Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Toamna in Cozia

Bookmark and Share

Toamna in Cozia

"Nu e obligatoriu sa fii de acord cu mine. Dar ar fi mai rapid asa." Albert Einstein

Cine stie ce va aduce viitorul e cel mai sarac om din lumea asta. Asa ca iata-ma trezita in mijlocul orasului la o intalnire cu un om despre care nu stiam absolut nimic si in compania caruia se presupunea ca imi voi petrece doua zile pe creasta Coziei. Intalnirea scurta dealtfel, a adus ceva informatii pe care mintea mea avea sa le proceseze abia a doua zi. Zis si facut, o facem si pe asta; era ocazia pe care o asteptam de doua luni, ocazia de a scapa iar de orasul asta! Nu prea ma interesa pe mine cu cine o sa merg, unde, sau in ce conditii. Important era ca se ivise portita de evadare si aveam de gand sa o folosesc la maxim. E adevarat ca am incercat sa conving cativa sa ma insoteasca, dar nici o sansa! Parca pe toti ii lovise lenea, problemele sau pur si simplu nu aveau chef. Ba ca asteapta pana cade zapada si merg, ba ca am treaba in cutare si cutare loc, ba ca ii anuntasem prea tarziu (ca daca i-as fi anuntat mai devreme veneau de nu mai puteau, las ca stiu eu!). Si uite-ma in gara la ora 4 si ceva dimineata singura cu rucsacul in spate si necunoscutul in fata. In compartiment ma asteptau trei oameni porniti pe acelas drum cu mine. Primul moment de uimire a venit in momentul in care Claudiu mi-a aratat din tren muntele pe care urma sa urcam. Nu pot sa spun ca a fost o surpriza totala, mai fusesem in masivul Cozia dar de mult si atunci nu indraznisem sa ridic privirea spre cer. Se vedea in departare un varf ce nu se deosebea cu prea mult de fratii lui, poate doar putin mai inalt. Adevarata lui frumusete aveam sa o cunosc ceva mai tarziu. Acum o luna avusesem ocazia sa vad masivul de sus, de la 1500 metri deasupra lor intr-un zbor de distanta cu planorul. Am avut noroc de o vizibilitate aproape perfecta. Parangul si Fagarasul in adevarata lor splendoare. Nu stiu daca va puteti inchipui cat de frumos poate sa fie. Marele meu regret a fost atunci ca nu m-am putut apropia mai mult de ei (aveam nevoie de altitudine, iar curentii ascendenti erau putini si tare incapatanati). Iata ca acum urma sa fiu atat de aproape de ei.....

Tot drumul pana la schit am visat cu ochii deschisi; defapt mintea mea incerca o comparatie intre ce vazusem atunci, acolo sus, ce simtisem in acele ore si ce vedeam acum. Impresiile erau complementare. De multe ori uitam de cei din jurul meu, gandul zbura catre inaltimi si ramanea acolo sus mult timp, intre creste. Aveam nevoie, tanjeam de mult dupa o asemenea libertate, chiar daca de multe ori nu realizam. Doua lucruri in viata asta imi pot indeplini dorinta libertatii depline, doua lucruri care imi trezesc la viata si ultima celula a corpului meu: zborul spre inaltimi si muntele. Visarea mea a fost intrerupta de apartia manastirii Stanisoara.

Toti vroiam apa rece, apa curata de munte, asa ca primul calugar intalnit a fost abordat rapid. Claudiu ma avertizase pe drum ca cei de la schit sunt putin cam reci cu strainii,  insa tot nu intelegeam de ce se uita asa de speriat calugarul la mine. Dupa ce am umplut sticlele cu apa, am taiat-o prin curtea manastirii spre iesire. Aici a fost si mai crunt: calugarii faceau cale intoarsa cand ne vedeau sau ne ocoleau de la distanta; unul chiar si-a facut semnul crucii cand a trecut pe langa mine. Inca nu intelegeam ce se intampla, nici eu, nici restul grupului. Abia cand am inceput a doua parte a traseului am rezolvat enigma: plecasem din Craiova cu un hanorac pe mine care avea pe el mare si clar o poza, si anume doamna cu coasa intr-un cimitir. Imaginati-va reactie pe noi!

