Copiiimei au crescutși trebuie să le fac loc să se desfășoare. Trebuie să renunț la o grămadă de hârtii. Pe unele sunt doar niște numere și nume care nu-mi mai spun nimic acum. Altele mă răscolesc și acum.
Vă prezint o foaie scrisă în 1978.
.......................................
Fuga caprelor negre
Frumoasă e fuga caprelor negre! Frumoasă e satisfacția că, "mergând pe creastă", ești primul în acea zi care descoperi caprele. Ieși de sub o stâncă și ele-ți răsar înainte. Te simt și încep să fugă spre vârf. Se ascund. Rămâne doar una, care veghează.
Te uiți la ele până dispar, apoi îți continui drumul printre pietrele lângă care crește doar bujorul de munte. O floare aprinsă, vitează, care se-ncumetă să-și poarte frumusețea chiar așa mică și înconjurată de pietre fiind.
Auzi pe cineva, care a cules un buchețel din florile care par picuri de sânge ai înălțimilor liniștite și senine, cum spune că regretă că nu are o pușcă la el.
Frumoasă e fuga plină de spaimă a caprelor negre...
În urmă doar cu câțiva ani, s-a interzis vânarea lor. În urmă doar cu câteva săptămâni, s-au desființat multe închisori. Printre bujorii de munte au început să apară urzicile.
Undeva, departe, jos în ceață se aud mașinile. În curând totul va fi invadat de "oameni manierați", de "oameni care știu ce vor" și care "știu să se distreze". N-ar mai trebui să coborâm. Acolo, la cabană, "naivitatea" noastră n-are ce căuta, iar bujorii-s la fel cu păpădiile - buni doar pentru ceai.
Ce plină de durere e fuga caprelor negre.
.......................................
Acum zece ani, pe aceleași locuri, n-am mai putut arăta băieților mei decât câteva capre negre și acelea speriate și retrase sus pe culmi. Acum doi ani și ceva n-am mai putut vedea (eu și tânărul meu coleg, pentru prima dată "pe creastă") nici o capră. Doar câteva marmote. Din când în când auzeam împușcături...
Durerea nu e numai a caprelor, iar fuga nu ne mai scapă nici pe noi.
