Pe masura ce ne indepartam de drumurile principale ce strabat marile aglomerari urbane si chiar satele insirate de-a lungul lor, pe masura ce incercam sa gasim oaze de salbaticie si natura inca nealterata, sa ne relaxam, sa respiram aer curat si sa pasim pe iarba curata, nu se poate sa nu constatam ca pasii ni se indreapta, in mod invariabil, spre muntii pe care ii zarim de atatea ori, cetosi la orizont, contururi incalcite sau creste semet avantate catre cer, locuri indepartate si oarecum misterioase, putin umblate si pe nedrept, uitate.
Unul din drumurile Carpatilor se termina la Dunare. Aici, la ceva cale de mers de malurile fluviului, pe drumuri de piatra greu accesibile, sta de straja ultimul meterez de peste 1500m al lantului carpatic: este muntele Arjana, care pune punct cununei Muntilor Cernei ce coboara dinspre inaltimile Godeanului, asta pentru ca la sud, relieful scade brusc la inaltimi deja modeste pentru a sfarsi in culmea impadurita a Seseminului, la Baile Herculane.
Asadar, acesta este traseul pe care vi-l propun: obiectivul nostru este Varful Arjana (1511m), ultimul varf important al Muntilor Cernei, ultimul munte cu aspect alpin, mai departe acesti munti coboara la inaltimi apropiate de cota 1100 (Cicilovete) si apoi Elisabeta si Ciorici pentru a se sfarsi la confluenta Cernei cu Belareca.
Din cate am remarcat, ruta preferata de cei mai multi turisti este cea care urca din valea Cernei, prin Cheile Prisacinei catre Arjana. Eu am ales sa urc dinspre valea Belareca, mai precis din satul Bogaltin, comuna Cornereva.
Pentru a ajunge la Bogaltin, urmam un drum judetean care se ramifica spre nord din Plugova (localitate aflata la 16 km nord de Gara Baile Herculane, pe DN6 - E70). Acest drum (asfaltat primii 3 km) urca destul de bland pe valea Belarecai, o vale in general impadurita, cu versanti ce formeaza un mic defileu mai sus de satul Globurau. Dupa iesirea din stransoarea muntilor, valea se deschide, drumul urcand in continuare. Ne aflam la capatul de sud al Depresiunii Cornereva, comuna omonima fiind cea mai intinsa din tara, avand zeci de catune in alcatuire. Dupa inca 2km, la dreapta se face un drum forestier si o tablita ne indreapta spre Bogaltin. Urcam destul de dur insa dupa cateva sute de metri, ajungem pe un platou, chiar in vatra satului. Aici, langa biserica (o constructie veche, interesanta si foarte bine intretinuta) putem lasa masina pentru a porni pe traseul propriu-zis.
Urcam spre sud, avand in stanga biserica si in dreapta scoala. Dupa aproximativ 100m (trecand un pod de beton) ajungem la o rascruce; apucam spre stanga urcand pe o ulita ce se strecoara printre casele construite la drum, dupa traditia intalnita peste tot in Banat, cu porti in arcade rotunde, beciuri si grajduri din barne masive. Avem in stanga mereu apa paraului Bejaniei, care ne va fi calauza o buna parte a drumului. Vom trece apa de vreo 2 ori, prin vad sau pe punti improvizate pe masura ce urcam printre fanete si livezi, satul ramanad deja in urma dupa nici 15' de urcat. Drumul nostru a devenit o simpla poteca, o urmam mereu spre amonte, paralel cu paraul care ramane tot mai jos pe masura ce urcam.
In spatele nostru se deschide deja zarea catre culmea Pietrele Sparte - Poiana Mare, o culme rectilinie, la poalele careia se deslusesc case, conace, clai si salase. Valea pe care inaintam noi pare insa tot mai ingusta si mai salbatica, poteca se anina la un moment dat pe versantul drept (stang, in sensul nostru de urcat), ocolind un con de grohotis si cateva prabusiri. Am putea spune ca ne indreptam spre nicaieri, nu se vede nimic din Muntele Arjana dar clinchetul domol al clopoteilor aninati la gatul oilor ne arata ca nu prea departe de aici este o stana si loc de pasunat, caci Arjana este mai mult sau mai putin un munte pastoral.
Patul vaii prin care se scurge paraiasul nostru ajunge la un moment dat la nivelul potecii; pasim printre bolovani direct prin albia lui, trecand pe malul stang, pe langa gardul darapanat al unei stane vechi. Poteca traverseaza apoi un adevarat lan de urzici inalte cat omul si coteste apoi in mod hotarat, la dreapta, ogasul facand aici un unghi foarte clar spre sud.
