Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Bucegi IV: Valea Albă - Brâna Mare a Caraimanului - Valea Jepilor

Bookmark and Share
Postat de: Zoltan Hascsi in de-ale lui Zoltan Hascsi

27 septembrie 2009

Valea Albă este poate cel mai cunoscut și umblat traseu nemarcat din Bucegi. Printre atuurile sale: fără dificultăți; ideal ca prim traseu nemarcat; proximitatea pereților Coștilei; plin de zăpadă pînă la începutul verii; cel mai rapid traseu de acces la platou în zona Caraiman-Coștila (când nu se ia la întrecere cu el telecabina) dar și de coborâre de-acolo. Mulți colindători ai traseelor nemarcate, numeroși alpiniști, au prins gustul muntelui pe această vale.

Singurele repere ceva mai dificile ale văii sunt cele două binecunoscute și inconfundabile săritori, Săritoarea Cârnului și, fără vreun nume special de botez, Săritoarea Mare. Ambele pot fi depășite fără bătaie de cap pe una din laterale.
Săritoarea CârnuluiSăritoarea Mare


Prima mea incursiune în Bucegi în afara marcajului a fost tot pe Valea Albă, în 1992, cu Walter Kargel în buzunarul rucsacului. Poate pentru că a fost primul nemarcat, Valea Albă a rămas pentru mine cel mai drag traseu din Bucegi, pe care am revenit de multe ori. Locurile au ajuns familiare, ceea ce-mi creează un sentiment de siguranță; mă simt ca acasă. Mi-am făcut și un mic ritual din pelerinajul pe Valea Albă: în săptămâna de dinaintea vreunei ture lungi de câteva zile, creasta Făgărașului să zicem, îmi termin încălzirea printr-o combinată Alba-Cerbului sau Alba-Jepilor.

După o drumeție împreună în Iezer, Marcel mi-a propus să mergem în Bucegi, munte pe care încă nu urcase decât cu telecabina. Apăi, îi spun eu, dacă tot mergem acolo este musai să vezi mai de aproape cel mai mare perete de alpinism din țară. Pentru ca prima lui întâlnire cu Bucegii să fie dragoste la prima vedere, am înghesuit în zece ore cât mai multe din farmecele văilor și brânelor. A ieșit un cocktail cu cel mai cunoscut traseu nemarcat și cel mai cunoscut traseu marcat, cu un brâu frumos la mijloc, adică la mijlocul turei. Cocktail ornat în vârf cu o cruciuliță. Deși n-am comandat, ospătarul ne-a pus pe deasupra și frișcă, adică ceață, din partea casei.

Coborâm din primul tren în Sinaia, unde sărim imediat într-un miniautocar ce ne depune la 8 fix în fața gării din Bușteni. În pas vioi urcăm strada Valea Albă, cu ochii baleind detaliile Caraimanului și Coștilei, luminate darnic de soarele dimineții. Cotim lângă Căminul Alpin, părăsim ultima uliță, și ne oprim să ne tragem un pic sufletul la Troiță. Cum iarba este încă încărcată de rouă, amânăm pauza pentru o poiană mai uscată.
Caraimanul și Coștila,
așa cum le admiră din poarta casei norocoșii locatari de pe strada Valea Albă.


Pornim la deal pe coama paralelă cu firul văii. La 10 minute de la troiță ne despărțim de marcaj, acesta cotind ușor dreapta spre desișurile Munticelului; noi ținem direcția vest pe coamă, paralel cu zbuciumul apei care curge jos de tot în vale. Poteca destul de largă, flancată de arbori bătrâni pe care se mai ghicește o urmă a vehiului marcaj triunghi galben (fără fond alb), urcă lin piciorul lung de munte. Dar nu pentru mult timp. Traseul cotește la dreapta urcând pe lângă un vâlcel în pădure, apoi virează la stânga pentru a-l traversa, trecând pe lângă un mic izvor ce susură printre buruieni, și se angajează imediat într-un urcuș anevoios pe panta înclinată, șerpuind printre brazi. Proba, deși solicitantă, este însă scurtă: în cel mult un sfert de oră suntem pe podium, scrutând de la peste 500 de metri înălțime întreg Bușteniul.
Bușteni pe fundalul Munților Baiului.
Cele trei vârfuri din centru: Băiuțul, Baiul Mic și Baiul Mare.