De la schit am facut o escala la cascada din apropriere (cascada Gardului). Eu nu am ajuns pana la caderea de apa (am ramas cu rucsacii undeva pe drum). Traseul pana sus la cabana Cozia mi-a adus in minte o vorba: "nimic nu e ceea ce pare a fi". Am tras zdravan pana sus, in timp ce in mintea mea se creau imagini si vise, se lamureau idei si se contura teama de a nu pierde nici macar frumusetea unui copac, a unei frunze purtata pe aripi de vant spre pamant. Am gasit si putina zapada si multa ceata pe ultima portiune a traseului. Cand am auzit ca se vede drumul ce urca sus la releu, nu am crezut ca e posibil. Abia vedeai la cativa metri in fata. Pana nu am ajuns in fata cabanei nu credeam ca e acolo cu toate ca saracu' Claudiu se chiunia sa ma convinga ca ne mai despart cativa metri de ceaiul mult asteptat. In cabana, spre surprinderea mea era destula agitatie. In cateva minute a aparut si ceaiul (va jur ca a fost cel mai bun ceai pe care l-am baut). Camera in care urma sa stam era mai inghetata decat noi, cu toate astea Laviniu era in pantaloni scurti si tricou iar eu cu trei paturi pe mine. Doar doua ore mai tarziu, doua brate de lemne bagate in soba si dupa o cana de vin fiert am fost in stare sa renunt la doua paturi. Era o camaruta cu paturi suprapuse si toti se chinuiau sa ma convinga sa dorm sus ca e mai cald. Asta o stiam si eu, dar mai stiam un lucru: de doua ori in viata mea am dormit sus si tot de atatea ori am cazut de acolo. Baietii isi facusera deja planuri: ba ma leaga ca pe bebelusi, ba ceva legat de cutitul de vanatoare pe care il aveau la ei, chestie pe care am vrut mai bine sa nu o stiu. Cu toate ca in camera era o caldura ca in baie (cel putin dupa Laviniu care nu stia cum sa mai dea drumu caldurii afara) eu inca tremuram din toate incheieturile mai ceva ca personalul cu care am venit. Pana si cabanierul a refuzat sa ne mai dea lemne pe motiv ca nu mai are sparte. Afara nu iti mai vedeai nici macar laba piciorului dar barem drumul pana la buda. Sa zicem ca il ghiceai dupa miros. Pe la unsprezece Laviniu care presupun ca nu mai putea rabda caldura (eu nu inteleg ce metabolism are omul asta) gaseste metoda: "Hai pe varf! Haideti ma, ca e scurt si usor traseul si doar l-am mai facut si in primavara". Putea sa imi zica orice atunci, nu era chip sa ma ia de sub paturi. Pana la urma a plecat el cu Irina sus. Nici pana acum nu am reusit sa inteleg cum de nu au gresit ei drumul si s-au intors teferi la cabana. Nu de alta dar am urcat dimineata pe varf si drumul nu era deloc prietenos, mai ales ultima portiune.

Seara am adormit pe la unu. Eram in camera patru oameni, un caine si o pisica. Stati linistiti si dimineata eram tot atatia. La sase dimineata am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din viata mea asta datorita lui Claudiu care s-a trezit ca altfel... Atunci cand am adormit, cabana era invaluita de nori, iar atunci cand m-am trezi, defapt cand ne-a trezit Claudiu am vazut cel mai senin cer din viata mea. O bolta cereasca perfecta; niciodata nu mai vazusem calea lactee mai clara si mai bine conturata ca acum. Jos, pe linia Oltului se vedeau bulgari de lumina reflectati in patura norilor de joasa altitudine. Totul in jur era parca desprins dintr-un vis, era atat de perfect, atat de frumos si de maret. Am incercat sa deschid ochii si sufletul catre acest coltisor de lume si sa fac din el micul meu rai. Va fi imaginea care ma va urmari multi ani de acum incolo pentru ca nu cred ca voi mai intalni ceva atat de pur, de curat si de inaltator nici macar in visele mele. Voi pastra aceasta imagine in sufletul meu ca pe un loc de odihna interioara iar atunci cand lumea va fi prea mare, prea greu de inteles ma voi intoarce aici, in aceste clipe unde sunt sigura ca imi voi regasi linistea.

Cand ne-am trezit la sase era o bezna care nu vestea cu nimic explozia luminii. Chemarea somnului invingea orice incapatanare de a sta treaz. Am pus capul pe perna cu promisiunea de a ma trezi peste o ora. Mai vazusi! Am facut ochi pe la zece abia si asta doar cu ajutorul telefonului ca avea o sonerie.......uff, si acum ma mai bantuie sunetul ala.

