Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - 14 aprilie 2007 :: Mai bogat cu un munte (Țibleș)

Bookmark and Share

14 aprilie 2007 :: Mai bogat cu un munte (Țibleș)
Albumul foto ALPINET

14 aprilie:: Minele Izvorul Rau (890 m) - Refugiul Arcer (1443 m) - Vf. Tibles (1839 m) - Minele Izvorul Rau - Cantonul Izvorul Rau (670 m)

     Dincolo de noi, dorim sa cunoastem lucruri ce nu ne-au fost date privirilor. Asa a inceput si Tiblesul … O dimineata senina de primavara, cu o sosea printre campuri verzi de iarba cruda. Cand am trecut de Galgau, am intrat intr-o alta lume. Un mic canion de piatra, ce-mi aducea aminte de filmele cu Margelatu, ne-a dus dintr-o tara intr-alta. Asa se intra in Lumea Lapusului … cu gandul la haiducii secolelor trecute. Daca ai fi un ipocrit, ai spune ca e un peisaj dezolant … dar dincolo de peisajul antropic, dat de exploatarile miniere, ce le vezi la tot pasul, este o tara a farmecului, cu sate bogate, paduri trezite la viata, si mult mult soare … intr-o dimineata racoroasa de aprilie.
    Am trecut, dupa o ora si ceva de mers cu masina … cum spuneam, am trecut de Grosii Tiblesului. De aici incepe sa se vada muntele … Eram pentru prima oara in fata lui … el pentru prima oara privea de sus spre mine. Dar sa nu vorbesc despre mine … suntem o mana de oameni, cu pofta de munte, cu chef de bucurie, care avem un scop, astazi … Tiblesul. Pentru asta am plecat, in zori de zi, din Cluj … asta ne asteapta. Frumos munte; vazut si de departe. Dupa cum spuneam … Tya, asta este un munte abruptel, ce-mi seamana cu Ciucasul, in priviri. Trei varfuri se insira in linie. Recunosc Arcerul, Tiblesul, si, spre rusinea mea, pe al treilea nu-l stiam (aflu ca e Branul, cu 1840 m).
    Trecem de Grosii Tiblesului, urcand pe Valea Bradului, spre poale de munte. Pana la urma sperietura cu 38 de km dus/intors ramasese doar ceva ce nu va fi. Djonexx luase track-ul pe GPS, din sat, si nu de la poale. Ma si miram eu, ca in muntele asta abrupt, sa ai unde sa mergi 20 km in 1200 metri, diferenta de nivel … Am trecut de marele canton silvic Izvorul Rau, de la confluenta Bradului, cu vaile Hudin si Stregior, acolo unde se lasa in drum piciorul Guidura.. Ne oprim sa cautam un loc pentru tabara de diseara, si totul pare in ordine. Mare canton isi fac astia, d-le. Doua sau trei etaje … nu am tinut minte … oricum mult prea mare pentru un ocol silvic obisnuit. Cine stie ce e la mijloc …
    Drumul ne mai tine vreo trei kilometri, pana la o mina parasita, de la confluenta cu Valea Prelucilor. Este mina Izvorul rau. Aici e baza plecarii noastre spre munte. Adi, e calauza … el a mai fost, si ne asigura de reteta succesului pentru acest munte. Dar calatorului ii sade bine cu burta plina, asa ca inainte de drum, intindem o masa plianta de  la Paul, si insiram ce avem mai bun pe ea … Pofta mare, oameni buni!
    Printre crengile padurii se vad primele creste. Uite si Tiblesul inzapezit. Aici, la 900 metri altitudine, a iesit frunza, a iesit iarba … sus e zapada.
Asta e farmecul primaverii. Urcam incet pe un drum de exploatare, spre vechile mine (despre care Beleanu ne zica, ca un tunel ar da in cealalta parte de munte), cu soarele deasupra capului. Este foarte cald, desi nu este decat ora zece dimineata. La mine facem un scurt popas, sa mai aruncam din haine, si sa ne holbam la urmele “trecerii omului” prin natura. Am inteles ca-s foarte bogati, muntii astia, in minereuri neferoase. Suntem pe valea dintre Arcer si Tibles, iar de aici, vom urca versantul din stanga, spre culmea ce duce pe Arcer. Un drum de caruta, taie in serpentine coastele muntelui, printr-o ruina de padure, exploatata la maxim de cei din zona.
    Apar si primele semne, ca azi nu-i a buna. Imi uit betele telescopice, la un popas, si trebuie sa ma intorc dupa ele. Am cam ramas in urma, cu Tya, si cu fotografiatul a tot ce ne sta in priviri. Peste vale, se inalta un picior inzapezit, din Tibles; intre noi totul e amestecat intre verdele primaverii si arama toamnei ce a ramas in urma … Peste crengi cazute, arbori daramati, ajungem in culmea principala, intr-un gol alpin frumos, de unde, peste Valea Prelucilor, vedem tot Tiblesul mijlociu, de la Tomnatecu, pana la Hudin (1611 m). In fata, apare, pentru prima data, Arcerul (1830 m). Suntem langa o mica stana, daramata, intr-o larga poiana, cu copaci razleti, foarte simpatici. In drum, o buturuga traznita (sau arsa) ne face cu ochiul. Hai la poze … Daca am sti ca de acolo va porni totul


