Diaries - Podragu - Raiul este pe pamant

Podragu - "Raiul este pe pământ"

Vă salut dragi alpinetzi.

Voi încerca să vă povestesc câte ceva din ieşirea de care am avut parte într-un frumos sfârşit de noiembrie în zona Turnuri-Podragu.

După mai bine de şase luni de când nu am mai depăşit cota 2000 câteva cuvinte mi s-au întipărit clar în minte: vreau să merg sus la munte. Când eşti hotărât obţii tot ce vrei. Am primit astfel verde din partea celor dragi şi iată-mă sâmbătă dimineaţa, 20 nov., la poalele Făgăraşului.

Am fost doar eu, dar am aflat, de data asta poate mai bine ca oricând, că de fapt niciodată nu am fost singur pe munte, Dumnezeu a fost tot timpul cu mine.
Prima sau a doua regulă pe care ti-o spune Salvamontul, pe care îl respect, sau cărţile de supravieţuire este să nu mergi singur pe munte. Respectă această regulă. La un moment dat vei intui însă că poţi trece mai departe de această barieră. Acest moment va fi determinat de o pregătire psihică şi fizică de excepţie care va face ca o călătorie la 2000 de metri, iarna sau vara, în orice condiţii, să nu fie mai riscantă decât o plimbare pe străzile unui oraş.

Am pornit spre cabana Turnuri la ora 8 cu gândul sus, sus, la Podragu.

Ninsese în noaptea anterioară şi un strat de zăpadă de 20-30 cm acoperea totul. Eram primul care călca stratul imaculat de nea. Totul îmi dădea impresia că mi s-a pregătit ceva deosebit. Cu toate că meteorologii anunţaseră viscol şi ninsori abundente pentru mai multe zile, ca prin minune, cerul era perfect senin, zăpada se aşternea curată înaintea mea, temperatura era optimă pentru urcat, -4C iar vântul doar adia din când în când. Să vă mai spun ce curat e aerul la munte? E ceva ce nu poţi înţelege decât dacă eşti acolo.

Atmosfera era de basm. Copacii mai tineri de pe marginea drumului forestier de pe valea Arpaşului se încovoiau sub greutatea zăpezii şi formau adesea adevărate porţi ce parcă îmi deschideau calea spre minunatele locuri de pe valea Arpaşului şi a Podragului.

Urcuşul, cinci ore până la Turnuri a fost plăcut. Am reuşit să ating un nivel la care orice urcuş, cât ar fi de greu nu mi se pare o povară ci o experienţă plăcută care întregeşte plăcerea de a fi la munte. La fiecare pas simţeam o stare de bine în tot trupul, inima, plămânii şi muşchii funcţionau de parcă pentru asta au fost făcute. La urma urmei cred că trupul nostru a fost creat pentru mişcarea în natură şi nu pentru a sta în faţa calculatorului sau pentru alte activităţi sedentare.

Pentru cei care nu cunosc poteca spre cabana Turnuri, traseul este mediu fără dificultăţi. Traseul, triunghi roşu, este bine marcat şi se poate parcurge cu puţină atenţie şi la lumina lanternei. Din Victoria este circa o oră până la intersecţia cu drumul forestier valea Arpaşului şi de aici încă aproape o oră pe acest drum până la capătul lui de unde începe poteca ce urcă spre Turnuri. La 30-40 de minute de intersecţia menţionată este un indicator spre cabana Turnuri. Această potecă nu e recomandată deoarece fiind puţin umblată starea potecii şi a marcajului sunt deteriorate. Aşadar, la acest indicator se merge înainte, pe drum, marcajul fiind prezent şi pe această variantă.

De la capătul drumului, poteca ia altitudine pe versantul estic al văii Arpaşului şi apoi se înscrie pe curba de nivel traversând succesiv câteva văi ce vin din înalturile muchiei Tărâţa.

După circa o oră, am ajuns la valea Podragului. Poteca traversează Podragul şi continuă pe valea Podragului de o parte şi de alta, pentru o oră jumate, până la cabana Turnuri.

Cu puţin înainte de a intra pe Valea Podragului am observat pe potecă nişte urme de paşi. De unde apăruseră oare căci până atunci eu călcasem primul zăpada... La o privire mai atentă am observat că urmele erau rotunde, aveau şi amprenta unor gheare şi erau proaspete, deci... ursul fusese înaintea mea nu cu mult timp. Petarde nu aveam, spray cu piper nici atât, îmi rămânea doar fluierul cu ultrasunete şi încredere în teama ursului faţă de om. Din fericire contactul de gradul 0 nu a avut loc iar urmele au părăsit poteca o sută de metri mai încolo.

