29 iunie 2008. Emoții. O nouă tabără pentru montaniarzii pe care i-am învățat de la 9 ani ce este muntele și acum la 12 ani a venit marea provocare FAGĂRAȘUL.

Bucuria de a se juca pe zăpada de la Bâlea, încântarea de a vedea măreția crestelor Făgărașului și de șerpui cu microbuzul pe serpentintele Transfăgărășanului, precum și atmosfera plăcută de la primitoarea Cabana Cota 1200 de la Piscu Negru au fost repede uitate a doua zi când am pornit pe primul traseu Făgărășan: Piscu Negru-Lacul Călțun: În 3 1/2 ore am parcurs împreună traseul pâna la lacul Călțun pe o vreme caldă, însă apa văilor Căprioara și mai apoi Călțun ne-au răcorit. Răsplata a fost și mai mare lângă refugiu cînd norii s-au ridicat de pe Vf Negoiu arătându-le copiilor impresionanta creastă a acestuia alături de Strunga Dracului despre care doar citiseră. După o oră de pauză lângă lac am coborât la Piscu Negru în 2 1/2 ore.

În a treia zi a urmat marea provocare. De la Bâlea Lac unde am urcat cu microbuzul, am urcat în Șaua Capra iar de aici am reușit - cu unele emoții la acea strungă dinaintea vârfului, să cucerim primul 2500 din viața acestor copii Vânătoarea lui Buteanu - 2507, iar apoi vecinul său, Vf. Capra.



Am poposit și odihnit 1 oră la Lacul Capra iar de aici am coborît 2 ore la Cabana Pârâul Caprei pe o căldură de necrezut pentru Făgăraș.

A patra zi - relaxare pe microbuz pe traseul Piscu Negru-Curtea de Argeș. S-au vizitat Lacul/barajul Vidraru, Cetatea Poienari (unde au fost deosebit de încăntați de întâlnirea cu un grup de la National Geografic care realiyau un reportaj despre posibile fantome sus între ruinele cetății), iar în Curtea de Argeș, Mănăstirea Neagoe Basarab și Biserica Domnească. Practic o zi despre istorie.
Ziua 5, un parcurs pornit de la Bâlea Lac cu urcare în șaua Doamnei, coborâre la lacurile Doamnei, urcare la Vîrful Paltinu și de aici coborâre la gura tunelui dinspre județul Argeș. În total vreo 5 ore de drum în care au putut vedea de pe Paltinu și trapezul Viștea -Moldoveanu.

Ziua a șasea a fost mult așteptată de copii, având de concurat la Orientare Turistică, un concurs foarte îndrăgit, organizat pe valea Caprei. Pentru o scurtă vreme-2 ore, a fost singura perioadă în care a plouat în Făgăraș în cele 7 zile de tabără, eveniment surprinzător pentru toți..

În ultima zi, la plecare, am parcurs traseul Hotel Bâlea Cascadă-Cascada Bâlea în jumătate de oră, copii lăsându-mă în urmă, experiența acumulată în această săptămână făcîndu-i să parcurgă repede acest drum ușor.

Zilnic s-au organizat șezători în care s-au discutat Legile muntelui și reguli ce trebuie respectate pe munte.

Sper că dragostea pentru munte a acestor copiii, încă, să fie preluată măcar de 5 % de tânara generație și sfătuiesc dascălii care organizează tabere în zone montane să ducă copiii pe trasee, să-i învețe ce este muntele și cum trebuie respectat, întrucât pentru majoritatea tabăra este distracțe și obiective văzute cu sandalele din autocar, din păcate, iar vinovați sunt nu copiii, ci comozii însoțitorii.

Făcând un scurt istoric menționez că la 9 ani au fost la Păltiniș, în munții Cândrel-u trasee scurte până spre golul alpin, la 10 ani la Sinaia - din zonă au rămas printre altele cu amintirea Crucii de pe Caraiman, a cascadei Urlătoare și a cascadei Tamina, dar mai ales a canionului 7 scări, iar anul trecut am fost în Parâng, unde datortă vremii ploioase nu am putut parcurge decît traseele la Lacul Mija, Vf Cârja și Vf. Parângu Mic.
Vreau să laud din toată inima acești copii care iubesc muntele și lasă distracțiile specifice vârstei lor pe planul secund.