De pe acest promontoriu al Coștilei de la extremitatea ei sud-estică, poteca se orientează din nou spre vest, pe deasupra văii, în coborâre ușoară către poiana largă ce se vede în față, Poiana La Verdeață. Brazii se răresc de tot, în dreapta răsar din iarbă stânci tot mai mari și mai verticale. În stânga, peste adâncul văii, privirea este fascinată de crestăturile adânci ale Caraimanului, albișoarele.
Vâlcelul SpânzuratAlbișoara Strungii


După alergarea matinală luăm în sfârșit pauza de gustare la iarbă verde. Adică La Verdeață. Ceața se joacă cu înălțimile, dar noi suntem răbdători în alternările pozatului cu gustarea. Avem de unde alege: la nord - peretele Văii Albe, pe care orice privire este imediat captivată de Fisura Albastră cu tavanul ei amenințător, la sud - Creasta Picăturii și albișoarele care o brăzdează de sus până în vale, la vest - frumoasa Vale Albă, la est-nord-est - plaiurile Munticelului pe fundalul Munților Neamțu.
Creasta și peretele Văii Albe


Cred că oricine a ajuns vreodată în poiana asta va dori să revină; atmosfera locului este liniștitoare și copleșitoare în egală măsură, echilibru perfect între adrenalină și serotonină. Am întâlnit aici, cândva, un fost medic ajuns la venerabila etate de 75 de ani care urcase singur până în poiană. Mare iubitor al muntelui, ne-a mărturisit că, deși vârsta nu-l mai lăsa să bată toate cotloanele munților, își dorește să poată urca cât mai mulți din anii care i-au mai rămas până în poiana asta de care s-a atașat când era cu 50 de ani mai tânăr.
Valea AlbăLa Verdeață


Am sta aici o veșnicie, dar și valea care ne așteaptă sus este la fel de pitorească. Pornim pe vale în sus, printre sau peste bolovani, prin iarbă sau peste grohotiș. Pe măsură ce ne depărtăm de poiană perspectiva se schimbă, albișoarele și fisurile ni se dezvăluie din unghiuri noi, unele mai abrupte decât înainte, altele, din contră, mai blânde. Peretele Văii Albe rămâne însă la fel de vertical și impunător.
Fisura Albastră


Lăsăm în urmă, pe dreapta, fețele înclinate ale spălăturii circurilor Văii Albe, iar pe stânga aglomerația de brazi ce ascunde gurile albișoarelor turnurilor și hornurilor crestei Picăturii. Ne apropiem de locurile care i-au dat numele Văii Albe, porțiunea în care zăpada tronează aproape neîntrerupt an de an. Doar în anii săraci în ninsori și cu veri toride micul "ghețar" dispare spre începutul toamnei. Valea Albă adună aici toate zăpezile scurse nu numai din amonte ci și din Blidul Uriașilor și de pe Prispa Văii Albe. Nu-i de mirare că la sfârșitul verii blocul de zăpadă are de obicei încă câțiva metri buni grosime.
Valea Albă sub Blidul Uriașilor.
În stânga - Prispa Văii Albe.


