Un alt Malaesti
Acum cateva zile , vizitand Alpinet-ul am dat peste un articol interesant, " Ursul la Malaesti" se intitula (nu mai retin cui ii apartine). Citind acest articol am crezut de cuvinta sa pun si eu pe hartie cateva randuri care poate vor pune Malaestiul si oamenii lui intr-o alta lumina, asa cum i-am vazut personal.
Pe la jumatatea lui August m-a cuprins asa un dor de duca incat mi-am zis ca, indiferent daca voi avea sau nu timp sau bani la dispozitie, trebuie musai sa fac o tura la munte. Problema nu avea sa fie insa de timp sau de bani (din fericire) ci de parteneri, asa incat m-am incumetat singur la drum. Tinta acestei ture: Malaesti.
Am plecat cu personalul de 6.45 din Bucuresti si la 9.45 iata-ma in Busteni, gata de actiune. Despre portiunea de parcurs Busteni - Gura Diham sau chiar Busteni -Poiana Izvoarelor nu este practic nimic de spus: " civilizatia" este la ea acasa, lume ca pe bulevard, tipete si urlete ca la zoo. Abia de la Poiana incepi sa simti ca ai lasat in urma civilizatia si te poti bucura in liniste de ceea ce te inconjoara. Iata-ma ajuns in Poiana Bucsoiului -imi spun ca e pacat sa trec mai departe fara sa fac un mic popas pentru a ma bucura de farmecul locurilor.
Urmatorul popas il fac la Prepeleac, unde se aflau deja cativa turisti. Dupa ce ne conversam putin si imi recapat fortele o pornesc mai departe si iata-ma ajuns la refugiul Salvamont. In fata refugiului intru in vorba cu unul dintre salvamontisti, care imi da niste informatii deloc imbucuratoare pentru felul in care imi planificasem excursia: seara trecuta fusese ursul in vizita si pentru ca nu se afla nici un cort s-a multumit sa se invarta putin in jurul cabanei mormaind pana ce au iesit oamenii sa-l goneasca. Dupa spusele salvamontistilor l-au urmarit o buna portiune din traseul Tache Ionescu, ba chiar au aruncat dupa el cu o petarda militara, in speranta ca vor reusi sa-l sperie macar pentru o vreme.
Acum ce sa spun, eu imi facusem planul sa imi petrec noaptea la cort (aveam niste bani de rezerva la mine, dar speram sa ma intorc cu ei intregi acasa) asa ca pe moment eram indecis. Unul dintre salvamontisti m-a intrebat ce am de gand sa fac, sfatuindu-ma sa dorm la refugiu pentru ca e mai sigur.
Asa ca pe moment mi-am lasat rucsacul la cabana si am hotarat sa imi indeplinesc un obiectiv mai vechi: sa ajung pana la Lacul Tiganesti. Vreau sa spun ca a fost una dintre cele mai gustoase (la propriu) excursii din viata mea. Incepand de pe la jumatatea urcusului si pana la iesirea in creasta tufele de zmeura te asaltau efectiv, iar din loc in loc m-am delectat cu aroma extraordinara a fragutelor. Odata ajuns in creasta am intrat in imparatia afinelor, mare parte din ele fiind deja culese insa cele ramase fiind prea de ajuns pentru a-mi potoli pofta.
Toate acestea plus vremea superba plus privelistea ce ti se deschide de-a lungul vaii Tiganesti mi-au creat o stare extraordinara si un optimism fara margini asa ca iata-ma hotarat: voi innopta la cort, fie ce-o fi! Ce urs, ce teama! Cobor din creasta la refugiu si ma asez la soare pe o banca, hotarat sa imi pun cortul pe la 8-9, cand se va insera. Nu stau 10 minute si ma trezesc iar cu salvamontistul langa mine. Ma intreaba daca m-am hotarat ce o sa fac: cort sau refugiu? si ma sfatuieste din nou sa innoptez la refugiu. In fine, timpul trece repede si incepe a se insera. Ma uit langa mine: iarasi salvamontistul care ma sfatuieste (a cata oara?) sa dorm la refugiu. Ii spun ca m-am hotarat sa dorm la cort. Omul sta putin, se gandeste si ma ataca direct: Daca e din cauza banilor, imi zice, nu e nici o problema, veniti linistit, oameni suntem. Trebuie sa spun ca imi era cam rusine: omul se ruga de mine sa dorm la refugiu pentru siguranta mea, si eu ma incapatanam s-o tin p-a mea cu cortul..(Sincer, n-am recunoscut ca din cauza banilor nu vroiam). Daca vede ca nu o scoate la capat cu mine, imi spune ca pot sa imi pun cortul pe platoul din fata cabanei, date fiind imprejurarile.
Intre timp mai apare un grup de incapatanati care hotaresc sa stea la cort, asa ca nu mai sunt singur si orice teama dispare. Eu imi pun cortul in afara platoului imprejmuit (inspre hornuri) iar noii veniti si-l pun in locul clasic, langa albia seaca, dar la sfatul salvamontistului il muta chiar langa al meu. Asa ca iata-ma instalat la cort. (In afara de sacul de dormit si izopren nu am pastrat nimic in cort, totul fiind dus in cabana).
Cerul era senin si plin de stele. Nu stiu cum o fi in alte parti, dar o noapte cu cer senin in caldarea Malaesti este o experienta cu care rar te intalnesti , timpul capatand parca o alta dimensiune Gandurile incep sa-mi zboare din cand in cand la Mos Martin: oare o veni? Noaptea trece ca si cand nu ar fi fost si ma trezesc nedumirit: s-a si facut dimineata? Si " prietenul" meu nu a venit, nici la cabana si nici macar la stana de mai sus? Bucuros, ma dezmortesc putin, iau o mica gustare si ma hotaresc sa mai dau o tura pe la cele tufe de zmeura inainte de a pleca. Imi fac plinul, constient ca este probabil ultima ocazie pe anul asta apoi cobor iarasi la refugiu, si dupa putin timp plec inapoi spre Busteni.