Pierduseram noi rasaritul, dar muntii ofereau inca un spectacol ancestral. Lumina zilei rupsese vraja noptii, insa adusese frumusetea jocurilor de culori. Cu fiecare clipa trecuta vedeam peisajul evoluand sub privirea mea din ce in ce mai mirata. Era pentru prima data cand cunosteam muntele invaluit in pastelurile tomnatice. Si de atunci nu aveam sa il mai uit. Am facut cateva fotografi, reusite zic eu. Inainte de plecare am facut o mica escala si pe varf insa nici macar panorama oferita de aici nu putea sa egaleze in mintea mea minunea din noapte. Coborarea m-a facut sa realizez cat urcasem defapt. Prima parte oferea privelisti ametitoare si nu de multe ori ochii rascoleau in departari in timp ce picioarele fugeau de sub mine, contactul dur cu pamantul reinviindu-mi simturile si atentia catre poteca. Unul dintre primele lucruri pe care instructorul meu de planorism m-a invatat a fost atentia distributiva, lucru care mi-a ramas in sange. Aici a fost pentru prima data cand nu prea reuseam sa ma concentrez asupra mai multor planuri. Pana la urma a aparut si manastirea Turnu. De data asta am luat geaca peste hanorac, aducandu-mi aminte de patania din ziua anterioara. Cat am asteptat trenul, ne-a prins o ploaie zdravana. Vroiam sa imi iau ramas bun de la acesti munti dar ceata si norii nu lasau loc de o ultima privire. Acesta a fost al doilea regret pe care l-am avut in aceste doua zile. Intoarcerea a fost ca intodeauna mult mai scurta decat drumul de la dus, cu toate ca inima mea se ruga sa nu vada prea repede luminile orasului.

PS: Sorine, astept sa ne arati rasaritul pe care noi l-am ratat... Ni l-ai promis!

Author: Anca Stefanescu
Uploaded by: Claudiu Craciun
Views: 8180, Last update: Thu, Oct 28, 2004



Links to the Mountain Guide:
Muntii COZIA  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Satul Pausa-Saua La Troita-Manastirea Stinisoara-Stinca Coltul Lui Damaschin-Curmatura Vladesei-Saua Durduc-Sub Varful Ciuha Mica-Cabana Cozia-Stina Rotunda-Catunul Varateca-C.F.R Lotru

 

Comment
Corneliu Negulescu Corneliu Negulescu, Sun, Oct 31, 2004, 7:26 am

Ati mers prin stanga manastirii, pe traseul cu marcaj nou(si cam incomplet, am inteles) sau pe drumul clasic? Eu am fost pe ultima varianta dar nu-mi amintesc de cascada "Gardului"! E aceeasi cu "Urzicii", care e pe stanga, pe punct rosu?

Claudiu Craciun Claudiu Craciun, Tue, Nov 2, 2004, 2:22 pm

Am urcat pe drumul clasic si am coborat apoi pe Muchia Turneanu. Dar de la manastire am facut o mica escala pe traseul punct rosu, la acea cascada. Acum nu stiu cum se numeste, dar eu am numit-o cascada Gardului pt ca am vazut ca se afla pe paraul Gardului. Daca am gresit, imi cer scuze, dar nu mai modific, ca pt un cuvant modificat ii oblig pe admini sa mai citeasca odata jurnalul pt aprobare si, zic eu, nu are rost...

Fără foto Cristian Georgescu, Tue, Nov 2, 2004, 4:07 pm

Cascada se numeste cascada Gardului, de acolo pleaca un traseu (as putea sa spun ca cel mai interesant) marcat cu punct galben ce urmeaza valea Gardului si ajunge sus la cabana trecand pe langa Coltii Foarfecii.

Fără foto David Dascalescu, Fri, Nov 5, 2004, 1:01 pm

Cascada Gardului se mai numeste si Cascada Urzicii.

daniela pana daniela pana, Tue, Aug 22, 2006, 9:32 pm

Cascada Gardului e una şi aceeiaşi cu Cascada Urzicii.
E foarte frumoasă, deci merită văzută, dacă aveţi posibilitatea de a o vedea nu o rataţi.

Comments for this article
Login or register to comment