Miscellanea - TOPONIME – VARIA
http://alpinet.org/main/articole/show_en_id_2899_print_1.html

TOPONIME – VARIA

Introducere

Rândurile de mai jos reprezintă o încercare a autorului de a lămuri semnificația, originea și răspândirea unor vechi toponime întâlnite pe teritoriul României și nu numai, iar în acest scop am apelat atât la surse de informare pur livrești, precum și la observații și cercetări persoanale. Ca și metodă și scop am urmărit studiul toponimelor care formează o tipologie, o familie de toponime identice sau similare ca formă, și deci, foarte probabil, și ca semnificație, în ideea în care aceste toponime au un caracter mai ’obiectiv’, reflectă o nevoie onomatologică,împărtășită de un grup uman larg, spre deosebire de toponimele unice sau ocazionale care pot avea un caracter mult mai arbitrar fiind și mai susceptibile la erorile de transmitere diacronică. Deasemenea un aspect important al toponimelor tipologice, uneori insuficient exploatat, este răspândirea lor spațială, care conține în mod intrinsec indicii privind originea toponimelor în cauza și poate reprezenta un argument solid în favoarea unuia sau a altuia dintre etimoanele concurente în cazurile care nu pot fi decise altfel. Având în vedere caracterul permanent deschis al multor probleme toponimice, este evident că și explicațiile oferite mai jos sunt perfectibile, și pot fi oricând revizuite în cazul în care noi informații devin disponibile, iar în această notă autorul este recunoscător pentru orice informație suplimentară, remarcă sau chiar critică la adresa celor prezentate mai jos.

Certez, Certej

Semnificația acestui toponim, care mai era până de curând cunoscută, cel puțin în Apuseni, este acea de ’loc despădurit prin ciuntirea copacilor pentru a face loc unei pășuni sau a unui teren agricol’ fiind un derivat al verbului ’a certeji’, ’a ciunti, a ciopârți arborii’. O hartă aproximativă de distribuție a acesti familii toponimice ar suna cam astfel: din Banatul montan unde este reprezentat în special în Munții Almăjului, Aninei (culmea și izbucul Certej), Semenic (Certeja Haiducilor, în unele surse apare drept Cireșul Haiducilor) precum și în Țarcu și Cernei (piciorul Certejiu), continuând în munții din jurul depresiunii Hațegului, în special în Șureanu, incluzând Apusenii în cea mai mare parte (un exemplu mai cunoscut ar fi cătunul Certege al comunei Bistra), spre nord până în Oaș (binecunoscuta comună Certeze), Chioar și Lăpuș (cu numeroase microtoponime). Doar din analiza distribuției acestui toponim se observă o legătură puternică cu zone recunoscute pentru conservarea unor toponimice vechi românești: Banatul montan, Hațegul, Apuseni, Maramureș și ținuturile înconjurătoare Oaș, Chioar, Lăpuș. Indicii suplimentare privind distribuția sunt oferite de lucrări monografice de la sfârșitul secolului XIX – începutul sec. XX, cum sunt cele ale lui T. Mager privind ținutul Hălmagiului, Petri Mór pentru comitatul Sălaj sau Kádár J. pentru comitatul Solnoc-Dăbâca care surprind frecvența mare a tipologicului ’Certej’ ca microtoponim, atestat în diferite forme, funcție de pronunția locală și de modul de transcriere adoptat de diferiții autori: Sierciej, Tiertiegel, Certesz, Csertyeze, Cserkez. Se observă ușor palatalizarea în grad diferit a consoanelor ’c’ și ’t’ caracteristică ținuturilor transilvane în discuție. Cea ce este interesant este însă distributia acestui toponim peste hotarele țării noastre aceasta cuprinzând Carpații nordici în întregime din Ucraina și până în Moravia, ceea ce neîndreptățește să considerăm acest element toponimic drept unul carapatic (cum sunt de exemplu și toponimele din familiile ’Chiceră’,’Prislop’,’Măgură’), transpus în nordul carpaților în urma peregrinărilor păstorilor valahi din sec. XIII – XV. Există chiar surse care indică faptul că în unele dialecte carpatice ucrainiene (rutene) se mai păstrează încă verbul ’certati’ cu sensul ’a ciunti arbori’ semn că apelativul trebuie să fi fost viu în limbă (sau limbi) pe o arie mult mai mare decât în prezent. Ceea ce lipsește însă este o etimologie clară pentru acest apelativ iar aici aș avea următoarele două propuneri, fără a avea pretenția de a fi epuizat subiectul: prima pornește de la rădăcina slavică ’èrt’,’linei, dungă’ cu forma verbală ’èrtati’ cu sensul ’a trage linii’ dar și ’a tăia, a șterge’ care pare a corespunde atât din punct de vedere foneic cât și semantic apelativelor ’certati, a certeji’. A doua propunere pornește de la forma latină ’serculare’ cu sensul ’a curăța de buruieni un teren agricol’ care a fost păstrată de aromână în forma ’sărcledz, sărcela’ cu aceași semnificație. Similitudinea semantică și pațial și fonetică dintre apelativul ’ sărcledz’ și toponimele ’certez’ este evidentă deși tranformarea ’cl’ --> ’t’ este totuși dificil de explicat din punct de vedere lingvistic. În concluzie problema rămâne deschisă, dar indiferent de originea apelativului, distribuția toponimului este indisolubil legată de influența civilizației pastorale românești.

