Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

"Muntii Carpati" Magazine - Țibleș, final de noiembrie

Bookmark and Share

Țibleș, final de noiembrie
Petru Lucian Goja (Baia Mare)


      Sîmbătă 29 noiembrie, ora 5, semilună, cer înstelat. Între orele 6-7 nori negri cotropesc cerul. La 7-7, 30 admir un fantastic răsărit, cu gene sîngerii. La 10, 30 primii stropi de ploaie, cer plumburiu, exceptînd E-SE. La 10, 45 plecăm spre Țibleș, cu Iancsi Moldovan și Mihai Gheție. Aversa devine mai consistentă, fereastra de senin continuă să se mențină la dreapta Gutâiului, Șatrei lui Pintea. Dincolo de Copalnic Mănăștur abia mai picură, pe Pietriș e senin, soare deasupra Țării Lăpușului.
      Hudinul, Țibleșul se conturează ca-n palmă, cu golul alpin ocru-bej, fără zăpadă. Turme mari de bivoli pasc, de fapt mai mult se plimbă, la apropierea de Suciu de Jos. Din Groși Țibleș cotim dreapta, în amontele Văii Bradu, spre Greble și apoi spre cabana silvică, încă în construcție, Țibleș. E soare, relativ redus trafic forestier în ultima porțiune. La 12, 35 ajugem la cabana silvică, pustie, pregătim bagajele. La 12, 50 pornim spre refugiul Arcer. E soare. Frumoasă, curată, cristalin povestitoare V. Bradu. În față, după aproximativ 30 minute, apare Picioru Calului, imediat și Grohotișul, devenit de cîțiva ani carieră. În urmă cu 30-35 de ani suiam, cu Papa, Alex și alții, de la Grohotiș pe o potecă sinuoasă direct pe culme, spre Poiana Lungă, în drum spre primul refugiu Arcer și apoi spre Vf. Țibleș. După ce I. P. E. G. Maramureș a amenajat drumul tehnologic spre Izv. Rău - tunel Țibleș - Dragomirești și ulterior un drum de CTZ-TAF pînă în Poiana Lungă - refugiul Arcer, accesul turistic s-a orientat spre acest parcurs, mai lejer.
      Căutăm cu obstinație traseul fostei poteci, pentru o eventuală abordare directă a Piciorului Calului. Nu vedem decît ceva șerpuiri de drumuri de TAF, pe versantul sud-vestic, mai sus lăstăriș obraznic de fag, cioate, răgălii. Renunțăm, continuăm spre fostul șantier I. P. E. G. - tunel Țibleș. Remarcăm ordinea deosebită din ultima vreme, amenajarea cursului văii, haldei de steril, neterminata stație de epurare a apelor subterane și o construcție adiacentă, dispariția vechilor utilaje miniere ruginite, stației de compresoare/ trafo... Facem provizii de apă și suim serpentinele (patru volte ample) spre Poiana Lungă. De la cabana Țibleș pînă aici am făcut 2, 20 ore. Cîteva păpădii își etalau portocaliul primăvăratic pe drumul înierbat, acaparat de lăstari de fag. Soarele continua să ne gratuleze din dreapta, cu raze oblice. Ideal timp de parcurs.
      Spre est trona Arcerul, cu surul grohotiș, sinuoasa custură stîncoasă drapată spre nord-vest cu ienupăriș verde întunecat, vîrfurile mamelonate, pajiștea alpină bej-ruginie, pudrată cu zăpadă pe un versant nordic al Vf. Țibleș. Superbe roș-violeturi ale făgetului cu mugurii alungiți, lumînările verzi întunecate ale molizilor, zveltele siluete ale brazilor candelabru. Încîntătoare priveliștea spre V-NV, de la Vf. Hudin (1611 m), punctat de cîteva grohotișuri sudice sure, în continuare culmea înșeuat împădurită, dominant cu făget, mai rar paltin, spre Vf. Hudieș (1479 m), Strejior (1472) și Tomnaticu (1483), de acolo legătura cu Arcerul. Frumoasă