Alpinet Maps Tourist Guide Mountaineering Clubs Invitation In Carpathians Mountain Rescue Snow condition
Comunity

Search

Events

Don't miss




Knox


Partners
Netimage Batch4Web

Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Rezervari hoteluri Romania

PrintSend

Miscellanea - Ieșitul în natură


Ieșitul în natură

Motivația ieșirii în natură

       Firesc ar fi ca orice om să fie atras de natură. De ce? Poate prea simplu și prea direct răspunsul – pentru că face parte din ea! Este absolut necesar să-ți cunoști mediul în care trăiești pentru a-l respecta și mai ales pentru a-ți da seama că depinzi de EL! Priviți dincolo de colivia orașului! Acolo se afla barometrul planetei, acolo pulsează viața reală!

       Multora dintre noi ni se pare stupid, cum de omul a reușit să se îndepărteze atât de mult de origini, de normal, mai ales în ultimii ani. Este de multe ori chiar agresiv față de natură și nu-l interesează deloc consecințele, care din păcate, încep să apară tot mai des.

        Fie că este munte, deal, câmpie sau mare, deșert sau gheață veșnică, tot NATURĂ se numește, și este necesar să i se acorde același respect! Categoric și educația joacă aici un rol decisiv (din familie, școală, media). Nu o respecți – suporți consecințele!

        Ar fi poate sute sau mii de motive pentru a-ți dori o ieșire în natură, unele nu tocmai firești (și de astea ar cam trebui să se ocupe oamenii legii), majoritatea fiind însă pentru a-ți umple „bateriile”golite de cotidian.

         Natura pură o întâlnești din ce în ce mai rar și tot mai departe de civilizație (cu mici excepții- nu vând ponturi și vă las pe voi s-o descoperiți). Ce observ însă cu stupoare, este că unii în loc să caute liniștea purității, preferă agitația (vârfuri celebre, munți umblați de ex) în care se simt în siguranță, ocrotiți, puternici. Interesant este, cum unii din cei cu care am umblat prin locuri izolate, sălbatice, au avut chiar atacuri de panică, erau pierduți departe de civilizație, nu mai aveau repere. Trist însă, este și faptul că omul devine tot mai dependent de echipamente, tehnologie, în detrimentul instinctelor (orientare, supraviețuire). Nu vreau să exagerez dar este o plăcere nebună să vezi că te-ai descurcat cu forțe proprii în diverse situații – este chiar o mare motivație de a căuta sălbăticia. Necunoscutul ar trebui să ne cheme, dorința de explorare să ne împingă.

           Dorința de a savura un peisaj frumos, de a simți adierea vântului, mirosul de rășină al pădurii de brad, de a vedea un apus sau răsărit de soare, de a studia plantele, păsările, insectele, animalele, geologia, astronomia pot fi motive suficiente de a părăsi cotidianul cel apăsător și depersonificant. Că mergem pe jos, pe schiuri, bicicletă, călare, înot, sau cu barca (în nici un caz motorizat!), și mai luăm cu noi și-un aparat foto e totuna! Important este să ieșim!

            Acestea fiind zise, vă doresc succes în explorarea Planetei Pământ! Dar să aveți grijă de ea!

Author: adrian munteanu
Uploaded by: adrian munteanu
Views: 602, Last update: Mon, Aug 25, 2008


Login or register to comment
Members: 22121
Authenticated: 34
Visitors: 471
© 1999-2009, Proiectul Alpinet
The usage of this site or any information therein implies your acceptance of our copyright notice and the terms and conditions
Copyright, terms & conditions
About Us | Advertise on this site | FAQ | Contact
Alpinet.org