Dulbină

Toponimele din această familie derivă de la un apelativ astăzi aproape dispărut și anume’dulbină’ cu semnificația ’loc adânc pe cursul unei ape, bulboană’. Câteva toponime reprezentative: peștera Dilbina pe Valea Poienii în Trascău, numeroase microtoponime în depresiunea Beiuș, Dulghina Bradului pe Năruja în Vrancea, eventual și munte Dâlbanu și pârâul omonim afluent al Gilortului în Parâng. Din punct de vedere etimologic apelativul care stă la baza acestor toponime provine din slav. ’dluboki’,’adânc’ prin derivare cu sufixul slavo-român ’-ină’ și se înscrie în grupul de circa 30 de cuvinte ale limbii române care prezintă fenomenul rar de metateză al lichidei ’l’ față de presupusul echivalent slav (’dulbină’ în loc de forma așteptată ’dlubina’). Alte cuvinte din acest grup sunt: ’daltă’ (pentru care echivalentul slav este ’dlato’), ’baltă’ (cu echivalentul ’blato, boloto’) etc.. În general se consideră că aceste apelative reflectă contactul între proto-română și limba slavă veche într-o perioadă când această metateză era încă posibilă în slavă (între sec. VI – VIII, după unii autori chiar până în sec. X) deși această explicației nu este general agreată. Insistând pe lipsa semnificativă a formelor metatezate în limbile slavice actuale (puținele cazuri semnalate sunt dialectale și ar putea proveni din română) alți autori împing acest împrumut mult în trecut, spre un contact ipotetic între limbile traco-dacice și grupul slav, caz în care cuvintele menționate ar face parte din substratul limbii române. Ca o paranteză ar mai fi de observat că acest contact prezumtiv ar putea sta și la originea înrudirii, destul de evidentă, dintre apelativele ’magula’/’măgură’ care aparțin substratului balcanic și pan-slavul ’mogyla’. Este de remarcat că forma slavică generală ’dluboki’, care nu prezintă această metateză, a dat și ea numeroase toponime pe teritoriul țării noastre, mai mult sau mai puțin evidente, cum ar fi: Dăbâca, Glimboaca etc.