Incepem sa urcam printre bolovanii din ce in ce mai mari. Apa se scurge nevazuta pe sub ierburi; dupa ce razbatem deasupra unui prag mai insemnat al vaii, ajungem la poalele unei stanci ca un obelisc, pe dreapta in sensul nostru de mers. In stanga coboara pana la noi un con de grohotis incremenit de mii de ani. De aici mai mergem cateva zeci de metri, tot in urcus si ne avantam apoi spre stanga, pe panta foarte abrupta a unei padine inierbate; pare sa fie singura solutie de a iesi din hatisul vaioagei, oricum pe firul ei nu se mai poate inainta.
Depasind liziera copacilor ajungem imediat la o poteca ce merge pe curba de nivel; treizeci de metri la stanga zarim si stana. Drept inainte: grohotisuri si lespezi, apoi padure. Noi o luam la dreapta, pe poteca aceasta folosita de ciobani, urcand la inceput mai bland apoi mai direct si iesim dupa nici 10' pe fruntea dealului, deasupra obarsiei vaii, in plin gol alpin.
De aici orientarea este mult mai simpla: capatul apusean al Muntelui Arjana se zareste in stanga noastra, sus de tot. Apucam direct spre creasta, prin pasunea alpina, pe o panta destul de dura care ne scoate dupa alte 15' pe un platou, dupa ce depasim un palc de copaci.
Un pinten de calcar se iteste undeva la poalele Arjanei, nu departe de noi. Pe aici am putea urca direct catre varf, la inceput mai abrupt apoi ceva mai bland. Am continuat insa drumul ocolind piscul pe la sud si urcand treptat, de-a coasta. Poteca se pierde la primele lespezi, urcusul este destul de greu pentru ca pietrele sunt instabile si vegetatia pitica ne pune mereu piedici. Ne mai putem insa opri sa admiram frumoasele privelisti ce se deschid deja catre Valea Bolvasnita, Plugova, Mehadia si Muntii Almajului, Varful Biliana (la sud de Arjana, dar mai putin pietros, apare o cupola) si Muntii Mehedinti - partea sudica, de la Domogled la Inalat.
Nu am stiut exact care este varful si din cate am vazut si altii s-au confruntat cu aceeasi problema. Am zarit insa impunatorul pisc ce pare ascutit, situat la est de muntele Arjana propriu-zis asa ca ne-am indreptat direct spre el, traversand de-a coasta, intreaga fata sudica a muntelui, un sector de altfel neprietenos. Sub noi se cascau nu departe haurile de la obarsia Bolvasnitei si cleanturile care strajuie Arjana pe la sud, iesind in cele din urma in saua pe care o tintisem.
Aici am zarit si primele marcaje: banda rosie care venea dinspre nord, din zona crestei principale si isi continua drumul catre sud; pareau in stare buna. Am urcat motul pietros pentru a ne delecta cu perspectivele ample care se deschid si aici catre Muntii Mehedinti - vazuti in intregime, de la Piatra Closani, trecand peste Varful lui Stan, poieni, Pietrele Albe, despicatura Tesnei, Inalat, Hurcu, Suscu, Coltul Pietrii si Domogled. Frumos se vede si tinutul de la poalele Arjanei: conace si drumuri minuscule ce trec de la un catun la altul. In planuri tot mai inalte se ridica spre nord creasta Muntilor Cernei, cu Vlascu in ultimul rand. Din pacate, ceata ne ascundea panorama de dincolo de Cornereva. Tot aici am zarit pe o piatra si marcajul de delimitare a Parcului National Domogled-Valea Cernei.
Am urcat apoi catre varful Arjana, acela cu cruce. Poteca este destul de clara, cred insa ca pe ceata ar putea fi ceva probleme. Aceasta etapa este usoara, am mers mai mult orizontal. Din pacate crucea de pe Arjana era retezata de la baza, chiar de unde fusese prinsa de baliza topometrica si zacea la pamant impreuna cu ancorele de sustinere.
Probabil daca era in picioare am fi remarcat-o din timp si ne-am fi indreptat direct spre ea la urcus. Peisajul este si de aici la fel de impresionant, mai ales catre Muntii Cernei si Cornereva. Punctul nostru de pornire, satul Bogaltin, se vede mic si indepartat.
Frumusetea aparte a acestor locuri merita efortul pe care il facem pana in varful Arjana. Desi drumul este destul de greu si lung, nu vom regreta cand vom ajunge sus.
Retragerea am facut-o coborand in continuare de pe varf si iesind la pintenul de calcar de care pomeneam mai devreme. De aici drumul este comun cu parcursul de la dus. Cred insa ca traseul se poate continua din varf catre valea Cernei, prin Cheile Prisacinei dar acest parcurs nu imi este cunoscut.
Sacrificati o zi de vara pentru acest traseu pe care vi l-am descris si nu va descurajati din cauza lipsei marcajelor sau a drumului greu de acces.
Si ganditi-va ca nu departe de aici, drumul de peste 2000 de kilometri al Carpatilor, isi are un sfarsit sau de ce nu, un inceput. Arjana este un turn de veghe, poate primul, poate ultimul.
