Imaginea Muntilor Mehedinti observati intr-o zi senina de la departare (de pe inaltimile mult mai modeste ale podisului invecinat, de pilda) va arata cam asa: culmi domoale, cateva varfuri mai pronuntate (Domogled, Inalatul Mare, Varful lui Stan si mult mai spre nord, Piatra Closanilor), creste inalte si prelungi (Costeagu - Pietrele Albe) si in cele din urma Culmea joasa a Cernei.
Intre varfurile importante situate in zona mediana a acestor munti se inscrie si Coltul Pietrii (1229m), situat intre masivul Hurcu - Suscu la sud si zona Ciolanu la nord. El apare ca o ridicatura treptata a crestei principale, impadurit pana in varf si marginit inspre valea Bahnei (est) de niste contraforturi calcaroase ascutite si foarte abrupte, vizibile in bataia soarelui de la mare distanta.
Traseul catre Coltul Pietrii poate fi abordat din mai multe directii. Faptul ca este insa destul de izolat fata de drumurile principale din zona si fata de traseele cele mai cunoscute din aceasta parte a Muntilor Mehedinti, va face ca traseul spre varf sa fie destul de lung. El poate fi asadar abordat dinspre Podeni, dinspre Baile Herculane sau chiar dinspre nord, varianta destul de comoda, care se suprapune cu drumul forestier ce leaga Balta Cerbului de comuna Podeni.
Eu am parcurs acest traseu pornind de la vreo 5 km de Podeni, pe drumul ce duce la Ilovita. Aici este si un pod de beton peste paraul Topolova si chiar o tablita indicatoare ce marcheaza drumul forestier, cu mentiunea "interzis circulatiei publice". Vom intra in traseu pe valea Topolova.
Drumul forestier se indreapta in directia vest, in urcus domol. Valea este destul de ingusta si impadurita. Dupa ce depasim cateva serpentine si traversam albia pe malul drept, trecem pe langa niste salase si livezi si incepem sa urcam mai pronuntat. Drumul face o curba la dreapta si se apropie de o defrisare.
Cand intram in aceasta zona incepem sa castigam ceva mai repede in altitudine. Drumul forestier face cateva bucle pe versantul drept al vaii (stang in directia noastra de mers). Vom urca prin aceasta defrisare pret de aproape 30 de minute, drumul fiind sapat direct in coasta muntelui. Trecem si prin doua trei palcuri de padure, unul dintre ele asa de des incat nu razbate prin el lumina zilei. Dupa aproape doua ore socotite din valea Bahnei, vom atinge creasta principala a Muntilor Mehedinti si drumul ce o parcurge.
Aici descoperim marcajul banda rosie care vine tocmai de la Orsova. O luam la dreapta pe drumul de culme. Acesta se mentine pentru urmatorul kilometru in apropierea lizierii padurii. Privelisti interesante se deschid in dreapta, catre Valea Bahnei si Podisul Mehedinti. In stanga se poate zari printre copaci in cateva locuri, silueta Domogledului.
Drumul trece pe langa un mic saivan, lasa in stanga poteca larga, marcata cu triunghi rosu care coboara in Poiana Musuroane, si incepe se urce peste un picior de munte invelit in calcar. Facem apoi o curba la stanga si dupa inca 10 minute ajungem in saua La Susoare (sau Ciucioare), unde se afla si un parchet.
Colturi de piatra alba strapung solul aici pe suprafete mari. Suntem in perisajul caracteristic al acestor munti: paduri dese de foioase si calcar cat vezi cu ochii. Continuam drumul si dupa o 100m gasim o fantana, pe partea stanga. Drumul devine apoi orizontal, trece printre niste copaci si se roteste la stanga, pe curba de nivel. O noua priveliste se deschide mai larg, spre nord, catre podis si satele Gornenti, Malarisca, Izverna. In dreapta se lasa un drum si alaturi de el, o poteca marcata cu triunghi albastru, pe care vom cobora la intoarcere.