Mălâia, Malaia, Malga

În rândurile următoare voi încerca să demonstrez o legătură, încă neclară în toate aspectele ei, dar foarte interesantă, între toponime aparținând spațiului Carpatic respectiv cel Alpin. Este binecunoscută frecvența deosebită a toponimelor având determinantul ’Malga’ în Alpii italieni. Toponimele derivă de la un apelativ identic ’malga’ cunoscut în dialectele alpine dar străin în restul dialectelor italiene cu sensul de ’stână, loc unde se prelucrează laptele’ dar și ’pășune alpină’. Acest apelativ a suscitat numeroase dispute între lingviștii italieni care au văzut în el fie un derivat al rădăcinii latine ’melg’,’a mulge’sau un derivat al iliro-balcanicului ’mal’ cu sensul de ’munte’ în albaneză ori un derivat al lui ’marva, marha’ care semnifică ’vită’ în multe limbi SE Europene sau chiar o proveniență dintro rădăcină arabică ’mlk’, dar nici una din aceste explicații nu a întrunit sufragiile tuturor specialiștilor. O posibilă soluție pe care o propun, fără a avea pretenția de a fi rezolvat definitiv problema, pornește de la similitudinea semantică și fonetică a lui ’malga’ cu aromânul ’mălăghia, mălăâia’ care are sensul de ’pășune, ierbărie’. Cum contactele de ordin pastoral între aromâni și lumea alpină ne apar a fi fost destul de improbabile iar cuvântul ’malga’ lipsește în sudul Italiei, explicația naturală ar fi că acest cuvânt este moștenit în lexicul aromân. Totuși în acest caz ne lovim de dificultatea conservării lui ’l’ intervocalic la fel ca și în cazul apelativului ’mal’, ceea ce ar pleda totuși pentru un cuvânt împrumutat pe o cale neprecizată încă (doar dacă nu admitem derivarea dintr-o formă ipotetică ’mălghia’ care ar fi putut conserva ’l’-ul, iar vocala ’ă’ să fi fost duplicată ulterior). Precizez că nu am reușit să identific vreo rădăcină slavică, albaneză sau neogreacă care să explice în vre-un fel acest apelativ. Ajungând pe plaiuri Carpatice nu putem să nu remarcă similitudinea fonetică între forma aromână ’mălăâia’ și următoarele toponime: vârful Mălâia 1663m în Siriu, sat Malaia și vale afluent al Lotrului, dealul și valea Măleii în depr. Hațegului lângă Ciopeia, culmea Meleia din Șureanu, Maleia cătun parte componentă a Petroșaniului și pârâu afluent al Jiului (toponim atestat la 1493),eventual și vârful Meleiu din Vlădeasa sau cătunul Malea din com. Zau de câmpie Mureș, care ar putea reprezenta într-o formă toponimizată, urme ale vechiului apelativ, astăzi dispărut. Se remarcă faptul că forma cea mai apropiată de presupusul original aromân este Mălâia din Siriu precum și concentrarea deosebită a acestor forme în apropierea Hațegului – zonă recunoscută pentru conservatorismul toponimic. Un alt aspect interesant este că ’mălăâia’ sau ’malaia’ par a fi un dublet al lui ’mălai’ care în acest context pare a avea sensul de ’plantă, iarbă’ și care poate a dobândit conotații alimentare doar ulterior. În general se admite că ’mălai’ este cuvânt de substrat (caz în care este afectat de aceași problemă, și anume păstrarea lui ’l’ intervocalic) sau de origine expresivă. În încheiere aș schița o tentativă de etimologie: toate aceste cuvinte par a fi explicate destul de bine atât semantic cât și fonetic prin cuvântul din greaca veche ’moloche, malache’ care reprezenta numele plantei ’nalbă, Malva sylvestris’ dar pare a fi avut și sensul de ’ceva de culoare verde’, sens demonstrat și de numele mineralului de culoare intens verde ’malachit’ neologism drivat din greacă, via latină și franceză. În neogreacă sensul de ’ceva de culoare verde’ pare să se fi pierdut, ceea ce face imposibilă o influență greacă târzie, care oricum nu ar fi putut afecta toponime și apelative răspândite pe un teritoriu atât de larg.