stîncăria cu turnuri etajate a Vf. Pietrelor. Evident pustie stîna din Poiana Lungă, nespus de neîngrijită, total dezordonată, arsă de brume zona staulelor acaparată de ștevie. Continuăm spre refugiu, remarcînd că molizii doborîți cu drujab-n în iunie, peste drum, sînt tot acolo, netransportați spre valorificare. Între timp furtunile le-au mai adăugat cîteva doborîturi. Excelent marcajul turistic bandă albastră, debutat la punctul control Groși Țibleș, realizat probabil în iulie a.c. După trei ore de la plecare poposim la refugiul Arcer, constatînd esențiale modificări. Golul de ușă dinspre nord, obturat cu scîndură de brad, cel de acces dinspre sud închis cu o ușă, ferestre dotate cu geam plastic, prins ingenios cu șipci, din păcate fereastra sudică și nordică a podului, ca și luminatorul vestic, deschise (de regulă dormeam în pod). Destul de multă mizerie pe platoul din față, ceea ce dezolează e graphitty-ul cu cărbune de pe pereții exteriori, interiori, tavan, pod, șarpantă. Ce frumos era refugiul la început, cu pereții din bîrne cioplite și culoarea natural patinată, bronz-aurie, dar...
      Intrăm, un prici de trei persoane a fost amenajat în colțul din stînga, o sobiță plasată în cel din dreapta. Ne debarasăm de rucsaci, amenajăm la repezeală o măsuță, ațît focul, ardem din mizerii ce se pretează. Rafale scurte de vînt răbufnesc în sobă, afumîndu-ne, mai ales pînă cînd aceasta se încălzește și iradiază plăcută căldură, cu parfum de rășină. Ne întrebăm cît va reziste refugiul inconștienților care, beți, supraîncingînd soba, vor incendia adăpostul. Din păcate sînt o groază de exemple similare în toate masivele montane ale României.
      Ne mai gîndim o clipă să campăm în pod dar lipsa geamurilor, curentul ne fac să renunțăm. Focul își face simțite binefacerile, în refugiu e din ce în ce mai plăcut, stăm lejer, în tricou sau cămașă. După ce ne-am pregătit culcușurile, sacii de dormit, ne punem să cinăm, depănînd avalanșe de amintiri, refăcînd trasee, visînd la altele. Soarele a apus într-o fantă de zare decupată-n nori, imediat răsar semiluna-n creștere apoi, una cîte una, stelele. Liniște desăvârșită, subliniată de murmurul Izvorului Rău, spre sud-vest, alteori de foșnetul molidișului răsfirat de trecerea tandră a unei brize. Lumînările conferă, cu zbaterea roșiatică a flăcărilor, un plus de farmec serii de noiembrie.
      Ne culcăm devreme, e beznă, adoarme și focul în vatră. Ne trezim pe la ora 23, 15 cînd ieșim pentru a admira cerul, Calea Lactee, Casiopea, Cloșca cu Puii, Marte... O pîclă vagă alunecă peste stelara dantelărie a cerului. Dinspre Greble - Groși Țibleș străbat spre noi, purtate pe valuri de vînt, arare lătrături de cîine. Sînt sigur că vremea se schimbă. Peste noapte, cîteva raiduri de averse clipocesc sau bat darabana în șarpanta de draniță.
      După ora 6, zorii mijesc cu greu. Ies pe la 6, 30. Jale. Negurile au ascuns muntele, burnițează mărunt, un frig umed e sporit de intensificările de vînt. Transmit vestea colegilor care-și imaginează că glumesc. Ies și ei, pe rînd, luînd act de schimbarea vremii, totul, de-acum încolo, părînd ratat. În lipsă de altceva mai bun, mizînd și pe intensificarea vîntului și dislocarea nebulozității, ațît focul, prînzim, adunăm bagajele. Ora 8, 50, nici o schimbare, dar decidem să facem o plimbare spre izvorul cascadă de la sud-vest de Arcer, în continuarea marcajului bandă albastră, poate, poate...
