"Intre Prolaz si Gura Comarnicului, Cheile Carasului sunt de o salbaticie
uluitoare. Peretii calcarosi se inalta cu 150-200m deasupre apei si se
apropie uneori pana la doi metri. In albie se afla locuri unde apa are
adancimi de 10-15m." - citat din Vasile Sencu, Muntii Aninei (MN17).
O fraza care m-a facut curios numai cat am lecturat-o. Imi doream sa
strabat acele locuri.
Ocazia s-a ivit... Plecam vineri 19 septembrie 2003, seara.
Dupa un drum rapid pana la Resita, o las mai moale pe serpentinele
Domanului. E intuneric deja cand cotim stanga pe drumul de Iabalcea.
Suntem 4, ii debarc pe Claudia si pe Cata cu bagaje cu tot in drum
si merg pana in sat sa parchez masina. In Iabalcea la prima casa o gramada
de masini, ale colegilor mei. Sper sa se fi descurcat sa ajunga la Prolaz.
Ma intorc cu Cristina, ne recuperam rucsacii si la drum.
Gasim f. usor drumul ce urca spre salasul din deal. Linia de inalta
tensiune de alaturi ne este reper sigur. Ajungem in sa, este noapte, trecem
printr-o livada, practic aici poteca deja se ingusteaza si apare marcajul.
Aprindem lampile.
Coboram usor in depresiunea Prolazului, cei de jos ne remarca si ne
fac semnale luminoase. Mai sunt trei licurici undeva pe coasta dealului,
intarziati ca si noi ce-si cauta drumul in noapte. La ravena din padure
cotim direct in jos spre albia Carasului pe scurtatura stiuta.
Ne intalnim cu trupa. Vreo 9 corturi, multi necunoscuti.
Din pacate campasera la primul loc mai drept, departe de izvor si mai
cu seama, langa stalpul "Proprietate Privata -Nu Campati". Decat sa merg
singur cu cortul pe malul celalalt, mai bine cu turma... pana la urma proprietarul
nu are ce face si ne lasa acolo, si noi suntem cuminti si facem focul intr-o
vatra mai departe de terenul lui.
Stam la foc pana avem ce arde, apoi la somn. Noaptea pe la 3 fac o
excursie la izvor cu Cristina ca-i e sete.
Dimineata iarba e plina de roua. Dupa 9 soarele ne scalda cu blandete.
Lumea se trezeste greu.