Muscel, Muscetă

Familia toponimelor Muscel ocupă o poziție binecunoscută în cadrul toponimiei românești fiind răspândit pe o arie bine determinată în zona submontană a Țării Românești în special în județele Argeș, Dâmbovița (Ținutul Muscelului), Prahova și Buzău. Din punct de vedere etimologic pare destul de clar că apelativul local ’muscel’,’munte mic, culme prelungă submontană’, care stă la originea acestor toponime, derivă din apelativul românesc ’muncel’ atât pe considerente semantice cât și baza asemănări fonetice deși istoricul evoluției formei ’muscel’ nu este pe deplin lămurit. Aș dori să prezint însă un alt grup de toponime, care deși sunt atestate într-o cu totul altă zonă, par să fie înrudite cu acestă familie toponimică. Este vorba de toponimele cu forma ’Muscet’ răspândite cu precădere în N țării. Câțiva reprezentanți mai importanți ai familiei ar fi: Muschet picior de munte și pârâu în M. Maramureșului, vârful și piciorul Muscetei în M. Rodnei lângă cascada Cailor, Muscheta deal la S de Moisei Maramureș (în unele surse apare ca Musteața), Muskiet toponim pe valea Lomnica în Ucraina, eventual Izbucul Muschiat în Cheile Runcului în Vâlcan și Muslețul (sau Mustețul) deal la Peștiș Bihor. Aceste toponime formează un grup destul de clar delimitat care după pierderea sensului inițial a început să fie apropiat prin etimologie populară (sau necunoașterea celor care le-au consemnat) de apelativele ’mustață’ sau chiar ’muschetă’,’armă de foc medievală’ această din urmă presupusă etimologie fiind chiar hilară. Pe considerente topografice (toponime sunt îndeosebi dealuri sau culmi montane pentru care apelativul ’muscel’ este potrivit) și pe baza similitudinii fonetice dintre ’muscel’ și ’Muscet’ această legătură este posibilă deși substituirea sufixul ’et’ pentru ’el’ este inexplicabilă. Câteva etimologii alternative: o ciudată formă colectivă, sugerată de prezența sufixului ’-et’ de la apelativul ’mușchi’,’plante aparținând încrengăturii Bryophyta’, sau o corupere de la apelativul descriptiv ’mașcat’ folosit îndeosebi pentru cereale având sensul de ’bob plin, umflat, măciucat’ având în acest context sensul probabil de ’vârf sau culme umflată, măciucată’.

Picui

Această formă pare a moșteni direct forma latină ’pico’,’vârf de munte’ care este prezentă în majoritatea limbilor neoromane din zona alpină (italiană, franceză, ladină) dar pare a se fi conservat pe teritoriul României în primul rînd ca toponim. Totuși regional se cunoaște sensul apelativului ’picui’,’deal cu vârf ascuțit’, iar din aceași familie pare să facă parte și termenul ’păcui’,’mică insulă aluvionară’ cunoscut în zona Dunării. Câteva toponime mai cunoscute din acest grup: vârful Picuiata din Făgăraș, vârful Pecuiu din Retezat, insula Păcuiul lui Soare de lângă Călărași și un doi reprezentați izolați vârful Pikuy din Beskizi și Pikun din masivul Gorgany ambii în Ucraina. Un aspect interesant în legătură cu acest grup de toponime este faptul că circa 60 % din reprezentanții identificați ai acestei familii, sunt concentrați într-o zonă relativ restrânsă ce cuprinde Câmpia Transilvaniei și valea Mureșului mijlociu, deși paradoxal, această zonă este total lipsită de înălțimi cu aspect ’alpin’. Formele atestate în această regiune (Picui, Chicui, Ticui), sunt afectate într-un grad mai mic sau mai mare de palatalizarea labialelor, fapt caracteristic graiului vorbit în acele locuri. Împreună cu alte toponime caracteristice (Contenit, Țiglă, eventual și Gorgan) această formă contribuie la trasarea unui profil toponimic aparte și original al Câmpiei Transilvaniei.

