Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Incursiune în Țibleș

Bookmark and Share

Incursiune în Țibleș
Consemnare 12 sept.2005 m efectuat la 10-11 sept. 2005 cu Iancsi Moldovan & Brena
Incursiune în Țibleș
 

 Eternele probleme de configurare a trupei îmi năruiesc încă o dată visata tură-trap pe Acoperișul Romîniei-vf. Moldoveanu dinspre Victoria, via valea Viștea Mare , cu retur pe valea Podragu. Mi-e nespus de greu să mă consolez, de fapt sunt incapabil să înghit un alt eșec, pur și simplu fiindcă în materie de turism montan nu pot aplica creștinescul–limitativ mulțumește-te cu puțin sau ia atîta cît ți se dă fiindcă altfel, nemulțumitului i se ia darul. Nu există durere mai mare decît aceea constatînd torpilarea metodică, candid-inocentă, a orizontului personal de așteptare. Și pentru ca bătaia de joc și regretul amarnic să devină plenare, zeii ne-au cadorisit cu  succesive zile ideale de tură, uitînd de furtuni, averse, descărcări electrice, viituri și  dezastre.
 Sîmbătă dimineața, cu un ceas întîrziere fată de program (fiindcă la romîni parolismul e o vorbă goală iar nerespectarea unei planificări, prilej de răsfățat-șăgalnice glumițe), adică abia la 8, porneam spre  Tg. Lăpuș –Groșii Țibleșului, fără cort (din păcate, altfel am fi recurs la inovații traseistice, timp avînd berechet la dispoziție iar meteorologic  condiții ideale).
 După 11/2 ore coteam din asfaltul peticit-bunicel la dreapta, spre Greble , 9 km de drum auto forestier bolovănos-prăfos, cu vf. Hudin și v. Minghet la stînga și cu trigemenul Țibleș în față, depășind trei locații în care se prepară mangalul de bocșă, parcînd lîngă etern neterminata cabană silvică Țibleș,  imensă. În lunca superioară a v. Bradu o tabără de corturi aflată la ora cafelei aburinde .În plus,  contrariantă circulație auto  aici. Fînațe arse de vară, cu necositele ierburi pălite-n bej-ocru, autumnal. Pînă și frunzișul monumentalilor fagi care acompaniază spre amonte valea și drumul a devenit ici colo marmorat, verde-auriu-ruginiu, fotogenic.
 Ne luăm rucsacii pornind pe marcajul turistic refăcut, bandă albastră, spre tunelul Țibleș-Dragomirești de la Izvorul Rău. Într-o jumătate de ceas ajungem la confluența văii Prelucelor (de la NE) cu Izvorul Rău (de la S), locul de formare a v.Țibleș (numită Bradul mai jos de cabana silvică, după ce primește o serie de afluenți). De aici ne mai trebuiesc 40 min. pentru a poposi pe platforma de steril frumos nivelată la gura tunelului (646.16 m alt., cotă înscrisă pe betonul semicircular). Vizavi, dintr-o altă gură de galerie minieră țîșnește cristalin un abundent șuvoi de ape subterane care ocolesc fosta haldă de steril prin stînga, împreună cu v. Izvorul Rău născută la împreunarea versanților Arcer-Țibleș. Apele subterane din tunelul Izvorul Rău-Dragomirești sunt captate într-o conductă  de plastic de 100 mm și apoi, vine vorba, spre stația de preepurare nefuncțională, de fapt neterminată , sigur decontată intergral…de vreo 3 ani. Apa tunelului sare din conductă în mijlocul văii, sub haldă, e drept, vizavi de cele 2 bazine circulare de sedimentare-preepurare, goale. Sub ele, împrejmuită cu sîrmă ghimpată amenajarea tehnologică, construcțiile cochete dar pustii, lăcătuite. Ce locație teribilă pentru o cabană turistică  …din fondurile rambursabile ale Băncii Mondiale destinate închiderii minelor, amenajării ecologice a haldelor de steril …!
