Cum se apropie weekendul, cum planurile incep sa isi faca loc in mintea mea. Asa si pentru weekendul 11-12 octombrie 2008: vremea se anunta excelenta, aveam la servici un tip din Canada dornic sa cunoasca patria noastra, asadar doar motive sa mergem undeva.
Zis si facut: sambata ne-am dat intalnire in Gara de Nord din Timisoara, pentru ca la ora 06: 00 aveam tren spre Baile Herculane. Si cum spuneam, la ora 6 am pornit eu, sotia mea si Patrick in tura spre Arjana. Am ajuns in gara la Bai pe la 8: 30, de acolo un taxi pana la Dumbrava (limita dintre judete Caras-severin si Mehedinti).
Apoi am trecut Cerna (pe partea dreapta in sensul curgerii). Acolo ne-am pus in miscare, urcand traseul punct galben pe Bedina. Si asa am ajuns la bisericuta de la catunul Dobraia (N44.99804 E022.48270). Acolo am mancat, ne-am tras sufletul putin.
Mai departe am pornit-o urmand drumul de pamant, cu ochii atintiti spre Arjana. Si dupa o buna bucata de mers, in care am avut parte de 3 reprize de caini gata sa ne inhate cu tot cu rucsacuri (a, si un cal care s-a luat dupa noi intocmai ca un caine), am ajuns la baza urcusului final, unde am tras un pui de somn, pt ca timpul si vremea ne-au permis-o.
Lasandu-ne lucruile intr-o groapa din apropiere, am inceput urcusul catre Arjana. Am descoperit si dunga rosie care din cate am inteles e peste toata creasta principala a Meridionalilor (asa sa fie? eu am ceva dubii, dupa tura aceasta). Am ajuns in final la ultima catarare, dar acolo minunata mea echipa nu a mai dorit sa continue. Asta e, eu am mai fost acolo de 2 ori, daca ei nu doresc e treaba lor, mi-am zis.
Ne-am intors, ne-am luat lucrurile si am cautat loc de cort. Am dorit sa intrebam despre unde putem gasi apa, am vazut o femeie care pastea niste oi, a fost inca un moment de intalnire cu cainii. Am supravietuit, avand in mite o locatie unde ar putea fi apa.
Cortul l-am instalat cam greu, vantul s-a intetit foarte tare. Apoi a fost clasica tabara, Patrick nu mai avusese parte de asa ceva: a mai fost cu cortul, dar in locuri unde erau dusuri, wc-uri. Dar i-a placut mult totul, inclusiv supa la plic.
Dimineata, priveliste superba, putin deranjata de latratul cainilor din jurul cortului. Ideea zilei era sa urcam pe culme (cea unde e Vf Cicilovete) si acolo sa prindem marcajul de creasta si sa coboram pe el pana la Sapte Izvoare, daca nu chiar pana la Bai.
Am reusit sa urcam intocmai cum ne-am propus, pe drum inca o repriza cu oi, caini si cioban, dar am fost informati ca e treseul acolo si ca e bine ceea ce facem.
Si pe traseul dunga rosie combinat cu patrat rosu si albastru ne-am dat seama ca de ceva timp nu mai pusese piciorul nimeni. Dar, spre usurarea noastra, dunga rosie a aparut brusc, marcata proaspat, deci eram pe drumul cel bun. Apoi am pierdut marcajul, apoi l-am regasit. Si asa a aparut indoiala ca nu facem ceea ce trebuie; mai bine sa ne retragem din acel traseu, am pierdut deja timp cand am ratacit prima oara traseul.
Si astfel in Poiana Cicilovete am hotarat sa ne ducem catre Cascada Vanturatoarea si apoi la drumul mare. Asta pt ca din poiana era proaspat marcata o cruce rosie; si am mers pe cruce rosie, am inceput sa coboram, si am coborat pana ne-am oprit: se terminase cu marcajul, se terminase cu poteca. Ne faceam griji sa nu nimerim pe buza vreunui perete, nu vroiam aventuri fara corzi.
Asa ca din nou am urcat inapoi ceea ce am coborat, in Poiana Cicilovete urmand sa cautam dunga rosie spre Bai. Am gasit ceva, patratele rosu si albastru, am coborat si mai mult, am intrat in padure, am intrat pe limita de padure (un H rosu pe copaci, apoi am vazut limitele de UP III, (80 si mai jos)). Acolo am pierdut din nou traseul.
Am inceput sa mergem destul de precauti pe creasta si dupa ceva vreme s-a arata un semn, o dunga rosie pe care o intrezarei doar de la un metru. Macar poteca era ceva mai usor de distins pe jos si pe versant. Cu forte proaspete si moral la fel de proaspat, am inceput sa grabim pasul, sa ne bucuram ca e ceva care arata a poteca, ca poteca duce la vale, spre oras si ca din 20 in 30 de minute aparea pe vreo stanca ori copac, cate un marcaj razlet (dunga rosie intre 2 dungi albe), dar abia vizibil.
La un moment dat poteca a schimbat versantul, acolo noi am hotarat sa coboram pe un fost drum de tractor si am coborat pana cand la baza muntelui am zarit drumul de pe dreapta lacului care duce la strapungerea pt baraj. Acolo am coborat pompiereste pana in drum pe crengile unui copac (era abrupt si pana jos 6-7 metri). In fine, am mers si am dat de santierul de la strapungere, eram oarecum deasupra barajului de la Sapte Izvoare. Muncitorii de acolo ne-au spus ca e o poteca pe care ei o folosesc ocazional, dar duce in siguranta pana jos la baza barajului. Si asa am ajuns la baraj, jos, apoi inca o portiune pana la soseaua principala (era ora 19: 00, aproape intuneric). De acolo, cu manevre clasice de "Ia-ma nene" am reusit sa ajungem in gara Herculane si de acolo in Timisoara (cu un tren care a facut 2 ore in plus pana in Timisoara datorita unei defectiuni la linie).
Cam asa mi-am petrecut acel weekend! Nu pot spune ca a fost rau sau excelent, doar ca nu inteleg mesajul: marcaj proaspat, te imbie sa continui, apoi dispare complet, traseul e mentionat pe harta?!
Din fericire merg de ceva vreme pe coclauri, stiu sa-mi calculez riscurile, dar daca cineva mai putin experimantat se panicheaza si hotaraste sa coboare de-a dreptul din culme si cade din partea superioara a vreunui perete din numerosii pereti din zona? Putina responsabilitate, nu e posibil la noi? E prea mult...
Toate cele bune si ture excelente!
Catalin YO2LYP
community.webshots.com/user/yo2lyp
.
Cătălin Simion, Mon, Oct 20, 2008, 10:41 pm 
