Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Romanian legislation - Buletin informativ de mediu, nr. 15 / septembrie – noiembrie 2004

  • Alpinet
  • Articole
  • Buletin informativ de mediu, nr. 15 / septembrie – noiembrie 2004
Bookmark and Share

Buletin informativ de mediu, nr. 15 / septembrie – noiembrie 2004 - Pestele Romanesc din Valsan

PESTELE ROMANESC DIN VALSAN - Romanichthys valsanicola (II)

Vechimea acestei specii relicte, unicitatea sa în cadrul familiei percidelor (bibanii), au fost motivele pentru care descoperirea lui Romanichthys valsanicola a constituit o mare surpriza pentru specialistii din lumea întreaga.
O buna parte din exemplarele colectate între anii 1959 si 1966 se afla, acum, în marile muzee din Europa si America - ambasadori ai patrimoniului natural al României.
O dovada a efervescentei provocata de descoperirea acestui peste este faptul ca între anii 1963 si 1988 s-au emis nu mai putin de patru ipoteze privind înrudirea aspretelui cu alte genuri ale familiei. Mintea savantilor lucra... în timp ce aspretele urma sa ajunga în pragul disparitiei.
Natura nu este îngaduitoare cu relictele, acestea sunt, tocmai din cauza vechimii lor, a specializarii lor stricte la anumite conditii de mediu, specii fragile...
Interventiile oamenilor pot fi, însa, devastatoare. În anul 1967, a început construirea celui mai mare baraj din România, la acea data, cu o înaltime de 167 metri, cu scopul formarii unui imens lac de acumulare (cu un volum de 407.000 m3). Este vorba de lacul Vidraru.
Evident, s-a pus problema protejarii unui peste atât de valoros - o mândrie nationala. Situatia politica a acelor ani nu permitea, însa, luarea de masuri care ar fi stânjenit o activitate economica si mai ales una propagandistica!
Un fapt demn de mentionat este acela ca, construirea barajului a fost precedata de curatirea albiei Argesului, îndepartarea pietrisului si a vegetatiei si asta chiar în zona locuita de asprete! Ihtiologii au încercat stramutarea a cât mai multi aspreti în alt râu, dar... nu s-a mai gasit nici macar un singur exemplar. Pestii au cazut, probabil, prada buldozerelor, odata cu îndepartarea pietrelor sub care acestia obisnuiesc sa se adaposteasca.
Amenajarea lacului Vidraru a dus la disparitia aspretelui în Arges, râu în care existau populatii mai numeroase decât în râul Vâlsan.
În anul urmator, s-a construit al doilea baraj, mult mai mic, pe râul Vâlsan ("doar" 24 m înaltime si un volum al lacului de 7000 m3. Lacul este situat amonte de sectorul cu asprete, iar albia râului nu a fost curatata în prealabil si totusi... în momentul în care râul a ramas aproape sec, localnicii au pescuit masiv mrene si cleni, dar nici un asprete. Sa fi disparut specia si din acest râu, ultimul sau refugiu?
Alarma falsa, din fericire. Aspretele a supravietuit în Vâlsan, unde a fost regasit dupa 1970. Ca urmare, aceasta vale a fost declarata, dupa multe eforturi, "rezervatie a naturii". Un termen care "dadea bine" în scriptele epocii... dar un termen lipsit de continut. Avatarurile râului si ale speciei care se cerea protejata au continuat.
Care au fost, de fapt, cauzele diminuarii drastice a numarului aspretilor?
Se vorbeste mult de "poluare", cuvânt aflat pe buzele tuturor, intrat în vocabularul nostru zilnic, asa cum a intrat în programele partidelor. Incontestabil, poluarea exista si are efecte grave, dar nu trebuie uitat ca si modificarea si alterarea habitatelor detine un rol cel putin la fel de important în disparitia speciilor.
Ceea ce adaptarea naturala a realizat în zeci de milioane de ani - legaturile intime si complexe dintre organisme si locul lor de trai - a fost distrus brusc prin actiunea oamenilor. Natura, ce-i drept, se modifica continuu, iar speciile se adapteaza permanent la noi conditii de viata. Exista, însa, o mare diferenta, aceste modificari naturale fiind lente (de exemplu acelea a restrângerii ariei de raspândire a aspretelui în perioada glaciatiunilor).
Sa nu uitam ca aspretele obisnuieste sa se ascunda în timpul zilei sub pietre. Or, extragerea acestora din râu nu a încetat odata cu declararea zonei ca "rezervatie a naturii". Utilizarea pietrelor la constructii este o traditie locala. Înainte de construirea barajului, însa, apele aduceau în permanenta pietre din amonte. Folosirea lor nu era deci un dezastru ireparabil.
Ceea ce a daunat cel mai mult aspretelui este scaderea debitului Vâlsanului. Absolut toata apa acumulata în micul lac este deviata spre Vidraru, printr-un canal sapat în munte.
