacii si in acest fel ne-a impiedicat sa avansam si sa ocupam bivuacul.... asteptarea ne scotea din fire mai ales ca soarele incepea sa apuna si eram doar la 2 lungimi... cu greu au pornit spre bivuac. Noi, in schimb, mai aveam sa cataram Pancake Flake si un diedru foarte deschis. Dupa ce am ajuns sus  in regrupare desupra PF-lui am pornit frontalele si Sorin a pornit sa abordeze diedrul dupa vreo 4 ridicari cu ajutorul scaritei, introducand un camalot pt a asigura scarita, dar in momentul tensionari acesta a iesit iar Sorin a luat o cazatura ajungand sub regrupare. Din fericire pentru noi ca nu s-a intamplat mare bai eu m-am ars cu coarda pe mana iar Sorin s-a lovit un pic nu mare lucru. In tot acest timp japonezii se uitau la noi cum ne chinuim sa ajungem in Camp IV... dupa un scurt timp au inceput sa lumineze pt Sorin sa vada mai bine portunea delicata de unde a luat busa si a trecut-o mai usor. Dupa ce am tras sacul am inceput sa negociem cu ei pt.locul de bivuac, dar degeaba nu vorbeau nici o limba. Am incercat prin semne sa le explicam ca am dori sa mergem noi maine primii dar nu au fost de acord. Ne explicau ca sunt de 5 zile si maine vor sa termine si ei... am fost intr-un fel retinuti. In schimb, am beneficiat de un loc de bivuac mai bun decat al lor. Dupa o masa copioasa si dupa o zi ff tare somnul din nou a fost cea mai mare rasplata.

A treia zi a inceput light am asteptat, la rand, sa plece japonezii. Intre timp ne-am hidratat..rehidratat... pana ce in sfarsit am putut porni spre vf. Aceasta portiune foarte expusa, un pic surplombat e perfecta pt trasul sacilor in schimb foarte tehnic mai ales Changing Corners. Aceste portiuni le-am abordat artificial cu ajutorul scaritelor...ajunsi la penultima lungime am deschis ultimul  flacon de apa care avea un miros si gust teribil din cauza flaconului  in care era inainte lapte. Dupa inca o ora de asteptat dupa echipa japoneza, Sorin a abordat ultima lungime, un artificial (din spit in spit), care vine foarte bine mai ales dupa ziua lunga si plina de asteptari.

Ca o ultima idee vreau sa multumesc tuturor celor care ne-au sustinut si magazinului HIMALAYA din Brasov.

Poze:

Comentariu

cezar jipa, Joi, 15 Oct 2009, 11:00 m-ai lasat masca! bravos inca o data! singura chestie care ma nemultumeste este ca nu aveti comentarii la poze, apoi este greu sa citesc articolul si in paralel sa ma uit la poze.parerea mea este ca ar trebui sa reveniti cu un alt articol, cu schite si cu un comentariu mai putin tehnic, mai pe intelesul tuturor, multam frumos daca va ginditi la ce va zisei eu si inca odata, jos palaria!

Comentarii pentru acest articol