      Drum punctat de tuf vulcanic, găunos fagure pietrificat de milenii, ruginiu sau sîngeriu, molizi scuturîndu-și lacrimile ploii nocturne, mai încolo valuri de neguri prăvălindu-se-n năvalnici vălătuci spre avalul Izvorului Rău. Vizibilitate la maximum 50-75 m. După vreo 15 minute, la stînga se aude susurul izvorului, filiformă cascadă. Deși e la 50 m de noi, nu se vede. Continuăm spre sud-est, dînd de fundul pîlniei formate spre nord de un versant accidentat al Arcerului și spre sud de un versant nordic, extrem de abrupt, al Țibleșului.
      Izvorul Rău taie poteca, dinspre est spre vest. Ezităm. De vină e doar vitregia vremii, invizibilitatea generată de densele neguri. Decidem să suim în șaua dintre Vârfurile Arcer și Țibleș, poate că acolo culmea va fi fiind degajată de intensificările de vînt. Urcăm direct pe Izvorul Rău, apoi continuăm pe limbile de grohotiș, în cele din urmă prin pajiștea alpină cu smocurile de iarbă uscate transformate de lapovița și apoi ninsoarea nocturnă în milioane de arici aliniați întru hibernare pe povîrniții versanți. Tufele de ienupăr, scunde, rotunjite, drapate cu zăpadă, rarii molizi pitici, frecvent răvășiți de vînt, abia se demarcă, misterioase siluete, din marea învăluitoare de neguri. După o oră de la plecare sîntem în șa.
      Nici vorbă de vizibilitate. O luăm la stînga, spre Arcer. Pe versanții nord-estici depozitele mai vechi, din precedentele ninsori, în plăci groase, cu glazură de gheață, conturează culmea, nivelînd depresiunile. Sub raport peisagistic nimic nu pare să justifice decizia, efortul nostru. Ajungem pe Vf. Arcer după 1, 15 ore de la plecare. Vîntul umed se intensifică. Undeva departe, spre Valea Someșului - Depresiunea Dejului, se conturază o alungită geană de lumină, mai spre est soarele pare a încerca crearea unei breșe, lumina crepusculară abia răzbește, dispare imediat, subit totul se metamorfozează, consecutiv unor neașteptate animări de fronturi nebuloase și brutali curenți. Depresiunea dintre Țibleș - Arcer, parcursul Izvorului Rău se despovărează de neguri, o imensă mare de nori văluriți, hiperbolizată plapumă întinsă peste umerii roș-violacei ai făgetului, se modelează magnific în fața noastră, spre sud-vest.
      La o a doua rafală se degajă platforma-steril șantier I. P. E. G. - tunel Țibleș. Întreaga depresiune pare a fierbe gheenic, spre nord-vest, aproape că apare căciula de molid și jnepeniș imens a Hudinului, subit, ca într-o joacă de stafii, apare-dispare piramida ascuțită a Țibleșului, precedată de un guler-cornișă albă, vag, difuz, abia intuibil de către aceia care cunosc acest minunat munte în toate anotimpurile. Se conturează și un picior sud-estic al Vf. Bran.
      Dinspre Acer spre Dragomirești abia se descoperă o culme, mai spre nord, precedînd Tomnaticu, se ivesc două vîrfuri arid stîncoase, mai scunde, ale Arcerului. Pentru cîteva clipe deslușim vag conturul potecii ce coboară de pe Arcer la vest, urmărind custura, pe vechi (de vreo 40 de ani) marcaj turistic punct albastru, spre refugiul Arcer. Nu coborîm însă pe acolo, posibil zăpada nopții generînd alunecușuri în porțiunile mai delicate. Spectacolul măreț, wagnerian, pare a se fi terminat, returnăm așadar, pe culmea ce duce spre Vf. Țibleș, învăluiți de aceleași dens-lăptoase neguri.