Merita mentionat faptul ca, în majoritatea statelor civilizate, este legiferata obligatia hidroenergeticienilor de a lasa pe albie o cantitate de apa ("debitul de servitute"), suficienta supravietuirii vegetatiei si faunei. În România, legea a intrat în vigoare abia recent, la câteva decenii dupa bararea Vâlsanului. Prea târziu, poate.
Daca efectele acestei lipse de responsabilitate nu s-au resimtit imediat, faptul s-a datorat exclusiv alimentarii râului cu apa din pânza freatica si din cea adusa de afluenti. Dar, pe masura ce anii treceau, pânza freatica se adâncea, iar debitul râului scadea tot mai mult. Daca înainte de 1967, se înregistrau la Bradet între 2, 5 si 3 m3/s, în anii din urma debitul abia atingea 0, 5 m3/s.
Scaderea debitului este nefasta în sine, un volum mai mic de apa înseamna mai putin spatiu accesibil pestilor si celorlalte vietuitoare (inclusiv larvelor de insecte, hrana principala a aspretelui). Exista si efecte secundare: cresterea temperaturii apei, vara, care antreneaza scaderea gradului de oxigenare a apei; cresterea nivelului poluarii.
Sa mai adaugam ca defrisarile partiale ale terenurilor împadurite au amplificat efectul luminarii si deci si a încalzirii apei.
Dupa 1980, situatia s-a agravat datorita mai multor factori. Lacul de baraj, colmatat între timp, a fost spalat, tot mâlul acumulat de-a lungul anilor a invadat Vâlsanul, acoperind pietrele si nisipul pe o lungime de aproximativ 15 kilometri. Pe de alta parte, a fost initiata o exploatare miniera în Cheile Vâlsanului, deschiderea ei, fiind amplasata imediat în vecinatatea râului, cantitati mari de steril au fost excavate, steril din care o buna parte a ajuns în apa râului. O noua barare, de data aceasta neintentionata, dar tot cu efecte negative.
În toamna anului 1988, s-a constatat degradarea catastrofala a râului Vâlsan si saracia sa faunistica. Nu s-a putut prinde nici un peste, fie asprete fie orice alta specie.
Tentativele de a remedia situatia nu au lipsit, spre cinstea iubitorilor naturii, adevarati pionieri dezinteresati în materie de protectia mediului în România. Si, sa adaugam, oameni de curaj, în acele vremuri în care cuvântul "ecologie" era cvasi-prohibit...
Dupa evenimentele din 1898, actiunile pentru protejarea aspretelui au luat amploare, beneficiind si de ajutor international. Rezultatele au fost, însa, mai mult teoretice, constatarea (din nou) a starii degradate a râului, a reducerii dramatice a numarului acestor pesti, o baza de date, însa care avea sa serveasca în viitor.
Gratie sprijinului Comisiei Europene, s-au putut întreprinde si o serie de actiuni concrete, menite sa asigure supravietuirea aspretelui.
În prezent, râul Vâlsan este supravegheat în permanenta; se stabilesc periodic "fise de sanatate", mai ales pentru zona lui Romanichthys.
Gunoaiele din albia Vâlsanului sunt îndepartate. Taierile au fost sistate, în apropierea râului, pentru ca materialul lemnos sa nu fie o sursa de poluare. Panourile amplasate de-a lungul vaii avertizeaza ca doar pescuitul sportiv este permis, si numai pentru clean si mreana.
Exploatarea pietrisului este interzisa. Mai mult, au fost reamenajate portiuni întregi de albie, s-au reintrodus pietre, aduse din Arges si amplasate manual, acolo unde acestea fusesera îndepartate.
Mai important, s-a obtinut respectarea "debitului de servitute", în aval de baraj. O cantitate de apa înca insuficienta, dar care se adauga debitului existent, provenit din pânza freatica si mici afluenti. Ca urmare, temperatura apei nu atinge valori prea ridicate, iar fauna de insecte acvatice (hrana aspretelui) s-a îmbogatit.
Toate aceste masuri sunt menite refacerii mediului de viata tipic lui Romanichthys valsanicola, atât de grav deteriorat.
Bineînteles, conditiile întrunite nu sunt înca ideale. Este nevoie de un debit sporit de apa pe Vâlsan; instalatia de epurare a apelor reziduale provenite de la spitalul din Bradet ar trebui repusa în functie, alte sectoare ale râului este necesar a suferi restaurari ecologice...
Cu sprijinul ministerului de resort, aceste deziderate se vor realiza (poate) într-un viitor suficient de apropiat, încât eforturile în acest sens sa nu fie inutile.

Petru Mihai Banarescu - Bucuresti

Author: ONG Ecotur Sibiu
Uploaded by: Daniel Verniş
Views: 5593, Last update: Thu, Sep 23, 2004


Login or register to comment