"Ghețarul" crește pe măsură ce ne apropiem. Este însă loc berechet între acesta și pereții din dreapta pentru a urca fără grijă. Acest noroc nu mi-a surâs de fiecare dată când am urcat valea, ba din contră, de cele mai multe ori a trebuit să improvizez pe stâncile din dreapta sau pe zăpadă, pentru a depăși blocul de zăpadă lung de câțiva zeci de metri prin august-septembrie.
Gheață, piatră, viață


Scăpați din strânsoarea gheții și pereților sărim în voie peste stâncile acum curate. De sus din dreapta coboară către noi Vâlcelul Brânei. Pe primii câțiva zeci de metri pare chiar inofensiv, motiv pentru care este și folosit ca variantă de ocolire a Săritorii Cârnului, dar numai pe această scurtă porțiune. Varianta de ocolire părăsește după cei câțiva zeci de metri vâlcelul, traversând la stânga pentru a reintra în firul principal fix deasupra bolovanului Cârnului.
Înainte de Sâritoarea Cârnului.


Lăsăm vâlcelul și varianta de ocolire, urmărind neabătuți firul Văii Albe. Ne apropiem de Săritoarea Cârnului. Îi zărim mai întâi creștetul, apoi fiecare pas dezvăluie din ce în ce mai mult din uriașul bolovan, înalt de vreo 10 metri, lat cam tot pe-atâta. Cam cât un bloc de garsoniere de 2-3 etaje, confort III, cu pereții înnegriți de fum și igrasie. Lipsește doar scara de incendiu care să ne ducă pe acoperiș. Ceața care tot dă târcoale întărește apăsarea bolovanului asupra întregului peisaj.
Săritoarea Cârnului


Malul din dreapta este ușor abordabil, un amestec de stâncă și iarbă nu foarte înclinat. Dacă blocul de gheață din aval nu ne pune întotdeauna la încercare, aici trebuie să punem aparatul locomotor în priză, și la propriu, și la figurat, dar numai pentru câțiva metri. Creștetul plat al bolovanului, larg cât o garsonieră, ne invită la o pauză. Din marginea lui ne luăm la revedere de la poiana La Verdeață (săritoarea se vede bine din poiană), care de-acum înainte se va ascunde după pragul acesta. Orientați fiind spre gura văii, întoarcem capetele la stânga unde ochii se cocoață până pe Peretele Brânei, la baza căruia o dungă mai groasă de iarbă indică Brâna Mare.
Valea Albă în amonte de Săritoarea CârnuluiPeretele Brânei deasupra Vâlcelului Brânei


Mult mai aproape, un contrafort impunător al Coștilei veghează la buna întâlnire dintre vâlcel și valea mare. Pe creștetul contrafortului ajunge o brână bogată în jnepeni. Eliberăm garsoniera confort III și reluăm ascensiunea pe lângă contrafortul din dreapta. În scurt timp ajungem la nivelul brânei subțiri ce-l acoperă. Mai sus o altă brână ne privește ispititoare.
Mici brâuri ale Coștilei


Ajungem repede și la nivelul acesteia. Poteca care merge pe acest brâu este foarte clară de bătută ce-i de către numeroșii drumeți ce s-au lăsat amăgiți de începutul ei promițător. Spre marea lor supărare brâul se sfârșește brusc în golul Vâlcelului Brânei. Adevăratul mare brâu al Coștilei este cu aproape 200 metri deasupra lui.

Urcăm neabătuți pe firul văii peste torentul de bolovani de toate mărimile. Pereții Coștilei se apropie de noi, aplecându-se din ce în ce mai mult parcă spre a se alinia cu panta înclinată a peretelui opus. În fața noastră, sus în vale, se profilează un bolovan imens și șui, încorsetat de pereții ajunși atât de aproape unul de altul. Este Săritoarea Mare, care n-are decât o singură soluție în mulțimea reală a drumeților (spre deosebire de mulțimea complexă a alpiniștilor unde are multe soluții imaginare): ocolirea pe peretele în pantă din stânga.
Urcușul spre Săritoarea MareSăritoarea Mare


