De mai bine de trei luni ne tot gandeam unde sa ne petrecem revelionul si sincera sa fiu, anul acesta vroiam sa il dedic Pietrei Craiului. Zis si facut. Asa ca ne-am inhamat doi oameni la doi ruxaci si am pornit. Grija cea mai mare pe care am avut-o inca de la plecare din Bucuresti a fost ca nu vom gasi loc in refugiu si vom fi nevoiti sa inoptam sub cerul liber, asa ca, de sila-de mila am carat si cortul dupa noi, sa fie acolo, la o adica.
Directia? Piatra Craiului. Mai exact? Nici noi nu stiam prea bine. Aveam de ales intre Spirla, Diana si Grind. Singurele variante viabile, pentru ca de data asta eram hotarati sa evitam zgomotoasele cabane si inghesuiala dintre ani!
Ne-am hotarat sa alegem Diana de-abia pe interminabilul drum Zarnesti-Plaiul Foii, pe care am pornit plini de entuziasm si am sfarsit scarbiti de atatea masini imaculate si capabile care goneau prin gropi, improscandu-ne cu noroi si croindu-si drum catre Plaiul Foii.
Cu aproximativ 1km inainte de Plaiul Foii, la confluenta Vaii Padina lui Raie cu Barsa Mare, am facut stanga pe traseul marcat cu triunghi galben ce urca Valea Padina Ursului si iese in Curmatura Prapastiilor, sub peretii Muchiei Padina Popii.
Zapada era mica, de vre-o 5 cm, lucru bun la prima vedere. Partea proasta era ca sub stratul superficial de zapada se adunase de cu toamna un covor gros de frunze pe care se aluneca la tot pasul, pentru ca mai sus, in portiunea stancoasa, acesta sa fie inlocuit cu gheata. In concluzie am urcat mai mult pe branci, un pas inainte si trei inapoi pentru a ajunge, spre fericirea noastra, undeva in jurul orei 18, la refugiu.
Ce m-a surprins a fost faptul ca poteca nu fusese calcata inaintea noastra, deci cel putin pe acest traseu nu mai urcase nimeni de cateva zile. OK, poate gasim si noi loc in Diana!
Cand am ajuns in poienita, am dat de aceeasi liniste si impietrire. PUSTIU! Nu erau nici urme de oameni si cel mai linistitor, nici de animale.
Refugiul ne-a impresionat. Nu este pentru prima oara cand dormim intr-u refugiu de fibra de sticla, dar pana acum am intalnit doar din cele dotate cu un semicerc de tabla pe post de pat (vezi ref. Vf. Ascutit). Diana avea in schimb o "podea" putin suprainaltata de scanduri, care ne-a imbiat imediat la a ne face culcusul. Am apreciat mai mult decat pot descrie in cuvinte curatenia pe care am gasit-o (si am lasat-o) in refugiu, faptul ca nu existau nici inauntru si nici afara resturi menajere si faptul ca in refugiu mirosea frumos, a lemn si a cetina.
Noaptea a fost lunga. A inceput pe la ora 20 si s-a sfarsit a doua zi, la 11. Era destul de frig si nu ne venea sa parasim sacii, asa ca am gatit la repezeala pe primus sarmalele luate de acasa, de la bunica, lasand ceaiul pentru a doua zi.
Toata noaptea refugiul s-a scurs la propriu peste noi. De cat respirasem doi oameni in el, tavanul facuse condens si din timp in timp (cam o data la 5-10 minute) ne mai trezeam putin picurati... In rest, frig ca afara. Craticioara de aluminiu in care gatisem sarmalele o umpluseram de cu seara cu zapada, sa mai atenuam mirosul. Dimineata, zapada din ea se transformase in gheata. Noua ne-a fost destul de bine, noroc cu sacii de dormit!
Si uite asa a mai trecut o zi, si tot asa a mai trecut un an si ne-am vazut pornind spre Zarnesti prin Coltul Chiliilor, pe o ceata pe care o taiai cu cutitul si prin care se auzeau limpede, de sus de la refugiul nostru, cainii de la schit.
PS: si totusi am gasit niste urme!!! A doua zi dimineata, intre cele doua stive de lemne de langa refugiu, se plimbase un soricel... Asa ca nu am fost singuri.
La Multi Ani si ture frumoase tuturor!