 Poposim și ne facem provizii de apă  înaintea asaltului serpetinelor fostului drum de TAF ce ne vor scoate într-o jumătate de ceas în Poiana Lungă, deasupra Piciorului Calului și pustiei acum stîne, pe an ce trece mai promiscue, noroc cu ștevia exuberantă  și urzicile luxuriante care estompează jegul. Soare fierbinte, nici urmă de nori. În spate auzim glasuri. Sunt parapantiștii clubului Gotech din Baia Mare, plus 5-6 porteri, tineri voinici de pînî-n treiyeci de ani din Groșii Țibleșului, tocmiți să le care seletele cu parapantele pînă în șaua Arcer-Țibleș (pentru 250.000 lei/ buc). Evazioniști fiscali și ăștia, sic! Unde ești tu S. Bodu, ca să-i taxezi vigilent, pentru a-i lăsa nederanjați pe majorii evazioniști naționali de miliarde lei (sau milioane euroi)?
 Spre NV vf. Hudin (1611 m) cu molidișul verde-întunecat crunt dijmuit de drujbe pe versanții V-SV-SE. La fel versanții similar expuși ai Hudieșului (1479 m) și Stregiorului (1472 m). Imortalizez scîrbit sinuoasele trasee de TAF, bej-lutoase, sinistre. Imediat apoi trag tradiționalul cadru pitoresc-inconfundabil spre stîncosul Arcer, cu cea dintîi găsită mînătarcă,  țeapănă, castanie, în prim plan. Frica de-a rămîne fără prici la Refugiul Arcer  ne dă ghes, cu toată arșița dinaintea amiezei. Urcînd caut la lizieră hribe dar nu dau decît peste unele vechi, abandonate de ciupercari și colonii picturale de Amanita muscaris, cu calote roșii pistruiate cu alb. Înaităm spre limba estică a poienei alpine, cu debutul culmii mai accentuate ce duce spre Arcer la dreapta. Acum începe adevărata aventură ciupercistică. Colonii de mînătărci bej-maronii, cu inconfundabil parfum, pitite sub cetina uscată sau ițindu-și pălăriuțile de sub rădăcinile puțin rămașilor în picioare, după furtuni, molizi. Rodul pămîntului se amplifică suind serpentinele vechiului drum tehnologic al IPEG Maramureș spre plaforma fostei sonde de prospectare, azi locația actualului  refugiu alpin. Sacul din pînză, pentru geologice probe, se umple repede cu tinere exemplare alb-cărnoase. În minte-mi vine amicul ing. geolog Dumitru Iștvan, cel care mi-l dăduse pe vf. Secu parcă, recoltînd iarna trecută înghețate colonii de  Pleurotus, el însă hălăduiește acum în M-ții Rodnei, pe la Izvorul Albastru al Izei și Tăul Muced de sub Bătrîna.
 În 3 ore de la plecare, fără a forța,  ajungem la Refugiul Arcer (12, 30 h), ușa e fixată-n lături cu un par de lemn, priciul, extins inestetic cu vechi uși din pod și un picior de lemn  înfipt în țeava fostei sonde, acoperit cu cetină uscată și mai puțină iarbă uscată, moale. Curățăm repede priciul de țepii , mii, cetinei, ne punem izolirurile și apoi, fiindcă se aud voci, ieșim la soare. Înnoptatul e asigurat de-acum, legea primului venit funcționează în atari condiții . Apare avangarda parapantiștilor, doi Icari cărîndu-și singuri povara aripii de mătase, ditai rucsacul de 15-22 kg. Imediat se ivește echipa porterilor care cerzuseră că au negociat căratul pînă în Poiana Lungă, nu pe Arcer, urmează alți patru zburători , cel mult cu un pet gol în mînă și, la urmă, aparținătorii lor, membrii ai familiilor deciși să suie pe Arcer și coboare per pedes la urmă. Ne întreabă de izvor, le dăm relații și sugerăm calea facilă de acces spre culmea alpină Arcer-Țibleș, locul viitoarei lor lansări.