Trecem pe langa o fosta bariera si inaintam pe drum, spre nord. In stanga noastra, toata fata muntelui este ravasita de urmele defrisarii. Drumuri de TAF brazdeaza raristile iar sus, la culme, trunchiurile zvelte ale fagilor si stejarilor isi asteapta, resemnate, sfarsitul. Urcam continuu, intram din nou in padure si trecem pe langa alt parchet, de fapt doar o baraca forestiera si un tractor. De aici, drumul merge drept si dupa inca 1, 5km ajungem in saua "La Margina".
Aici ajunge si un drum forestier care urca dinspre Valea Cernei. O bariera vopsita alb-verde il inchide accesului motorizat. El parcurge probabil zona destul de salbatica Hurcu - Rudina Mare. Acest masiv se zareste din punctul in care ne aflam. Este impadurit si pare destul de inaccesibil. In stanga lui se zareste din nou Domogledul. In dreapta lui se zaresc culmile din Muntii Cernei.
In dreapta drumului se afla aplicat destul de des marcajul patrat rosu al Parcului Domogled - Valea Cernei.Drumul continua spre Balta Cerbului, pe langa pereti albi de calcar. Suntem in apropierea varfului pe care il abordam urcand direct spre nord, in timp ce drumul coteste la stanga.
Urcusul este destul de dificil si se desfasoara pana in apropierea varfului numai prin padure. Este un sector destul de neprietenos, cu bolovani mari ce trebuie ocoliti, cu o panta destul de accentuata si cu iarba deasa. Aici putem vedea cu adevarat un colt de natura salbatic, neatins inca de om. Dupa aproximativ 20-25 de minute razbatem in zona varfului, acoperita de lespezi de calcar.
Suntem la peste 1200 de metri altitudine si privirea poate razbate pana departe. In primul rand, sub noi, ne vor atrage atentia cleanturile de piatra sura, de care pomeneam la inceput, care dau aspectul unicat al zonei. Muchii de roca goala pleaca spre nord si est. Acestea au dat denumirea locala a varfului, Piatra Camena. Ele sunt prapastioase si par imposibile de parcurs cu piciorul. Sub ele, jos, in vale se cuibaresc izvoarele Bahnei, iar dincolo de ele, in zona satului Costesti, ale paraiasului ce mai la vale devine Topolnita.
Mai departe se zareste in toata deschiderea sa, intreg podisul Mehedinti, de la Ponoarele pana la Matorat. Livezi, pasuni, sate risipite, liniile drumurilor, asa apare podisul, cu cateva ridicaturi si puncte de reper: cornetele Babelor si Cerboanei (la Cernavarf), varful Nevat (714m), biserica de la Schitul de Sus, releele de pe Matorat. Mult inspre nord se zaresc abrupturile de la Izverna si Muntii Valcan.
Intoarcerea o facem pe acelasi drum pana la ramificatia potecii marcate cu triunghi albastru, pe care incepem sa coboram. Lasam in stanga drumul de piatra care coboara la Gornenti si ne inscriem pe muchia rotunjita a unui plai ce coboara spre Valea Bahnei. Marcajul este destul de rar, dar ne orientam mereu spre vale, pe culme. Privelistea devine foarte frumoasa inspre munti, in spatele sensului nostru de coborare. Trecem prin cateva palcuri de copaci si apoi coboram mai pronuntat, prin niste fanete. Prindem un drum de caruta pe care ne abatem spre dreapta. Ajungem dupa circa 1h15' de coboras intr-un catun al satului Podeni unde facem jonctiunea cu marcajul triunghi rosu care vine din dreapta, probabil el urca pe o poteca pana la Musuroane. Drumul face apoi un cot la stanga si pe acest marcaj dublu (triunghi rosu si albastru) coboram, de data asta, spre nord.
Continuarea potecii ne va duce in marginea de sus a Podenilor. Daca vrem sa revenim mai repede in valea Bahnei, apucam una din potecile de picior ale localnicilor ce se despart din acest drum catre dreapta si in maxim 30' vom atinge fundul vaii, dar mai jos de ultima casa din Podeni.
Astfel, o excursie de aproximativ 8h ne va purta printr-o zona putin cunoscuta din Muntii Mehedinti. Accesul catre Podeni (si valea Topolova) se poate face fie dinspre Ilovita, pe valea Bahnei (drum greu accesibil), fie dinspre Ciresu.
O schita ar fi de folos.