Vf. Arcer (1830 m), in stanga, si Vf. Tibles (1839 m), in dreapta

   Am ramas iar, prea in urma, si trag tare pe panta insorita, ce duce spre padurea de sub Arcer. Restul ne asteapta sus, tolaniti in iarba inalta. Pe drum, campuri de branduse de primavara, ne provoaca iar la o odihna printre ele. Avem un ritm infernal … o ora de mers, o ora de pauza. In stilul asta chiar ne vom ocupa toata ziua.
    Intram in padurea rece, de molizi. Drumul alpin isi duce serpentinele prin racoarea umbrei. Deja suntem in zapada, si nu-i mic stratul. Mult nu o mai tin, ca e inmuiata de caldura lui aprilie. Sufletul ni-l tragem abia la Refugiul Arcer. Ca tot pomenesc de el, frumos adapostul d-le. Intr-un mic luminis, protejat de padure, la 1443 m altitudine, niste iubitori de liniste au construit adapostul de lemn. Si peste toate cele rele din lume … uite ca a rezistat, si ne bucura si pe noi, sa facem cunostinta cu el.
     Pe cer, s-au adunat cativa norisori … da` nu-s de speriat. Sa zicem ca au sosit si dansii, sa devina treaba mai fotogenica, prin Tibles. Ar fi de ales sa urcam prin Arcer, dar ne tenteaza mai mult direct spre Tibles. Acum sa vedem si cum o tine zapada cu noi. Pe curba de nivel traversam muntele, spre valea dintre Arcer si Tibles. Pe sub un molid chinuit de natura, trebuie sa ne strecuram, unul cate unul. Mai greu de trecut cu rucsacii mari … Cate un picior mai scapa prin zapada mare, intrand pana la genunchi, dar, in general, vechile urme ale celor dinainte noastra, ne tin bine la suprafata.
     In valcelul de sub Arcer fetele se opresc pentru aprovizionarea cu apa. Deasupra noastra, o cascada isi arunca apele spre noi. Toara zona zvacneste sub zorii primaverii. Pe sub stratul gros de zapada, la fiecare pas, auzi susurul apelor provenite din topire. Totul curge … Cascada, cu debit puternic, devine o curiozitate. In timp ce o parte urca pana la ea, raman in poteca, fotografiind puternicul culoar de avalansa, ce s-a format in josul jgheabului. Traversam in partea cealalta, micsorand grupul nostru, caci fetele au continuat de la cascada, pe deasupra, printr-o padurice de jnepeni. Dupa cateva zeci de metri, iesim intr-o vale mai adanca, si mai lata. Suntem intre Arcer (1830 m) si Tibles (1839 m).
     Asta-i muntele ce-l voiam. Spectaculos si atat de rar … Ramai impresionat, la altitudinile astea, atat de coborate, sa intalnesti relief specific zonelor de peste 2000 metri. De sub saua dintre cele doua varfuri, coboara puternic o vale dezgolita. Pe ea se vad si urmele avalanselor din zilele cu multa zapada (banuiesc ca perioada de la sfarsitul lui martie, cand a nins puternic). Din dreapta, conflueaza chiar in punctul in care stam noi, un jgheab mai inclinat, care vine de sub varf.

Muntii Rodnei

Pe aici am vrea sa o luam … Zapada tine cu noi. Temperatura ridicata a zilei a inmuiat stratul, astfel incat nu avem nevoie de coltari (nici nu luasem vreunul, cu noi; in functie de stareaza zapezii sunt mai multe posibilitati de acces spre varf). Ne insiram in linie, pe directia cu cea mai mare panta a jgheabului si incepe sa urcam … nu fara emotii. De avalansa nu e … consistenta zapezii spune totul, doar ca trebuie avut atentie la picioare (o alunecare ne-ar fi pus la efort dublu pe acea panta), ca nu-i de ici de colo sa urci iarasi 300 metri diferenta de nivel. In jgheab, la intrare, altimetrul arata 1520 m, iar zona somitala ne duce undeva la 1820 (sub Tibles). Adi si Paul deschid drumul, facand urmele cat mai adanci si mai apropiate intre ele (Tya e mai mica de statura, si sa nu o chinuim cu urme labartate, sa se intinda de la una la alta).
     Incet, prindem altitudine. Acum suntem doar pe culoarul acesta neted, imprejmuit de padurici de jnepeni. Panta prinde tot mai multa putere, iar bocancii intra tot mai putin in zapada. Doar sa nu dam de portinu tari, ca trebuie sa iesim in stanga, in jnepenis … (si nu ma prea trage sufletu` la asa ceva, din experiente din trecut …). Pauzele dese nu fac bine, si incep sa simt tot mai mult, muschii contractati, la piciorul stang. De ar fi dupa mine, as urca tot jgheabul dintr-un foc … numai sa ma vad sus. Nici de foto nu-mi prea arde, si ma tot uit la altimetru, sa vad cat mai avem.
    Din stanga, sus pe creasta, le vad pe Ani si pe Nico, aparand de pe alta varianta. Ele nu mai coborasera in jgheab, ca nu avea nici un sens de la cascada. Daca ar fi fost dupa mine, as fi ales valea mai adanca, ce vine de sub sa. Nu ar fi fost atata panta. Dar m-am supus majoritatii … si nu zic, nu; chiar a meritat!
    Suntem pe creasta. Am iesit, traversand la stanga, pe curba de nivel, ultima portiune mai expusa. De aici pana pe varf e vorba de cateva minute. Inaintea noastra, inghitim dintr-o privire toata creasta Rodnei. Dincolo de Rodnei, la stanga, se continua masivele Maramuresului. Nu cunosc bine zona, si nu pot sa-mi dau seama din priviri, care-s Toroioaga, Pop Ivan si restul … Pot doar sa recunosc Rodnei, cu masivul Pietros (2303 m), si cu coada crestei ce se ridica tare in Ineu (2279 m). Oare cand voi ajunge si acolo!?

