Alpinet articles archive - ALPINinfo ianuarie-februarie 2001

Istorii alpine: Cătărarea slovacă

Vlado Licek
Traducerea în limba română: Katarina Hitkova

Primii cătărători slovaci, pe lângă caprele negre cu copite lipicioase si muchii ascutite, au fost ghizii din Tatra Înaltă, care au condus clientii lor pe vârfuri si care au repetat, în timpul liber, ascensiunile caprelor. Alpinistii din JAMES (1921) s-au alăturat ghizilor mai târziu.
Telul acestor pionieri a fost cucerirea vârfurilor. Când toate vârfurile au fost urcate telul lor a fost să urce peretii lor iar, în final, să catăre un traseu concret. Această evolutie naturală n-a fost, se întelege, numai o specialitate slovacă. Alpinismul în Tatra, Pamir, Caucaz, Alpi n-a fost decât preambul pentru Himalaya, unde obiectivul final era Everest. În acea perioadă nu existau specialisti pentru stâncă, nu era nici o straduintă de a creste dificultatea traseelor, iar cătărarea pe faleze a fost socotită numai ca o pregătire pentru muntii mai mari.
Aceste reguli au dus în anii 60 la situatii mai deosebite, cătărătorii urcând tehnic si acolo unde puteau urca liber. Poate numai Iosef Psotka a facut exceptie. În anii 50, a realizat în Solonica traseul "Cesta reprezentantov" ("traseul reprezentantilor", de gradul VI, iar la Pajtun traseul "Psotkova platnicka" (Spălătura lui Psotka) de gr.VII-.
Au trecut încă trei decenii până când majoritatea cătărătorilor au acceptat faptul că există mai multe forme de cătărare. Alan Formánek spunea : "Îmi aduc aminte că, atunci când ne-am hotărât, în martie 1981, să ne cătărăm si în altă parte, nu numai în Tatra Înaltă, reprezentantii clubului ne-au numit trădători, pentru că, chipurile, trădam muntii".
În vara precedentă (1980), Pepo Hruovsky, care încerca să urce la liber traseele clasice, a fost de mai multe ori ridiculizat că degradează cătărarea la sport. În plus, regimul comunist nu sprijinea decât expeditiile alpine uriase care puteau fi folosite ca propagandă si asta a frânat dezvoltarea cătărării sportive.
Paralel cu alpinismul oficial au început să apară si rebeli. Un prim grup numit "Pavuci" (Păianjenii) a început să realizeze trasee grele, cum erau în Tatra si în alte zone. Ei n-au initiat schimbări de stil dar au ridicat dificultatea traseelor.
Ján Durana a fost văzut de multe ori în pantofii săi lacuiti, de dans, la cabanele din Tatra. Ivan Dieka, după o ceartă cu sotia sa, a urcat solo un traseu de gr. VI în Lomnicky tit (vârful Lomnica). Pavel Pochyly, fugind de militie, s-a ascuns în Tatra Înaltă, urcând numeroase trasee solo.
Cam în acelasi timp, în anii 60-70, Igor Koller a realizat cu prietenii săi niste trasee scurte dar dificile la Kalamárka, aproape de orasul Zvolen. Au luat niste corzi, ghetele de fotbal cu crampoanele tăiate, niste pitoane si încercau să urce de jos tot ce le iesea în drum.
Într-o zi de martie, 1973, Igor a zărit o fată netedă. Parea inaccesibilă dar s-a hotărât să încerce. În timp ce prietenii sai (Ján Hazucha si Peter Koik) căutau niste pitoane si ciocanul Igor a început să urce. N-a reusit din prima dar apoi s-a catarat 7m fără nici un material si s-a oprit pe o brână unde Hazucha si Koik, uimiti de performanta sa, i-au dat echipament pentru a sfârsi acest traseu de gr.VII numit "Antigravitácia" (Antigravitatie).
În anii 70 conceptia despre cătărare a început să se schimbe. În căutarea unei dificultati pure Steve Wunsch a urcat în 1974 "Supercrack" (IX) iar Ron Kauk a reusit în 1976 "Separate Reality" (IX). În 1979 Tony Yaniro atinge imposibilul cu "Grand Illusions" (IX+). În Europa Kurt Albert începe să marcheze traseele clasice făcute liber cu un punct rosu (Rotpunct - RP). Europenii au mai avut de asteptat până în 1983 pentru primul traseu de gr.X-. Atunci Patrick Edlinger, Marc le Menestrel si Jerry Moffat au făcut în Franta si în Frankenjura traseele: "Ça glisse au pays de merveilles", "Reve de papillon" si "The Face".

În acest interval Cehoslovacia a fost încă izolată de tendintele vestice. Aici se face foarte clar distinctie între cătărarea pe gresie si alte genuri de rocă. La Teplice, Adrpach, Prachovské Skaly, ...sunt reguli foarte stricte de cătărare, iar dificultatea creste continuu, spre deosebire de traseele care nu sunt pe gresie. În 1968, Peter Dieka si Petr Mocek au urcat "Diekova hrana" (Muchia lui Dieka) de gr.VII- în zona Adrpaské iar în 1975 Igor Koller si Andrei Belica au urcat "Bojogones" (VII) la Teplice, pentru ca în 1977 Igor să urce un traseu dur, "Hrana Kalamárky" (Muchia Kalamarkei). Performantele cresc iar Igor si Andrei reapar în prim plan în 1980 cu traseul "Notre Dame" (VIII+) din Teplice.
Primele schimbări în cătărarea pe faleze, unde dificultatea traseelor este mult mai mică fată de cele de gresie, au început în Slovacia în 1979-1980.
O gască de tineri cătărători, influentati de vizitele dese în zonele de gresie (cu dificultate mare), de ascensiunile lui Koller la Kalamarka si de traducerile despre cătărătorii occidentali (Bachar, Gullich) au început să facă la liber traseele clasice din Tatra Înaltă si din alte zone. Un rol esential în acest proces l-au jucat turnurile de calcar de lângă ruinele cetătii Pajtun, lângă Bratislava. Peter "Pepo" Hruovsky a fost, probabil, primul care a început să catăre cu papuci aranjati special si să se antreneze în mansă. În 1980, la 18 ani, după 2 luni de antrenament, a făcut traseul "Zlta stienka" (Peretele galben) la liber (gr.VIII) cu asigurare în pitoanele ruginite ale traseului. Tot el a devenit faimos si pentru cătărarea descult. Astfel, în 1981, a repetat traseul "Zlta stienka" în picioarele goale, rotpunkt. Tot descult urcă si câteva cascade de gheată lângă Bratislava.

Author: CA Galati
Uploaded by: Clubul Alpin Galati
Views: 17479, Last update: Thu, Oct 10, 2002

Article index

Back