 Rămași singuri prînzim. Brena ne anunță apariția unui intrus ce acoperă repede cadratura ușii cu silueta-i longilin- uscățivă. Are cel mult 43-45 de ani, cărunt , cu o secure-n mînă. Se confesează spunîndu-ne că a plecat de 40 zile  de pe meleagurile năsăudene ale Colibiței, inițial spre vf. Ineu via Culmea Curățel apoi pe Gărgălău-v. Anieș, ajungînd dinspre Agrieș lîngă izvorul de sub citadela de piatră a Arcerului în apropierea căreia, în niște steiuri stîncoase,  încropindu-și un refugiu în care înnoptează  ferindu-se de frig și intemperii cu pături, de mult a rămas fără bani sau alimente. Îl privim circumspecți, e civilizat, evident educat, spune că e un scriitor refugiat din lume …Poate o fi alienat mintal sau vreun urmărit general de poliție? Știe bine muntele, cică are și o hartă pe care și-a însemnat periplul montan solitar, ciudat. Știa și de primul Refugiu Arcer, mai mic, cochet, din bîrne de brad matisate muntenește cu licheni și mușchi împotriva vînturilor, ploilor, prăbușit de mulți ani sub povara troienelor, folosit apoi ca lemn de foc la mai recent construitul trainic refugiu. Pleacă aproape nebănuit după ce ne spuses că a curățat cu securea traseul spre izvor, venind în sprijinul turiștilor (turmele au coborît deja, stîna din Poiana Lungă era pustie). Ne pune pe gînduri acest haiduc contemporan. Descumpăniți,  terminăm prînzul, scoatem izolirurile în fața refugiului și ne punem la plajă. E imposibil să nu te oripilezi văzînd bîrnele pereților căbănuței transformați în graphitti de către cei ce au trecut pe aici. Nu a mai rămas vreun locșor (lemn-natur) nepîngărit cu cărbune sau , mai rar, cu cretă albă. Pînă și pe geamurile din sticlă, a ceea ce se voise poate a deveni cămară pentru provizii și bucătărie, citim www.alpinet.org 1427 m MTS (altitudinea refugiului determinată GPS) alături de www.amiciimunților.ro. Halal exemplu! Sunt scrijelite sau măzgălite cu înscrisuri și ferestrele din plastic translucid montate salutar abia de vreo 2 ani . Șarpanta din șindrilă prezintă găuri înspre vest, în curînd ploile, neaua topită , o vor putrezi o dată cu plafonul –altă piatră scrisă- și grinzile de brad apoi…adio refugiu alpin, binevenit, pîngărit de neoameni. Înspre est trunchiul unui molid poartă povara săgeții indicatoare cioplite barbar cu securea, deasupra ei reînoitul (binevenit) marcaj turistic punct albastru ce duce prin molidiși și mai apoi pe custura stîncoasă în susul piciorului vestic a Arcerului, spre vîrf.
 Întinși, auto-abandonați, pe saltele scrutăm albastrul nemărginit al cerului pe care deslușim evoluția acrobatic-fantastică a unui stol de rîndunele. Unde-li vor fi avînd măiestrele cuiburi de lut? În Larga, sau Groșii Țibleșului, la km distanță?  Vremea bună și termicele căutate de parapantiști, le vor determina să suie tot mai sus, în zări, devenind mirabili fluturi negri-argintii și-n final iluzorii pete de staniol sau mică răsucite-n aer. În vîrful unui molid apropiat , debordînd de violaceu-sîngerii conuri crude, patru forfecuțe ciugulesc delicioșii solzi-semințe, sporovăind. Gaițe gureșe dialoghează în timp ce nevăzute gheonoaie țipă strident sau bat reverberant toaca cu catifelat ecou. La un moment dat aud un ciudat vuiet,  ridic ochii și deasupra iată mogîldeață umanoidă atîrnînd ca un mușchi țigănesc în suspante, un parapantist ce-și strunește abil aripa verde fistic bordată cu cărămiziu. După o vreme se aud alții, spre v. Prelucilor. În fine, apare deasupra noastră ultimul care, după cîteva piruete ascendente pe nevăzutele termice, o va porni în avalul v. Izvorul Rău după ce ne salutarăm cu chiote. După o vreme coboară porterii cu care mai schimbăm cîteva cuvinte, ne spun că l-au vazut și ei pe ciudatul năsăudean  lîngă o vatră amenajată la izvor, poate pentru a aține calea întîmplătorilor trecători, alungîndu-și astfel vremelnic pustiul din jur, și probabil mai ales a celui din-lăuntru-i. În fine, coboară și aparținătorii Icarilor.
Magică dupăamiază. Țintind virtual, prin coborîtele-mi pleoape, cerul mă simt o vreme un debussyan faun , pradă reveriei reușesc pînă și să reconstitui mental-auditiv extraordinara partitură impresionistă.  Soarele coboară indecis, agățîndu-se lasciv-drăgăstos  de sulițele verzi-întunecate ale molizilor apoi, pe la 19, 30 , se îmbujorează și ia foc  mistuindu-se într-o orgiastică mare de flăcări. De sus ne veghează Luceafărul clipocind. Intrăm, ne băgăm în molatecele culcușuri de puf. O vreme mai percem griul tern al nopții de dincolo de geamurile lăptoase din plastic. Căptușit cu Dormicum,  Iancsi adoarme repede. O fac și eu într-un tîrziu, trezindu-mă pe la ora 23, ieșind amîndoi pe la 1 noaptea pentru a admira înstelata boltă demnă de 1001 de nopți. Auzul, simțurile în general, se acutizează. O șoaptă, un murmur, un scîrțîîit capătă hiperbolizante conotații încărcate de spaimă și mister. Cerbii încă nu și-au început concertul chemării drăgăstos-furibunde a boncănitului. Sau n-or mai fi fiind nici cerbi?
 Ne trezim la 6 dimineața cînd ieșim pentru a lua pulsul meteo al noii zile, constatînd că e ciudat de cald și o sepulcrală liniște. Pene sfacelate de nori albi se ivesc spre N și V de unde urcă spre bolta albastră și deodată, minune, capătă nuanțe roz bombon, cărămizii, sîngerii la răsărit. Soarele răsare la 6, 40 h. Adunăm catrafusele, ciugulim de musai cîte o felie de pîine cu unt, miere și gem de prune , bem cafea, ceai și la ora 7, 15 o pornim pe banda albastră și vechiul drum tehnologic spre obîrșia Izvorului Rău. De aveam rezerve de apă am fi suit pe punctul albastru , direct spre vf. Arcer. Așa o luăm pe drum, foarte  repede șocați de prăbușirile recente ale molizilor peste drum. Trăim o veritabilă cursă cu obstacole. Din păcate încă cîteva vijelii și limba de molidiș dintre drum și custura Arcerului va fi doborîtă , lăsînd versantul sud-vestic pleșuv și hidos. Cine să extragă și valorifice lemnul ?  E prea departe. Mult prea laborios și scump. O dovedește mulțimea trunchiurilor din anii trecuți. Ciupercăresc de nevoie, iscoditorii-mi ochi dînd la stînga rambleului drumului de tinere mînătărci frumoase. Urc, cobor, urc, cobor într-un obositor dar motivant  zig-zag de 45 minute în care mă încălzesc rapid. Tolba mea e plină. O umplu și pe a lui Iancsi pînă la izvorul și vatra de sub micro-cascada și citadela de piatră a Arcerului. Continuăm spre Izvorul Rău-obîrșie. Soarele începe să mîngîie creștetul stîncos, sud-estic, al Arcerului alungindu-se apoi leneș spre șaua ce conduce spre mamelonul înierbat al vf.Țibleș. Propun o năzbîtie, dacă tot avem timp din belșug iar ziua se arată superbă (ca arareori pe aici, o știm fiindcă am trăit furtuni, descărcări electrice, neguri, viscol, ger suind vîrfurile). Să urcăm pe jgheabul de avalanșă care coincide cu grohotul spălat de firul de apă vestic , născut sub vf.Țibleș. O facem, inițial derapînd pe bolovani sau urmînd o veche, inconstantă, potecă pastorală, ciugulind afine (pe aici în această vară pieptenele afinarilor nu a fost prezent), mai sus ciorchini de merișoare (coacăze roșii) , admirînd etajatele limbi albastre-cerneală de  Gentiana ascepiadea, descoperind pentru prima oară tufe și chiar insule de rododendron pe piciorul NV al Țibleșului, tot mai prezente pe măsură ce suim spre culme, fixînd grohoturile vulcanice  sur-ruginii, multe cu aspect de fagure de albine. Ne trebuiesc 50 minute pentru a atinge, o dată cu razele soarelui, culmea vestică a Țibleșului și vreo 15 pînă la crucea metalică de lîngă vîrf (1839 m). Panoramăm spre Groșii Țibleșului, Șatra lui Pintea, Gutîi, Văratec, M-ții Maramureșului dar alpinul spectacol măreț se desfășoară spre E-SE, dincolo de marea lăptos-văluritelor neguri de peste Fiad și Romului, Valea Sălăuței, dincolo de care  răsar dantelatele vîrfuri și culmi ale M-ților Rodnei. Ceva mai la sud, cu releul radio –TV în creștet, vf. Heniu, M-ții Bistriței și-n fundal, ca o geană întunecată, Călimanii. Aproape, mușuroiul fotogenic al vf. Bran, parțial umbrit, parțial de miere, cu versanții NV brăzdați de paralelele poteci pastorale tăiate-n ierburile alpine, afiniș și merișor. Ciudat sentimentul să știi că ai pășit (nu o dată) pe majoritatea acelor culmi și vîrfuri. Nu e mîndrie ci maidegrabă ceva de necrezut.
 Vrem aventură, irepetabil, și-atunci, după ce panoramăm spre S-SV-V conturînd viitorul parcurs de creastă de la stînga v.Țibleș, spre vf. Păltiniș, urmînd culmea Gorganelor (traseu făcut de noi în premieră demult,  cu Papa și Alex, fratele meu, poate, coincidență acum  de 11 sept., la aniversarea lui). E 9, 40 ora cînd începem coborîrea pe culmea alpină, stîncoasă-ierboasă la început, orientată V, cotind spre S pentru a coborî într-o primă șa, cu urme de foc turistic sau pastoral, scrutînd inutil culmile de sub vf. Bran în căutarea oglinzii neatinsului (încă) de noi Tău Negru, depășind o succesiune de muncei aliniați SV, drapați cu ienupăriș debordînd de albastre-dulci-eterate fructe, cotind ușor dreapta pentru a poposi, după 1, 20 ore (de pe vf.Țibleș) pe vf. Păltiniș (1518 m) marcat de o cruce-răstignire din beton, cu un pironit  Iisus bronzaliu și oribile  coroane de flori din plastic. Un stol de 9-11 potîrnichi e stîrnit de la dezmățul cu fructe de ienuperi de către Brena.   Mai jos, spre vf. Oușor (1489 m, numit și Țibleșul Mic) vom descoperi, după pauza de prînz și rehidratare, cofrajele aruncate de ctitori  în vegetație. Paradoxal, pe măsură ce nemernicii dferișează barbar munții de milenar protectorii codrii,  cruci de tot felul și pilde creștin sforăitoare sunt plantate drept sacre scuturi. Ipocrizie sau fariseism deșănțat?
 De aici o culme sudică se desprinde pentru a coborî în Suplai și Poienile Zagrei. Noi coborîm (la 11, 20 h) pe culmea vestică cu molidiș tînăr (la stînga e o cumplită defrișare de cîteva hectare, la ras) spre o poiană alungită, cu stînă în extremitatea vestică. Întîlnim un premarcaj punct cărămiziu, acesta dispare însă la prima șa, acolo unde  poteca se desparte. Cea pe care o vom urma noi duce spre stînă, cealaltă din stînga, pe care tocmai a suit un agreabil grup de adolescenți originari din Dej, vine dinspre Molișeț-Agrieș-Tîrlișiua. Din nou e cald dar, depășind incinta stînei pentru a continua pe culme, pe o potecă frecvent circulată, dovadă mulțimea înscrisurilor cioplite-n scoarța pîngăriților nemeritat fagi, beneficiem de umbra densă a codrului. Din păcate ni s-au dus rezervele de apă și aici nu dăm de izvorul tipic stînelor tradiționale. Ajungem la borna silvică VI/ 230, esențial reper, de la care schimbăm direcția de deplasare, urmînd spre  N un foarte lung picior de munte (Piciorul Zimbrului). Pădure de fag cu rari, impresionanți paltini, mai jos molizi uriași și frecvente doborîturi de vînt pe măsură ce altitudinea scade. La un moment dat, spre NE , se ivește Arcerul. Lîngă un trunchi putrezind de molid dau peste o teribilă ciupercă nemaivăzută de mine vreodată, cu diametrul de 35-40 cm, crescînd dintr-un picior cît un braț voinicesc,  etajată precum o varză, pelicula foto va conserva acest necunoscut nouă burete. Anterior observasem o altă ciupercă, conopidiformă, uriașă, cu parfum proaspăt de iască, emergînd dintre rădăcinile putrede ale unui fag uriaș.
 Doborăturile tot mai uriașe și dense, intercalate cu hățaș de mur, ne determină să abandonăm culmea vestică optînd pentru un versant abrupt, nordic. Auzim confluența văilor Preluci-Izvorul Rău spre care coborîm, traversînd valea la circa 150 m mai jos de aceasta și grohotișul de sub Piciorul Calului.  E ora 13, Iancsi nu scapă de o bălăcăreală accidentală în apa cristalină, călduță a Țibleșului. În 20 de minute ajugem la cabana silvică și mașina încinsă de soare. Picnicari se afumă la horinci și friptane, pe marginea văii. Ceva mai jos, la confluența Țibleșului  cu Izvorul Stegiorului, la pod, o rampă de încărcare pentru bușteni, stive imense de lemn (fag, brad, molid) trădează impresionanta desfășurare de (in) umane forțe menită să hăcuiască secularele păduri. Aici mai rar ajunge indezirabila mass media și dezmățul silvic e-n toi.
 O luăm către casă, salutăm în tranzit parapantiștii aciuați la umbra taberei lor, oprim la un izvor rece, bînd pe săturate, după care contnuăm spre Groșii Țibleșului și  salvatorul asfalt. Suind dinspre Tg. Lăpuș pe Dl. Pietriș aruncăm drăgăstoase priviri Hudinului și Țibleșului, treptat asaltați de nori de ploaie iar la ora 15, 30 intrăm în Baia Mare.
Author: Lucian Petru Goja
Uploaded by: Ioan Bîndeanu
Views: 8042, Last update: Thu, Sep 15, 2005



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Refugiul Arcer-Varful Arcer

 

Comment
Robert Rozenbaum Robert Rozenbaum, Fri, Sep 16, 2005, 4:51 am

Frumos prin Tibles. Am fost si eu chiar in ziua in care atit fost si voi. Cred ca, defapt sigur ne-am intalnit. Ne-am intalnit si noi cu " Omul Muntilor".
Bafta si ture placute in continuare!:-D

Comments for this article
Login or register to comment