După Săritoarea mare ceața a pus stăpânire pe tot tărâmul ăsta de vis, răpindu-ne dreptul de a visa cu obturatorul deschis. Fără poze așadar. Cîteva minute mai târziu peretele din dreapta noastră se apleacă iarăși peste îngusta vale, protejând drumețul ajuns până aici de capriciile vreunei ploi de vară, așa cum a făcut-o la prima mea vizită. Acesta este locul de unde pleacă, de pe o treapta stâncoasă la câțiva metri deasupra, Brâna Mare al Coștilei, pe scurt BMC în limbajul inscriptiilor cu vopsea. Nu mai mult de zece minute în susul văii întâlnim un alt mesaj criptic, de data asta pe stâncile din stânga și scris cu verde, BVA, în traducere liberă Brâna Văii Albe, un brâu ușor care iese în mai puțin de o jumătate de oră în Șaua Caraimanului. Pe măsură ce urcăm, panta văii, dar și a versanților, se îndulcește, stâncile și bolovanii se răresc, pajiștea alpină pune stăpânire pe locurile rămase astfel vacante, poteca devine mai pământoasă, semne că ne apropiem de obârșia văii. La o jumătate de oră după Brâul Mare al Coștilei traseul nostru iese din vale pe platou, fix în poteca marcată și intens circulată dintre Omu și Caraiman. Haltă!

Lângă stâlpul de marcaj al bulevardului Caraiman - Omu, singura pată de culoare în crema deasă a ceții, ne încărcăm acumulatorii cu sandvișuri și ciocolată. Cum ceața se încăpățânează să stea în aceeași haltă, pornim motoarele spre Crucea Eroilor, poate poate o lăsăm în urmă. Nici vorbă! Ajunși după douăzeci de minute la scările postamentului, vedem cum grinzile Crucii se topesc câțiva metri mai sus în aburul alb-cenușiu. Norii prin care înotăm nu sunt groși, soarele ghicindu-se mai tot timpul prin ei, dar nu vor cu niciun chip să ne lase să admirăm Coștila. După vreo jumătate de oră de așteptări zadarnice anulăm ședința foto și ne retragem din fața ceții biruitoare spre Valea Jepilor pe Brâna Mare a Caraimanului.
Șaua Caraimanului și Crucea Eroilor


După câteva sute de metri soarta se înduplecă și ne lasă barem să privim din când în când împrejurimile. Pornisem deja pe brâu dar ne-am oprit să vedem, poate totuși se sparg norii ca să revenim în Șaua Mare să privim pereții Coștilei. Aș! Cum ne ridicam din iarba mănoasă să pornim spre șea, cum se prăvăleau valuri noi de peste muntele Caraimanului de deasupra. Ne-am tatonat reciproc preț de o jumătate de oră, noi cu ceața, fără să părăsim pozițiile. Pentru a doua oară ne recunoaștem învinși și pornim repejor pe brână spre cabana Caraiman. Ca să ne alunge amărăciunea înfrângerii pereții brânei s-au etalat cu toții în bătaia soarelui. Suntem pe versantul estic, călduros și prietenos, al Caraimanului. Cel mai bătut brâu al României (după cel al flacailor de la sat), lat cât un trotuar și fără diferențe de nivel care să pună la treabă sistemul termoregulator, încântă totuși privirea celor mai pretențioși montaniarzi.
Brâna Mare a CaraimanuluiOmușorul


Plimbarea de după masa de prânz ia sfârșit în dreptul Cabanei Caraiman. Mușchii intră în alertă, începem în forță coborârea pe Valea Jepilor. Valea Jepilor este fără îndoială cea mai bătută potecă montană a României. Bătută de toate felurile de oameni, încălțați cu tot ce se poate găsi de înălțat, de la bocanci până la șlapi, incluzând pantofii cu toc sau cu lac, balerinele, tenișii, sandalele romane sau ciocatele. Superlativele nu se opresc aici. Valea Jepilor este, tocmai datorită aglomerației pestrițe, și în topul știrilor cu acțiuni Salvamont de salvare, recuperare sau căutare, dar și în topul deceselor la munte datorate imprudenței, inconștienței, bravadei sau pur și simplu prostiei. Dovadă numeroasele cruci întâlnite lângă potecă. Făcând abstracție de faima pozitivă sau negativă, după caz, a traseului, Valea Jepilor este o vale deosebit de frumoasă și pitorească în orice anotimp.
Telecabina Bușteni-Babele