Sălătruc, Bălătruc

Este vorba de un grup de toponime al cărui sens inițial este astăzi în mare parte pierdut dar care prezintă o asociere atât de strânsă cu teritoriul limbii romane încât aceasta nu poate fi întâmplătoare. Din cercetările mele forma ’Sălătruc’ este atestată de cel puțin 28 ori, uniform în toate cele trei provincii românești, iar cea mai veche atestare ar fi cea din 1442 într-un hrisov privitor la satul Lucăcești din Moldova (alte cercetări au susținut totuși că acest document ar fi un fals întocmit în sec. XVI). În prezent doar regional se mai cunoaște un apelativ ’sălătruc’ cu semnificația ’cotitură de drum’ care nu poate nici pe departe explica totalitatea toponimelor semnalate. Câteva exemple mai cunoscute ale acestei familii toponimice sunt: satul Sălătruc din Vâlcea, sat în Mehedinți și pârâu afluent al Motrului, valeaSălătrucoasa afluent al Râoaei în Țara Lăpușului, sat și pârâu afluent al Someșului în com. Cășeiu Cluj etc.. Forma ’Bălătruc’ este mai rară fiind atestată doar de 5 ori în Munții Lotrului, Codru-Moma, Pădurea craiului etc.. În acest caz însă semantica este mai clară, deoarece apelativul ’bălătruc’ este cunoscut în N Olteniei cu sensul de ’trovant, bolovan format prin cimentarea nisipului sau a altor roci sedimentare’ iar în Transilvania de NV cu sensul ’piatră rotundă utilizată la pisat sarea’. Prezența unei singure atestări a toponimului în afare țării noastre și anume pârâul Salatruk afluent al Bistriței Nadvorniana în Carpații Ucrainieni, nu numai că nu zdruncină teoria apartenenței acestui cuvânt la lexicul vechi al limbii romane ba chiar o întărește, acest toponim fiind atestat într-o zonă care a aprținut Pocuției medievale și care este marcată de puternice urme de toponimie românească veche (’Sesory’ provenit din rom. ’Șesuri’ și ’Runguri’ provenit din rom. ’Runcuri’ sânt doar cateva exemple dintr-o pleiadă car ar merita cu sigurantă un studiu mult mai aprofundat decât ce s-a întreprins până în prezent). Revenind pe tărâm lexical închei prin a menționa că lingvistul Iorgu Iordan a propus ipoteza că acest grup de toponime precum și altele conținând rădăcina ’truc’ provin din rădăcina indoeuropeană ’trkw’ cu sensul de ’răsucit, strâmb’ ceea ce se pliază logic pe preponderența hidronimică a acestor toponime, sugerând deci ideea de ’râu, apă strâmbă’. Totuși ar fi de observat că forma compusă ’Sălă-truc’ sugerată, este extrem de frecventă și bine conservată ceea ce înseamnă că asocierea presupuselor rădăcini ’sălă’ și ’truc’ nu era întâmplătoare sau ocazională și trebuie să fi avut un sens foarte precis pentru vorbitori.

Sterminos

Toponimele din această familie provin de la apelativul, cunoscut încă regional, de ’stârmină’ cu sensul de ’râpă, povârniș, loc stâncos’. Apelativul este împrumutat din limbile slavice sudice (probabil sârba) unde are forma ’strmin’ și practic același sens. Toponimul este răspândit pe o arie largă fiind însă mai frecvent în SE României (Banat, Oltenia, Hațeg) ceea ce este de așteptat din partea unui element de origine sud-slavică. Câteva exemple pentru aceasta familie de toponime: pârâu Sterminos în Godeanu afluent al Cernei, pârâul Sterminoasele din S Făgărașului, stânca Stârmina în Trascău la S de Izvoarele etc.. Este interesant de urmărit cum au fost deformate unele din aceste toponime pe măsură ce semnificația lor s-a pierdut în unele zone: astfel în Apuseni avem atestate formele Strivinoasa sau Stredinoasa (apropiat prin etimologie populară de la apelativul ’a strivi’), în Călimani forma Sterinoasa (despre care unii autori au considerat că derivă de la slav. ’stara’,’vechi’ ceea ce este incorect deoarece nu se cunoaște sufixul ’-oasa’ în limbile slavice, iar apelativul ’stara’ nu pare să fi fost cunoscut în limba română populară) și microtoponimul Râpa Străninosului la Vădurele în Podișul Someșan (apropiat prin etimologie populară de la apelativul ’străin’). O formă particulară a acestui toponim, mai puternic marcată de influența sârbească,este ’Streniac’ sau ’Strnjak’ atestată în Banatul sudic și peste Dunăre în special în regiunea Homolje.

Vlad-Emil Chindea

Târgu-Mureș

18.12.2008

Author: Vlad Chindea
Uploaded by: Vlad Chindea
Views: 11016, Last update: Sun, Dec 21, 2008


Comment
Anca Bala Anca Bala, Wed, Apr 8, 2009, 1:29 pm

:D

Comments for this article
Login or register to comment
Copyright 1999-2024 www.alpinet.org