La cabană m-au întâmpinat trei câini vânjoşi care l-au atenţionat foarte răspicat pe cabanier că cineva sosise.

Cabanierul mi-a lăsat o impresie plăcută, la fel şi curăţenia şi felul în care e întreţinută cabana. Nu am povestit prea multe, şi ar fi de notat o remarcă a lui: adevăraţii oameni de munte sunt mai mult pe munte decât în faţa calculatorului, asta vizavi de criticile nefondate de pe Alpinet care fie nu agreau tarifele cabanelor Turnuri-Podragu fie criticau starea şi administratrea acestor cabane.

Cazarea este 120-150.000/noapte. Eu zic că e un preţ mai mult decât rezonabil.

Starea vremii care dădea semne de vizibilitate redusă şi viscol în căldarea Podragului m-au determinat să amân pentru a doua zi ascensiunea spre Podragu. La acestă decizie cred că au contribuit şi picioarele mele care dădeau semne de oboseală, nemaiavând antrenamentul de altădată.

Până a doua zi m-am odihnit din plin la cabana Turnuri.

Duminică dimineaţa m-am trezit cu noaptea-n cap hotărât să ajung la Podragu. Dar la ora 6: 30 vântul bătea şi era negură în sus. Noaptea mai adăugase 5 cm de zăpadă. M-am resemnat şi am hotărât să mai aştept, să văd cum evoluează vremea, ştiind de prevestirile meteo cu viscol şi vreme rea. Pe la 8 erau semne de înseninare aşa că am hotărât să plec doar până sus la Podragu, fără rucsac şi să mă întorc pe acelaşi traseu. Probabil cea mai înţeleaptă decizie ţinând cont de starea vremii şi faptul că eram "singur". Varianta propusă de acasă era Podragu-lacul Podrăgel-valea Arpaşului. Poate altădată.

La 9 am plecat voios spre Podragu, bineînţeles pe traseul de iarnă pe care îl cunoşteam destul de bine. Mergând, mi-am amintit un sfat înţelept care spune să mergi vara pe traseele de iarnă, asta pentru cei care nu stau iarna în faţa sobei...

Traseul de iarnă spre Podragu e bine marcat cu stâlpi, asta pe vreme bună căci în condiţii de vizibilitate redusă trebuie să cunoşti foarte bine traseul.

Un singur stâlp ar fi lipsă şi anume la intrarea în traversarea cea mai largă a unei văi, înainte de ultimul prag spre căldarea Podragu. Aici nu cred că am găsit punctul optim de intrare în traversare dar m-am descurcat acceptabil având în vedere că zăpada nu era foarte mare. Probabil că aş fi pierdut o jumătate de oră cu tatonări dacă zăpada era mai mare.

Au fost locuri, puţine, unde am intrat până la brâu, în rest alternativ, gleznă şi genunchi.

Cu mici eforturi am reuşit să ajung după două ore în căldarea Podragu. După părerea mea acestă căldare este una dintre cele mai frumoase din Făgăraş iar pentru mine este în Top 3 alături de Galeş şi Bucura. Probabil că la fel au gîndit şi alţii care au construit aici, la 2100 m o cabană atât de solidă şi frumoasă cum e Podragu.

Pozele nu vor dezvălui niciodată farmecul acestei zone, extraordinară atât vara cât şi iarna. Dacă nu ai fost aici merită să-ţi faci următoarea rezervare la munte pentru Podragu.

După o jumătate de oră de ascensiune prin căldarea  Podragu am ajuns la cabană. Cabana este închisă în perioada 1 nov - 30 mai, putându-se folosi refugiul amenajat într-o anexă a cabanei.

Lacul Podragu era complet îngheţat şi acoperit de zăpadă. Mi-am amintit câtă frumuseţe dă acest lac căldării Podragu vara şi ce plăcut e să stai cu cortul pe malul lui.

O scurtă pauză şi am pornit mai sus, spre şaua Podragu, încă accesibilă cu condiţii minime de precauţie.

Vremea era relativ stabilă, cu plafonul de nori la circa 2500 m, fără semne de înrăutăţire.

Din când în când, o rază de soare lumina locurile curate şi sfinte care mă înconjurau. Tot timpul mă invada o bucurie nespusă că am privilegiul să fiu aici. Privilegiu, pentru că asemăn locurile acelea cu o parte din rai în care mi-a fost permis să intru şi să intuiesc puritatea Dumnezeiască.

La trei ore de la Turnuri eram în şaua Podragu lângă cel mai îndrăgit marcaj: banda roşie.

Nu îmi venea să cred că am reuşit, că mi-a fost permis să ajung aici în condiţii se siguranţă. Peisajul era superb, puţin estompat de plafonul de nori, la fel de superbe amintirile care te năpădesc din traseele de creastă parcurse în trecut.

Am mulţumit pentru această binecuvântare şi după o pauză de 15 min am pornit înapoi spre Turnuri, impropriu spus înapoi, căci întotdeauna mergem înainte. Gândurile mi se îndreptau de-acum doar spre soţia şi băieţelul care mă aşteptau cu drag acasă.

Coborând prin căldarea Podragu cerurile se închideau şi vremea devenea tot mai închisă. Să fi fost o coincidenţă faptul că vremea a fost stabilă şi frumoasă exact atâta timp cât a durat ascensiunea mea? Sau a fost cu dedicaţie pentru mine, eu fiind singurul suflet care a trecut pe acolo în acea zi... Şi asta nu e tot. Vremea s-a închis dar a rămas în condiţii acceptabile pentru coborâre. La cinci minute după ce am ajuns la cabana Turnuri, când am ieşit după apă, ningea abundent şi în sus nu se mai vedea nimic...

Revenind la coborârea Podragu-Turnuri, rafale puternice de vânt spulberau zăpada fină şi te luau prin surprindere şi fără să vrei inhalai acea zăpadă spulberată. La jumătatea coborârii am simţit că ceva nu e în regulă cu respiraţia şi o căldură deosebită ce parcă aducea cu o stare febrilă îmi învăluia trupul. Senzaţiile erau foarte fine, totuşi începusem să mă gândesc dacă nu cumva o să mă îmbolnăvesc când voi ajunge acasă, dacă voi face pneumonie, ce va zice soţia mea şi uite aşa am ajuns să am moralul mai aproape de pământ iar fizic simţeam o slăbiciune în tot corpul.

Înainte de ultimul prag spre cabana Turnuri este o cruce în amintirea unui tânăr de 33 de ani dispărut în 1980. (Pe cruce este inscripţionat "Hanorac portocaliu / Pe drum pustiu / Bucuros aş fi / De te-aş întâlni"). M-am oprit şi m-am rugat în câteva cuvinte pentru iertarea şi odihna acelui suflet. Am făcut câţiva paşi şi DEODATĂ am simţit o schimbare bruscă în mine: gândurile pesimiste dispăruseră, optimismul şi o stare de bine m-au învăluit iar trupul îl simţeam din nou în perfectă stare. Am realizat aproape instantaneu că cineva m-a ajutat. Dacă semnele de oboseală erau sau nu grave, asta pot pune sub semnul întrebării, dar sunt SIGUR că acel Hanorac portocaliu m-a ajutat. Unii ar numi această întâmplare ca paranormală, eu prefer să-i spun minune.

Dacă crezi în viaţa de apoi atunci câteva gânduri bune pentru semenii noştri dispăruţi din motive mai presus de înţelegerea noastră, pe cărările pe care călcăm şi noi, nu pot decât să fie bine primite acolo Sus.

Traseul Turnuri-Podragu şi retur a durat doar cinci ore, dar au fost atât de intense şi pline de bucurie de parcă a trecut o zi întreagă.

Nu am avut probleme cu frigul şi vântul care altădată m-ar fi chinuit, echipamentul aproape perfect şi-a făcut datoria, eram uscat şi odihnit. Despre echipament aş spune aici doar câteva lucruri: nu purta goretex decât dacă vântul bate tare, altfel "garanteed to keep you dry" e praf în ochi iar dacă eşti activ şi urci din plăcere, un polartec windpro îşi face toţi banii. Dacă eşti începător, un bun început ar fi să renunţi definitiv la bumbac, lână şi puf în favoarea produselor de calitate din poliester care au proprietăţi net superioare.        

La ora 15  am început să cobor spre Victoria. Ningea ca-n poveşti. O coborâre plăcută, nu mă grăbeam, savuram fiecare clipă petrecută printre brazii pe care îi consider buni prieteni vechi. În ultima porţiune de coborâre, înainte de a ajunge la drumul forestier am folosit lanterna. Drumul forestier l-am parcurs la "lumina" nopţii, fără lanternă, un drum acoperit de zăpadă este relativ uşor de parcurs şi pe timpul nopţii.

După 4 ore si jumătate eram aproape de Victoria unde lăsasem maşina, iar câteva ore mai târziu i-am regăsit acasă pe cei dragi.

Vă doresc numai bine şi să aveţi parte de munte.

Catalin Strava

Mediaş, 22 nov. 04

catalin.strava@romgaz.ro