      Rafalele de vînt au ostenit, apoi sucombat, posibil ca de acum încolo nebulozitatea să se înscăuneze definitiv în văi și culmi. Nesperat, și de această dată, ne-am trăit/ valorificat puținătatea șanselor surprinzînd un Țibleș ca niciodată. Coborîm spre fundul pîlniei, la obîrșia Izvorului Rău, alunecînd adesea pe panașele/ smocurile de iarbă înaltă, căptușite de nea umedă, ceva mai jos controlînd derapajul pe limbile sure de grohotiș. După 2, 20 ore de circuit ajungem din nou la refugiul Arcer.
      Ne ajustăm fericiți bagajele, ne rehidratăm cu suc de lămîie apoi o luăm, fără grabă, spre Poiana Lungă. Perspectivele se estompează, negurile-și reintră în drepturi. Nu coborîm serpetinele spre tunel Țibleș I. P. E. G. ci continuăm spre vest, pe fosta potecă pastorală și turistică de pe culmea Piciorul Calului. La stînga, făget matur, intercalat cu monumentali paltini, mai rar cu molid și brad, la dreapta o vastă zonă defrișată, plantată cu molid, invadată de lăstăriș de fag, mur, loză, zmeuriș. Frecvente urme de cerbi și ciute, exemplare mari, dovadă amprenta copitelor, cît una de măgar, ierburi retezate de incisivii nevăzutelor cervidee.
      Poteca e bine conturată, pe alocuri bolovănoasă, mai încolo se transformă-n culoar îngust, prin obraznicul făget scund, tînăr. Ici colo căpițe/ clăi din frunzar de loză... vechi de doi ani, pentru cervidee, mai jos clăi de rogoz/ mohor și hrănitori menite să ajute sălbăticiunile să surmonteze cumplitele ierni de aici. Continuăm, sperînd să dăm de poteca existentă în urmă cu 3-4 decenii. Dispărem în lăstăriș, probabil trebuise să facem mai spre stînga (SV) în loc treptat dreapta (V-NV). Un drum abrupt și înierbat, de TAF, pare a acompania piciorul. Sceptici, îl urmăm, repede ne dăm seama că se va flexa spre N și apoi NE, conducîndu-ne spre Pârâul Calului, afluent al Prelucelor ce spală poalele estice ale Piciorului Pietrei, facil recognoscibil datorită celor trei turnuri stîncoase în scară.
      A face corecția traseului spre vest, direct prin lăstărișul dens perie, de fag, intercalat cu molidiș tînăr de 15-20 de ani ar fi absurd. Urmăm serpentinele drumului, conștienți că în afara schimbării parcursului nu am cîștigat (ca distanță) nimic. Ne răsplătește cu prisosință însă cascada lungă de 35 m, înclinată la 30-35 %, săpată-n negre stîncării, pe Pârâul Calului. Începe să picure după ce ajungem la Grohotiș, acolo unde Pârâul Calului se împreunează cu Izvorul Rău, dînd naștere Văii Bradu.
      Aversa blîndă își face apariția, acompaniindu-ne mai bine de 35 minute, pînă la cabana silvică Țibleș. Acolo plouă ca lumea. Pornim spre Baia Mare. Țibleșul, Hudinul par că nu există. Dincolo de Tg. Lăpuș nu mai plouă, Șatra lui Pintea, Pietrișul ne fac cu ochiul, imediat se naște proiectul unei viitoare ture de iarnă. La ora 16 ajungem la Baia Mare.
Author: Petru Lucian Goja
Uploaded by: Cătălin Olteanu
Views: 10021, Last update: Tue, Dec 2, 2003



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Satul Fiad-Valea Fiadului-Piciorul Negru-Varful Tibles

 

Login or register to comment