La fiecare zece minute huruitul rolelor telecabinei accentuează senzația că civilizația este la o aruncătură de băț. Sau la numai zece metri mai jos, în râpa din stânga, sub numele de "Timișoreana". Ziua fiind mai tot timpul cețoasă, am avut parte de liniștea muntelui între huruiturile civilizației, traseul fiind aproape pustiu, noroc peste care dăm arareori pe această vale. Pe stânga vom avea multă vreme țancurile și șiștoacele flancului mereu însorit al Caraimanului. Dreapta rămâne mai mereu în umbra Jepilor Mici, doar vârful Clăiței și lama zimțată a Crestei cu Zâmbri ieșind la lumină.
Țancuri ale Caraimanului deasupra Vâlcelului Brânei Portiței


Pentru prima oră avem rezervate doar locurile din stânga, pe fețele pline de iarbă ale Caraimanului. Pe dreapta ar fi Cascada Caraimanului, dar e în șomaj tehnic încă de la mijlocul sezonului estival. Coborâm sub nivelul cascadei, lăsăm pe peronul din stânga potecuța spre Brîna Portiței și în câteva minute legate între ele cu câteva lanțuri, coborâm în firul propriu-zis al văii unde se termină prima oră.
Valea Jepilor


Pentru următorul sfert de oră circulăm regulamentar pe dreapta, până la intersecția cu Brâul lui Răducu. Conform efectului acțiunii și reacțiunii, Răducu țâșnind la dreapta spre pereții împăduriți ai Jepilor, noi simțim imediat recului corespunzător la stânga, ce ne aruncă iară în brațele Caraimanului printr-o săritură peste albia tizului său pârâu.
Pinten al Jepilor Mici lângă Vâlcelul LupuluiCascada Caraimanului


Apoi versanți, pădure, iar fir, iar versanți, iar pădure. Se aud râsete, cascade spumoase și înspumate, țevi de apă, intrăm în drum. Lume în mișcare browniană. Pe o străduță ochim o masă liberă la terasa unei pensiuni, cu vedere liberă spre Jepi și Caraiman, să recapitulăm la o bere lecția de astăzi. Ca să ne facă în ciudă, ceața și norii s-au retras cine știe pe unde. Ne retragem și noi la gară.
La revedere Bucegi!

Traseu

  • Căminul Alpin - ramificație: 1/4 h
  • ramificație - La Verdeață: 1 h
  • La Verdeață - Săritoarea Cârnului: 3/4 h
  • Săritoarea Cârnului - Săritoarea Mare: 1/2 h
  • Săritoarea Mare - platou: 3/4 h

  • Crucea Eroilor - Cabana Caraiman: 3/4 h
  • Cabana Caraiman - Brâul Portiței: 1 h
  • Brâul Portiței - Brâul lui Răducu: 20 min
  • Brâul lui Răducu - ramificație: 1 1/4 h
  • ramificație - hotel Silva: 1/4 h
Autor: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 21873, Ultima actualizare: Sâmbătă, 6 Nov 2010


Comentariu
Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Sâmbătă, 6 Nov 2010, 11:15

Am revazut in imagini acelasi traseu ce l-am parcurs in septembrie anul acesta, doar ca am avut parte de multa ceață:-(

Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Luni, 15 Iul 2013, 17:35

Stimate domn, felicitari pentru ca stapaniti perfect limba romana si ca mai si spuneti niste poante de mare finete in ea! Cat despre traseu si tura...ce sa mai...jos palaria! Se cuvine sa ne inclinam in fata valorii, manifestata, iata, sub multiple aspecte!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii