Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - 28-30 septembrie 2007 :: Retezat - Harababura alpină

Bookmark and Share

28-30 septembrie 2007 :: Retezat - Harababura alpină - Bucura - Retezat - Lolaia - Pietrele

     29 septembrie 2007. Prin fundatura de la Taul Portii. Custura Retezatului. Creasta Lolaiei si bezna din Pietrele.

     Pasii ne poarta pe aceeasi carare de aseara, doar ca acum vremea tine cu noi. Pana la Bucurelul ne insiram tacuti pe poteca, aici facand primul popas (de informare, sa-i zic asa). Drumurile se despart. Urmeaza sa urcam spre stanga, pe un fir de vale, peste un prag glaciar. Micul lac al Bucurelului, atat de nebagat in seama de turisti (doar sade in umbra Bucurei), este in schimb important ca bifurcatie de trasee. De aici o poteca duce si spre caldarea superioara a lacurilor cu nume de fete, pana tocmai sus la Taul Agatat. Noi avem, insa, drumul nostru spre Poarta Bucurei.
     Am vazut pe indicator 2-3 ore pana pe Retezat. Asa o fi... si tinand cont ca ieri, cu toata oboseala si greutatea ne-am incadrat in timpii turistici, nu avem de ce sa ne indoim.
     -Daca faceti liniste poate vedem si marmote!... imi anunt colegii


Caprele negre de sub Taul Portii

      Si nu-s dintr-acelea ce invelesc ciocolata prin reclamele TV. Mi-aduceam aminte de anul trecut, cand fluierau marmotele in coborarea de la Taul Portii. Pragul glaciar de deasupra Bucurelului e casa acestor animalute. Azi nu ne-a fost dat sa le intalnim... in schimb, trei capre negre se itesc sus pe un nunatak (proeminente stancoase ce nu au fost acoperite de masa ghetarului, nefiind afectate de eroziunea/tasarea acestuia), napadit de jnepeni. Nae striga la noi sa le vedem! Ii fac semn ca daca vrea sa le fotografieze, trebuie sa pastreze linistea. Au inteles cu totii. Ne oprim din drumul nostru, pentru a ne holba la ele, dar pesemne ca nu le prea pasa de noi. Sunt atente, dar nu sperioase. Si chiar daca ne-am oprit la douazeci de metri de ele, nu fug... stau si pozeaza! Incet, trecem de ele, iesind in caldarea de sub Poarta Bucurei. Pana la Taul Portii, trecem pe langa un alt mic lac glaciar. Doar suntem in lumea lor... Stransi intre un nunatak si versantul plin de blocuri de piatra, dinspre Bucura, poteca ne duce ca printr-un culoar pana la malul unuia din cele mai frumoase lacuri din Carpati... Taul Portii.
      Nu este mare. Are 0, 5 hectare; dar este destul de adanc (aproximativ 4 metri). Ce-l face in schimb renumit este faptul ca in el se reflecta mereu, frumos, muntele Judele, cu peretii lui intunecosi. Trebuie sa stii si pe ce mal al lacului sa te duci sa faci fotografia. In carti este dat la 2230 metri. Pe altimetru imi apare 2212 m, si verificand pe harta topografica, tind sa dau dreptate acestuia (imi apare lacul pe curba de nivel de 2210 m, la o echidistanta de 5 metri). De aici ar fi o ultima sursa de apa, pana spre seara. Nu toti au incredere in apa din lac, dar cu siguranta ca e mai potabila decat cea de la robinetele de acasa. Asa ca spun colegilor sa ia cu incredere. Urmeaza sa strabetem o custura inalta, fara alte izvoare.
     Spre Poarta Bucurei urcam fortat, pe o poteca stancoasa, direct pe linia de cea mai mare panta. Nu-s decat vreo saptezeci de metri altitudine, dar suficienti sa ne rupa spinarile. Nu-mi trag sufletul decat in saua situata la 2280 metri altitudine (indicata si pe harta si pe altimetru). Intram intr-o alta lume, in care in mare parte tot ceea ce vedem ne este interzis: Rezervatia Stiintifica Gemenele-Stirbu. Stau in fund, in sa, si privesc spre caldarile nordice. Un lac mare pare foarte aproape de noi. Este Stirbul (sau Taul Albastru, cum apare pe unele harti), lac situat in rezervatie. Pana la el este o poteca ce cobara sub noi, dar nu ne este permis. Mai mai ca-mi vine cheful sa organizez intr-un viitor o tabara limnologica in caldarile din rezervatie. Imbina placutul cu utilul...
      Taul Stirbu este situata in Valea Stirbului, asa cum ii zice la origine apei Dobrunului (sau Zlatuia, din alte surse). Lacul are 0, 9 ha si o adancime de 9 metri (printre cele mai adanci tauri) si e situat in sectorul sudic al complexului glaciar Gemenele. Si ca tot pomenim de Gemenele, marele lac, situat intre jnepeni,  nu se vede de aici. Doar un coltisor straluceste in soare, mascat bine de padurea de jepi. O sa-l vedem mai incolo, de pe Cusutra Retezatului.  Pauza scurta o intrerupem pentru a incepe sa urcam pe Bucura I, varful de 2433 metri. N-o vom face pana in varf, spre bucuria noastra. Dar o bucata buna, pana spre 2350 metri, tot inaintam spre crestet. Ma linistesc cand vad stalpii de marcaj ca o iau de-a coasta peste jgheaburile de avalanse de sub creasta. Vom avea parte de un drum mai linistit pana in saua Retezatului (linistit dar accidentat).


Taul Stirbu (lacul Albastru)

      Am inceput sa ne insiram pe sub munte, fiecare in ritmul lui. Ne vom mai regrupa abia spre Saua Retezatului. Tot cu ochii prin caldarea Stirbului, trec peste jgheaburile amintite, agatata deasupra  unor trene de grohotis formate acolo unde valcelele debuseaza in versanti mai putin accidentati. Nu este periculoasa poteca, dar cere atentie la traversarea lespezilor (multe destul de instabile). Pe la jumatatea sectorului, din dreapta prindem poteca ce vine de pe Vf. Bucura, marcata cu banda rosie. Aici este singurul punct mai dificil din poteca, caci pentru a trece un jgheab mai abrupt, se coboara cativa metri in el. Sub noi, o rapa de cateva zeci de metri ne face semn sa fim atenti. Pe vreme rea este destul de expus (iar pentru turistii mai putin avansati ar trebui un cablu de otel, ajutator). Am coborat deja suficient, de la cota 2350, si pe poteca tot mai zdravana si mai putin expusa, iesim in Saua de iarna a Retezatului. In stanga noastra, spre Valea Stirbului, se lasa sub noi cateva rauri de pietre, paralele, in timp ce in dreapta sunt peretii verticali din Bucura, brazdati din loc in loc de jgheaburi de avalanse. Creasta asta este destul de lunga, si pana in Saua Retezatului, traversez pret de vreun sfert de ceas, peste o culme devenita mai lata, presarata din loc in loc cu blocuri mai mari de piatra.
     Acum Retezatul imi apare asa cum il stiam... retezat! Ca un trunchi de piramida, acoperit de blocuri galbene-verzui, de granitoide (culoarea e data de mushiul ce s-a format pe exterior), apare frumos colorat de soare si de umbrele lasate de cativa nori. Sunt 200 metri altitudine, intre mine si el. In sa, ma opresc, pentru a-mi trage sufletul, si pentru a ne ajunge si ceilalti. Spre Retezat, inaintea noastra, se vede un grup maricel, care probabil urcase din Valea Stanisoara (nu suntem singurii prin munti), dar eu sunt mai mult atent la caldarile din rezervatie, unde pot sa vad acum, tot lacul Gemenele, precum si marele Tau Negru, ascuns sub muntele Sesele. Dincolo de valea larga a Raului Mare se ridica Tarcu (sectorul Petreanu). Ce aproape pare... acum! Minutele se scurg, si cand vad ca peste mameloanele dintre cele doua sei, se apropie Oli cu Alina si Monica, ne urnim si noi din loc.


Retezatul (2485 m)

     Greu se mai urca spre Retezat. Asta, poate, si datorita rucsacilor grei. Cu toate astea, incet incet, ne apropiem de grupul din fata. Sunt toti tineri, pusti de 18-20 de ani, entuziasti. Din pacate, unii dintre ei, folosesc popasurile pentru a-si aprinde tigara. Le-am zis ca daca vor sa ajunga ca si la 30 de ani sa mai urce pe munte in ture frumoase, sa incerce sa pastreze tigarile macar pentru seara la cabana sau la cort. Dar rugamintea cea mai mare a fost sa nu arunce chistoacele pe poteca si sa le ia cu ei, in vreo cutie sau buzunar. Macar la asta s-au convins ca am dreptate...
     Am inceput sa fac tot mai multe popasuri. Oli m-a depasit; m-a depasit si Ema. Parca ma trage inapoi rucsacul. Am inceput, ca si in seara dinainte, sa ma tot uit la altimetru sa vad la cat suntem. Parca e mai de moral. Ultimul popas il fac la 2390 metri, pe o lespede mai mare, cu privirile pierdute dincolo de Stanisoara, prin Peleaga si Papusa. Frumosi si sumbri munti, sub umbrele de dupa-masa. Am scapat si de ultimele lespezi si dupa ce suim un umar secundar, iata ca vedem si stalpul de lemn de pe varf. Am ajuns in sfarsit la varful cu cota 2485 m.


Alina, Monica, Ema, Olimpiu, Claudia, Mihaela, Emi si Nae... la 2485 m

     Se spune ca Iorgovan ar fi taiat cu palosul varful Retezatului, in lupta cu zmeul. Tectonic vorbind, se spune ca a ar fi existat o prabusire (poate de aici si aglomeratia asta mare de lespezi, care se intind ca un triunghi, spre valea Stirbului, pana intr-o platforma structurala, de tip Borascu, deasupra vaii amintite. Daca nu s-ar fi intamplat asta, se spune ca varful ar fi trecut de 2700 metri, fiind cel mai mare din toti Carpatii. Interesant... si de studiat!
     Pana una alta, intre lespezile de pe varf, ne intindem cu totii la soare, asteptand sa se adune tot grupul. Bun moment de o cafea... poate ma mai trezesc din amorteala. Avem si timp, ca pana la ultimii din grup (Nae cu Miha) trece mai bine de jumatate de ceas. Dar nici nu vrem sa plecam fara iei, ca ne dorim cu totii o poza de grup, folosind o momaie (ridicata de Oli si Ema) ca „trepied”. Abia dupa ora patru reusim sa fim gata de drum.
     Aruncand privirile sub noi, in abruptulc nordic al varfului (peste 400 metri de perete, cel mai mare din muntii Retezat), vedem o mica oglinda, vrezuie, ascunsa printre imensele blocuri de piatra din fundul prapastiei. Este lacul Stevia. Ai senzatia ca daca te prabusesti de aici, nimeresti in oglinda lacului. Nici muchia ce se lasa spre Lolaia nu pare mai prietenoasa. Stau si ma intreb pe unde s-o cobori de pe ea. Pana acum ceva ani nici nu era marcaj intre Saua Lolaia si Retezat; acum se pare ca s-au hotarat sa traga banda galbena.
      Ca sa intram in poteca spre Lolaia, ne intoarcem vreo suta de metri, spre umarul de care vorbise. De aici, o sageata galbena ne spune pe unde. Si e vai! Dupa cativa metri ma trezesc deasupra abruptului. Nu mi-as putea inchipui pe unde, dar semnele ne vor arata ele. Grupul dinainte, desi plecase de jumatate de ceas, e abia aici, in jgheaburi. Parte din ei coboara foarte tematori, punandu-se in fund la fiecare stanca. Nu asa se coboara sigur... dar teama e teama! In schimb, simt utilitatea betelor, la fel ca in coborarea pe Valcelul de sub Gavan, din traseul Brana Caprelor, de week-end-ul trecut.
     Cobor destul de repede, avant patru puncte de sprijin, si calcand pe lespezile inalte ca pe scari. Din loc in loc traversez prin cate un jgheab abrupt, avand grija ca in locurile mai expuse sa cobor cu fata la stanca. In cateva minute i-am ajuns pe pusti. Ne apropiem de ora cinci, si incep sa am indoieli ca vom prinde lumina pana la Pietrele (mai ales ca incep sa imi dau seama ca trebuie sa luam si grupul acesta dupa noi). Pe principiul ca pauzele de reguprare le fac in puncte bune de odihna (sei, locuri largi, bufircatii), continui coborarea de pe peretele nordic al Retezatului, pana cand poteca trece sectoarele de jgheaburi si redevine poteca. Am intrat iar pe creasta, dar pana in Saua Lolaiei am de trecut un varf secundar, ca un umar, acoperit si el de lespezi. M-am cam saturat... de doua ore doar pe lespezi merg. Nu s-or mai termina?


Papusa (2508 m) si Peleaga (2509 m)

      Dupa douazeci de minute de la plecarea de pe varf, ajung in Saua Lolaia. Dau rucsacul jos din spate, si ma indind intre niste jnepeni, pe covorul moale de iarba. Ce buna e linistea asta fara vant. Minutele se scurg, iar ceata incepe sa acopere varful de pe care am coborat. Asta nu e bine. Daca intram in negura deasa, greu ne-om mai gasi, unii pe altii. Minultele se scurg in continuare... si se tot scurg. De sus nu mai apare nimeni. Dupa mai bine de douazeci de minute, deasupra umarului apar primii. Ciudat... nu-s ai mei prieteni. Ce s-o fi intamplat? Observasem ca pe Retezat, Nae s-a plans ca il doare un genunchi si merge mai greu. A pus o fasa, dar poate nu a fost de ajuns. O fi patit ceva mai grav? Nici nu-i semnal sa-i sun sa stiu care e baiul...
     Intr-un tarziu, dupa grupul de pusti (din Timisoara), apar si Alina cu Monica. Pana au ajuns la noi trecuse jumatate de ceas de cand poposisem aici. Am devenit un pic nervos, si am si ceva dreptate. In ritmul asta ne prinde noaptea pe creasta Lolaiei. Incep sa caut solutii. Una ar fi coborarea, directa, in Valea Stanisoarei, la Bordulet. Sursele se contrazic. In carte zice ca ar fi varianta de ocolire a versantului nordic al Retezatului, ca ar fi nemarcata, printre lespezi. Daca ma uit vad, in schimb, doar o mare de jnepeni. Nu! Pe acolo, nu! Stiu ce inseamna padurea de jnepeni. Pe dupa ei vad o zona cu blocuri haotice, dar pare a se termina peste niste praguri destul de inalte si abrupte. Unde-i domnule poteca aia nemarcata? O momaie vad langa sa... dar urmatoarea!?


Centrul muntilor Retezat, vazut dinspre creasta Lolaia

     Renunt la idee, desi i-am cam speriat si pe pusti, cu venitul noptii. Cat facem pana la Pietrele!? ma intreaba. Destul de agitat, raspund: intre 3 si 6 ore.  Cum asa, dom`le!? Pai simplu: turistic, ar fi vreo 2-3; dar tinand cont ca au coborat Retezatul intr-o ora, cand se da ca timp turistic de urcare, patruzeci de minute, la ce sa te mai astepti? Fetele s-au panicat un pic, dar le linistesc spunandu-le ca asteptam sa vina toti, si o sa-i luam cu noi, daca lasa pauzele mai rare, ca avem lanterne bune si totusi suntem mai multe perechi de ochi cu experienta de munte (mi-aduceam aminte de turele din toamna, in care am avut parte de intuneric la toate).
     Au venit si Oli, Clau, Miha si Nae... si aflu si beleaua! Au coborat prin jgheaburi prea mult, pierzand marcajul, si si-au dat seama doar dupa ce se lasasera destul de mult spre Valea Stanisoarei. Asta mai lipsea, efort triplu! Nu mai suntem opt: suntem cinsprezece, si trebuie sa incercam sa tinem grupul compact. Eu sunt in fata, deszchizator de drum, iar Oli e ultimul, inchizator de grup, avand grija sa nu ramana nimeni dupa el, si nici sa nu se leneveasca pe drum. Pustii sunt cam saturati de lespezi, merg greu peste ele, iar aici s-a pierdut mult timp. Mai strig din cand in cand, in urma: -Nae da drumul la mers, lasa lenea si nu tine grupul in loc! (functioneaza!)
     Am in fata mea varful sudic al Lolaiei (2278 metri), acoperit de mii, zeci de mii de blocuri haotice. Desi stiam ca se trece peste el, vad ca poteca o ia in stanga pe curba de nivel. Bafta! Marcajul e slab, in general, dar dublat de momai, totul devine foarte usor. Imi facusem griji ca va fi mai rau la orientare. Incepe un lung drum, peste lespezi, cu ochii atenti dupa semne, ocolind greoiul varf la Lolaiei. Dupa el, creasta isi pastreaza aspectul de custura, desi incepe sa coboare puternic. Si in curand ajungem pe linie, in zona varfului nordic al Lolaiei. Gasesc doua proeminente, aproape egale. Le masor cu altimetrul, cea sudica imi da 2189 metri, iar cea nordica 2190 metri. Mi se parea mie ca e mai inalta. Blocurile de piatra si-au extins iar suprafata, si parca devine o nesfarsita poteca salbatica, cu ochii tot catre zonele mai joase, pe unde apar jnepenii.
      Creasta s-a ingustat iarasi si coborand intr-o strunga, las in dreapta, un abrupt valcel ce coboara spre Stanisoara. E si o capra neagra, agatata printre jnepeni si stanci. I-a auzit Ema, suieratul. Nu ti-ai dori sa te pravalesti in jgheabul asta. Mai trecem un varf stancos, care nu prea ap are pe harti (l-am gasit doar in ultima schita a lui Nae Popescu, sub denumirea La Prizme, cu 2044 metri). Aici prind semnal la telefon, si dau cateva apeluri (Dorei, sa-i spun ca sunt in regula, si cobor muntele; lui Flueraru, sa transmita la biroul vecin ca n-a plouat azi, asa cum au prognozat colegii, hihi; si lui Nea Victor, sa-i confirm ca la ora doisprezece, a doua zi, poate sa ne ia de la Carnic).


Coborarea de pe Lolaia (varful nordic, 2189 m)

     De la Prizme intram intr-o coborare puternica, printre jnepeni din ce in ce mai apropiati. O zona mai salbatica o trecem pe versantul Stanisoarei, printre lespezi, cu grija sa nu pierdem poteca. Un pusti ma intreaba ce mananc pe munte. Cum ce mananc? Ce mananca toti. – Pai si cum mergi asa repede?
     Ehh, asta tine de perseverenta. Tine de multe ture, de obisnuit piciorul cu stanca (calcand mai sigur ai si ritmul mai alert), tine de pofta de mers. Si pofta asta se cam sfarseste in jnepenii dinspre Ciurila.  Semnele se mai pierd intre ele, mai nimeresti poteci de animale, dar e bine ca toate duc in acelasi loc. Un indicator straluceste in ultimele raze de soare. Este Saua Ciurila (aproximativ 1810 metri), de unde intalnit poteca ce vine de la Rausor.
      Bun popas de odihna. Parca nu se mai terminau jnepenii si lespezile. Iar aici, iata si molizi, padure, pamant bun sub picioare. Imi place iar! Ne-am adunat cu totii, nu lipseste nici unul. Stau si tot numar de cate ori suntem mai la gramada. Avem varianta sa continuam culmea, pe banda galbena, pana in dreptul Pietrelor. Dar e si sete mare. Apa ni s-a cam epuizat (am mai dat din ea si la noii colegi de tura, mai putin aprovizionati decat noi; si apoi nici noi nu luasem suficienta). Asa ca toti sunt de acord sa coboram pe cruce albastra, spre valea Stanisoarei. Este destul de tarziu (aproape ora sapte) si in curand se va intuneca. Cel putin pe Stanisoara e marcaj bun...
     Traversam primii molizi, iesind iar intr-o pajiste alpina, pe curba de nivel, deasupra unui prag mai abrupt. Povarnisul devine tot mai tare, iar pe poteca noastra incepem sa calcam prin apa. Deh, am dat de niste izvoare. Bucurie mare pe toti! Dar am rabdare pana in vale. Dupa nici un sfert de ceas, ajungem in apa Stanisoarei, in dreptul cascadelor cu acelasi nume. Suntem la 1700 metri altitudine, si la trei sferturi de ora de cabana (dupa indicator). E bine cand se sfarseste cu bine.
    Prin padure am aprins frontalele. Nu prea se mai vede, si-s multe lespezi ude si radacini de copac. Povestind una alta, timpul trece mai repede, si in bezna lasata bine am ajuns la podul peste apa Stanisoarei. Dincolo de ea, dupa vreo zece minute, auzim un latrat de caine. Colegii ne spun ca trebuie sa fie Ursu, dulaul de la Pietrele. Si asa este. Nu e manios pe noi, mai mult latra de salut.
     Si... salutati de dulau, pasim printre balariile inalte crescute printre cladiri. Unde a fost cabana Pietrele, este doar un morman de moloz. Langa, o mica cosmelie delemn, tine loc de „chiosc”.


Parcul National Retezat

      Ahh ce bine intra o bere! In jurul hartii Retezatului, rememorand locurile trecute, ne lasam incet incet, dusi de foame, si de oboseala, in molicunea noptii. Mai avem de pus si corturile si bajbaind in noapte, peste rau, cautam printre casute un loc bun de intins cortul. Nu inainte de a aduna mancarea in pungi, si de a le agata pe unde apucam (ca daca vine ursul si i-o fi foame, sa manance linistit, fara sa ne deranjeze tihna somnului din corturi).
     Am adormit fara sa simt... Am dormit neintors, in caldura sacului. Doar dimineata, m-am trezit simtind lumina zilei. Nu mai e ca ieri...

    O atmosfera posomorata este peste tot cerul. Se strica vremea. Iar am avut bafta, dom`le! Vineri nu ne-a plouat, sambata am avut soare destul, iar azi daca tot se casuna sa dea stropi, oricum plecam acasa. Strangem in graba totul, chiar daca ne-au ramasa corturile umede de la condens si roua (le-om usca acasa), ne intindem pasii la vale, spre apa Pietrelor, si intr-un sfert de ceas ne insiram pe lungul drum al Carnicului.


     Am tot visat la o ciorba de burta. N-a fost sa fie. Ca nu era! M-am resemnat cu o Hategana, si cu primusul fierband apa pentru o supa de final. Asteptand microbuzul...  In trenul de Brasov, caldura si oboseala ne-au terminat. Se simte pe fetele noastra. Dar, dincolo de privirile cazute, este bucuria interioara ca ne-a mai reusit o tura. Si nu una intalnita pe orice drum de munte...
     N-am avut anul acesta in plan... Dar planurile sunt pentru avea ce sa discutam la o bere in oras. Lasa domnule muntii sa te cheme cand nu te astepti. Atunci te vor, si-s mai frumosi. Daca-i cauti tu cu lumanrea, s-ar putea sa nu le placa intodeauna de tine...
     E doar inceputul unei toamne... Nu!?


Fotografii articol: Emi Cristea, Mihaela Oproescu, Ema Petreanu

1. Album foto ALPINET

2. Album foto FLOARE DE COLT
3. Track GPS, Carnic - Valea Pietrele - Curmatura Bucurei - Refugiul Bucura
4. Track GPS, Refugiul Bucura - Caldarea Berbecilor - Peleaga - Bucura
5. Track GPS, Refugiul Bucura - Poarta Bucurei - Retezat - Lolaia - Pietrele - Carnic

Author: Emi Cristea
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 10306, Last update: Tue, Oct 9, 2007



Links to the Mountain Guide:
Muntii RETEZAT  
Comment
Fără foto Adrian Rosca, Tue, Oct 9, 2007, 9:11 pm

Cateva mici precizari:

Luncile de pe valea Nucsoarei pana aproape de Carnic au fost cumparate in proportie de 70% de investitori privati care de-abia asteapta sa transforme zona intr-un Raul Mare doi. O singura cabana/casa de vacanta/pensiune a inceput sa fie construita urmata probabil de multe altele. Problema principala in zona este lipsa energiei electrice, deoarece la sfarsitul lui 2006, transformatorul ce asigura alimentarea liniei ce duce la Carnic a fost demontat de catre societatea Hidroconstructia. Este interesant ca lucrarile la aductiunea Paros-Nucsoara inclusiv traversarile (apeductele) Obarsia Nucsorii si Nucsoara principal au fost terminate la inceputul verii acestui an, deci circa o jumatate de an au lucrat cu generatoare mobile. Acest lucru s-a lasat cu un proces intre societatea care a cumparat cabana Cascada Carnic si Hidroconstructia, castigat in prima instanta de Ionica Lasconi, cabanierul de la Cascada (vezi si articolele din diferite ziare "Retezatul lasat in bezna de privatizare" si "Turism la lumina lumanarii in Retezat"). Recursul urma sa se judece la sfarsitul lunii septembrie, dar probabil ca s-a amanat intrucat pe moment nu se mai aude nimic.

Un alt aspect important din zona este ca pana la urma captarea Obarsia Nucoarei nu a mai fost construita, chiar daca s-a realizat drumul tehnologic pana in locul respectiv si in conducta metalica ce traverseaza valea s-a prevazut un teu de conexiune pentru teava ce trebuia sa faca legatura cu captarea. Iar acum cand constructorii au plecat iar organizarea de santier a fost desfiintata complet, este putin probabil ca o vor continua.
In plus, datorita ravenei imense produsa de apa care a aparut in versant sub debusarea aductiunii secundare in lacul de acumulare Gura Apelor si care ameninta drumul de contur al acumularii, nu se poate preleva apa din cele cateva captari realizate pana acum (Rausor, afluent Rausor, Ciurila, Nucsoara si Parosul Mare) din cele 21 proiectate - din care 9 in rezervatia stiintifica - la debitul preconizat initial.
In afara de efectul negativ produs de aceste captari care transfera apa dintr-un bazin hidrografic in altul, este si un fapt pozitiv in faptul ca s-a terminat cu mizeriile de santiere care urateau si poluau zona de zeci de ani.

Fără foto Alexandru Ştefan, Wed, Oct 10, 2007, 5:01 pm

multumim pentru lectia de geologie si geografie! frumos jurnal! as spune ca-i mai degraba un articol! tot inainte!

Comments for this article
Login or register to comment