Diaries - No name...

 Fisiitul unei raze singuratice rascolii amorteala arborilor scheletici.

 Ca si cum asta ar fi fost o promisiune pornira cu toti sa fosneasca, aruncind umbre stranii.

….Amagiti de trufia acelei raze se scuturau de aura iernii…vremelnic…

 Caleidoscop trist al luminii , rupt parca din seninatatea de o clipa a muribunzilor ,soarele se itea printre siluetelor lor descarnate…

 …….

 Pasii sunau straini impinsi parca de o forta nevazuta…

 Zumzetul atit de enervant al orasuluidisparuse undeva sub marea de nori.

 Cu simturile incordate ne miscam ca niste automate spre soare.

 Eram stingher, ma temeam de lumina , cerul ma apasa prea albastru si taios…prea adevarat si neiertator.

 Ma simteam ca un intrus ridicol si fricos…zapada si soarele pareau vesnice, iar eu eram inca ancorat in traiectoriile pe care mi le fixase orasul.

 Aidoma pelerinilor ce-si cautau credinta sub poavara mara a indoielilor, imi continuam drumul…,priveam spre cer, de acolo venea totul si ma coplesea.

 Timpul ramine jos… printre oameni.

 Oameni…suna ciudat, oameni si silabiseam vinzoleala de ginduri ce raminea in urma , ascunsa sub valurile de nori.

 Doar vocile orasului ramase agatate de ginduri ne fac nesiguri si tematori acolo unde toate au un rost…

 Apoi raminem singuri, asurziti de linistea stranie a muntelui, ramas nepasator la vuietul amar al sufletului, singuri apsati de durerea cerului dezgolit…fata in fata numai cu temerile si spaimele noastre…oglinditi fara scapare in sufletele deschise ca niste rani vechi…

 Apoi pacea se infasoara odata cu inserarea printre tancuri si gheturi, ascunzind umbrele, insinuindu-se in ochi si-n inimi ca sfatul unui batrin intelept.

 Noaptea , ca o nalucire de basm, ne ascunde ochilor neiertatori ai cerului…

 Somnul inchide rana sufletului…

 Doar visul chinuit se mai preface-n gind… si te trzesti speriat amintindu-ti ca esti doar om…