Diaries - Huda lui Papara-Cheile Rimetilor

Ziua a II- a

Sedinta foto

Lumini si umbre

Dupa un somn bun ne trezim in tipatul lastunilor care isi au cuiburile cu zecile in peretii pesterii. Soarele a rasarit de citva timp si timid incepe sa patrunda in lunca unde avem tabara. Incalziti de razele soarelui ne balacim in bulboanele facute de piriu, apoi facem si putina plaja. Dar intunericul pesterii ne cheama. Azi este in plan sedinta foto ! Fara top modele in bikini, doar cu dantelele de stinca rece, apa galagioasa si lumina lampii de carbid care da culoare locurilor. Luci nu se prea da in vint dupa o noua tura prin pestera - mai ales ca stie ce inseamna fotografiatul in subteran din alte ture ! - dar decit sa ne astepte singura citeva ceasuri bune prefera totusi sa ne insoteasca. Urmind acelasi traseu ca si ieri ne oprim din nou in Sala Minunilor, Sala Tacerii si incercam sa imortalizam pe pelicula frumusetile impietrite ale lumii din adincuri. Si asa a trecut inca o zi.

Ziua a III-a

Salciua

Ziua rezervata pentru tura prin Cheile Rimetilor. Avem drum lung de parcurs deci ne sculam la rasaritul soarelui, si la drum ! Urcam pieptis prin padurea de fag care ne scoate sus pe cumpana apelor.

Pe o culme din apropiere o femeie in port popular - dar cu adiadsi in picioare !, trece calare spre o destinatie numai de ea stiuta. Sub noi se deschide o vale seaca care se termina sub un mic perete de stinca. Este valea care a dat nastere pesterii. O depasim si dupa ce bijbiim putin prin niste poieni cu lapiezuri reusim sa gasim drumul de caruta care ne scoate intr-un sat însirat pe o mica vale ale carei ape se scurg catre dolina de la intrarea in pestera.

Popas

Trecem prin finete si printre casele oamenilor ajungind dupa un scurt urcus in centrul satului la un drum mai batut care este perpendicular pe drumul nostru si merge in lungul unei culmi care separa bazinul Vaii Ariesului de cel al Rimetului. Este miezul zilei. Aici trebuie sa ne informam de la sateni ce drum avem de urmat, deoarece harta noastra nu este prea bogata in detalii. Lamuriti asupra traseului ce il vom urma, traversam drumul si coborim pe o poteca care ne scoate iar in padurea de fag si apoi intr-un catun uitat de lume. Citeva case, majoritatea parasite, formeaza o asezare numita Cheia. Numai o babuta iesita cu vitele la pascut insufleteste locurile. Din vorba in vorba aflam ca tinerii s-au dus la oras si aici au ramas numai citiva batrini care fac cu greu fata vitregiilor vremii si izolarii. Noi am facut din sat pina aici mai bine de o ora, asta vara si tineri fiind. Iarna pe zapada proaspata cred ca nu se incumeta nimeni sa treaca pe aici. Parasim aceste locuri linistite si triste tot odata. In curind poteca ne scoate in albia piriului Rimeti si imediat incep cheile.

"Navigind" prin Cheile Rimetilor

Portalul

Umflam barca, punem hainele si mincarea in saci de plastic - sa nu se ude zicem noi ! - si ne lasam in voia apelor repezi. Din pacate in multe portiuni apa nu este destul de adinca pentru ca barca sa pluteasca asa incarcata si cind ne duce ea pe noi, cind o ducem noi pe ea ! Dar nu conteaza, vremea este frumoasa, peisajul superb, deci cine s-ar plinge. Ajungem si in partea finala a Cheilor unde, cu ajutorul a citorva izvoare pe care le primeste, apa capata ceva putere si strapunge o lama de calcar care ii bareaza drumul formind un frumos portal. Apa adinca din aceasta zona face ca mersul cu barca sa fie o placere. In curind cheile se termina si apa mica ne obliga sa abandonam mersul cu barca. Tragem la mal. Desi nu am facut nici o baie fortata, ne-am udat putin si a sosit timpul sa ne scoatem apa din cizme si hainele uscate din ruscaci.

Gata cu apa !

"Masa de prinz"

Desfacem rucsacii si ... surpriza ! Pungile "etanse" sunt pline de apa ! Hainele de schimb sunt la fel de "uscate" ca si cele de pe noi iar mincarea se prezinta sub forma unui terci din care putem alege pentru masa doar citeva bucatele de ciocolata si o conserva. Si de parca asta nu era destul, nori negri se aduna cu repeziciune deasupra noastra. In aceste conditii renuntam la popasul planuit la Cabana Cheile Rimetilor si la berica aferenta. Ne imbracam fiecare cu ce ni se pare a fi mai uscat si o luam la vale. S-a facut deja ora 15 si mai avem drum lung de batut. Trecem apa pe o punte improvizata si incepem sa urcam pieptis printr-o fineata pe o poteca abia ghicita. Ajungem pe o culme unde facem un scurt popas si de unde putem admira toata valea care se asterne la picioarele noastre. In dreapta se vede intrarea in Cheile Rimetilor.

Casuta piticilor

Biserica noua

Manastirea Rimet

Insirate prin poieni si vilcele casele localnicilor cu acoperisurile lor groase de paie si peretii varuiti in albastru par a fi niste casute de pitici. In stinga, jos pe firul vaii se vede cabana si putin mai departe o alta lama de calcar pe care apa o strapunge formeaza micile dar spectaculoasele Chei ale Manastirii. Imediat in spatele lor se vad turlele manastirii Rimet, vechi asezamint monahal romanesc, ctitorit se pare in sec XIV. Dupa acest scurt dar binemeritat popas ne continuam drumul urcind in lungul culmii care se contureaza in fata noastra, poteca trecind prin finete smaltuite cu flori, locuri care in alte conditii ne-ar imbia la popasuri lungi pentru a admira privelistea. Din pacate vremea nu tine cu noi. Norii au acoperit deja complet cerul si in curind incepe sa bureze. Marim pasul cit putem dar cu totii incepem sa resimtim oboseala acumulata in ultimele zile.

Uite iepurele !

Poieni si odai

Cezar, mai ales, este terminat si inca nu am ajuns la drumul de culme care marcheza jumatatea drumului de intoarcere. Eu ma simt inca acceptabil asa ca il usurez de barca pneumatica pina terminam urcusul. Ajunsi aici ploaia incepe de-a binelea si in curind sintem la fel de uzi ca atunci cind am iesit din apa Rimetilor. Hainele ude imi dau o senzatie de disconfort, mai ales ca aici pe culme bate si vintul, asa ca prefer sa ma ramin la slip si sa pun numai pelerina pe mine. Dupa inca o jumatate de ora de mers pe drumul forestier inchidem circuitul facut prin Cheile Rimetilor si ajungem pe drumuri cunoscute la intersectia din centrul satului, de unde incepusem dimineata coborirea spre Chei. Noroc ca ploaia a alungat oamenii de pe ulite ca altfel aveau ce se uita la noi cum defilam prin sat cu hainele ude (care le mai aveam !!!) si abia tiriindu-ne picioarele. La iesirea din sat ne-a prins noaptea, dar cum eram deja pe teren cunoscut si aveam o lanterna la noi am reusit sa ajungem pe la ora 22 la corturi dupa mai bine de 14 ore de mers din care vreo 3-4 prin ploaie. Ne-am schimbat imediat cu haine uscate si nu ne-a mai trebuit decit un ceai cald inainte de a ne baga in sacii de dormit.