La masa


     Inca un pas, doi … suntem pe Tibles. Am ajuns la 1839 metri altitudine, si cum m-am obisnuit … altimetrul nu a dat rateu. Arata 1840 (dar il tin in mana, fiind in picioare). Spre stanga, creasta Tiblesului continua cu Vf. Bran (1840 m), cel mai inalt din muntii acestia. Altfel … nu recunosc peisajul. Sunt prima oara aici, si nici nu am citit ceva despre acesti munti, pana sa vin in zona. Roata, de jur imprejur, se vede primavara de la zonele mai putin inalte, in timp ce pe varf iarna e la dansa acasa. Langa noi, la cativa metri, se odihneste crucea montata de credinciosi pe varf. Este interesanta … si rar mi-a fost dat sa vad asa ceva pe crestete de munte.
     Nu zabovim prea mult, ca e destul vanticel sus. Cat sa mancam ceva pe fuga, si sa ne saturam de fotografii, iar apoi ne dam de vale. Desi as fi preferat o intoarcere prin Arcer, sa descoperim si acele coclauri, ne grabeste pofta de a fi cat mai repede la corturi, sa ne bucuram de o seara odihnitoare, langa un susur de apa. De-ar fi asa …
    Suntem in jgheabul pe care am urcat. In sus mi s-a parut destul de la limita, cu panta, dar zapada molicica imbie lumea la dat pe fund. Acu`, sinceri sa fim … n-ai unde sa te duci … decat in firul cel mare de vale. Saritori nu-s, culoarul are vreo treizeci de metri latime, si senzatie … ne gadila fundul, privirile, si cheful de distractie. Si dupa ce ai urcat 300 metri diferenta de nivel in jumatate de ceas, ii vezi cum se scurg in cateva minute. Am vrut sa cobor ok, sa fotografiez, sa filmez, dar m-am plictisit repede, ramanand singur sub creasta. Asa ca mi-am bagat toate aparatele in rucsac, si mi-am pus fundul la bataie. Numai sa tina nadragii … Iar pe ultimele sute de metri a trebuit sa imping din bete, ca zapada era uda, si panta mult potolita … iar fundul, fleasca.
     Ne-am regrupat, si am intrat in padurea devastata de furtuni. Sarind peste aceleasi trunchiuri de molizi, ne grabeam pasii spre Refugiul Arcer. Doua trei clipe de ragaz, ne-au mai dat sansa sa surprindem in urma, spectacolul norisorilor , pe cerul albastru. Ca-i color, ca-i alb-negru, totul e de pictura … Si cand ma gandesc, ca anul trecut, in aceiasi vreme, aveam astfel de spectacol prin Hasmas …  mi-e dor si de muntii ceia.
    Mi-am bagat nasul in refugiul simpatic, de la umbra padurii. Bine intretinut … dar sa nu uitam ca suntem in munti putini umblati. Candva am sa ma reintorc la ei. Ne adunam cu totii, si coboram prin padurea intunecata, sa iesim in golul alpin de deasupra Prelucilor.

    Ultimele campuri cu branduse … ultimele bucurii in soare, ultima gura de aer limpede si apoi … si apoi nimic nu a mai fost ...

------------
Track GPS: Minele de la Izvorul Rau - Refugiul Arcer - Vf. Tibles
------------
Fotografii: Emi Cristea, Tya Afrim


Author: Emi Cristea
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 10610, Last update: Fri, Apr 27, 2007



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Pasul Setref-Varful Stefanitei (1181)-Varful Comarnicel-Sub Varful Pietrei (1074)-Varful Tibles-Varful Arcer-Varful Tomnatec Grosi-Varful Stegior (1073)-Varful Groapa-Valea Minghetiului (Suciului)-Comuna Grosii Tiblesului

 

Comment
Virgil Iordache Virgil Iordache, Fri, Apr 27, 2007, 11:03 am

Hai ca ai talent de povestitor:-) Minunat. Am fost pe acolo intr-un august, venind din Gutai, si am coborat de pe Tibles pe partea cealalat. La un moment dat, din drumul forestier, am vazut o coada mare de oameni la o baraca. Erau femei cu galeti, pline cu zmeura! Asteptau se le vanda celor care strangeau fructele. Am vrut sa cumpar o galeata intreaga, dar nu m-a lasat sotia, zicea ca nu le putem manca si se strica. Am cumparat doar un kil si ceva, dar intr-o ora mi-a mancat jumatate din ele:-) Am ramas mereu cu regretul ca nu am luat o galeata... Frumoase locuri!

Ileana Damian Ileana Damian, Mon, Apr 30, 2007, 10:21 am

e o reala placere sa citesc jurnalele tale din munti, Emi! pe langa un simt dezvoltat al umorului si povestirii, cunostinte solide de geografie si geologie, ai si un suflet deosebit, iubitor de munte si de oameni...:-D

Comments for this article
Login or register to comment